Linkuri accesibilitate

Ştiri

Moldova desemnată de Departamentul de Stat american una din cele două cîștigătoare ale programului „Provocările Parteneriatului pentru Democrație”

Moldova si Tunisia au fost alese drept primele ţări cîştigătoare ale programului Departamentului de Stat american „Provocările Parteneriatului pentru Democratie”, un program menit să sprijine tranziţia cu succes a ţărilor către democraţie. Moldova si Tunisia vor inaugura acest program. Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat cele două ţări au demonstrat hotarîre fermă pentru a merge pe calea democraţiei iar guvernele lor fac eforturi colaborînd cu partenerii lor pentru a face progrese pe calea democraţiei. „Liderii Moldovei, se mai spune în declaraţia Departamentului de Stat de la Washington, sînt deciși să facă reforme fundamentale continuînd tranziţia către o democraţie europeană, care înseamnă separarea puterilor in stat, independenţa justiţiei, respectul pentru drepturile omului şi libertatea presei”. Au fost organizate doua grupuri de lucru, iar Statele Unite vor coprezida, împreuna cu Polonia, grupul de lucru pentru Moldova, asa cum a anunţat recent preşedintele Barack Obama la Varşovia.

30 de condamnări în Belarus ale unor participanți la un protest pașnic la Minsk

Tribunale din Belarus au condamnat astazi în jur de 30 de oameni care au participat noaptea trecută la un protest la Minsk. 13 dintre cei reţinuti noaptea trecută au fost condamnaţi la închisoare între 6 şi 15 zile şi 17 au fost amendaţi. La protestele de noaptea trecuta au participat în jur de 1000 de oameni.

Alegeri prezidențiale în Kirghistan la 30 octombrie

Parlamentul din Kirghistan a decis data pentru alegerea viitorului preşedinte al ţării ca fiind 30 octombrie. Pina atunci Constituţia va fi amendată în așa fel încît preşedintele să fie ales de Parlament. Mandatul actualei preşedinte din Kirghistan, Roza Otumbaeva expiră la 31 decembrie.

Renumărătoarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chișinău s-a încheiat, rezultatele urmînd să fie anunțate vineri

Renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chişinău, s-a încheiat pentru toate cele 300 de secţii de votare, iar rezultatele vor fi anunţate vineri, informează agenţia InfoPrim Neo. Operaţia a costat peste 1 milion de lei şi a decizia de a renumăra aceste voturi a fost luată ieri de Curtea Supremă de Justiţie la solicitarea Partidului Liberal. Potrivit rezultatelor finale anunţate de Comisia Electorală Centrală dupa alegerile din 5 iulie, Partidul Comunistilor a obţinut 26 de mandate, iar cele 3 partide ale Alianţei 25.

Uniunea Europeană salută adoptarea în Parlamentul Greciei a pachetului guvernamental de măsuri de austeritate

Parlamentul de la Atena a votat astazi noile măsuri de austeritate propuse de cabinetul socialist al lui Geoges Papandreou pentru a evita intrarea ţării în faliment. Situaţia la Atena, după doua zile de proteste violente şi o grevă generală de 48 de ore pare să se întoarcă la normal. Ieri, Parlamentul grec a votat în favoarea creşterii impozitelor, limitării cheltuielilor publice şi unor privatizări, potrivit înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană pentru obţinerea unei noi tranşe din ajutorul financiar necesar. In votul de astazi, Parlamentul de la Atena s-a pronunţat in favoarea asupra unor măsuri detaliate ale acestui program de austeritate în valoare de 28 de miliarde de euro. Uniunea European a salutat votul parlamentarilor greci, iar instituţiile financiare germane au anunţat că în principiu sunt de acord să sprijine financiar in mod voluntar ajutorul dat Greciei pentru a evita falimentul.
Ministrii de finanţe din ţările Uniunii Europene se vor întilni duminică pentru a aproba deblocarea a 12 miliarde de euro pentru Grecia.

Rusia critică față de înarmarea opoziției libiene de către Franța

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că a-i înarma pe luptătorii anti-guvernamentali din Libia este „o violare gravă” a rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU, care a impus un embargo pe vînzarea de arme către Libia. Mîine, ministrul francez de externe, Alain Juppe se va afla la Moscova.

Ministerul de externe rus protestează împotriva declarațiilor lui Traian Băsescu

Ministerul rus de externe califică recentele declaraţii ale preşedintelui Romaniei Traian Băsescu in sprijinul acţiunii militare a Romaniei in 1941 împotriva Uniunii Sovietice drept „revoltătoare” şi o tentativă „de a justifica agresiunea fascistă” şi de a „profana memoria milioanelor de victime ale nazismului”, informează agenţia Associated Press.
Intr-un interviu la un post de televiziune săptamina trecută Traian Băsescu a spus că războiul Romaniei impotriva Uniunii Sovietice ar fi fost justificat pentru ca ar fi putut duce la recuperarea de teritorii, Basarabia şi Bucovina, pierdute în urma pactului Molotov-Ribbentrop din 1939. Romania, la data aceea sub conducerea mareşalului Ion Antonescu, era aliată a Germaniei naziste, iar mareşalul este considerat criminal de război, politica sa ducînd la moartea a sute de mii de evrei.

CSJ a amînat ședința de discutare a cererii PCRM de recuzare a membrilor Curții de Apel Chișinău

Curtea Supremă de Justiţie a aminat şedinţa la care urma să examineze solicitarea avocaţilor Partidului Comuniştilor din Moldova de a recuza toţi judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău. Curtea de Apel urma să reexamineze solicitarea opozitiei comuniste cu privire la nevalidarea mandatului primarului ales al Chişinăului şi la anunţarea alegerilor repetate pentru funcţia de primar. Avocaţii PCRM au declarat că nu au încredere în judecătorii de la Curtea de Apel Chişinău şi au cerut Curţii Supreme de Justiţie să numească o altă Curte de Apel pentru a examina cazul.
Ieri seara, Curtea Supremă de Justiţie a decis renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chisinău – unde, in urma alegerilor locale, comunistii au un mandat în plus faţă de reprezentanţii celor trei partide din Alianţă. Astazi funcţionarii electorali au reînceput numararea acestor voturi, informează agenţia Moldpres.

Deputatul independent Mihai Godea solicită anchetarea oficială a acuzației că Vlad Plahotniuc este implicat în activități ilicite

Deputatul independent Mihai Godea a cerut organelor de drept să investigheze dacă Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Parlamentului și deputat PD este sau nu implicat în obţinerea de venituri ilicite din activităţile comerciale a trei firme de stat: Fanzeluţa, MetalFeros şi Moldtelecom. Cererea a fost făcută de deputatul independent către procurorul general, ministrul de interne, directorul SIS şi directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Corupţiei. Anuntul a fost făcut într-o conferinţă de presă la Chisinau. Recent intre liderul PLDM , premierul Vlad Filat si deputatul Partidului Democrat Adrian Candu a avut loc un schimb de acuzaţii reciproce referitoare la implicarea politicienilor celor doua partide in diferite afaceri ilicite cu companii de stat.

Marian Lupu reafirmă hotărîrea Moldovei de a adera la UE

Marian Lupu, preşedinte interimar si speaker al Parlamentului, a declarat intr-un discurs în cadrul reuniunii ţărilor din cadrul procesului de Cooperare Sud Est-Europeană că ţara sa este hotarită să ajungă membră a Uniunii Europene, că acest traseu nu va fi modificat şi că Moldova va folosi din plin toate posibilităţile oferite ei de catre programul Uniunii Europene al Parteneriatului Estic.

Parlamentul Greciei a adoptat noul pachet guvernamental de măsuri de austeritate

Parlamentul de la Atena a votat astazi noile măsuri de austeritate propuse de cabinetul socialist al lui Geoges Papandreou pentru a evita intrarea ţării în faliment. Situaţia la Atena, după doua zile de proteste violente şi o grevă generală de 48 de ore pare să se întoarcă la normal. Ieri, Parlamentul a votat în favoarea creşterii impozitelor, limitării cheltuielilor publice şi unor privatizări, potrivit înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană pentru obţinerea unei noi tranşe din ajutorul financiar necesar. In votul de astazi Parlamentul de la Atena s-a pronunţat in favoarea asupra unor măsuri detaliate ale acestui program de austeritate.

Poliția a intervenit în forță la Minsk împotriva participanților la un meeting neautorizat

Poliţia din Belarus a reţinut zeci de oameni care au participat la un meeting neautorizat de la Minsk. Potrivit corespondentului postului nostru de radio, la miting au participat citeva sute de persoane şi aproximativ 100 au fost arestaţi. Agenţia Associated Press relatează că poliţia a folosit forţa impotriva manifestanţilor.

Reluarea furnizărilor de energie electrică rusă R. Belarus va începe vineri

Rusia a anunţat că va relua mîine seară furnizarea de energie electrica spre Belarus după ce Misnkul îşi va fi plătit o parte din datoria pe care o are faţă de RAO UES. Potrivit autorităţilor din domeniul energetic din Belarus Minskul ar fi plătit ieri a doua tranşă din datoria pe care o avea la compania rusă. Rusia a intrerupt ieri furnizarea de energie electrică Belarusului din cauza neplăţii datoriilor.

Președintele Rusiei anunță intenții de oferi acțiuni sectorului privat într-o serie de companii cheie

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev a cerut guvernului să pregătească o planificare a vînzărilor unor acţiuni de stat la anumite companii cheie ale ţării. Declaraţia a fost făcută în timpul unui discurs pe teme bugetare, cînd liderul de la Kremlin a spus că vînzarea acestor acţiuni ar trebui să fie o prioritate a guvernului rus în viitorii ani. Ministrul rus de finanţe Aleksei Kudrin declarase în această săptămînă că guvernul planifică vînzarea acţiunilor sale la compania Rosneft si la Aeroflot cît şi la alte companii importante în viitori 3-5 ani.

Grevă de 24 de ore în Marea Britaniei împotriva planului guvernamental de reformare a sistemului de pensii

Mii de angajaţi de stat din Marea Britanie au intrat astazi într-o grevă de 24 de ore împotriva planurilor guvernului de centru-dreapta de la Londra de a schimba politica pensiilor. Potrivit propunerilor guvernului angajaţii de la stat vor trebui să muncească mai mulți ani înainte de a ieşi la pensie şi vor trebui să îşi mărească şi contribuţia la fondul de pensii. Guvernul susţine că măsurile sunt necesare pentru echilibrarea bugetului de stat.

Nato dezminte orice implicare în furnizarea de arme opoziției libiene

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat astazi că Alianţa nu este implicată în operaţia forţelor aeriene franceze de a paraşuta arme pentru forţele anti-guvernamentale din Libia. Ieri, Franţa a anunţat că a furnizat arme Consiliului Naţional de Tranziţie.

Ambasada rusă cere respectarea drepturilor scriitorului rus Eduard Baghirov, reţinut pe 16 iunie la Chişinău

Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău anunță, printr-un comunicat de presă dat publicităţii în ziua de 30 iunie, că a prezentat o nota Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene în care cere luarea de măsuri „corespunzătoare” pentru apărarea necondiționată a drepturilor legitime ale cetățeanului rus Eduard Baghirov, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în baza Convenției Europene pentru drepturile şi libertățile omului. Ambasada îşi anunţă intenția de a întreprinde şi alte măsuri, prevăzute de normele dreptului internațional şi înțelegerile bilaterale ruso-moldovene, de natură să conducă la reglementarea cât mai rapidă a situației.

În comunicatul misiunii diplomatice se arată că deşi cetățeanul reținut Baghirov, în timpul întrevederii din 21 iunie cu reprezentanţi ai serviciului consular nu a formulat nici un fel de obiecții referitoare la condițiile de detenție şi caracterul acțiunilor de investigație la care este supus, ulterior avocatul sau, A.Matcovschi, a transmis în ziua de 29 iunie copii după plângeri semnate de Baghirov care semnalează condiții insuportabile de detenție, exercitarea de presiuni psihologice din partea anchetatorilor şi lezarea dreptului de comunicare liberă cu avocatul.

Astăzi ar urma să înceapă renumărarea voturilor pentru consiliul municipal Chişinău

În această dimineaţă ar trebui să înceapă renumărarea voturilor pentru consiliul municipal Chişinău, renumărare cerută de partidul liberal şi contestată de partidul comuniştilor. Reluară acestei renumărări a fost decisă Curtea Supremă de justiţie. Voturile pentru echipa de consilieri municipali vor fi renumărate, aşa cum a vrut primarul liberal reales, Dorin Chirtoacă. Comuniştii au, potrivit rezultatelor oficiale de la 5 iunie, majoritatea în consiliul municipal, cu 26 de mandate faţă de 25 pentru partidele din AIE. Între timp, Curtea de Apel de la Chişinău a amânat o decizie în altă cerere de reunumărare, depusă de comunişti, anume a votului din 19 iunie pentru postul de primar. Comuniştii susţin că Igor Dodon, nu Dorin Chirtoacă, a câştigat turul al doilea.

Ministerul de finanţe propune o nouă majorare a accizelor la ţigări şi băuturi tari din 2012

Guvernul promite că nu va mări impozitele pe venit în următorii trei ani, dar anticipează noi scumpiri. Potrivit unui plan bugetar prezentat miercuri guvernului de ministerul de finanţe, ar urma să crească accizele la ţigări, băuturi tari şi autoturisme. Relatând despre planul guvernamental, Moldpres scrie că mărirea accizelor ar putea duce la o scumpire în lanţ a preţurilor, cum s-a întâmplat în 2010. Tot Moldpres anticipează că o nouă mărire a taxelor pe produse petroliere, probabil în 2012, cu aproape 7%, va mări preţul benzinei şi motorinei. În planul ministerului finanţelor se prevede menţinerea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale la nivelul actual. De la anul, impozitul agenţilor economici mari ar urma să fie de 12%, iar al micilor întreprinzători de 4%.

Protest la Ambasada Moldovei la Moscova în sprijinul scriitorului Eduard Baghirov

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a fost ținta unui protest, miercuri, relatează portalul Jurnal.md. Peste 100 de persoane, dintre care cea mai mare parte - twitteriști, au demonstrat în sprijinul scriitorului și bloggerului rus, Eduard Baghirov, reţinut la Chişinău, unde este cercetat pentru posibila implicare în protestele din 7 aprilie 2009.

Parlamentul grec urmează să voteze o addendă la planul de austeritate

Parlamentul grec urmează să voteze o addendă la planul de austeritate adoptat ieri, un document care precizează când şi cum vor intra în vigoare reducerile de cheltuieli bugetare sau marile privatizări. De adoptarea noului plan depinde eliberarea ultimei tranşe, de 12 miliarde de euro, din creditul aprobat anul trecut de Uniunea europeană şi FMI. Între timp, continuă protestele şi greva generală. Miercuri, în faţa parlamentului au avut loc noi ciocniri între manifestanţi şi poliţie. În jur de 500 de persoane au avut nevoie de ajutor medical.

Senatul american votează astăzi asupra numirii generalului David Petraeus la conducerea CIA

Senatul american votează astăzi asupra numirii generalului David Petraeus la conducerea Agenţiei Centrale de Informaţii, CIA. Este de aşteptat ca numirea lui Petraeus să fie aprobată fără probleme. Cu o carieră de 37 de ani în armata, generalul a condus între altele misiunea NATO din Afganistan. Petraeus a fost activ şi în Irak. În timpul ambelor misiuni se spune că generalul a fost un mare consumator de informaţii CIA.

Doi jurnalişti francezi au fost eliberaţi în Afganistan, după mai bine de 18 luni de prizonierat

Doi jurnalişti francezi, Stéphane Taponier şi Herve Ghesquière au fost eliberaţi, în Afganistan, după mai bine de 18 luni de prizonierat la miliţiile Taliban. Cei doi sunt în drum spre Paris. Un funcţionar al ambasadei franceze la Kabul a declarat că cei doi erau într-o stare fizică şi psihică surprinzător de bună. Taponier şi Ghesquière au fost luaţi ostateci în noiembrie anul trecut în timp ce realizau un documentar pentru France3.

Senatul american caută soluţii ca să evite intrarea ţării în incapacitate de plată

Senatul american va rămâne şi săptămâna viitoare în sesiune după ce preşedintele Obama le-a cerut să ajungă la un compromis privind bugetul pe viitorul an fiscal. În absenţa unei înţelegeri, ţara ar putea intra în incapacitate de plăţi.

Uniunea africană a criticat decizia Franţei de a livra arme rebelilor din Libia

Uniunea africană a criticat decizia Franţei de a livra arme rebelilor din Libia. În opinia preşedintelui uniunii, situaţia din Libia ar putea degenera într-un război civil, similar celui din Somalia. Parisul a confirmat că a livrat arme unor triburi berbere din munţii situaţi la sud vest de capitala Tripoli.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG