Linkuri accesibilitate

Ştiri

Chişinău: desecretizarea mai multor documente ale guvernului comunist privind persecuţiile decise după protestele din aprilie

Guvernul Vlad Filat a desecretizat mai multe documente din perioada comunista. Printre cele facute publice astazi, exista si unul în care sunt aratate masurile disciplinare luate impotriva unor directori de institutii de invatamint, studenti si elevi dupa protestele post electorale din aprilie anul trecut. Unele din documente sunt semnate de ministrul justitiei Vitalie Parlog, altele de ministrul educatiei. Informatiile despre masurile luate la nivelul ministerelor au fost solicitate de vicepremierul de atunci Victor Stepaniuc.

Alte documente vorbesc despre relatia dintre PCRM si mai multe companii şi intreprinderi moldovenesti.

Serghei Bagapsh va semna miercuri la Moscova un acord privind construirea unei baze militare ruse în Abhazia

Presedintele regiunii separatiste a Georgiei Abhazia, Serghei Bagapsh a declarat ca va permite Rusiei sa construiasca o baza militara importanta pe teritoriul abhaz. Declaraţia a fost facuta la Moscova, unde, potrivit oficialitătilor separatiste, Bagapsh urmeaza sa semneze miine documentele acestei intelegeri cu presedintele Rusiei Dmitry Medvedev. Georgia a anunţat ca va considera acest proiect ilegal.

Proiect de hotărîre pentru asistenţă financiară destinată acoperirii diferenţei de tarif la încălzire în cazul familiilor defavorizate

Guvernul de la Chisinau a aprobat un proiect de hotarire prin care se directioneaza suma de 82 de milioane de lei familiilor cu venituri foarte mici pentru a acoperi diferenta de tarif la incalzire pentru lunile de iarna. Guvernul estimeaza ca de beneficiile acestei prevederi care are nevoie sa fie aprobata si de parlament, vor beneficia 20 de mii de familii considerate defavorizate. Banii vor fi primiti direct prin serviciile de asistenta sociala.

Vasili Sova respinge drept lipsite de temei declaraţiile separatistului transnistrean Smirnov

Fostul ministrul al reintegrarii, deputatul comunist Vasili Sova califica drept lipsite de temei afirmatiile liderului transnistrean Igor Smirnov care a propus instalarea de rachete Iskander in Transnistria ca gest de raspuns la planurile americane de a amplasa in Romania elemente al scutului defensive antiracheta.

Vasili Sova: „Smirnov nu ar fi fost Smirnov daca nu ar fi profitat de acest cadou folosit pentru declaratii politice, total straine de realitate, dar care ii scot in fata o data in plus”.

In opinia lui Sova, guvernul de la Chisinau trebuie sa procedeze la consultari cu autoritatile romane pentru a obtine informatii referitoare la riscurile ce deriva din eventuala punere in aplicare a proiectului de amplasare a scutului antiracheta in Romania. Vasili Sova: „Sau dimpotriva noua ne vor fi asigurate anumite garantii ca acest proces nu va influenta in nici un fel securitatea Republicii Moldova”.

Oleg Voronin citat la CCCEC

Omul de afaceri Oleg Voronin, fiul fostului presedinte comunist al Republicii Moldova, a fost citat miine la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, informeaza site-ul Unimedia.md.

Iurie Roşca acuză AIE că ar fi lansat o campanie de persecuţii penale împotriva liderilor PPCD

Presedintele Partidului Popular Crestin democrat, Iurie Rosca a dat publicitatii o declaratie a partidului sau in care acuza actuala putere ca ar fi declansat „o vasta campanie de persecutii penale impotriva liderilor PPCD”. Liderul acestui partid din opozitia extraparlamentara, fost vicepresedinte al parlamentului de la Chisinau intre 1998 si 2001 si 2005-2009 si vicepriministru al Moldovei anul trecut, anunta ca fost chemat in cursul zilei la procuratura Chisinau pentru a fi cercetat in legatura cu o presupusa maltratare a unui colaborator al politiei, la Rezina, in 14 noiembrie 2002.

In declaratia PPCD pe care o semneaza in calitate de presedinte al formatiunii, Rosca aduce in discutie faptul ca actualul procuror general Valeriu Zubco ar fi clasat „citeva dosare penale care vizau fie exponentii actualei puteri, fie persoane apropiate acesteia”. In concluzie, Iurie Rosca cere coalitiei aflata la putere la Chisinau „sa puna capat persecutiilor declansate impotriva PPCD” si anunta ca se adreseaza misiunilor diplomatice si organismelor internationale cerindu-le „sa ia atitudine ferma fata de derapajele antidemocratice ale guvernantilor de la Chisinau si sa le ceara respectarea neconditionata a angajamentelor internationale ale statului in materie de drepturi ale omului si libertati fundamentale”.

Preşedintele Colegiului Disciplinar din CSM susţine că preşedintele CSJ Ion Muruianu ar trebui să-şi dea demisia

Nicolae Rosca, noul presedinte al Colegiului Disciplinar si de raspundere disciplinara a judecatorilor din Consiliul Superior al Magistraturii a declarat, citat de agentia Info Prim Neo, ca presedintele Curtii Supreme de Justitie Ion Muruianu ar trebui sa isi dea demisia „in cazul in care noi pretindem sa vrem sa traim intr-un stat democratic".

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii Dumitru Visterniceanu nu a dorit sa comenteze cazul, dar a declarat agentiei citate ca CSM nu a primit pina acum nici o cerere de a examina cazul presedintelui Curtii Supreme de Justitie si a declaratiilor sale referitoare la presa si la rolul ei in societate.

Premierul Filat aşteptat joi la Varşovia

La 18 februarie, premierul Vlad Filat va face o vizita in Polonia, la invitatia omologului sau Donald Tusk. Pe agenda convorbirilor se vor afla sprijinul Poloniei in eforturile Moldovei de apropiere de Uniunea Europeana si perfectarea unui imprumut polonez de 15 milioane de dolari.

Kiev: Victor Ianucovici va depune jurămîntul de preşedinte la 25 februarie

La Kiev parlamentul a votat ca Victor Yanukovici sa depuna juramintul in calitatea sa de viitor presedinte al Ucrainei saptamina viitoare, pe 25 februarie. Blocul Timoshenko nu a participat la votul din parlament. Iulia Timoshenko contesta rezultatul scrutinului din 7 februarie in instanta si a anuntat ca nu renunta la functia de premier.

Presedintele Viktor Yuschenko a apreciat modul in care s -a desfasurat scrutinul prezidential: "Sunt fericit si mindru ca noi, ca natiune, ne-am demonstrat maturitatea democratica, ca putem respecta legile si ca putem avea alegeri legitime si democrate". El a mai declarat si ca nu va lua parte la ceremoniile din 25 februarie si ca, principala sa greseala in functia pe care a avut-o, este ca a acordat mandatul de premier Iuliei Timosenko, fosta sa coechipiera din perioada Revolutiei Portocalii din 2004.

Mahmud Ahmadinejad declară că nu este îngrijorat de perspectiva unor noi sancţiuni internaţionale

Presedintele Iranului Mahmud Ahmadinejad a declarat ca se mai poarta inca discutii despre un schimb de uraniu intre Iran si alte tari, si ca impunerea de noi sanctiuni impotriva tarii sale de catre comunitatea internationala ar putea avea urmari. Secretarul de stat american Hillary Clinton declarase ieri ca sanctiunile internationale ar trebui indreptate impotriva Garzilor revolutionare care duc Iranul catre o dictatura militara. In replica presedintele de la Teheran a spus astazi ca nu il ingrijoreaza perspectiva unor noi sanctiuni impuse tarii sale.

Moscova nu exclude noi sancţiuni ONU împotriva regimului de la Teheran

Moscova a declarat ca impotriva Iranului ar putea fi impuse noi sanctiuni daca regimul de la Teheran nu accepta conditiile impuse de tarile occidentale si nu destrama temerile legate de dimensiunea militara a programului sau nuclear. La Moscova, premierul israelian Beniamin Netaniahu a cerut „sanctiuni paralizante” impotriva regimului de la Teheran.

Premiul George Polk acordat filmului post pe YTube înfăţişînd moartea unei tinere în timpul protestelor postelectorale din Iran

Filmul care infatiseaza moartea unei tinere in timpul protestelor post electorale din Iran si care a fost postat pe You Tube de persoane ramase necunoscute a obtinut prestigiosul premiu de jurnalism din Statele Unite - George Polk. Premiul a fost creat in onoarea jurnalistului George Polk in 1949 mort in timp ce relata pentru CBS in perioada razboiului civil din Grecia.

Bruxelles: UE cere Atenei să pună în practică măsurile de austeritate în cel mult o lună

Ministrii de finante din cele 27 de tari ale Uniunii Europene au decis la intilnirea lor de la Bruxelles, pe tema situatiei economice a Greciei, ca Atena va trebui sa aduca dovezi pina la 16 martie ca a pus in practica masurile de austeritate solicitate pentru a reduce deficitul sau bugetar de 12,7 la suta. Criza din Grecia a aruncat valuta unica EURO, in cea mai serioasa criza a sa de la crearea monedei acum 11 ani.

Premierul grec George Papandreu nu obţine la Moscova niciun fel de ajutoare financiare

Premierul Rusiei Vladimir Putin a dat asigurari Atenei ca viitoarea conducta de gaze care ar urma sa tranziteze Grecia va constitui o sursa de venituri pentru trezoreria elenă, dar nu a acordat nici un ajutor material concret regimului socialist al premierului George Papandreu.

Premierul de la Atena si-a incheiat astazi vizita la Moscova, promitind autoritatilor ruse ca situatia economica dificila a Greciei nu va pune in pericol proiectul conductei South Stream, care ar urma sa fie functional in 2015 si ar transporta gazele naturale din Rusia spre Europa pe sub Marea Neagra.

Proiectul South Stream este concurent cu Nabucco, proiect sustinut de Uniunea Europeana si Statele Unite si care ar evita Rusia in traseul energetic din Azerbaijan si Asia Centrala catre Europa.

Preşedintele Gazprom Aleksei Miller la Sofia

Presedintele companiei ruse de stat Gazprom, Aleksei Miller a fost la Sofia unde a avut convorbiri cu liderii bulgari despre proiectul energetic South Stream. Miller s-a intilnit cu presedintele Gheorghi Parvanov si cu premierul Boyko Borisov. Bulgaria este total dependenta de gazul natural rusesc.

Preşedintele Fundaţiei Memorial, Arseny Roghinsky decorat cu Ordinul de merit al Germaniei

Un proeminent militant pentru drepturile omului din Rusia, Arseny Roghinsky, presedintele Fundatiei MEMORIAL, a primit Ordinul de Merit al Germaniei, intr-o ceremonie desfasurata la ambasada Germaniei de la Moscova. In luna noiembrie o alta militanta a drepturilor omului din Rusia, Ludmila Alekseieva, presedinta Comitetului Helsinki de la Moscova, a primit acelasi ordin din partea Germaniei.

Capturarea în Pakistan a adjunctului lui Osama bin Laden?

Un lider militar al talibanilor din Pakistan, Mulahul Abdul Ghani Baradar a fost capturat de fortele americane si pakistaneze in cadrul unei operatiuni comune a serviciilor de informatii din cele doua tari. Potrivit serviciilor secrete pakistaneze, Baradar detine pozitia a doua in ierarhia Al Qaida, imediat dupa Osama Bin Laden si este un colaborator apropiat al Mulahului Omar. Un purtator de cuvint al talibanilor a negat informatia spunind ca Baradar s-ar afla inca in Afganistan.

Președintele CSJ retractează declarațiile acuzatoare la adresa presei

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a spus că declaraţiile sale de la sfârşitul săptămânii, referitoare la presă, au fost scoase din context şi interpretate greşit. Într-o declaraţie de presă, Ion Muruianu a spus luni că nu este în nici un caz duşmanul libertăţii de expresie, dar a insistat că unii ziarişti lucrează uneori neprofesionist şi nu se documentează destul. Ministrul justiţiei Alexandru Tănase a luat partea ziariştilor, spunînd că Ion Muruianu „nu a înţeles care este rolul presei în societate”. Ministrul Justiţiei a spus ieri că nu are atribuţii pentru destituirea lui Muruianu, cerută de unii ziarişti, dar a dat asigurări că spusele lui nu reprezintă punctul de vedere al întregului corp de judecători.

Igor Smirnov dispus să găzduiască un sistem rus anti-rachetă în regiunea transnistreană

Liderul de la Tiraspol Igor Smirnov a spus luni că transnistrenii „n-ar fi împotrivă” să găzduiască un sistem rusesc antirachetă, dacă va fi cazul. „Nu suntem împotriva aflării forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe teritoriul nostru, cu arme obişnuite sau orice fel de arme, pentru a proteja viaţa cetăţenilor republicii moldoveneşti nistrene, Rusiei, Ucrainei, sau oricui altcuiva locuieşte aici.”
Smirnov a pus acest anunţ în legătură cu planul Statelor Unite de amplasare în estul Europei a elementelor unui scut antirachetă. La începutul lunii curente România s-a oferit să găzduiască rachete interceptoare americane, iar Bulgaria a făcut un anunţ similar săptămâna trecută. Statele Unite şi aliaţii lor europeni insistă că scutul nu va fi îndreptat împotriva Rusiei.

Dialog Moldova-UE pe tema respectării drepturilor omului

Uniunea Europeană a lansat un dialog cu Moldova asupra drepturilor omului. Într-un comunicat de presă al Consiliului Uniunii Europene se spune că dialogul se va ţine cel puţin odată pe an, la diferite nivele şi în diferite forme. În declaraţie sunt apreciaţi „recenţii paşi pozitivi” făcuţi de Moldova în domeniul drepturilor omului, democratizării şi statului de drept.

Dorin Chirtoacă va răspunde apelului actriței Brigitte Bardot pe tema lichidării cîinilor vagabonzi

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă a spus că îi va răspunde apărătoarei franceze a drepturilor animalelor, Brigitte Bardot cu o scrisoare la care va ataşa actul de deces al unui bărbat ucis şi imagini ale unui copilul mutilat de câinii fără stăpân. Bridgitte Bardot i-a cerut lui Dorin Chirtoacă să oprească eutanasierea animalelor după ce o locuitoare a Chişinăului a difuzat pe internet imagini video care înfăţişează întregul proces. Primăria a spus luni că acele imagini nu corespund realităţii, fiind filmate încă în anul 2005. Autorităţile spun că regia „Autosalubritate” eutanasiază numai câinii bolnavi, iar cei sănătoşi sunt plasaţi la un azil şi pot fi adoptaţi de către doritori în urma sterilizării.

Relatări de presă despre capturarea principalului comandant al talibanilor din Pakistan

Ziarul New York Times relatează că principalul comandant al talibanilor ar fi fost capturat la Karachi, în Pakistan în timpul unei operaţiuni secrete a serviciilor special americane şi pakistaneze. Citînd surse din guvernul Statelor Unite, în New York Times se mai spune că Mullah Baradar, descris drept cea mai important figură a talibanilor capturată de la începutul războiului în Afganistan, se află în custodia pakistanezilor de câteva zile şi a fost interogat de agenţii pakistanezi şi americani.

Organizația Memorial acuză forțele speciale ruse de torturarea unor civili în Caucazul de Nord

Organizaţia rusească pentru drepturile omului, Memorial pune sub semnul întrebării anunţul Kremlinului că 4 civili ucişi în recenta operaţiune a forţelor speciale ruse împotriva rebelilor din Caucazul de Nord au fost victime ale schimbului de focuri. Într-un raport bazat pe depoziţiile martorilor oculari, Memorial a spus că cei patru fuseseră răpiţi, torturaţi şi ucişi. Potrivit activistului Alexandr Cerkasov, fotografiile obţinute de organizaţiile locale pentru drepturile omului înfăţişează victimele cu multiple răni de cuţit şi gloanţe. Autorităţile ruse n-au comentat deocamdată raportul.

Hillary Clinton se pronunță la Riyad pentru noi sancțiuni împotriva Iranului

Noi apeluri au fost lansate în sprijinul unor sancţiuni proaspete împotriva Iranului din cauza programului nuclear iranian. Vorbind în Qatar, înainte de vizita în Arabia Saudită, secretarul de stat american, Hillary Clinton a acuzat Garda Revoluţionară din Iran că ar împinge ţara spre o dictatură militară. Clinton a propus ca orice sancţiuni viitoare ale ONU să vizeze armata iraniană. După discuţii cu secretarul de stat american la Riyadh, ministrul saudit de externe, prinţul Saud al-Faisal a declarat că sancţiunile îşi pot face efectul, dar că vecinii din Golf ai Iranului speră într-o soluţie mai grabnică a disputei cu această ţară. La Moscova, premierul israelian, Benjamin Netanyahu i-a cerut luni preşedintelui rus Dmitri Medvedev să sprijine „sancţiuni incisive” împotriva sectorului energetic iranian.

Zona Marjah din Afganistan aproape în întregime sub controlul forțelor aliate Nato

Forţele conduse de NATO şi unităţile armatei afgane au avansat luni către principalul bastion al talibanilor, Marjah, în cea de-a treia zi a operaţiunii majore din provincial Helmand în sudul Afganistanului. Comandantul afgan al operaţiunii, generalul Aminullah Patiani a spus că aproape întreaga zonă se află acum sub controlul forţelor coaliţiei. La operaţiunea condusă de puşcaşii marini americani iau parte 15 mii de militari ocidentali şi afgani.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG