Linkuri accesibilitate

Ştiri

Parlamentul aprobă majorarea salariilor profesorilor

Parlamentul a aprobat astăzi majorarea salariilor profesorilor cu 24 la sută. Proiectul votat în prima lectură prevede că salariile majorate vor fi plătite retroactiv şi pentru lunile septembrie şi octombrie. Prin acelaşi proiect de lege, Parlamentul amână însă, din cauza deficitului bugetar, majorarea salariilor pentru militari şi funcţionarii publici până în anii 2012-2013.

Un alt amendament adoptat de majoritatea parlamentară în lectură definitivă amână cu patru ani finanţarea partidelor politice parlamentare din bugetul de stat.

Victor Osipov anunţă că va fi reluat dialogul pentru măsuri de încredere între Chişinău şi Tiraspol

Chişinăul şi Tiraspolul s-au înţeles să reia dialogul la nivelul grupurilor de experţi pentru măsurile de încredere, a anunţat joi vicepermierul moldovean Victor Osipov. El a mai spus că prima întâlnire informală pe 6 noiembrie la Viena în formatul 5+2, după o pauză de patru ani, dă speranţe că vor fi reluate în curând şi negocierile pentru reglementarea politică a problemei transnistrene: „Sigur că acest dialog trebuie să creeze un cadru favorabil pentru relansarea negocierilor politice în format 5+2 şi vreau să vă spun aici că toţi participanţii la format au fost de acord să începem pregătirile pentru relansarea negocierilor în format complet”.

Ministrul de Externe de la Tiraspol, Vladimir Iastrebciak a spus însă ieri că negocierile în formatul „5+2” nu vor fi reluate, iar cei care susţin contrariul, anume Moldova şi Occidentul, sunt prea optimişti.

Barack Obama va organiza un forum pe tema creării de locuri de muncă

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a anunţat că organizează un summit la Casa Albă pe tema creării locurilor de muncă. Vorbind la Washington, Obama a spus că forumul locurilor de muncă din decembrie va aduce la aceeaşi masă experţi din domeniul public şi privat. Obama a spus că împuţinarea cererilor de asistenţă de şomaj în Statele Unite este „un semnal promiţător”, dar găsirea locurilor de muncă pentru milioanele de şomeri americani rămâne una din cele mai dificile provocări pentru administraţia sa.

Uniunea Europeană cere eliberarea a 4 georgieni arestaţi în Osetia de Sud

Uniunea Europeană şi-a exprimat „îngrijorarea profundă” în legătură cu arestarea unor cetăţeni georgieni în regiunea separatistă Osetia de Sud. Într-o declaraţie pe care a difuzat-o astăzi, Uniunea Europeană cere concret eliberarea din detenţie a celor patru adolescenţi georgieni reţinuţi luna aceasta sub acuzaţia de port ilegal de arme.

Declaraţia urmează apelurilor georgiene pentru eliberarea câtorva pescari georgieni arestaţi marţi de grănicerii ruşi în Marea Neagră, în apropiere de ţărmul Abhaziei. Arestările au devenit o temă a convorbirilor de la Geneva între Rusia şi Georgia menite să rezolve problemele de securitate din regiune.

Guvernul de la Varşovia îngrijorat de manevrele militare ruso-beloruse

Polonia este îngrijorată de recentele exerciţii militare majore desfăşurate la graniţa sa de est de către trupe ruse şi beloruse. Ministrul de Externe Radoslaw Sikorski a spus într-un interviu radiofonic că a cerut Alianţei Nord Atlantice să examineze aceste îngrijorări. Aproximativ 12 mii de militari, 200 de tancuri, avioane şi elicoptere au participat la exerciţiile militare din Rusia şi Republica Belarus.

Al cincilea deces în Moldova datorat virusului AH1N1

Al cincilea om a murit în Moldova de gripă pandemică. Un bărbat de 55 de ani a decedat la spitalul raional din Orhei. Ministerul Sănătăţii spune că azi dimineaţă înregistrase 555 de cazuri confirmate de infectare cu virusul nou, A(H1N1), cu 88 mai multe decât ieri. Mai multe grădiniţe au fost astăzi închise, în urma îmbolnăvirii mai multor copii şi a unei educatoare.

Ministrul Educaţiei Leonid Bujor a spus că vacanţa forţată a şcolilor s-ar putea prelungi şi săptămâna viitoare pentru a evita răspândirea virusului. Autorităţile spun că în Moldova au sosit aseară primele 200 de mii de doze de preparat antiviral Tamiflu împotriva noii gripe.

Chişinău: V. Voronin propune din nou Partidului Democrat să se alieze cu PCRM

Liderul comuniştilor Vladimir Voronin a spus că nu i-a promis vreodată fostului său coleg de partid, Marian Lupu că-l va sprijini să-i devină succesor în funcţia de şef al statului. La o conferinţă de presă, Voronin a mai spus că deputaţii comunişti vor participa la alegerea şefului statului numai dacă Partidul Democrat pe care îl conduce astăzi Marian Lupu va face alianţă cu Partidul Comuniştilor. Cele două partide, a spus Voronin, au împreună exact numărul necesar de voturi pentru a alege şeful statului fără celelalte partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană.

Premierul Vlad Filat şi ministrul de Externe Iurie Leancă în vizită la Bucureşti

Premierul Vlad Filat şi ministrul de Externe Iurie Leancă se află la Bucureşti la o reuniune a Iniţiativei Central-Europene. Este prima lor vizită în România după investirea noului Guvern la Chişinău. Cei doi urmează să aibă mâine întrevederi bilaterale cu oficiali de la Bucureşti. Premierul Vlad Filat a declarat că va semna împreună cu premierul roman în exerciţiu, Emil Boc, Convenţia micului trafic la frontieră menită să uşureze contactele dintre locuitorii de la graniţă.

Amînarea majorării salariilor pentru militari şi funcţionari publici

Parlamentul a decis că va amâna pentru anii 2012-2013 majorarea salariilor pentru militari şi funcţionarii publici. Amendamentul la legea bugetului propus de Guvern a fost aprobat în prima lectură de majoritatea parlamentară. Viceministrul muncii Sergiu Sainciuc a spus că este o măsură de reducere a deficitului bugetar. Opoziţia comunistă a spus că amendamentul poartă un caracter antisocial. Un alt amendament adoptat de majoritatea parlamentară în lectură definitivă amână cu patru ani finanţarea partidelor politice parlamentare din bugetul de stat.

Guvernul Filat dispus să preia de la anul plata compensaţiilor pentru victimele represiunilor politice

Guvernul a decis să aloce 1,2 milioane de lei drept compensaţii pentru persoanele supuse represiunilor politice şi ulterior reabilitate în două raioane şi în autonomia găgăuză. Autorităţile locale de la Floreşti, Cahul şi Comrat spun că nu pot suporta aceste cheltuieli. Premierul Vlad Filat a declarat că Guvernul va prelua în 2010 de la autorităţile locale responsabilitatea pentru plata acestor compensaţii în toate raioanele.

Moscova: preşedintele Medvedev critică stadiul "arhaic" al economiei şi societăţii ruse

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că economia Rusiei are nevoie de o „modernizare cuprinzătoare”. În discursul către naţiune, cel de-al doilea de când a devenit preşedinte, Medvedev a pledat pentru dezvoltarea unor tehnologii noi, precum şi a unui mod de viaţă nou.

Medvedev a spus că „în locul unei societăţi arhaice în care liderii gândesc şi decid în locul tuturor celorlalţi, Rusia va deveni o societate a oamenilor inteligenţi, liberi şi responsabili”

Medvedev a criticat dependenţa masivă a Rusiei de exportul resurselor energetice şi de tehnologiile nucleare vechi moştenite de la Uniunea Sovietică.

Ambasadorul american la Kabul are rezerve faţă de suplimentarea trupelor dislocate în Afganistan

Ambasadorul Statelor Unite la Kabul a trimis o scrisoare Casei Albe în care îşi exprimă rezerve faţă de trimiterea a mii de militari adiţionali în Afganistan. În urma unei scurgeri de informaţie, presa americană îl citează pe ambasadorul Karl Eikenberry cu afirmaţia că guvernul afgan al preşedintelui Hamid
Karzai trebuie să demonstreze mai întâi că poate combate corupţia. Mesajul secret al ambasadorului ar fi fost trimis săptămâna trecută pe fondul dezbaterilor intense în sânul administraţiei Obama asupra noii strategii pentru Afganistan. Preşedintele Barack Obama încă nu a decis dacă va mări efectivul de militari angajaţi în lupta cu talibanii.

Secretarul general NATO declară că în 2010 forţele afgane trebuie să preia încetul cu încetul controlul în regiunile pacificate

Secretarul general al NATO a declarat forţele Alianţei trebuie să înceapă în următorul an transferul responsabilităţii în Afganistan către forţele afgane „în mod coordonat”, în regiunile unde „condiţiile o permit”. Anders Fogh Rasmussen a difuzat declaraţia după convorbiri purtate la Londra cu premierul britanic Gordon Brown.

Brown a declarat săptămâna aceasta că transferul responsabilităţii în provincia Helmand, unde sunt dislocaţi majoritatea celor 9 mii de militari britanici, poate începe chiar din luna iunie. Criticii susţin însă că guvernul afgan este prea corupt şi inept pentru a uşura transferul.

Ramallah: Comisia Electorală consideră necesară amînarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale

Comisia Electorală a Autorităţii Palestiniene a anunţat că alegerile parlamentare şi prezidenţiale planificate pentru 24 ianuarie trebuie amânate. Şeful comisiei Hana Nasir a spus că scrutinul nu poate avea loc din cauză că mişcarea Hamas a interzis alegerile în Fâşia Gaza pe care o controlează iar Israelul nu şi-a confirmat disponibilitatea de a coopera. Preşedintele palestinian Mahmud Abbas trebuie să decidă dacă acceptă sugestia autorităţilor electorale. El declarase că nu va candida pentru un nou mandat din cauza impasului în negocierile de pace cu Israelul.

Regimul de la Fenian ameninţă cu represalii Coreea de Sud

Coreea de Nord a avertizat Coreea de Sud că va plăti "scump" pentru recentul incident armat. Avertismentul vine la două zile după ce vasele de război nord- şi sud-coreene au avut un schimb de focuri. A fost primul asemenea caz în şapte ani. Autorităţile sud-coreene au spus că nava nord-coreeană a fost serios avariată în incidentul din apropierea coastei vestice. Un ofiţer nord-coreean a fost declarat mort. Ministrul sud-coreean al Apărării a spus că se aşteaptă la o ripostă din partea regimului de la Fenian.

"Forbes" îi atribuie premierului Putin mai multă putere decât preşedintelui Medvedev

Revista „Forbes” l-a plasat pe premierul rus Vladimir Putin pe locul al treilea într-un clasament al celor mai puternici lideri ai lumii, după preşedintele Statelor Unite Barack Obama şi preşedintele Chinei Hu Jintao. Clasamentul, făcut în urma unui sondaj cu lideri politicii şi economiei internaţionale, îi atribuie lui Putin mai multă putere decât preşedintelui rus Dmitri Medvedev.

Curtea Supremă de Justiție obligă CCA să prelungească licența de emisie a PRO TV Moldova

Un comunicat de presă al PRO TV Moldova anunță că printr-o decizie dată astăzi Curtea Supremă de Justiție obligă Consiliul Coordonator al Audiovizualului să prelungească de drept licența postului de televiziune în Republica Moldova. In decembrie trecut, CCA respinsese cererea PRO TV de prelungire a licenței de emisie. PRO TV cere, pe de altă parte Consiliului Audiovizualului să scoată la concurs frecvențele necesare pentru a putea emite pe întreg teritoriul țării.

Chișinăul și Tiraspolul au convenit reluarea dialogului la nivelul grupurilor de experți

Chişinăul şi Tiraspolul au convenit să reia dialogul, deocamdată la nivelul grupurilor de experţi pentru măsurile de încredere, a anunţat joi vicepermierul Victor Osipov. El a calificat drept un succes organizarea, pe 6 noiembrie, la Viena a primei reuniuni într-un format complet 5+2 pentru reglementarea transnistreană, după o pauză de aproape 4 ani în procesul de negocieri. Grupurile de experţi urmează să identifice şi să propună soluţii pentru principalele probleme de interes comun, economice şi sociale, pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Osipov a declarat pe această temă: „Sigur că acest dialog trebuie să creeze un cadru favorabil pentru relansarea negocierilor politice în format 5+2 şi vreau să vă spun aici că toţi participanţii la format au fost de acord să începem pregătirile pentru relansarea negocierilor în format complet”.

Premierul Vlad Filat și șeful diplomației Iurie Leancă la București

Premierul Vlad Filat şi ministrul de externe Iurie Leancă vor fi la Bucureşti, unde participă la reuniunea Iniţiativei Central Europene – organizaţie de cooperare regională din care fac parte 18 state. România deţine până la sfârşitul anului, preşedinţia organizației. Într-un interviu acordat Europei libere, Vlad Filat a precizat că, fiind la Bucureşti, va fi semnat acordul privind micul trafic de frontieră. Totodată el a salutat ultimele iniţiative ale guvernului român de a grăbi soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, precizând că aceste măsuri nu pun sub semnul întrebării statul moldovean.

Vlad Filat favorabil unei eventuale condamnări a comunismului

Premierul Vlad Filat s-a declarat în favoarea unei eventuale condamnări a comunismului, susţinută deja de preşedintele in exerciţiu Mihai Ghimpu. În interviul cu Europa Liberă, Filat a declarat însă că nu se pune problema scoaterii în afara legii a partidului comuniştilor decât în momentul când s-ar dovedi că a încălcat legea şi Constituţia.

Măsuri de combatere a gripei A anunțate la Chișinău

Guvernul a anunţat că medicamentele împotriva gripei de tip nou vor fi distribuite gratuit, prin intermediul medicilor de familie, indiferent dacă pacientul are sau nu asigurare medicală. La Chişinău sunt aşteptate 200.000 de doze de „Tamiflu”, cumpărate de statul moldovean de la o companie elveţiană. Guvernul a promis că măştile vor reapărea în magazine. Iar vineri ar urma să se anunţe o decizie privind posibila prelungire a vacanţei elevilor. În Moldova au fost confirmate 467 de cazuri de gripă pandemică, din cauza căreia au murit patru oameni.

Dispute politice în Ucraina pe fundalul pandemiei de gripă A

În Ucraina, epidemia de gripă a devenit subiect electoral şi un nou motiv de tensiune între premierul Iulia Timoşenco şi preşedintele Victor Iuşcenco, ambii candidaţi în alegerile prezidenţiale din 17 ianuarie.
Timoşenco l-a acuzat pe preşedintele că nu aprobă un credit de peste 100 de milioane de dolari, pentru combaterea epidemiei – iar preşedintele a replicat că banii nu vor face decât să mărească inflaţia. Epidemia de gripa a făcut în Ucraina 189 de victime. 17 sunt confirmate că au decedat în urma gripei pandemice.

Demitere a șefului Marelui Stat Major al armatei R. Moldova

Şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul Ion Coropcean, a fost demis din funcţie printr-un decret al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu. Generalul Coropcean a condus armata moldoveană începînd din anul 1998. A fost demis şi preşedinte al Agenţiei Apele Moldovei pe Veaceslav Iordan. El a fost candidatul comuniştilor la alegerile pentru postul de primar al Chişinăului din iunie 2007.

Decizie de scoatere de sub urmărire penală a unor participanți la demonstrațiile din aprilie de la Chișinău

Gabriel Stati, Aurel Marinescu, Natalia Morari si Ghenadie Brega nu mai sunt cercetaţi pentru evenimentele din aprilie. Procurorul-general Valeriu Zubco a semnat o decizie de scoatere a celor patru de sub urmărire penală, după ce procurorii au constatat că învinuirile de tentativă de uzurpare a puterii nu au temei.

Barack Obama discută strategia americană în Afganistan

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama s-a întâlnit cu comandanţii militari ai ţării pentru a decide o nouă strategie în Afganistan. Obama este pe punctul de a decide dacă să trimită încă 40 de mii de militari în Afganistan. Potrivit unui recent sondaj de opinie, din ce în ce mai mulţi americani cred că operaţiunile din Afganistan nu aduc rezultatele scontate. Cotidianul Washington Post relatează că ambasadorul Statelor Unite la Kabul l-ar fi sfătuit pe preşedinte să nu trimită forţe suplimentare până ce noul guvern afgan nu demonstrează că vrea într-adevăr să lupte cu corupţia. Mai mult, diplomatul care a fost militar de carieră, pune sub semnul întrebării estimarea comandanţilor militari că în Afganistan ar mai fi nevoie de trupe.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG