Linkuri accesibilitate

Ştiri

Gazprom susţine că la anul preţul gazelor naturale pentru mai multe ţări, inclusiv pentru Moldova, o să scadă

Concernul rus Gazprom a anunţat că la anul preţul gazelor naturale pentru mai multe ţări, inclusiv pentru Moldova, o să scadă, dar nu a precizat cu cât anume.

Potrivit agenţiei ruse de ştiri Interfax, purtătorul de cuvânt Gazprom Serghei Kuprianov a spus că pentru compania sa este important nu doar să stabilească preţuri, dar şi să primească banii.

În ultimele aăptămîni, Gazprom are o nouă dispută cu Ucraina, care îi datorează peste un miliard de dolari.

Ştirea zilei

În cursul dimineţii, avioane de luptă israeliene au atacat peste 30 de obiective din Fîşia Gaza, teritoriu palestinian controlat de miliţiile islamiste Hamas.

Oficialii palestinieni şi televiziunile de limbă arabă relatează că bombardamentele s-au soldat cu peste 150 victime. Această estimare nu a putut fi confirmată din surse independente.

Operaţiunile israeliene din Gaza au fost condamnate în lumea musulmană. Uniunea Europeană şi Rusia au îndemnat la oprirea violenţei. Iar Statele Unite au cerut Israelului să evite pierderile de vieţi din rândul civililor.

Ştirea zilei

Guvern Boc s-a întrunit astăzi pentru a corecta bugetul moştenit de la precedentul cabinet liberal. Printre altele, noul guvern PDL - PSD ar urma să ia în calcul o creştere economică mult mai modestă decât cea anticipată de fostul executiv pentru anul viitor: 2 la sută, faţă de 6 la sută, cât prognozau liberalii.

Sute de mii de pakistanezi comemorează un an de la asasinarea Benazirei Bhutto

În Pakistan, aproape 200.000 de persoane s-au adunat la mausoleul fostului premier Benazir Bhutto, de la a cărei asasinare se împlineşte astăzi un an. Benazir Bhutto a fost ucisă la 27 decembrie 2007 la un miting electoral din oraşul Rawalpindi.

Soţul ei Asif Ali Zardari a preluat conducerea Partidului Pakistanez al Poporului şi a fost ales preşedintele ţării în septembrie.

Guvernul de la Canberra dispus să preia o parte din deţinuţii de la Guantanamo Bay

Guvernul Australiei a anunţat că ar putea primi deţinuţi eliberaţi de la baza americană Guantanamo, din Cuba. Autorităţile de la Canberra au precizat însă că vor lua decizii de la caz la caz şi numai după ce vor primi o cerere oficială din partea Statelor Unite.

Preşedintele-ales al Statelor Unite Barack Obama a promis să închidă centrul de detenţie Guantanamo, dar nu este încă limpede unde vor fi duşi cei 250 de suspecţi aflaţi încă acolo, în aşteptarea unui proces.

Bagdad; atentat în cartierul şiit Kadimia - cel puţin 22 de morţi

La Bagdad, explozia unei bombe într-o mulţime dintr-o autogară a ucis cel puţin 22 de oameni şi a rănit peste 50. Nu este limpede dacă a fost vorba de un automobil-capcană sau de un alt dispozitiv exploziv. Explozia a avut loc în cartierul şiit Kadimia.

Ramadi: poliţia ucide unul din deţinuţii evadaţi vineri

Poliţia irakiană a anunţat că unul din deţinuţii evadaţi ieri a fost ucis într-un schimb de focuri, iar alţii doi au fost încercuiţi.

Fugarul ucis, Imad Ahmed Farhan, era poreclit „Imad asasinul” pentru că ar fi recunoscut că a ucis peste o sută de persoane.

Deţinuţii au scăpat din arestul poliţiei la Ramadi, după o confruntare în care au murit 13 deţinuţi şi un poliţist.

Ievpatoria: autorităţile nu mai caută supravieţuitori în ruinele unui bloc distrus de o explozie

În staţiunea ucrainiană Ievpatoria din Crimeea autorităţile au anunţat că nu mai caută supravieţuitori în ruinele unui bloc distrus parţial de o explozie în urmă cu trei zile. Bilanţul accidentului a ajuns la 27 de morţi.

Până vineri noaptea, au fost găsiţi 21 de supravieţuitori.

Autorităţile nu ştiu ce anume a provocat explozia.

Aflux masiv de imigranţi ilegali pe insula Lampedusa

Autorităţile italiene se confruntă cu un aflux masiv de imigranţi ilegali pe coastele din sudul ţării. Potrivit agenţiei France Presse, sute de africani au continuat să sosească pe insula italiană Lampedusa şi astăzi, la o zi după un prim val de peste o mie de persoane.

Centrul de triere al insulei are o capacitate de numai opt sute de locuri şi găzduia deja 160 de persoane, înainte de noile sosiri.

Explozie într-un sat din China centrală - 13 morţi

Într-un sat din China centrală, cel puţin 13 persoane au fost ucise de o explozie, iar altele cinci au fost rănite. Agenţia oficială de ştiri China Nouă a relatat că accidentul s-a datorat detonării unor explozivi de folosinţă civilă.

Ştirea zilei

Parlamentul moldovean a intrat astăzi în vacanţa de iarnă pe fondul protestelor unor formaţiuni din opoziţie.

Ultima şedinţă din anul acesta a fost boicotată de Alianţa Moldova Noastră, Partidul Democrat, Partidul Social Democrat şi deputaţii afiliaţi.

Membrii şi simpatizanţii AMN au pichetat clădirea parlamentului, scandînd lozinci ca „Jos comuniştii” şi „Iura şi cu Vova au furat Moldova”.

Itar Tass: Smirnov ar fi dispus să accepte demilitarizarea Transnistriei în condiţiile menţinerii trupelor ruse

Agenţia rusă de ştiri Itar Tass a relatat că liderul de la Tiraspol Igor Smirnov ar fi de acord cu demilitarizarea regiunii, cerută de Chişinău, dar numai dacă cei 400 de pacificatorii ruşi rămân pe loc.

Potrivit Itar Tass, Smirnov ar fi făcut această precizare joi, când le-a expus deputaţilor de la Tiraspol rezultatele întâlnirii sale de miercuri cu preşedintele Vladimir Voronin.

Moldova doreşte atât demilitarizarea Transnistriei, cât şi plecarea militarilor ruşi.

Zinaida Greceanâi: Moldova resimte deja efectele crizei economice globale

Premierul Zinaida Greceanâi a declarat că Moldova resimte deja efectele crizei economice globale, iar anul 2009 ar putea fi unul dificil.

Potrivit Moldpres, premierul a mai spus la o întâlnire cu patronatul că este important ca la anul să fie asigurată „stabilitatea social-economică” în ţară, mai ales că 2009 va fi şi un an electoral.

Premiile ziarului Timpul de dimineaţă: Vlad Filat desemnat omul politic al anului

Publicaţia „Timpul de dimineaţă” a decernat premii pentru cei mai buni jurnalişti, politicieni, jurişti, lideri de opinie şi oameni de cultură ai anului 2008.

La categoria jurnalistică a fost premiată şi corespondenta Europei Libere la Chişinău Valentina Ursu. Iar Dumitru Crudu, colaboratorul nostru pe teme culturale, a fost unul dintre scriitorii distinşi.

Omul politic al anului a fost desemnat Vladimir Filat.

Baku: parlamentul aprobă ţinerea unui referendum asupra schimbării legislaţiei privind mandatele prezidenţiale

În Azerbaidjan, parlamentul a aprobat ţinerea unui referendum care ar putea deschide calea unor preşedinţii mai lungi. În prezent, aceeaşi persoană poate avea doar două mandate prezidenţiale consecutive. Dacă referendumul aboleşte această limită, actualul preşedinte Ilham Aliev ar putea sta la putere viaţa întreagă.

Israelul deschide punctele de trecere a frontierei către Fîşia Gaza

Israelul a deschis punctele de trecere a frontiere cu Fâşia Gaza, din raţiuni pe care ministrul israelian al apărării le-a numit „umanitare”.

Palestinienii au spus că aşteptau peste 90 de camioane cu grâu, ajutoare umanitare şi mărfuri pentru sectorul privat.

Catastrofa de la Ievpatoria s-a soldat cu 27 de morţi

În Ucraina este zi de doliu naţional în memoria celor care şi-au pierdut viaţa într-o explozie produsă într-un bloc de apartamente la Ievpatoria, în Crimeea. Bilanţul accidentului a ajuns la 27 de morţi.

Explozia, pusă pe seama unei scurgeri de gaze, a distrus 35 de apartamente. Echipele de salvare caută încă persoane care ar putea fi prinse sub dărâmături, dar speranţele de a găsi supravieţuitori sunt minime.

Peste 650 de imigranţi ilegali au ajuns pe insula Lampedusa în timpul Crăciunului

Autorităţile italiene au anunţat că peste 650 de imigranţi ilegali au ajuns pe insula Lampedusa, în timpul sărbătorii Crăciunului. Două dintre cele trei ambarcaţii în care au venit fugarii au fost pe punctul de a se răsturna, dar au fost scoase din impas de marina italiană.

Sosirile de imigranţi pe mare în Italia au totalizat în primele nouă luni ale anului curent 24.000 de persoane, cu zece mii mai mult decât în tot anul 2007.

Trei militanţi al Qaida evadează dintr-o închisoare irakiană

În Irak, trei militanţi al Qaida au scăpat din închisoare, după o confruntare soldată cu 13 morţi din rândul deţinuţilor şi cu moartea unui gardian. Poliţia provinciei Ramadi a anunţat că printre evadaţi se află unul extrem de periculos, care a recunoscut că a ucis cel puţin o sută de oameni.

Pakistanul masează trupe în apropierea graniţei cu India

Pakistanul a masat trupe în apropierea graniţei cu India, la o zi după ce a avertizat ţara vecină că va riposta la un eventual atac.

Cele două ţări posesoare de arme nucleare au purtat trei războaie, mai ales din cauza disputei teritoriale asupra provinciei Kaşmir.

Relaţiile bilaterale s-au tensionat din nou după ce India a constatat că autorii atacurilor teroriste din noiembrie de la Mumbai, soldate cu peste 170 de morţi, erau pakistanezi.

Poliţia sîrbă susţine că a arestat o serie de albanezi dn Kosovo suspectaţi de crime de război

Poliţia sârbă a arestat mai mulţi albanezi dn Kosovo suspectaţi de crime de război în timpul conflictului din anii 1998-1999. Oficialii sârbi nu au precizat nici numărul, nici identitatea albanezilor reţinuţi. O televiziune independentă sârbă a relatat că ar fi vorba de zece persoane.

Confruntările de acum zece ani dintre etnicii albanezi şi forţele sârbeşti s-au încheiat după ce NATO a bombardat Serbia timp de două luni şi jumătate, în 1999.

Preşedintele Voronin îi decorează pe militarii reveniţi în ţară după operaţiunile din Irak

Preşedintele Voronin i-a decorat pe militarii moldoveni care au participat la operaţiunile din Irak. Preşedintele i-a primit la Chişinău pe membrii ultimului contingent, 16 genişti şi patru ofiţeri de stat major, care au revenit vineri în ţară. Moldova a participat la operaţiunile din Irak începînd din septembrie 2003, cu un efectiv total de 107 militari.

Ştirea zilei

Guvernul moldovean a încercat să liniştească partenerii occidentali după ce preşedintele Voronin a declarat miercuri la Tiraspol că în problema transnistreană s-ar putea purta discuţii în mai multe formate, inclusiv cu participarea unei singure puteri, cea a Rusiei.

Astăzi la Chişinău ministrul reintegrării Vasili Şova s-a întâlnit cu emisarii occidentali şi a insistat că problemele cu adevărat importante se vor discuta numai în aşa-numitul format 5 plus 2, adică cu implicarea Occidentului.

Mai mulţi lideri din opoziţie au spus astăzi că ideea negocierilor cu participarea exclusivă a Rusiei este o trădare.

Poliţia continuă să hărţuiască Primăria Chişinău cu ocazia sărbătorilor de Crăciun

La Chişinău a continuat disputa dintre poliţie şi primărie pe tema sărbătorilor de iarnă. După ce săptămâna trecută a confiscat aşa-numitul brad al primăriei, poliţia a reţinut astăzi şi scena pe care urma să aibă loc un spectacol de crăciun organizat tot de primărie.

Camionul care transporta componentele scenei spre Scuarul Operei a fost reţinut în sectorul Râşcani.

Spectacolul a început totuşi la ora fixată, cinci după-amiază, după ce organizatorii au făcut rost de o altă instalaţie de sonorizare şi iluminare.

Chişinău: repatrierea contingentului de genişti dislocat în Irak

Astăzi au sosit la Chişinău cei 16 genişti şi patru ofiţeri de stat major din ultimul contingent moldovenesc dislocat în Irak.

Moldova a participat la operaţiunile din Irak timp de peste cinci ani, începînd din septembrie 2003.

După Anul Nou, în Irak se vor afla alături de militarii americani doar soldaţi britanici, români, australieni şi câteva contingente mai mici din unele ţări europene.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG