Linkuri accesibilitate

Ştiri

Procurorii au trimis în instanţă încă două persoane într-un dosar privind traficul cu organe

Procurorii au trimis în instanţă încă două persoane într-un dosar privind traficul cu organe, numărul acuzaţilor ridicându-se acum la şapte.
Potrivit unui comunicat al procuraturii, suspecţii moldoveni erau membrii unei reţele internaţionale care prevalase rinichi de la 11 moldoveni.
Începând din 2001 aceştia au fost convinşi să-şi vândă organele contra unor sume între 4000 şi 10000 de dolari în vederea unor transplanturi ilegale. Prelevarea avea loc la o clinică din Turcia. Ancheta în acest caz a început în 2003.

Un tribunal din Rusia a respins cererea de graţiere a lui Platon Lebedev

Un tribunal din Rusia a respins cererea de graţiere a lui Platon Lebedev, partenerul de afaceri al fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski.
Lebedev a făcut parte din conducerea companiei între timp închise Yukos şi se află în închisoare din 2003, când el şi şeful companiei, Hodorkovski, au fost arestaţi sub acuzaţii de evaziune fiscală.
Ambii au fost condamnaţi în 2005, iar apoi au fost judecaţi din nou şi condamnaţi încă o dată pentru deturnare de fonduri.
Lebedev şi-a ispăşit jumătate din pedeapsa de 13 ani şi avea dreptul să ceară graţierea, dar după refuzul tribunalului va rămâne după gratii până la sfârşit, adică până în 2016.
Ambii deţinuţi spun că procesele împotriva lor au fost motivate politic.

Rusia va riposta la planurile SUA de a impune restricţii de viză oficialilor ruşi implicaţi în moartea avocatului Serghei Magnitsky

Ministerul de externe al Rusiei a spus că Moscova va riposta la planurile Washingtonului de a impune restricţii de viză unor oficiali ruşi pe care îi consideră vinovaţi de moartea în închisoare a avocatului Serghei Magnitsky.
Avocatul de 37 de ani a murit la sfârşitul anului 2009 într-un penitenciar din Moscova după ce personalul i-a refuzat accesul la medic, deşi era bolnav.
El se afla deja de aproape un an după gratii, fiind suspectat de implicare într-o fraudă.

Poliţia britanică spune că l-a arestat pe purtătorul de cuvânt al grupului de hackeri Lulz Security

Poliţia britanică spune că l-a arestat pe purtătorul de cuvânt al grupului de hackeri Lulz Security. Scotland Yard a spus că suspectul de 19 ani a fost reţinut în insulele Shetland şi că ar fi omul din spatele pseudonimului „Topiary”, care a dat mai multe interviuri în ultimele săptămâni. Lulz Security şi-a asumat răspunderea pentru o serie de atacuri cibernetice pe ambele maluri ale Atlanticului. Unul din ele a fost asupra site-ului firmei PayPal, care refuzase să mai medieze donaţii pentru site-ului de dezvăluiri WikiLeaks.

Guvernul propune interzicerea publicităţii la radio, TV şi pe panouri publicitare a tuturor băuturilor alcoolice, inclusiv a berii

Guvernul a decis să interzică publicitatea la radio şi televiziune, ca şi pe panouri publicitare a tuturor băuturilor alcoolice, inclusiv a berii.
Potrivit Info-Prim, guvernul a înăsprit astfel o variantă de interdicţie propusă de deputatul democrat Valeriu Guma, care voia scoaterea reclamei doar la băuturile tari.
Prezentând astăzi decizia guvernului, care mai trebuie aprobată de parlament, ministrul sănătăţii Andrei Usatâi a spus că 60% din tineri ar fi influenţaţi de reclama la alcool şi că în curând va propune o strategie de combatere a alcoolismului.
Potrivit unui raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, moldoveni sunt pe primul loc în lume în privinţa consumului de alcool.

Un tribunal din Rusia ar urma să decidă astăzi asupra graţierii lui Platon Lebedev

Un tribunal din Rusia ar urma să decidă astăzi asupra graţierii lui Platon Lebedev, partenerul de afaceri al fostului magnat petrolier Mihail Hodorkovski.
Lebedev a făcut parte din conducerea companiei între timp închise Yukos şi se află în închisoare din 2003, când el şi şeful companiei, Hodorkovski, au fost arestaţi sub acuzaţii de evaziune fiscală.
Ambii au fost condamnaţi în 2005, iar apoi au fost judecaţi din nou şi condamnaţi încă o dată pentru deturnare de fonduri.
Lebedev şi-a ispăşit jumătate din pedeapsa de 13 ani şi are dreptul să ceară graţierea.
Ambii deţinuţi spun că procesele împotriva lor au fost motivate politic.

România anunţă reducerea a 1300 de locuri de muncă la trei companii energetice de stat, urmare a acordului cu FMI

În România guvernul a anunţat că va reduce anul acesta 1300 de locuri de muncă la trei companii energetice de stat, ca parte a efortului de-a îndeplini cerinţele acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi UE.
Potrivit AP, 900 de concedieri vor fi în septembrie la minele de cărbuni din vestul ţării. Alţi 300 de muncitori îşi vor pierde slujbele la o termocentrală din Bucureşti, iar o sută în oraşul ardelean Deva.
În 2009 România a împrumutat un împrumut pe doi ani în valoare de 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi UE, pe fondul unei contracţii economice de peste 7%. De atunci guvernul premierului Emil Boc a impus numeroase măsuri de austeritate, inclusiv concedieri şi mari reduceri de salarii în sfera bugetară.

Singura rafinărie de petrol a Bulgariei, Neftochim din portul Burgas şi-a încetat astăzi producţia

Singura rafinărie de petrol a Bulgariei, Neftochim din portul Burgas şi-a încetat astăzi producţia după ce direcţia vămilor i-a retras licenţa de activitate. Autorităţile spun că Neftochim, proprietatea ruşilor de la Lukoil, nu şi-a ţinut promisiunea de a pune la punct un sistem care să permită impozitarea corectă a producţiei sale. AFP spune că rafinăria genera 9% din PIB-ul Bulgariei, exportând în Serbia, Macedonia, Grecia şi Turcia. Ministrul de finanţe al Bulgariei Simeon Djankov a dat asigurări că în Bulgaria nu va fi lipsă de combustibili. Iar şeful vămilor bulgare Vanyo Tanev a spus că Neftochim şi-ar putea primi licenţa înapoi în două luni.

Cea mai lungă săptămână de lucru în UE o au în medie românii

Potrivit unui studiu european, în cele 27 de ţări ale UE săptămâna de lucru cea mai lungă o au în medie românii, cu peste 41 de ore, iar cea mai scurtă finlandezii, cu mai puţin de 38 de ore.
Studiul mai arată că vacanţele cele mai lungi le au danezii şi germanii, adică 30 de zile pe an, urmaţi de italieni cu 28 de zile.
Cele mai scurte vacanţe le au ciprioţii şi estonii, care au dreptul la numai 20 de zile plătite anual.

Chişinăul face precizări privind condiţiile suplimentare pentru străinii care intră fără viză în Moldova

Autorităţile de la Chişinău au revenit asupra unor condiţii suplimentare pentru străinii care intră fără viză în Moldova, după ce presa rusă a avertizat că ele ar fi îndreptate împotriva cetăţenilor Federaţiei Ruse.
Guvernul a revenit astăzi asupra propriei decizii din luna mai, când hotărâse că străinilor li se va cere la graniţă să arate că au destui bani ca să se întreţină pe perioada şederii.
Din declaraţiile făcute astăzi de guvernanţi se înţelege că asemenea dovezi vor fi cerute doar străinilor care intră în ţară cu viză, iar ruşii pot călători în Moldova fără viză.
Astăzi după o şedinţă de guvern premierul Vlad Filat a criticat decizia din mai, spunând că dacă Moldova aşteaptă liberalizarea călătoriilor de la alţii, nu poate impune ea însăşi altora condiţii mai dure.

România va plăti aducerea la Chişinău cu un avion special şi asigurarea steagului domnitorului Ştefan cel Mare

România va plăti aducerea la Chişinău cu un avion special şi asigurarea steagului domnitorului Ştefan cel Mare, aflat la muzeul de istorie din Bucureşti.
Anunţul a fost făcut astăzi la Chişinău de viceministrul culturii din R.Moldova, Gheorghe Postică. El a spus că steagul va fi expus la Muzeul de Istorie din capitală din 24 august până în 12 septembrie, în cadrul aniversării a 20 de ani de independenţă.
Potrivit lui Postică, cheltuielile statului moldovean pentru împrumutarea steagului se ridică la aproape 300.000 de lei.
Moldpres scrie că steagul liturgic domnesc a fost dăruit de Ştefan cel Mare unei mănăstiri de la Muntele Atos, iar din 1917 este în posesia României.

Norvegia va revizui activitatea poliţiei şi măsurile de securitate după recentul dublu atac terorist

Premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, a spus că ţara sa va revizui activitatea poliţiei şi măsurile de securitate după dublul atac terorist de saptămâna trecută, soldat cu cel puţin 76 de morţi.
Laburistul Stoltenberg a spus astăzi că o dezbatere naţională pe tema securităţii ar fi binevenită şi că speră ca în urma atacurilor de la 22 iulie norvegienii se vor implica mai mult în politică.
Între timp avocatul suspectului Andres Behring Breivik a spus că clientul lui este probabil nebun, dar procurorii de la Oslo au declarat imediat că nu cred acest lucru, mai ales că atacurile de vineri au fost planificate în mod minuţios vreme de peste un an.

Un tribunal din Ucraina a respins astăzi cererea procurorilor de arestare a Iuliei Timoşenko

Un tribunal din Ucraina a respins astăzi cererea procurorilor de arestare a Iuliei Timoşenko, care este judecată pentru abuz de putere pe vremea când era premier.
Procuratura dorea arestarea Iuliei Timoşenko pentru că aceasta a obstrucţionat în mod repetat şedinţele de judecată, jignind judecătorul şi declarându-se victima răzbunării politice a preşedintelui Victor Yanukovici.
Dar judecătorul Rodion Kiriev a decis astăzi că tiradele fostului premier nu sunt un motiv suficient pentru arestarea ei.
Timoşenko este învinuită că ar fi păgubit statul de mari sume de bani când a negociat un contract privind livrarea gazelor ruseşti.

Forţele speciale din Kosovo s-au retras de la două puncte de trecere a frontierei cu Serbia

Forţele de poliţie speciale din Kosovo s-au retras de la două puncte de trecere a frontierei cu Serbia unde fuseseră desfăşurate luni noaptea, provocând protestele Belgradului.
Un purtător de cuvânt al poliţiei kosovare a spus că supravegherea celor două posturi din nordul predominant sârbesc al ţării a fost redată poliţiei de frontieră şi vameşilor.
Trimiterea trupelor speciale la graniţa cu Serbia luni a fost criticată de Uniunea Europeană şi de Statele Unite, care s-au plâns că autorităţile de la Priştina au acţionat fără să se consulte cu partenerii internaţionali.
Luna trecută Priştina a impus un embargou pe importurile de bunuri din Serbia, ca răspuns la embargoul impus de Belgrad după ce kosovarii şi-au declarat independenţa în februarie 2008.

SUA condamnă ferm atentatul de astăzi soldat cu uciderea primarului oraşului afgan Kandahar

Statele Unite au condamnat ferm atentatul de astăzi soldat cu uciderea primarului oraşului afgan Kandahar.
Ambasadorul american la Kabul Ryan Crocker a spus că uciderea încă unui oficial afgan de rang înalt arată cât de grea este misiunea reconstrucţiei ţării.
Primarul Ghulam Haidar Hameedi a fost ucis de un atacator sinucigaş care şi-a detonat lângă biroul primarului încărcătura ascunsă aparent în turban.
Asasinarea lui Hameedi a avut loc la două săptămâni după ce la Kandahar a fost ucis fratele preşedintelui afgan, Ahmad Wali Karzai, fostul preşedinte al consiliului local şi unul din cei mai influenţi oameni din sudul Afganistanului.
Kandaharul este provincia de baştină a talibanilor.

Raid al forţelor de securitate siriene în apropiere de Damasc, soldat cu moartea a 11 civili

Activiştii pentru drepturile omului şi martori oculari spun că forţele de securitate siriene sprijinite de tancuri au împuşcat mortal 11 civili astăzi într-un raid asupra unui oraş din apropierea capitalei Damasc.
Martorii oculari spun că locuitorii oraşului Kanaker, unul din cele unde au loc proteste împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, au opus rezistenţă, aruncând cu pietre şi incendiind pneuri în calea trupelor.
Aceiaşi martori spun că ofiţerii de securitate au arestat la Kanaker 300 de persoane pe care le-au dus într-o direcţie necunoscută. Întrucât autorităţile siriene au expulzat majoritatea reporterilor străini din ţară, asemenea informaţii nu pot fi verificate din surse independente.

La Chișinău se desfășoară negocieri asupra Acordului de aderare a Moldovei la spațiul aerian european

O delegaţie a Comisiei Europene şi guvernul moldovean au început astăzi la Chişinău negocierile asupra acordului de aderare a Moldovei la spaţiul aerian european. Potrivit unui comunicat al guvernului, negociatorul european, Klaus Geil a declarat că aderarea, posibilă în urma unui set de reforme, va aduce beneficii economice şi sociale călătorilor moldoveni.
Secretarul general al guvernului, Victor Bodiu care conduce negocierile din partea Moldovei a spus că reformele presupun sporirea competitivităţii în domeniul transportului aerian de pasageri şi reducerea preţului biletelor. Între altele, autorităţile moldovene vor trebui să reformeze compania de stat Air Moldova.

Primarul orașului Kandahar ucis într-un atac sinucigaș al talibanilor din Afganistan

Autorităţile afgane spun că primarul oraşului Kandahar din sudul ţării a fost ucis astăzi într-o explozie. Ghulam Haidar Hameedi a fost ucis de un atacator sinucigaş care şi-a detonat lângă oficiul primarului încărcătura ascunsă aparent în turban.
Asasinarea lui Hameedi a avut loc la două săptămâni după ce la Kandahar a fost ucis fratele preşedintelui afgan, Ahmad Wali Karzai, fostul preşedinte al consiliului local şi unul din cei mai influenţi oameni din sudul Afganistanului.
Kandaharul este provincia de baştină a talibanilor.

Marea Britanie a recunoscut oficial Consiliul Național de Tranziție din Libia

Marea Britanie a recunoscut oficial guvernul rebelilor din Libia, care încearcă să înlăture de la putere regimul lui Muammar Gaddafi. Ministrul de externe, William Hague a făcut anunţul astăzi la o conferinţă de presă. El a mai spus că Marea Britanie expulzează întregul personal rămas la Londra al ambasadei libiene şi îi învită pe reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie, guvernul rebel, să-i înlocuiască pe reprezentanţii diplomatici ai lui Gaddafi. Ambasadorul libian la Londra fusese expulzat anterior.
Peste 30 de ţări, inclusiv Statele Unite au recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie drept instituţie care reprezintă poporul libian.

Negocieri la New Dehli la nivel de miniștri de externe între India și Pakistan

Miniştrii de externe ai Indiei şi Pakistanului au purtat astăzi la New Delhi convorbiri pentru întărirea încrederii, în cadrul unei prime întâlniri de la reluarea negocierilor de pace între cele două ţări în luna februarie.
Într-o declaraţie făcută după întrevedere, ministrul indian de externe S.M. Krishna a spus că relaţiile bilaterale „au revenit pe făgaşul cel bun”. Hina Rabbani Khar, prima femeie şi cea mai tânără persoană în fruntea diplomaţiei pakistaneze a vorbit despre „o nouă era a cooperării” între cele două ţări.
Negocierile de pace între cele două ţări puteri nucleare cu dispute la graniţă fuseseră suspendate în 2008, după atacul terorist din capitala financiară indiană, Mumbai. Atacul soldat cu 166 de morţi a fost pus pe seama militanţilor din Pakistan.

Ceremonii la Londra un an înainte de începerea Jocurilor Olimpice de vară

La Londra au loc astăzi manifestări pentru a marca un an până la startul Jocurilor Olimpice de vară găzduite de capitala britanică în 2012. Diseară, Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge urmează să invite oficial atleţii lumii să ia parte la competiţii. Într-o declaraţie făcută agenţiei AP, Rogge a spus că pregătirile pentru organizarea Jocurilor Olimpice se află în pas cu bugetul şi calendarul stabilite. Autorităţile londoneze spun că proiectele majore au fost deja încheiate, inclusiv construcţia unui nou stadion olimpic de 80 de mii de locuri şi unui centru acvatic. Principalele pregătiri în anul rămas includ asigurarea securităţii Jocurilor Olimpice.

Compromis în controversa asupra examenului de limbă română la bacalaureatul din liceele autonomiei găgăuze

Liceenii din autonomia găgăuză care au căzut la examenul de bacalaureat la limba şi literature română vor putea să facă o nouă tentativă anul viitor. Potrivit Moldpres, ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi şi vicepreşedintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, Nicolai Stoianov, au ajuns la această înţelegere în cursul unei întruniri speciale, marţi. Numai 92 din cei 1050 de absolvenţi de liceu din autonomie au promovat examenul anul acesta.
Ministrul Şleahtiţchi a spus că studenţii înmatriculaţi deja la universităţi din străinătate în baza unor acorduri interguvernamentale vor primi certificate de absolvire a liceului cu condiţia repetării examenului la anul. Stoianov a promis că autorităţile găgăuze vor elabora un program pentru îmbunătăţirea predării limbii române.

Veaceslav Untilă a fost audiat de Comisia de anchetă a Parlamentului în legătură cu Legea cazinourilor

Autorul amendamentului la Legea cazinourilor, care a provocat tensiuni majore în sânul alianţei guvernamentale, spune că nu ţine minte cum a ajuns în lege propunerea sa de micşorare a taxelor pentru masa de joc.
Fostul deputat, Veaceslav Untilă a fost audiat marţi de Comisia de anchetă a Parlamentului. Secretarul comisiei, liberalul Valeriu Munteanu a spus ca va insista ca raportul în urma investigaţiei să fie prezentat cel mai târziu în luna septembrie.
Fostul speaker liberal, Mihai Ghimpu îl acuzase pe preşedintele liberal-democrat al comisiei parlamentare pentru economie, Veaceslav Ioniţă de falsificarea legii în urma căreia bugetul ar fi suferit prejudicii de aproape 6 milioane de lei. Ioniţă spune că micşorarea taxelor a fost o eroare, iar prejudiciul a fost reparat.

Apeluri internaționale pentru aplanarea tensiunii la frontiera dintre Kosovo și Serbia

Uniunea Europeană şi Statele Unite au făcut apel la calm în Kosovo după ce guvernul de la Priştina a cerut forţelor kosovare să preia controlul la două puncte de trecere a graniţei disputate cu Serbia. Un poliţist de frontieră kosovar a murit în timpul operaţiunii controversate, autorităţile de la Priştina spunând că a fost împuşcat într-o zonă dominată de etnici sârbi.
Premierul kosovar, Hashim Thaci a declarat că acţiunile întreprinse de guvernul său nu trebuie privite drept pripite sau provocatoare, singurul lor obiectiv fiind să asigure legea şi ordinea. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut liderilor sârb şi kosovar să aplaneze tensiunile şi au exprimat regretul că decizia autorităţilor kosovare nu a fost coordonată cu partenerii internaţionali.
Forţele NATO de menţinere a păcii spun că au înteţit patrularea zonei şi au ridicat gradul de alarmă pentru a fi gata să răspundă eventualelor tulburări.

Poliția norvegiană a distrus o încărcătură de explozibili descoperită în ferma lui Anders Breivik

Poliţia din Norvegia spune că a depistat şi distrus marţi explozibil la ferma arendată de tânărul aflat în spatele dublului atac de vinerea trecută soldat cu cel puţin 76 de morţi. Autorităţile nu au precizat cantitatea şi felul explozibilului găsit la ferma de lângă Oslo închiriată de Anders Behring Breivik, care şi-a mărturisit vina pentru explozia de vineri în centrul capitalei norvegiene şi mitralierea tinerilor laburişti pe insula Utoeya.
Avocatul acuzatului spune că Breivik este probabil dement. El îşi închipuie că este un războinic care luptă să prevină căderea lumii occidentale sub controlul multiculturaliştilor de stânga şi musulmanilor.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG