Linkuri accesibilitate

Ştiri

Secțiile de votare în alegerile prezidențiale din Afganistan s-au închis fără incidente majore

În Afganistan secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale şi regionale s-au închis. Autorităţile spun că procesul electoral s-a desfăşurat în general paşnic, dar că e prea devreme ca să se spună cît de mare a fost prezenţa la vot. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a spus că e încurajator felul cum au decurs alegerile şi că au fost deschise chiar mai multe secţii de votare decît se aştepta iniţial, în ciuda ameninţărilor din partea miliţiilor Taliban. Cu toate acestea, au fost relatări despre violenţe sporadice în întreaga ţară, între care şi lupte dintre insurgenţi şi poliţie la Baghlan, în nordul ţării, în care au fost ucişi 22 de militanţi.

Premierul Vl. Putin dispune revizuirea tehnică a întregii infrastructuri a Rusiei

Premierul rus Vladimri Putin a ordonat o revizie tehnică a întregii infrastructuri a Rusiei în urma accidentului de la hidrocentrala Sayano-Şuşenkaia, în care şi-au pierdut viaţa 17 oameni, alţi 60 fiind daţi dispăruţi.

Iulia Timoșenko: Moldova nu face parte din țările cu „risc migraționist”

În cadrul unei convorbiri avute cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şefa guvernului de la Kiev, Iulia Timoşenko a promis că Moldova va fi scoasă de pe lista ţărilor ai căror cetăţeni urmează să suporte noul regulament de control la graniţa cu Ucraina. Noul regulament prevede între altele prezentarea unei sume considerabile de bani, în chip de asigurare a mijloacelor de trai, de către cei doritori să intre pe teritoriul ucrainean. Timoşenko a spus că Moldova nu face parte din ţările cu „risc migraţionist”.

Un libian condamnat la închisoare pentru atentatul de la Lockerbie eliberat de autoritățile din Scoția din motive umanitare

Un bărbat libian condamnat la închisoare pentru atentatul de la Lockerbie din 1988, în urma căruia au fost ucise 270 de persoane, a fost eliberat din închisoare din motive umanitare. Abdel Baset al-Megrani, condamnat pentru atentatul cu bomba împotriva unui avion al companiei Pan Am, este bolnav de cancer în fază terminală. Casa Albă a declarat că regretă eliberarea lui. Ministrul scoţian al judtiţiei, Kenny Mac Askill a spus că al-Megrani nu a arătat nici un fel de milă pentru cele 270 de victime ale sale, dar asta nu înseamnă că lui şi familiei lui nu trebuie să li se arate compasiune şi acesta este singurul motiv a fost lăsat să se ducă acasă ca să moară.

Convorbire Voronin-Timoșenko pe tema noilor reglementări de călătorie pentru moldoveni în Ucraina

Potrivit serviciului de presă al Președinției de la Chișinău, presedintele Vladimir Voronin a avut o convorbire telefonica cu premierul Ucrainei, Iulia Timosenko. Principalul subiect al discuției a fost anunțul introducerii de către partea ucraineană, de la 25 august, a unor noi prevederi de control pentru cetățenii R. Moldova care călătoresc în Ucraina. Declarația de presă afirmă că Iulia Timoșenko a apreciat drept „absolut nejustificata includerea Republicii Moldova in lista tarilor cu „risc migrationist” si aplicarea in privinta cetatenilor ei a unor masuri atit de inechitabile si discriminatorii.” Potrivit comunicatului citat, premierul Ucrainei și-a afirmat intenția de a anula decizia privitoare la noile reguli de control și de a avansa o propunere în acest sens la următoarea ședință a cabinetului de miniștri.

Marș al forțelor armate de comemorare a 65 de ani de la eliberarea Moldovei de sub fascism

Ministerul apărării de la Chișinău anunță că în perioada 24-26 august va organiza un marș consacrat aniversarii a 65 de ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. Eduard Boico, locțiitorul sefului secției personal a brigăzii „Moldova” din cadrul Armatei Nationale este citat cu precizarea că în dimineața zilei de 24 august, aproximativ 60 de militari se vor deplasa in coloana, într-un mars special, din orasul Bălți spre satul Hiliuți, raionul Falesti. „Itinerariul marșului, denumit „Comemorarea 2009”, cuprinde 130 km și include locurile unde s-au dus cele mai crîncene lupte din vara anilor 1941 și 1945 - lîngă satele Hiliuți, Egorovca și Taxobeni”, a spus ofițerul citat.

Președintele Vl. Voronin va efectua vineri o deplasare la Soci pentru convorbiri cu Dmitri Medvedev

Preşedinţia de la Chişinău anunţă că preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin urmează să se deplaseze vineri 21 august la Soci pentru a avea convorbiri cu președintele rus Dmitri Medvedev.

19 deputați din noul Parlament de la Chișinău au inițiat procedura de renunțare la cetățenia altui stat

Agenţia Moldpres îl citează pe secretarul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan cu afirmația că 19 deputaţi nou-aleşi care deţin cetăţenia altui stat sau au solicitat obţinerea acesteia au iniţiat procedura de renunţare la aceasta.

Vineri va avea loc o întîlnire protocolară între reprezentanții AIE și cei ai PCRM

Reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană au anunţat că mîine nu va avea loc un dialog cu Partidul Comuniştilor, ci doar o întîlnire protocolară cu ocazia ceremoniei de înmînare a legitimaţiilor de deputaţi membrilor noului Parlament de la Chişinău.

Cereri ale unor organizații neguvernamentale pentru facilitarea acordării cetățeniei române moldovenilor

Organizatia Studenţilor Basarabeni, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni şi Institutul „Fraţii Golescu” au cerut statului român să debirocratizeze procesul de acordare a cetateniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Zece ofițeri din forțele de securitate irakiene reținuți după valul de atentate de miercuri

Zece ofiţeri din forţele de securitate irakiene au fost reţinuţi pentru cercetări, după seria de atacuri cu bombă care au ucis ieri 95 de persoane şi au rănit altele o sută la Bagdad. Un nou atac cu bombă a ucis joi două persoane şi a rănit altele zece în capitala irakiană. Autorităţile spun că atacurile au fost puse la cale de Al Qaida şi de persoane loiale fostului dictator irakian Saddam Hussein.

Alegerile prezidențiale din Afganistan se desfășoară fără incidente majore

În Afganistan au loc astăzi alegeri prezidenţiale şi pentru consiliile provinciale. Se relatează că după deschiderea secţiilor de votare în întreaga ţară au avut loc incidente violente sporadice. În ciuda ameninţării Talibanilor că vor boicota scrutinul prin violenţă, prezenţa la vot este bună. Favorit în alegerile prezidenţiale este preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai, care a deţinut această funcţie aproape opt ani după înlăturarea Talibanilor de la putere. Între prinicipalii săi contracandidaţi se află fostul ministru afgan de externe Abdullah Abdullah.

Noul guvern propus de președintele Ahmadinejad Parlamentului iranian are rezervate 3 portofolii pentru femei

Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a înaintat Parlamentului spre aprobare lista celor 21 de membri ai noul guvern de la Teheran, între care se află şi trei femei (la educaţie, sănătate şi asigurări sociale). Este pentru prima oară de la înfiinţarea republicii islamice cînd o femeie e nominalizată pentru funcţia de ministru. E posibil ca unele nominalizări din lista lui Ahamdinejad să aibă probleme în Parlament, din cauza violenţelor de după alegerile prezidențiale din iunie, despre care opoziţia şi majoritatea opiniei publice din Iran spun că au fost falsificate.

Echipajul navei comerciale rusești „Marea Arctică” anchetat la Moscova

Echipajul navei comerciale ruseşti “Marea Arctică” şi presupuşii piraţi ai ei au sosit la Moscova, unde se derulează o anchetă cu privire la ce anume s-a întîmplat cu vasul în cele trei săptămîni cînd aparent nu a avut contact radio cu exteriorul. “Marea Arctică” a fost dată dispărută la sfîrşitul lui iulie, în timp ce naviga din Marea Baltică spre Algeria. Autoritatea maritimă din Malta a spus însă că de fapt nava nu a dispărut niciodată şi că locaţia ei a fost ţinută secret pentru a nu pune în pericol echipajul.

Contacte diplomatice ruso-ucrainiene stabilite de premierii celor două state

Şefa guvernului de la Kiev, Iulia Timoşenko şi omologul ei rus Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică în care au stabilit programul unor contacte bilaterale. Cei doi au fost invitaţi de premierul polonez Donald Tusk să aibă o întîlnire bilaterală în Polonia la 1 septembrie. Între timp, preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko a făcut un apel către omologul său rus Dmitri Medvedev să intensifice dialogul cu Kievul pentru a reduce tensiunile politice dintre cele două ţări. La începutul acesti luni, Medvedev a acuzat conducerea ucraineană că doreşete ruperea relaţiilor economice cu Rusia prin atitudinea ei antirusească. Iuşcenko a răspuns spunînd că e dezamăgit de tonul neprietenos al lui Medvedev.

Noua tehnologie video-in-print va fi făcută publică de revista americană „Entertainment Weekly”

Cititorii americani vor avea curînd ocazia să vadă pentru prima oară un film într-o ediţie tipărită a unei publicaţii. E vorba de un ecran de grosimea unei foi de napolitană, de cinci centimetri pătraţi, dotat cu două miniboxe, inserat într-una din paginile următorului număr, cel de pe 18 septembrie, al revistei “Entertainment Weekly”. Tehnologia, numită “video-in-print” e dezvoltată de reţeaua americană CBS împreună cu Coca Cola şi funcţionează asemenea unei felicitări de crăciun cu sunet care, în momentul în care e deschisă, începe să cînte o colindă. Filmul va fi, evident, o reclamă la Coca Cola.

Potrivit lui Mark Tkaciuk PCMR-ul își dorește fie întreaga putere, fie va trece în opoziție

Şeful de campanie al comuniştilor, fostul consilier prezidenţial Mark Tkaciuk l-a contrazis pe un alt demnitar comunist în ceea ce priveşte relaţia cu Alianţa pentru Integrare Europeană. În timp ce deputatul Vladimir Ţurcan spune că aşteaptă din partea Alianţei o invitaţie la negocieri la care comuniştii pot pretinde la una din principalele funcţii în stat, Tkaciuk a declarat agenţiei iMedia că „PCRM nu va umbla cu jumătăţi de măsura şi îşi doreşte fie întreaga putere, fie trecerea în opoziţie". La rândul său, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin a spus marţi la televiziunea Moldova 1 că nu doreşte alte alegeri anticipate, dar că partidul său n-a primit vreo invitaţie la dialog din partea Alianţei pentru Integrarea Europeană.

Dorin Chirtoacă pe cale de a renunța la mandatul de deputat în favoarea funcției de primar al Chișinăului

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă a spus că va renunţa la mandatul de deputat obţinut la alegerile anticipate din 29 iulie în favoarea funcţiei de primar pentru a-şi putea onora promisiunile făcute alegătorilor la alegerile locale din 2007. Chirtoacă a renunţat şi la mandatul de deputat obţinut în urma alegerilor din 5 aprilie.

Ministrul de externe al României se pronunță pentru finalizarea acordurilor bilaterale cu R. Moldova

Autorităţile de la Bucureşti speră că se va ajunge la o soluţie pozitivă în ce priveşte perspectiva europeană a Republicii Moldova, a declarat ministrul român de externe Cristian Diaconescu. Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare formării structurilor guvernamentale de al Chişinău, România şi Moldova se vor putea concentra pe finalizarea acordurilor bilaterale, care sînt în beneficiul direct al cetăţenilor celor două ţări.

Alegeri prezidențiale în Afganistan

Alegătorii afgani sunt chemaţi astăzi la urne la alegerile prezidenţiale, pentru a doua oară în istoria ţării. Zeci de mii de militari afgani şi străini se află în alertă maximă pentru a preveni eventuale atacuri din partea insurgenţilor talibani, care au ameninţat să submineze alegerile. Actualul preşedinte, Hamid Karzai, aflat la putere în toţi cei aproape opt ani de după răsturnarea talibanilor, se confruntă cu alţi 30 de candidaţi, avîndu-l ca oponent principal pe fostul ministru de externe, Abdullah Abdullah.

Chișinăul ar putea găzdui în luna septembrie o întâlnire în formatul 5 + 2 pe tema reglementării conflictului transnistrean

Ministrul Reintegrării, Vasile Şova a confirmat disponibilitatea Chişinăului să găzduiască luna viitoare o întâlnire în formatul 5 + 2 pe tema conflictului transnistrean. Potrivit agenţiei Moldpres, Şova a discutat miercuri pe tema eventualei întâlniri cu reprezentantul Uniunii Europene în Moldova, Kalman Mizsei. Diplomatul european a spus din nou că Uniunea Europeană sprijină soluţionarea problemei transnistrene în condiţiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Premierul irakian a cerut o revizuire a măsurilor de securitate după atentatele sîngeroase de miercuri de la Bagdad

Premierul irakian, Nuri Al-Maliki a cerut o revizuire a măsurilor de securitate în urma seriei de explozii la Bagdad, soldată miercuri cu cel puţin 95 de morţi şi peste 500 de răniţi. A fost cea mai sângeroasă zi în Irak în 18 luni. Atacurile urmează retragerii trupelor americane din oraşele irakiene la sfârşitul lunii iunie, când responsabilitatea pentru asigurarea securităţii a fost preluată de forţele irakiene. Premierul Maliki a dat vina pentru explozii pe gruparea al-Qaida în Irak şi pe simpatizanţii fostului preşedinte executat, Saddam Hussein.

Componența noului guvern iranian urmează să fie anunțată în Parlamentul de la Teheran

Parlamentul din Iran se află în aşteptarea anunțului componenţei noului guvern, cu 21 de membri, al preşedintelui Mahmud Ahmadinejad. El urma să prezinte lista miercuri, la două săptămâni de la învestirea pentru cel de-al doilea mandat prezidenţial. Unele relatări din Iran vorbesc despre lupte interne pentru funcţii în anturajul lui Ahmadinejad, în lumina protestelor stradale în masă faţă de realegerea sa ca preşedinte în luna iunie.

Convorbire telefonică între Vladimir Putin și Iulia Timoșenko

Premierii rus şi ucrainean au purtat o convorbire telefonică pentru pregătirea unei întâlniri bilaterale, pe fondul relaţiilor tensionate între Moscova şi Kiev. Surse oficiale au spus că Vladimir Putin şi Iulia Timoşenco au fost invitaţi de către premierul polonez Donald Tusk să se întâlnească pe 1 septembrie în Polonia. Între timp, preşedintele ucrainean Victor Iuşcenco a făcut apel la omologul său rus, Dmitri Medvedev să intensifice dialogul cu Kievul şi să reducă tensiunile. Luna aceasta liderul de la Kremlin îşi exprimase speranţa că actuala conducere ucraineană, descrisă de el drept anti-rusă, va fi înlocuită în urma alegerilor prezidenţiale din ianuarie viitor.

Ofițer de securitate libian condamnat în cazul Lockerbie pe cale de a fi eliberat din motive umanitare

Guvernul scoţian spune că a luat o decizie în cazul graţierii fostului ofiţer de securitate libian condamnat pentru detonarea avionului Pan Am deasupra localităţii Lockerbie în 1988, soldată cu moartea a 270 de oameni. Televiziunile britanice au relatat că Abdel Baset al-Megrani va fi eliberat din motive umanitare, fiind bolnav de cancer într-un stadiu avansat. Al-Megrahi fusse condamnat la 27 de ani de închisoare în Scoţia, dar la revizuirea cazului în 2007 au apărut semne de îndoială în privinţa vinovăţiei sale. Anunţul despre decizia guvernului scoţian este aşteptat azi după amiază la Edinburgh.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG