Linkuri accesibilitate

Ştiri

Atentat comis de talibani la Jalalabad - 18 morți și 70 de răniți

Un oficial afgan spune că 18 oameni au fost ucişi astăzi într-un atac sinucigaş asupra unei bănci din oraşul Jalalabad. Potrivit guvernatorului provincial Gul Agha Shirzay, alţi 70 de oameni au fost răniţi.

Biroul de presă al preşedinţiei afgane a informat că în atac au fost implicaţi trei atentatori. Talibanii şi-au asumat răspunderea, spunând că ţinta atacului au fost militarii care veniseră la bancă să-şi ridice salariile.

Opoziția iraniană cere simpatizanților săi să participe duminică la demonstrații împotriva dictaturii religioase

Opoziţia din Iran şi-a chemat simpatizanţii să participe duminică la mitinguri în capitala Teheran şi în alte oraşe pentru cinstirea memoriei celor doi protestatari ucişi zilele trecute.
Un site al opoziţiei iraniene spune că demonstraţiile de mâine vor fi „o luptă împotriva dictaturii religioase”.

Ministrul de interne iranian Mostafa Mohammad Najjar a avertizat astăzi cu represalii dacă opoziţia iese în stradă. Săptămâna aceasta, membri ai parlamentului iranian şi clerici au cerut executarea liderilor opoziţiei Mir Hossein Mousavi şi Mehdi Karroubi, care se află în arest la domiciliu pentru organizarea unor manifestaţii antiguvernamentale.

Promo Lex: separatiștii de la Tiraspol resping cererea de grațiere a lui Ernest Vardanean

Organizaţia moldoveană pentru drepturile omului Promo Lex spune că autorităţile de la Tiraspol au respins o cerere de graţiere a lui Ernest Vardanean, condamnat în decembrie la 15 ani de închisoare pentru spionaj.

Într-un răspuns oficial dat unei mătuşi a ziaristului, cea care a depus cererea, se spune că graţierile în cazul unor delicte atât grave nu se acordă înainte de ispăşirea a cel puţin jumătate din pedeapsă

Partidul Liberal fuzionează cu Mișcarea Acțiunea Europeană

Mişcarea Acţiunea Europeană, condusă de Veaceslav Untilă, şi Partidul Liberal au anunţat astăzi că fuzionează. Uniunea fusese anticipată de ieri în mod neoficial de liderul liberalilor Mihai Ghimpu, care a spus că discuţiile cu MAE durează de câteva săptămâni.
Mişcarea Acţiunea Europeană a obţinut două procente din voturi la alegerile din toamnă.

Conducerea din Bahrain dispune retragerea forțelor armate de pe străzile capitalei Manama

Mii de protestatari antiguvernamentali au intrat în Piaţa Perlei din centrul capitalei Bahrainului, Manama. Poliţia a încercat mai întâi să-i oprească, dar apoi s-a retras din piaţă. Armata, care păzise piaţa începând de joi, când a evacuat cu forţa demonstranţi antiguvernamentali, a dispărut astăzi de pe străzi. Retragerea militarilor a avut loc din ordinul conducerii Bahrainului, care a îndeplinit astfel una din condiţiile puse de opoziţie pentru începerea dialogului politic.

Ceva mai devreme, astăzi, principala grupare a opoziţiei şiite a respins o propunere de dialog din partea conducerii ţării, care vrea să pună capăt protestelor prelungite. Oficiali ai blocului şiit Wefaq au spus că mai întâi guvernul trebuie să-şi dea demisia, iar armata să se retragă de pe străzile capitalei Manama.

Regele din Bahrain, Hamad bin Isa al-Khalifa, l-a însărcinat pe fiul său cel mai mare, prinţul Salman, să înceapă discuţii cu toate grupările din ţară pentru a soluţioan criza soldată cu moartea a patru protestatari şi rănirea câtorva sute.

Alger: forțele de ordine împiedică cîteva sute de protestatari să demonstreze în piața centrală a orașului

Din Algeria se relatează că sute de protestatari se confruntă în capitala ţării cu forţele de ordine. Toate căile de acces spre Piaţa 1 Mai, unde vor să ajungă demonstranţii, au fost blocate. Un număr mic de adversari ai puterii au reuşit să intre totuşi în piaţă, unde au scandat lozinci împotriva regimului.

În urmă cu o săptămână, o tentativă de a organiza un protest de masă la Alger a eşuat din cauza intervenţiei forţelor de ordine.

Pirați somalezi capturează un iaht american în Marea Arabiei

Statele Unite analizează o posibilă ripostă la sechestrarea de către piraţii somalezi a unui iaht cu patru americani la bord. Incidentul s-a petrecut vineri în Marea Arabiei, în largul coastelor Somaliei. Astăzi, un purtător de cuvânt al ambasadei Statelor Unite din capitala Keniei, Nairobi a spus că structurile de securitate de la Washington „iau în considerare opţiunile şi posibilele răspunsuri”.

Piraţii şi-au înteţit atacurile în estul coastelor Africii în ultimii ani, în ciuda trimiterii în regiune a unei flotile militare internaţionale.

BNS: profitul producătorilor de vin a crescut cu 6% față de 2009

În 2010 producţia de vinuri în Moldova a fost mai mică decât în 2009, dar sumele încasate de producători au fost mai mari, din cauza scumpirii preţului. Aşa a constatat Biroul Naţional de Statistică, într-un raport citat de Moldpres.

BNS spune că scăderea producţiei de vin s-a datorat recoltei slabe, mai mică cu aproape un sfert decât în anul precedent. Cu toate acestea, profitul producătorilor a crescut cu 6% în 2010, pentru că au practicat în general preţuri mai mari.

Premierul Filat cere date complete despre veniturile directorilor companiilor de stat

Premierul Vlad Filat a cerut să i se prezinte săptămâna viitoare date complete despre salariile directorilor întreprinderilor de stat – relatează Infoprim Neo. Premierul a spus că vrea informaţii nu doar despre salariile de bază, ci şi despre sporuri, prime, bonusuri si alte surse de venit.

Declaraţia vine pe fondul disputelor stârnite de salariul şefului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Săptămâna aceasta, Victor Parlicov a confirmat în parlament că primeşte 44.000 de lei lunar. Opoziţia comunistă şi presa au reacţionat cu indignare, spunând că retribuţia şefului ANRE este exagerat de mare.

Human Rights Watch: reprimarea brutală a protestelor din Libia s-a soldat cu 84 de morți

Organizaţia Human Rights Watch cu sediul la New York spune că în Libia numărul celor ucişi în reprimarea a trei zile de proteste a ajuns la 84. Cele mai multe decese au avut loc în al doilea oraş ca mărime, Benghazi, unde un singur spital a înregistrat vineri într-o singură zi 35 de morţi. Aeroportul oraşului a fost închis, pe fondul unor relatări că protestatarii l-ar fi ocupat.

Proteste împotriva liderului Muammar Gaddafi şi ciocniri cu forţele de ordine au avut loc săptămâna aceasta în cel puţin patru alte oraşe din estul Libiei. În schimb, nu s-au înregistrat tulburări notabile în capitala Tripoli.

Blocul şiit Wefaq din Bahrain condiționează un dialog cu autoritățile de demisia guvernului

În Bahrain principala grupare a opoziţiei şiite a respins o propunere de dialog din partea conducerii ţării, care vrea să pună capăt protestelor prelungite. Oficiali ai blocului şiit Wefaq au spus că mai întâi guvernul trebuie să-şi dea demisia, iar armata să se retragă de pe străzile capitalei Manama.

Regele din Bahrain, Hamad bin Isa al-Khalifa, l-a însărcinat pe fiul său cel mai mare, prinţul Salman, să înceapă discuţii cu toate grupările din ţară pentru a soluţioan criza soldată cu moartea a patru protestatari şi rănirea câtorva sute. Mulţi demonstranţi au cerut plecarea de la putere a familiei regale.

Într-un comunicat de presă, şefa politicii externe a UE, Catherine Ashton, a spus astăzi că în Bahrain trebuie să înceapă „fără întârziere” dialogul politic. Iar preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a îndemnat Bahrainul, unde este staţionată flota a cincea americană să respecte drepturile universale ale omului şi să lanseze reforme.

Veto american contra unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU care condamnă așezările israeliene în teritoriile palestiniene

Statele Unite s-au opus prin veto unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU care condamnă construcţia de aşezări israeliene în teritoriile palestiniene. Ceilalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate au votat pentru rezoluţie.

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Susan Rice a spus membrilor Consiliului că veto-ul american nu trebuie interpretat ca o aprobare de către Washington a construcţiei de case evreieşti în Cis-Iordania palestiniană şi Ierusalimul arab.

Autoritatea palestiniană a declarat că veto-ul Statelor Unite pune în pericol procesul de pace din Orientul Mijlociu.

V. Voronin îl înștiințează pe ambasadorul american Chaudhry că deputații PCRM nu vor vota pentru Marian Lupu

Liderul comuniştilor Vladimir Voronin spune că l-a înştiinţat pe ambasadorul american la Chişinău că PCRM nu va vota candidatul AIE la şefia statului. Într-un comunicat de presă citat de Infoprim Neo se mai arată că Voronin i-a spus ambasadorului Asif Chaudhry că „este sigur pe unitatea echipei sale”, în pofida încercărilor guvernării de a-i convinge pe deputaţii comunişti prin şantaj, intimidări şi tentative de corupere să-şi dea votul pentru Marian Lupu.

Dosarul Cherdivară (CCA) trimis în instanță de procurorii anti-corupție

Procurorii anticorupţie au trimis în instanţă dosarul directorului administrativ al CCA Terente Cherdivară, acuzându-l de extorcare de bani. Procurorii spun că Cheridvară a pretins 110.000 de lei de la un agent economic ca să nu se plângă de serviciile prestate de agentul respectiv CCA.

Cherdivară se află în arest preventiv. În acelaşi caz este cercetat în stare de libertate preşedintele CCA Gheorghe Gorincioi. Procurorii spun că el este bănuit, dar acuzaţiile concrete încă nu au fost făcute publice.

Zeci de răniți în urma intervenției armatei împotriva demonstranților din Bahrain

În Bahrain armata a folosit gaze lacrimogene şi focuri de armă împotriva demonstranţilor care au ignorat interdicţia adunărilor publice şi au încercat să intre într-o piaţă din centrul capitalei Manama. Se relatează că ciocnirile s-au soldat cu zeci de răniţi dar nu există informaţii despre eventuale decese.

Ceva mai devreme, la Manama avusese loc înmormântarea celor patru protestatari ucişi de forţele de ordine joi. Participanţii la funeralii au cerut răsturnarea monarhiei din Bahrain.

Egiptul permite trecerea a două nave militare iraniene prin Canalul Suez

Agenţia Reuter relatează că Egiptul a aprobat trecerea a două nave militare iraniene prin Canalul Suez, în ciuda protestelor israeliene. Reuter scrie că ar fi prima oară când prin canalul ce uneşte Marea Roşie cu Mediterana ar trece nave militare iraniene de la proclamarea republicii islamice iraniene în 1979.

Miercuri, când au apărut primele informaţii despre posibila trecere a navelor, ministrul de externe israelian Avigdor Lieberman a spus că intenţia iraniană este o „provocare”.
Armata egipteană a explicat astăzi că şi-a dat acordul după ce a primit asigurări că navele iraniene nu au la bord echipamente militare şi nici material nuclear şi chimic.

Drumurile naționale la Soroca și Hâncești vor fi reabilitate cu sprijinul BERD și BEI

Guvernul a promis că drumurile care leagă capitala de Soroca şi Hânceşti vor fi modernizate până în septembrie 2012 printr-o investiţie de 400 de milioane de lei. Anunţul a fost făcut de ministrul transporturilor, Anatol Şalaru astăzi, la semnarea contractului cu firmele care vor reabilita cele două drumuri naţionale, cu sprijinul financiar al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezoltare şi al Băncii Europene de Investiţii.

Tot astăzi, ministrul transporturilor a sugerat includerea taxei rutiere în preţul benzinei şi motorinei, argumentând că în acest fel sumele s-ar încasa mai sigur şi statul ar avea mai mulţi bani pentru repararea drumurilor.

Marian Lupu şi Alexandru Tănase critică starea justiției în Moldova

Preşedintele interimar Marian Lupu şi ministrul justiţiei Alexandru Tănase au deplâns astăzi starea justiţiei moldoveneşti şi au insistat că e nevoie urgentă de reforme. Vorbind în faţa a 400 de judecători adunaţi la Chişinău, Marian Lupu a spus că în Moldova doar o treime din cetăţeni au încredere în tribunale, iar Alexandru Tănase a pus la îndoială imparţialitatea actului de justiţie.

Ministrul justiţiei a recunoscut însă că salariile prea mici ale judecătorilor favorizează corupţia şi ar trebui mărite.

România și Bulgaria mulțumite cu rapoartele Comisiei Europene privind stadiul reformei justiției

România şi Bulgaria au salutat rapoartele în care Comisia Europeană le laudă progresele în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei. La Bucureşti, ministrul justiţiei Cătălin Predoiu a spus că raportul este „pozitiv”, dar a avertizat că problemele justiţiei româneşti „nu sunt în întregime rezolvate”. Iar la Sofia ministerul de externe a spus că Bulgaria „este recunoscătoare” autorilor raportului.

România şi Bulgaria sunt încă monitorizate de Comisia Europeană în domeniul justiţiei, la patru ani de la aderare la Uniune. Ambele ţări au fost acuzate recent de Franţa şi Germania că nu luptă suficient împotriva corupţiei şi nu merită să fie primite luna viitoare în spaţiul Schengen.

Berlin: Karl-Theodor zu Guttenberg renunță la titlul de doctor, dar nu la funcția de ministru al apărării

Cel mai popular politician din Germania, ministrul apărării Karl-Theodor zu Guttenberg a negat acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse şi a spus că nu-şi va da demisia. La o conferinţă de presă la Berlin, ministrul apărării, jurist de profesie, a spus că nu a încercat niciodată să înşele pe cineva, dar a recunoscut că a făcut unele „greşeli” în teza de doctorat depusă în 2006.

Opoziţia i-a cerut politicianului conservator de 39 de ani să-şi dea demisia după ce presa germană l-a învinuit că ar fi omis să atribuie autorilor de drept cel puţin 80 de pasaje din lucrare.

Zu Guttenberg, care se află în sondajele de opinie în fruntea popularităţii, mult înaintea şefei lui de partid, Angela Merkel a spus astăzi că renunţă temporar la titlul de „doctor”, dar în nici un caz nu-şi va da demisia.

Ambasadorul rus la București declară că Moscova nu se opune unei eventuale aderări a Republicii Moldova la UE

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a spus că ţara sa nu se opune şi nu va împiedica eventuala aderare la UE a Republicii Moldova. Potrivit agenţiei Agerpres preluată de mai multe site-uri de ştiri del a Bucureşti, ambasadorul Alexander Ciurilin a mai spus însă că Moldova ar trebui să cântărească bine preţul aderării la UE.

Ambasadorul rus a spus că ieşind din CSI, Moldova ar renunţa la „sute de mii de tratate economice” şi a anticipat că odată deveniţi cetăţeni europeni moldovenii ar pierde dreptul de a călători liber şi de a-şi căuta slujbe în Rusia.

Summitul Parteneriatului Estic care urma să aibă loc în mai la Budapesta amînat pe la toamnă

Un summit consacrat vecinilor estici ai UE care urma să aibă loc în mai la Budapesta a fost amânat până în a doua jumătate a anului, anunţă diplomaţi unguri citaţi de agenţia France Presse.

Summitul de la 27 mai din capitala Ungariei urma să marcheze doi ani de la lansarea „Parteneriatului estic”, un program de cooperare care vizează şi Republica Moldova.
Potrivit AFP, reuniunea ar fi coincis un alt eveniment important în care este implicată UE, summitul G8 de la Paris.

Întâlnirea liderilor europeni cu omologii lor din ţările estice va avea loc probabil în septembrie sau octombrie, în Polonia.

Raport CE critică blocarea de către parlamentari a luptei cu corupția la nivel înalt

Un raport al Comisiei Europene constată că România a făcut progrese în reforma justiţiei, dar critică blocarea de către parlamentari a luptei cu corupţia la nivel înalt. Raportul aminteşte că legislativul de la Bucureşti s-a opus judecării unor parlamentari şi a redus fondurile alocate unor structuri de combatere a corupţiei.

Evaluarea face parte dintr-un aşa numit Mecanism de Control şi Verificare impus României şi Bulgariei înaintea aderării lor la Uniunea Europeană în urmă cu patru ani.

Demonstrații pro-guvernamentale la Tripoli și Teheran - noi proteste în Bahrain și Yemen

În Libia forţele loiale liderului Muammar Gaddafi au ameninţat să răspundă „violent” la demonstraţiile antiguvernamentale pe care le-au pus pe seama „aventurierilor”. Comitetele Revoluţionare libiene, o structură de bază a regimului, au lansat avertismentul la un miting de sprijin pentru conducător, ţinut astăzi în capitala Tripoli şi la care a participat pentru scurtă vreme însuşi Gaddafi.

Între timp, protestele au continuat astăzi în mai multe părţi ale ţării, iar la Benghazi, oraşul unde au început protestele, au fost desfăşurate efective militare.

Demonstraţiile antiguvernamentale au continuat astăzi în alte două ţări arabe, Bahrain şi Yemen.

În capitala Egiptului, Cairo, au avut loc un „marş al victoriei” la împlinirea unei săptămâni de la debarcarea preşedintelui Hosni Mubarak.

La Teheran, suporterii regimului iranian au demonstrat astăzi ca să-şi arate „ura” faţă de opoziţie.

Fostul președinte tunisian Ben Ali în comă într-un spital saudit

Se relatează că fostul preşedinte al Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali este de câteva zile în comă într-un spital saudit, în urma unui atac vascular cerebral. În vârstă de 74 de ani, Ben Ali a fugit în Arabia Saudită cu familia la 14 ianuarie, când revoltele populare prelungite au pus capăt conducerii sale autoritare de 23 de ani. Noile autorităţi de la Tunis au refuzat să comenteze ştirea despre spitalizarea fostului preşedinte.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG