Linkuri accesibilitate

Ştiri

Piloţii de la Lufthansa decid să intre luni într-o grevă de patru zile

Pilotii de la compania germana de aviatie Lufthansa au anuntat că vor declansa luni o greva de 4 zile, pentru ca nu au ajuns la o înţelegere cu conducerea companiei în legatură cu salarizarea şi problemele de securitate aduse in discutie de sindicate. Greva ar putea afecta 2 treimi din zborurile companiei.

Un mesaj antisemit în numele „Noii Drepte” adresat politologului M. Shafir îi cere să părăsească România

In România, un mesaj în numele formațiunii radicale „Noua Dreaptă” i-a cerut profesorului Michael Shafir de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, colaborator al postului nostru radio, să părăsească țara în decurs de 3 zile. Mesajul e-mail anonim, încărcat de stereotipuri anti-semite și rasiale, trimis de la adresa ndreapta@yahoo.com, face apologia mișcării legionare, cerîndu-i socoteală cercetătorului clujean pentru scrierile sale științifice.
Prin Legea nr. 105, România a ratificat în 2009 Protocolul adițional la Convenția Consiliului Europei „privind criminalitatea informatică, referitor la încriminarea actelor de natură rasistă și xenofobă”, formulînd însă rezerva de a „nu aplica dispozițiile paragrafului 1 al articolului 5 din Protocol, privitor la insulta avînd la bază o motivație rasistă și xenofobă”.

Parlamentarii decid să îl audieze săptămîna viitoare pe preşedintele CSJ Ion Muruianu

Dezbateri furtunoase in parlament in cursul zilei de astazi intre opozitia comunista si partidele din Alianta pentru Integrare Europeana. Au fost schimburi de replici pe tema declaratilor facute de ministrul apararii Vitalie Marinuta legate de neutralitatea Moldovei, deputatul independent, fost comunist Vladimir Turcan cerind audierea ministrului, dar propunerea sa a cazut la vot. S-a votat proiectul guvernului pentru acordarea de compensatii familiilor vulnerabile, s-a respins propunerea partidului comunistilor de a se acorda facilitati noi veteranilor celui de-al doilea razboi mondial, iar premierul Vlad Filat si ministrul muncii Valentina Buliga si-au depus mandatele de deputat.

De asemenea, parlamentarii au decis ca saptamina viitoare, pe 26 februarie sa il audieze pe presedintele Curtii Supreme de Justitie, Ion Muruianu. Liderul comunistilor Vladimir Voronin a acuzat actuala putere ca a declansat o rafuiala cu familia sa, prin faptul ca Centrul pentru combaterea crimelor economice si coruptiei l-a invitat la audieri pe fiul sau, omul de afaceri Oleg Voronin. O noua data a audierii a fost fixata pentru luni 22 februarie si potrivit site.ului Jurnal MD, Oleg Voronin a confirmat ca se va prezenta luni in fata procurorilor anti coruptie.

Bucureşti: MAE susţine că amenintarile reprezentate de rachete cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt in creştere

Un comunicat de presa al Ministerului roman de extrene, citat de site-ul hotnews.ro, arata ca Romania a explicat Moldovei, Ucrainei, Serbiei, Ungariei si Bulgariei ce inseamna amplasarea unor elemente ale scutului american anti racheta in Romania. Potrivit sursei citate, proiectul va intari securitatea regiunii si acest lucru a fost explicat reprezentantilor tarilor vecine Romaniei, inclusiv reprezentantilor Republicii Moldova. „Noua abordare a administratiei americane creste capacitatea de aparare a Europei, in conditiile in care amenintarile reprezentate de rachete cu raza scurta sau medie de actiune sunt in crestere, iar zona geografica in care se afla Romania este una din cele mai vulnerabile din acest punct de vedere”, se arata in declaratia ministerului roman de externe.

Reamintim ca Partidul comunistilor din republica Moldova a criticat de mai multe ori decizia Bucurestiului, spunind ca va avea un impact negativ asupra stabilitatii regionale.

Kiev: cea mai înaltă instanţă administrativă din Ucraina examinează acuzaţiile de fraudă electorală emise de Iulia Timoşenco

Cea mai inalta instanta administrativa din Ucraina a inceput audierile in cazul adus in fata instantei de premierul IuliaTimosenko care sustine ca turul doi al alegerilor prezidentiale din 7 februarie a fost fraudat masiv. Contracandidatul IulieiTimosenko, liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici a cistigat scrutinul la o diferenta de 3,5 procente. Parlamentul de la Kiev a stabilit data inaugurarii noului presedinte pentru 25 februarie. Iar Partidul Regiunilor a difuzat astazi un proiect de rezolutie in care cere sa se analizeze „ raspunderea guvernului”, ceea ce inseamna un prim pas catre o motiune de neincredere in guvernul Timosenko.

Guido Westerwelle: „Proliferarea armelor nucleare în Iran va fi un factor de instabilitate mondială”

Dupa ce Agentia pentru Energie Atomica a Natiunilor Unite a dat publicitatii ieri ultimul sau raport referitor la situatia din Iran, exprimind ingrijorare fata de planurile nucleare ale regimului de la Teheran, Germania si Franta au cerut comunitatii internationale sa riposteze cu hotarire la lipsa de cooperare din partea Teheranului. Ministrul german de externe Guido Westerwelle a declarat: „Proliferarea armelor nucleare in Iran nu reprezinta numai o amenintare serioasa pentru regiune, dar un factor de instabilitate pentru intreaga lume. De aceea, comunitatea internationala va discuta masurile ce trebuie luate impotrive acestei amenintari”.

Poliţişti inguşi atraşi într-o cursă la periferia oraşului Nazran - 2 morţi şi 35 de răniţi

O serie de explozii au avut loc in Ingusetia si s-au soldat cu moartea a doi oameni si ranirea a 35. Exploziile au avut lor la periferia orasului Nazran, cel mai mare oras din republica nord caucaziana. Potrivit investigatorilor incidentului, politia a fost atrasa intr-o cursa de un telefon anonim care le semnala existenta unei bombe intr-o casa parasita. Odata ce politia a intrat in zona, au fost declansate mai multe explozii. Dintre cei 35 de raniti, 22 sunt politisti.

Preşedintele georgian Saakashvili critică intenţia Franţei de livra Rusiei nave de tip Mistral

Presedintele Georgiei Mikail Saakashvili a criticat la Londra intentiile Frantei de a vinde Rusiei nave de razboi de tip Mistral, spunind ca tranzactia ar putea sa sporeasca riscul instabilitatii in regiune. Saakashvili a spus si ca va discuta chestiunea cu presedintele Frantei Nikolas Sarkozy. Statele Unite au spus ca aliatii est europeni din NATO si Georgia au argumente pentru a-si exprima ingrijorarile legate de aceasta tranzactie. Daca ea va fi finalizata, ar fi prima tranzactie de echipament militar performat intre Rusia si o tara a Aliantei Nord Atlantice.

PromoLex critică atitudinea Procuraturii Generale de la Chişinău în dosarul Matcenco

Procuratura generala ar simula numai respectarea deciziilor Curtii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg – a declarat Doina Ioana Straisteanu, expert pentru drepturile omului la organizatia PromoLex. Straisteanu a adus in atentia presei, intr-o conferinta de presa, cazul clientului ei detinut din penitenciarul nr 3 de la Tiraspol, Iurie Matcenco, arestat in septembrie 2009 si acuzat de escocherie. Potrivit PROMO LEX Iurie Matcenco s-a aflat timp de 40 de zile in greva foamei si a fost supus unor tratamente inumane si degradante. PromoLEX spune ca procuratura generala a dat un raspuns evaziv cererii de examinare a cazului, spunind ca nu are posibilitatea de a interveni pentru protejarea drepturilor omului din regiunea separatista. Avocata a anuntat ca a trimis cazul la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, chemind in judecata atit Republica Moldova cit si Federatia Rusa.

Sud-osetinii vor putea călători în Rusia fără paşaport

Liderul regiunii separatiste Osetia de Sud, Eduard Kokoity a declarat postului nostru de radio ca pina la sfirsitul acestui an „cetatenii Osetiei de Sud” vor avea acte de identitate noi, care sa le inlocuiasca pe cele georgiene. Sud Osetinii vor putea sa calatoreasca in Rusia incepind de la 1 martie numai cu cartile de identitate interna ale regiunii.

Serghei Bagapsh: cetăţenii ruşi vor putea achziţiona proprietăţi în Abhazia

Liderul regiunii separatiste Abhazia. Serghei Bagapsh, a declarat la Moscova ca cetatenii rusi vor putea sa cumpere in curind proprietati in Abhazia, dar nu si pamint. Mii de locuitori ai regiunii separatiste a Georgiei detin pasapoarte rusesti. Independenta Abhaziei a fost recunoscuta doar de Rusia, Nicaragua, Venezuela si insula Nauru.

Azov: vandalizarea unor morminte militare din timpul celui de al 2-lea război mondial

In localitatea Azov din sudvestul Rusiei au fost vandalizate 33 de morminte ale unor militari din cel de-al doilea razboi mondial, informeaza serviciul rusesc al postului nostru de radio. Politia a declansat o investigatie.

Opoziţie la comandă în Turkmenistan

Presedintele Turkmenistanului Gurbanguli Berdimuhamedov a cerut organizarea de partide de opozitie in tara sa. Declaratia a fost facuta in timpul unei sedinte de guvern. De 18 ani, in Turkmenistan nu exista decit un singur partid, iar tara este considerata ca avind unul dintre cele mai incarcate dosare cu abuzuri ale drepturilor omului. Observatorii politici considera ca un viitor partid, va reprezenta doar o opozitie de fatada.

Deputatul PCRM Oleg Reidman critică declaraţia lui Mihai Ghimpu că „Reidman îi face de ruşine pe conaţionalii săi evrei"

Deputatul Oleg Reidman a numit „ruşinoasă” apostrofarea cu substrat etnic pe care i-a făcut-o de la tribuna Parlamentului preşedintele legislativului, preşedinte interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.

„Din declaraţiile domnului Ghimpu am înţeles că el cunoaşte evrei cu o cultură mult mai înaltă decât mine şi că eu îi fac de ruşine. Eu nu insist că sunt un om de cea mai înaltă cultură. Cu certitudine sunt oameni mai şcoliţi şi mai culţi decât mine. Dar eu îi reprezint în Parlamentul Republicii Moldova pe cetăţenii Republicii Moldova şi eu sunt deputat în Parlament ca cetăţean al Republicii Moldova, nu ca evreu sau ca reprezentant al unei culturi aparte. De aceea domnul Ghimpu ar fi putut să se abţină de la astfel de declaraţii. Faptul că am fost scos în evidenţă după criterii etnice este o ruşine pentru preşedintele parlamentului”, a spus Oleg Reidman, deputat al opoziţiei comuniste.

Şeful districtului de poliţie Moscova condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor

Un tribunal din Rusia l-a condamnat la inchisoare pe viata pe Denis Yevsiulov, fostul sef al districtului de politie Moscova, care a ucis 2 oameni in luna aprilie a anului trecut. Maiorul de politie l-a impuscat mai intii pe soferul de taxi care l-a dus la un magazin si apoi a deschis foc la intimplare, omorid un client si ranind altii.

Vlad Filat a renunțat la mandatul de deputat pentru a se concentra pe activitatea guvernamentală

Liderul PLDM, Vlad Filat si-a depus mandatul de deputat în Parlament. El a declarat ca vrea sa-și dedice tot timpul pentru activitatea de premier. Saptamana trecuta, liderul democrat Marian Lupu a cerut ministrilor din guvernul Filat sa renunte la mandatul de parlamentar. Marian Lupu crede ca astfel activitatea Legislativului va fi mai eficienta. Tot atunci premierul Vlad Filat a lasat la latitudinea ministrilor sa ia o decizie, declarand ca personal va hotărî in scurt timp situația sa.

Oleg Voronin convocat din nou la CCCEC

Oleg Voronin a fost convocat din nou, pentru data de 22 februarie, la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei. El urmeaza sa dea explicatii despre tranzactiile de proporții efectuate în ultimii doi ani pe contul său personal. Centrul a primit avizul că Voronin a luat cunoștință de citare, se arata intr-un comunicat al CCCEC.

Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr se opune majorării tarifelor la importul de carne

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, se va împotrivi majorării tarifelor la importul de carne, recomandată printr-o decizie a guvernului luată în absenţa sa. Ministrul Lazăr a declarat Europei Libere că decizia contravine acordurilor de comerţ ale Moldovei cu Uniunea Europeană şi angajamentelor asumate în cadrul Organizaţii Mondiale a Comerţului şi nici nu va duce la ieftinirea cărnii. Ministrul Agriculturii, Valeriu Cosarciuc promovează majorarea taxelor vamale la importul de carne de vită şi porc, de la 200 la 450 de euro pentru o tonă, iar la carnea de pasăre de la 100 la 300 de euro pentru o tonă cu scopul protejării producătorului intern. Valeriu Cosarciuc spune că acordurile cu OMC i-ar permite Moldovei să impună măsuri de protejare a pieţii interne în caz de necesitate stringentă. Decizia finală este de competenţa Parlamentului.

Acord de împrumut financiar semnat de premierul Filat la Varșovia

Premierul Filat a adaugat Polonia pe lista creditorilor Republicii Moldova. Aflat la Varşovia, el a semnat ieri un acord de împrumut în valoare de 15 milioane de dolari, bani pentru bugetul Republicii Moldova, confruntat cu un deficit-record. Vorbind ieri la Europa Liberă, premierul Filat a respins acuzaţiile că ar îndatora ţara prea tare: „Nu facem decât să asigurăm Republica Moldova cu resursele necesare pentru a supravieţui şi pentru ca ţara noastră să aibă o perspectivă”. Filat a mai spus că omologul său polonez, Donald Tusk a promis să promoveze interesele Moldovei în Uniunea Europeană, dacă autorităţile de la Chişinău continuă reformele.

Ministrul apărării Vitalie Marinuță respinge acuzațiile lui Vladimir Țurcan

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă a respins acuzaţiile unui fost deputat comunist că ar promova interesele NATO în Republica Moldova în defavoarea statutului de neutralitate al ţării. Vladimir Ţurcan, astăzi lider al partidului Moldova Unită, îl mai suspectează pe Marinuţă că ar fi agentul Statelor Unite pentru că a lucrat timp de aproximativ un an ca ofiţer pentru planificare în comandamentul central al Statelor Unite în Florida: „Iată de ce mi-am făcut concluzia că dumnealui şi-a pierdut orientarea: cine-i el, ministrul apărării al Republicii Moldova, sau promotor al NATO care încearcă să ia sub acoperire şi Republica Moldova”.
Ministrul Marinuţă a răspuns într-un comunicat de presă că Ţurcan a interpretat greşit un interviu acordat postului Radio România Actualităţi şi agenţiei Agerpres, interviu în care ministrul spunea că se conduce de neutralitatea Moldovei, atâta timp cât este prevăzută de Constituţie.

Consiliul Superior al Magistraturii va examina cererea de demitere a lui Ion Muruianu

Consiliul Superior al Magistraturii spune că va examina la şedinţa de marţea viitoare cererea unui grup de jurnalişti de a-l demite pe preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu. Agenţia online Unimedia precizează că cererile au fost readresate Consiliului de către preşedintele interimar, Mihai Ghimpu. Jurnaliştii au fost nemulţumiţi de declaraţiile lui Muruianu despre rolul „destructiv şi diabolic” pe care l-ar fi jucat presa în chestiunea numeroaselor dosare pierdute de Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Muruianu este acuzat la rândul său de protejarea judecătorilor care au dat verdicte condamnate ulterior la CEDO.

Consultări diplomatice moldo-române la Chișinău pe tema scutului american anti-rachetă

La Chişinău au avut loc consultări moldo-române la nivel de directori de politici ai ministerelor de externe pe tema planurilor de amplasare în România a elementelor scutului american anti-rachetă. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului moldovean de externe, partea română a pus în evidenţă faptul că decizia de participare la sistemul de apărare antirachetă ţine de securitatea naţională a României şi securitatea colectivă a aliaţilor NATO. Diplomaţii români au mai spus că sistemul are un caracter strict defensiv, interceptorii tereştri care vor fi instalaţi pe teritoriul României nu conţin ogive nucleare şi vor permite acoperirea integrală a teritoriului României, a statelor aliate din regiune, dar şi a celor nealiate precum Republica Moldova, împotriva unei eventuale ameninţări cu rachetă.

Doi adjuncți ai ministrului de interne demiși în Rusia

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev a demis joi 2 adjuncţi ai ministrului de interne şi 16 ofiţeri de rang înalt din poliţie, într-o încercare de a reforma sistemul şi de a combate marea corupţie din poliţie. Mai mult, preşedintele Medvedev a decis concedierea a jumatate din angajaţii centralei Ministerului de interne, adica 10 mii din cei 20 de mii existenţi. Decizia preşedintelui de a reforma ministerul de interne a fost anunţată în luna decembrie, iar ministrul de interne Rashid Nurgaliev are acum la dispoziţie o luna pentru a pune reforma în aplicare.

Un raport AIEA apreciază că Iranul este pe cale de a produce o bombă atomică

Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică spune că informaţiile de care dispune despre activităţile nucleare ale Iranului îi oferă temei să creadă că iranienii lucrează la construcţia bombei atomice. Este pentru prima dată când agenţia ONU face o asemenea estimare în unul din documentele sale. În primul său raport, noul şef al agenţiei, Yukiya Amano scrie că au fost acumulate informaţii „consistente şi credibile” care conduc spre o asemenea concluzie. Iranul insistă că activităţile de îmbogăţire a uraniului urmăresc scopuri exclusiv paşnice, de producere a energiei electrice.

Ofensiva Nato în sudul Afganistanului s-ar putea prelungi încă 3 săptămîni

Un comandant al NATO spune că ar putea dura mai mult de trei săptămâni până când forţele coaliţiei din Afganistan şi forţele afgane vor prelua controlul deplin asupra unui bastion taliban în sudul ţării. Comandantul britanic al forţelor NATO din sudul Afganistanului, general-maiorul Nick Carter spune că după securizarea regiunii Marjah din provincia Helmand va mai fi nevoie de trei luni pentru a se estima dacă operaţiunea majoră, începută săptămâna aceasta, a reuşit să elimine talibanii şi să pună sudul sub controlul forţelor guvernamentale afgane.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG