Linkuri accesibilitate

Ştiri

Raportul FIFA asupra campionatului mondial de fotbal din Germania

Federaţia Internaţională de Fotbal Amator – FIFA a declarat că jucătorii care s-au prefăcut răniţi pe teren şi antrenorii care au gesticulat „sălbatic” de pe margine au tulburat bunul mers al Campionatului mondial de fotbal, ediţia 2006. În raportul său oficial, FIFA spune că întreruperile repetate ale meciurilor au făcut ca acestea să fie mai puţin atractive. Cu toate acestea, în prefaţa sa la raport, preşedintele FIFA Sepp Blatter descrie Cupa Mondială din Germania şi comportamentul spectatorilor ca fiind un succes deplin.

Grevă iminentă la la Teatro Comunale din Bologna

Aproximativ 160 de instrumentişti şi corişti de la Teatro Comunale din Bologna intenţionează să intre în grevă marţi şi miercuri, în timpul reprezentaţiilor cu opera „Boema” de Puccini, din cauza unei dispute salariale. Spectacolele vor avea însă loc, a anunţat superintendentul instituţiei respective, Marco Tuttino, care a spus că partitura muzicală va fi susţinută de un pianist solo.

Va suplimenta preşedintele Bush trupele americane dislocate în Irak?

Preşedintele Statelor Unite George Bush se adresează miercuri naţiunii americane pentru a face publică noua sa strategie în Irak. Se aşteaptă ca şeful administraţiei de la Washington să anunţe mărirea cu 20 de mii a numărului militarilor americani din Irak, în efortul de a diminua violenţa sectară din această ţară. Bush are de înfruntat în această privinţă Congresul - dominat de democraţi - care se opune suplimentării trupelor americane din Irak.

Ştirea zilei

Românii au încredere mai mare în Uniunea Europeană decît în propriile lor instituţii, se spune într-un sondajul finanţat de Uniunea Europeană şi de Organizaţia Naţiunilor Unite dat azi publicităţii. Potrivit Eurobarometrului realizat în toamna lui 2006, 67 la sută dintre români au încredere în blocul pan european, şi doar 24 la sută în justiţia românească. Acelaşi sondaj sugerează că 48 la sută dintre români sînt mulţumiţi de viaţa pe care o duc. Media cetăţenilor care se declară mulţumiţi de viaţă în statele care au aderat la Uniunea Europeană în 2004, este de 72 la sută, iar media cetăţenilor din statele mai vechi ale Uniunii este de 85 la sută. Suedezii sînt cei mai mulţumiţi de modul în care trăiesc, cu 98 la sută, iar cei mai nemulţumiţi sînt bulgarii, cu 36 la sută.

Precesul intentat statului de Miron Cozma va fi reluat la 17 februarie

Procesul intentat statului român de fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma pentru că ar fi ţinut ilegal în închisoare după ce fostul preşedinte l-a graţiat va continua la 19 februarie. Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins cererea ca fiul şi fratele său să fie audiaţi. Cozma cere daune morale în valoare de 4 milioane de lei.

Ministerul culturii aminteşte de dreptul său de preemţiune în cazul vînzării Castelului Bran

Ministerul culturii îşi va exercita dreptul de preemţiune în cazul ofertei de vînzare a Castelului Bran, a anunţat ministrul culturii Adrian Iorgulescu, care susţine că avocaţii lui Dominic de Habsburg nu au respctat legea făcînd o primă ofertă de vînzare Consiliului Judeţean Braşov. Iorgulescu mai spune că suma cerută de Dominic de Habsburg - 60 de milioane euro - este "indecent de mare". Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că doreşte să cumpere Castelul Bran cu un împrumut de tip leasing de la o bancă austriacă.

Ştirea zilei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat pe liderii partidelor parlamentare la o discuţie privind strategia României după aderarea la Uniunea Europeană, discuţie programată pentru miercuru 17 ianuarie. Înainte de asta, specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai societăţii civile şi specialişti în afaceri europene şi în economie vor analiza proiectul de strategie post-aderare, proiect propus de Guvern şi transmis liderilor partidelor parlamentare pentru analiză la 20 decembrie 2006.

Premierul Tăriceanu: taxele percepute de Vama Giurgiu încalcă spiritul UE

Primăria Giurgiu trebuie să înţeleagă că menţinerea taxelor de ecologizare şi tranzit în Vama Giurgiu încalcă spiritul Uniunii Europene, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu, adăugînd că pentru rezolvarea problemelor de buget local trebuie găsită o altfel de soluţie. Negocierile dintre reprezentanţii Primăriei Giurgiu, cei ai Asociaţiei Naţionale a Cărăuşilor şi cei ai Prefecturii referitoare la taxele din vamă au eşuat, dar taxa de tranzit şi cea de ecologizare nu se percep pînă la întrunirea Consiliului Local.

Ştirea zilei

Autorităţile din Belarus au anunţat că au redus cantitatea de petrol rusesc care tranzitează Republica Belarus spre Polonia şi Germania. Aliaksandr Bordouski, inginerul-şef al firmei care operează conducta de petrol numită „Drujba”, a declarat Europei Libere că ordinul în acest sens a venit din partea companiei petroliere de stat Belneftehim, şi că e posibil ca decizia să aibă legătură cu disputa asupra preţurilor la energie dintre Moscova şi Minsk. Ministrul polonez al economiei a confirmat întreruperea aprovizionării cu petrol rusers. Rusia susţine că autoriăţile din Belraus sustrag petrol rusesc.

Partidul Social Democrat ameninţă cu o moţiune de cenzură

Partidul Social Democrat îşi menţine intenţia de a depune o moţiune de cenzură dacă Executivul nu va prezenta în Parlament strategia post-aderare, a anunţat liderul PSD Mircea Geoană. Geoană a criticat faptul că Partidul Democrat şi Partidul Naţional prezintă separat un astfel de document.

Papa Benedict al XVI-lea avertizează asupra pericolului unei noi crize nucleare

Papa Benedict al XVI-lea a avertizat că e posibil ca lumea să se confrunte cu o criză a armelor nucleare şi a cerut Coreii de Nord şi Iranului să accepte să participe la negocieri şi să contribuie astfel la reducerea tensiunilor. În tradiţionalul său mesaj de Anul Nou adresat diplomaţilor străini acreditaţi la Vatican, Suveranul Pontif a mai spus că Iranul ar trebui să dea un răspuns satisfăcător comunităţii internaţionale cu privire la intenţiile sale nucleare. Papa s-a referit şi la Orientul Mijlociu, despre care a spus că este o mare sursă de îngrijorare.

Oprirea exportului de petrol din Azerbaidjan în Rusia

Azerbaidjanul a anunţat oprirea exportului de petrol spre Rusia în urma unei dispute cu gigantul energetic Gazprorm asupra preţului la gazele naturale. Şeful departamentului export al firmei petroliere azere SOCAR a anunţat că exporturile de petrol către Rusia au fost oprite la 1 ianuarie şi că pterolul e folosit în schimb pentru a alimenta centralele din Azerbaidjan care funcţionau cu gaz rusesc.

Human Rights Watch critică declaraţia premierul irakian Nuri al-Maliki privind execuţia lui Saddam Hussein

Afirmaţia premierul irakian Nuri al-Maliki că execuţia lui Saddam Hussein a fost o afacere internă a Irakului şi avertismentul privind reviziurea relaţiilor dintre Irak şi ţările care au criticat executarea fostului lider irakian arată dispreţul guvernului de la Bagdad faţă de drepturile omului şi faţă de statul de drept, a declarat Richard Dicker , directorul departamentului justiţie internaţională de la Human Rights Watch.

Londra: avertisment privind eventuala angajare a românilor fără permis de muncă

Guvernul britanic va lansa, saptamina viitoare, o campanie publicitara in valoare de un milion de lire sterline, prin care va avertiza pe angajatorii care ofera de lucru romanilor si bulgarilor fara permise de munca, relateaza cotidianul The Sun. Patronii care vor face angajari ilegale risca sentinte cu inchisoarea sau amenzi de pina la 2000 de lire sterline. Campania vizeaza in special firmele mici care platesc imigrantii cu salarii minime.

Partidul Conservator se pronunţă pentru retragerea trupelor româneşti din Irak

Partidul Conservator doreste retragerea trupelor romanesti din Irak. Purtatorul de cuvant al partidului, Bogdan Ciuca a sustinut intr-o conferinta de presa ca acest lucru trebuia realizat de multa vreme, in conditiile in care celelalte tari prezente in Irak au deja un calendar privind retragerea trupelor. Bogdan Ciuca a mai declarat ca formatiunea sa intentioneaza sa demareze o actiune de strangere de semnaturi de la populatie privind retragerea din Irak.

PSD cere premierului Tăriceanu să prezinte în Parlament o strategie post-aderare

PSD cere premierului Calin Popescu Tariceanu sa se prezinte de urgenta in fata Parlamentului cu o strategie post-integrare eficienta si cu o formula guvernamentala restructurata pe criterii europene. In caz contrar, PSD va solicita premierului sa-si asume raspunderea politica pentru problemele aparute dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, a anuntat vicepresedintele Partidului Social Democrat Cristian Diaconescu.

Parlamentari bulgari cer abrogarea taxelor de tranzit şi ecologice percepute la Giurgiu

Mai multi parlamentari bulgari considera ca taxa perceputa de autoritatile romane de la Giurgiu trebuie anulata, unii propunind o interventie a UE in acest conflict. Municipalitatea din Giurgiu nu si-a respectat promisiunea si a continuat sa perceapa taxele de tranzit si ecologice si dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, iar soferii de camion au blocat simbata punctul de trecere al frontierei, in semn de protest.

Ştirea zilei

Misiunea Vaticanului din Polonia a anuntat ca noul arhiepiscop al Varsoviei, Stanislav Wielgus a demisionat dupa ce a recunoscut ca a colaborat cu serviciile de securitate comuniste. Vaticanul a acceptat demosia. Wielgus a fost numit luna trecuta de Papa Benedict al 16-lea pentru a-l inlocui pe cardinalul anti comunist Josef Glemp. Cardinalul Glemp isi va relua temporar functia.

Ştirea zilei

Britancii par cei mai dornici dintre europeni in privinta cumpararii unei proprietati imobiliare in Bulgaria sau Romania, dupa cum releva un studiu al companiei de specialitate MRI Overseas Property. Astfel, fiecare al saptelea britanic are in plan achizitionarea unei proprietati in Romania sau Bulgaria, aderarea la Uniunea Europeana fiind catalizatorul acestui rezultat.

Potrivit studiului, numarul turistior straini in Bulgaria a crescut anul trecut cu peste 8%, pana la aproximativ 1.5 milioane, potrivit datelor oferite de guvernul bulgar acest sector avand o contributie de 10% din PIB. Preturile in sectorul imobiliar au crescut simtitor in Sofia, pe litoralul Marii Negre si in jurul statiunilor de ski ale Bulgariei.

Totusi, expertii imobiliari citati in studiu recomanda ca investitiile sa se faca cu preponderenta in orase mari, precum Sofia sau Bucuresti, fiind evidenta nevoie de locuri de cazare pentru representantii firmelor straine care isi vor deschide filiale locale.

Moscova cere Minskului să renunţe la taxele pentru tranzitul petrolului rusesc

Tensiunile dintre Rusia si Belarus continua. Rusia a avertizat autoritatile de la Minsk sa nu impuna taxe pentru tranzitul petrolului rusese prin conductele care traverseaza Belarusul. Minskul a anuntat aceasta masura dupa ce Rusia a impus o crestere a pretului gazelor naturale livrate in Belarus.

Militanţi islamişti sudanezi capturaţi în Irak

Armata irakiana a anuntat ca intr-o confruntare la Bagdad au fost omoriti 30 de militanti. Potrivit televiziunii irakiene dintre militantii capturati in aceasta confruntare 5 sint sudanezi. Pe de alta parte, politia a anuntat ca au fost descoperite in cursul diminetii cadavrele a 27 de persoane torturate.

Premierul Nuri Al Maliki a anuntat ieri noi masuri de securitate in Bagdad. In cursul saptaminii viitoare presedintele american George Bush va anunta noua strategie a administratiei sale in Irak.

Explozia unui automobil capcană la graniţa afgano-pakistaneză

In Afganistan, la granita cu Pakistanul explozia unui automobil capcana a omorit 2 copii si o femeie. Politia afirma ca ar fi fost vorba de un atac organizat de talibani si de reteaua Al Qaida.

Teheran: Iranul nu va suspenda colaborarea cu AIEA

Purtatorul de cuvint al Ministerului iranian de externe a anuntat ca tara sa nu va suspenda colaborarea cu Agentia Natiunilor Unite pentru energie atomica si a subliniat dorinta Teheranului de a respecta tratatul de netroliferare nucleara.

Chisinau: long and winding queues for Romanian traval visas

Thousands of Moldovan citizens have been waiting for days at the Romanian consulate in Chisinau to obtain travel visas which have become mandatory after Romania joined the European Union on January 1, 2007.

The Foreign Ministry in Bucharest announced measures to step up processing visa applications from Moldovan citizens. Bucharest complained that Moldovan authorities had been ignoring the Romanian proposal to open two consulates in Cahul and Balti which would have alleviated the pressure generated by the large number of visa requests.

Sărbătoarea Crăciunului pe stil vechi

Agentia rusa de stiri Interfax relateaza ca un preot rus dintr-un sat din aproperea muntilor Urali a fost omorit noaptea trecuta in incendiul provocat la biserica sa. Au fost furate 21 de icoane rare, printre care unele vechi de peste 100 de ani. La Moscova, slujba din noaptea de Craciun a fost celebrata de Patriarhul Alexei al doilea si a fost difizata in direct la televiziunea rusa. Craciunul pe stil vechi a fost sarbatorit si la Ierusalim, in Serbia, in Ucraina, in Georgia si in Romania – de comunitatile religioase care pastreaza inca calendarul Iulian.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG