Linkuri accesibilitate

Ştiri

Autorităţile de la Chişinău cer din nou ca trupele de pacificatori să fie transformate într-o forţă civilă cu mandat internaţional

Vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov cere anchetarea în detaliu a incidentului de la Vadul lui Vodă şi cooperarea Federaţiei Ruse, dar nu crede că în acest caz ar trebui implicate şi autorităţile de la Tiraspol.

Într-un interviu acordat Europei Libere, Carpov a declarat: „Eu nu aş face o legătură directă acum cu cei de la Tiraspol. Situaţia s-a produs pe teritoriul controlat al Republicii Moldova, implicaţi au fost militarii din forţele de pacificare, cetăţeanul concret implicat este cetăţean al Federaţiei Ruse, deci nu aş plasa incidentul tragic care s-a produs în cadrul dialogului Chişinău-Tiraspol”.

Mai mult, Carpov a cerut din nou ca trupele de pacificatori să fie transformate într-o structură civilă şi cu adevărat internaţională: „Avem nevoie de un format demilitarizat. Asta e prima concluzie. Armele nu mai sunt necesare. Doi: trebuie să avem o misiune cu caracter civil care să ne ajute la apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului. Trei: este nevoie de aplicarea unui caracter real, internaţional, al acestei misiuni aşa cum formatul 5+2 este unul internaţional, aşa şi misiunea de pacificare trebuie să devină una internaţională”.

Ministrul de externe Iurie Leancă a cerut şi el într-un interviu cu Europa Liberă modificarea contingentului de pacificatori într-o forţă civilă. El a recunoscut însă că pentru moment, negocierile pe această temă nu au dat rezultatele scontate.

Locuitorii satelor din zona de securitate de pe Nistru cer expulzarea ambasadorului rus Valeri Kuzmin

Locuitorii satelor din zona de securitate de pe Nistru, relatează agenţia Info-Prim Neo, au cerut expulzarea din Republica Moldova a ambasadorului rus Valeri Kuzmin, acuzat de afirmaţii mincinoase. Kuzmin a declarat că tânărul din satul Pârâta, împuşcat mortal acum două zile lângă postul de control de la Vadul lui Vodă ar fi fost beat şi ar fi condus o maşină furată. Protestatarii au cerut şi ca soldatul rus care l-a ucis fă fie judecat în Republica Moldova. Localnicii au cerut din nou şi eliminarea posturilor de control ale trupelor pacificatoare.

Toate aceste cereri sunt incluse într-o rezoluţie adoptată astăzi şi care va fi înaintată Parlamentului, Guvernului, Procuraturii Generale, Comisiei Unificate de Control, Ministerului Afacerilor Interne şi Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău.

Protestele vor fi reluate miercuri când are loc şi înmormântarea tânărului.

Referitor la incidentul de la Vadul lui Vodă, premierul Vlad Filat a declarat că nici o circumstanţă nu justifică uciderea unui om.

Agenţia Info Prim îl citează pe premier cu afirmaţia: „Din informaţiile pe care le deţin, şi vreau să vă asigur că deţin informaţiile în cele mai mici detalii, nu au existat motive pentru ca să fie omorât un om”.

Potrivit premierului, guvernul cere o anchetă serioasă care să stabilească responsabilităţile: „Noi sperăm la o colaborare şi solicitările respective au fost făcute către partea rusă”, a mai spus Filat.

În Afganistan, miliţiile Taliban spun că după ani de luptă de gherilă sunt pregătite pentru un dialog cu comunitatea internaţională

În Afganistan, miliţiile Taliban au anunţat că după ani de luptă de gherilă sunt acum pregătite pentru un dialog cu comunitatea internaţională. În acest scop intenţionează să deschidă o reprezentanţă în Qatar. Iniţiativa a fost salutată de guvernul de la Kabul care vede şansa de a negocia încheierea revoltei militare, care durează de ani de zile.

În Egipt, procuratura a început să-şi prezinte cazul împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak

La Cairo, procuratura a început să-şi prezinte cazul împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak, prin a afirma că acesta a guverna ca un „tiran” aproape 30 de ani. Timp de trei zile, procuratura va aduce dovezile în favoarea acuzaţiei că Mubarak ar fi vinovat de uciderea a peste 800 de persoane în timpul revoltei de anul trecut. Alături de Mubarak, pe banca acuzaţilor se mai află cei doi fii ai săi, fostul ministru de interne şi şase foşti înalţi ofiţeri de poliţie.

Franţa cere sancţiuni mai severe împotriva Iranului din partea UE, pentru că are convingerea că Iranul are un program nuclear militar

Franţa, prin ministrul său de externe Alain Juppe, a declarat că este convinsă că Iranul are un program nuclear militar şi a cerut Uniunii Europene să impună sancţiuni mai severe. Statele Unite au impus deja noi sancţiuni financiare Iranului după care Teheranul a ameninţat cu blocarea traficului maritim în strâmtoarea Ormuz. Pe acolo trec cam 20 la sută din petrolierele care transportă ţiţeiul din Golful persic spre lumea întreagă.

Preşedintele autorităţii palestiniene Mahmud Abbas avertizează că va lua noi măsuri împotriva Israelului dacă nu vor fi reluate negocierile de pace

Preşedintele autorităţii palestiniene Mahmud Abbas a avertizat că va lua noi măsuri împotriva Israelului dacă discuţiile de astăzi din Iordania nu duc la reluarea negocierilor oficiale de pace. Acestea au fost întrerupte în 2010. De atunci, partea palestiniană condiţionează reluarea negocierilor de blocarea construcţiilor israeliene în Cisiordania şi Fâşia Gaza. Partea israeliană refuză orice condiţionare. În ultimul timp, construcţia de noi aşezări israeliene s-a accelerat.

Sute de locuitori din satele Pârâta, Coşniţa, Doroţcaia şi Pohrebea, din r. Dubăsari, protestează la postul trilateral al forţelor de pacificare de lângă Vadul lui Vodă

Câteva sute de locuitori din satele Pârâta, Coşniţa, Doroţcaia şi Pohrebea din raionul Dubăsari, relatează agenţia Info-Prim Neo, protestează la postul trilateral al forţelor de pacificare de lângă Vadul lui Vodă, unde pe 1 ianuarie a fost împuscat mortal un tânăr din Pârâta. Localnicii cer ca postul să fie desfiinţat.
Forţele mixte de menţinere a păcii au fost introduse în zona de securitate în urma conflictuluin armat din 1992. Moldova cere de ani de zile înlocuirea trupelor militare de menţinere a păcii cu forţe civile cu mandat internaţional.

Ambasada Rusiei în Moldova şi-a exprimat regretul în legătură cu incidentul de la postul de control de la Vadul lui Vodă

Ambasada Rusiei în Moldova şi-a exprimat regretul în legătură cu incidentul de la postul de control din apropiere de Vadul lui Vodă. Ambasada anunţă într-un comunicat de presă că va urmări cum decurge ancheta şi că este convinsă că circumstanţele vor fi cercetate minuţios, relatează agenţia Info-Prim Neo.

In Egipt se desfășoară a treia fază a alegerilor pentru camera inferioară a Parlamentului

In Egipt are loc al treilea tur de scrutin în alegerile pentru camera inferioară a Parlamentului, primele alegeri libere de la căderea regimului Mubarak, anul trecut. Pentru moment, se pare că cele mai multe voturi revin partidelor islamiste, precum Frăţia musulmană sau partidul al-Nouri.
Întregul process electoral se va încheia la primăvară după care noua adunare legislativă se va ocupa de elaborarea unei noi Constituţii.

Iranul averizează Statele Unite împotriva staționării unui portavion în apele Golfului Persic

Şeful forţelor armate iraniene a avertizat Statele Unite că ţara sa nu va permite revenirea în apele Golfului Persic a unui portavion american. La Teheran nu s-a precizat ce măsuri ar putea lua Iranul dacă cererea sa nu este respectată.
De mai mult timp, Teheranul ameninţă cu blocarea strâmtorii Ormuz prin care se exportă peste 20 % din petrolul provenind din Golful Persic.

Atac sinucigaș terorist la Kandahar în Afganistan

În sudul Afganistanului, la Kandahar a avut loc un atac sinucigaş. Mai mulţi civili şi un poliţist au fost ucişi. Peste 16 persoane, între care şi copii, au fost rănite.

Guvernul turc va plăti despăgubiri familiilor celor 35 de civili kurzi uciși în cursul unui raid al armatei

Guvernul turc a anunţat că va plăti despăgubiri familiilor celor 35 de civili kurzi care din greaşeală au fost ucişi într-un atac îndreptat împotriva miliţiilor kurde. Nu s-a precizat cât de mari vor fi despăgubirile dar guvernul de la Ankara a declarat că nu îşi va cere oficial scuze pentru incident.

Guvernul Moldovei a condamnat actul de la Vadul lui Vodă

Guvernul s-a reunit luni într-o şedinţă operativă pentru a discuta incidentul care a avut la Vadul lui Vodă pe 1 ianuarie. Premierul Vlad Filat a declarat că guvernului Republicii Moldova condamnă acest incident şi a prezentat condoleanţe rudelor şi apropiaţilor victimei. Potrivit unui comunicat de presă al executivului, premierul a spus în cadrul şedinţei că trebuie analizate cu atenţie cauzele incidentului şi nu trebuie permise acte care ar putea tensiona şi mai mult situaţia. Incidentul a generat proteste în Moldova, atât din partea societăţii civile cît şi din partea mai multor partide parlamentare, şi a fost subiectul unei discuţii între ministrul de externe Iurie Leancă şi ambasadorul rus în Moldova Valeri Kuzmin.

Intîlnire la vîrf franco-germană la 9 ianuarie la Berlin pe tema regulilor disciplinei bugetare în UE

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy se va întâlni cu şefa guvernului german Angela Merkel la Berlin la 9 ianuarie, pentru a discuta noile regului ale disciplinei bugetare în Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de preşedinţia franceză, care nu a oferit mai multe detalii. Miniştrii de finanţe din cele 27 de state membre ale Uniunii vor discuta pe data de 23 ianuarie, şefii de stat şi de guverne din Uniune urmând să se întâlnească o săptămână mai târziu. Ei trebuie să găsească urgent o rezolvare definitivă a crizei care ameninţă existenţa monedei europene, la zece ani de la lansarea ei.

Şeful Ligii arabe a salutat retragerea armatei siriene dintr-o serie de orașe în care se protestează împotriva președintelui al-Assad

Şeful Ligii arabe a salutat faptul că în Siria, armata s-a retras din oraşele unde aveau loc proteste împotriva regimului lui Bashir al-Assad. Cu toate acestea, manifestanţi au fost ucişi de trăgători izolaţi.

Depreciere a monedei iraniene după impunerea de noi sancțiuni americane Teheranului

Moneda iraniană a pierdut peste 10 la sută din valoare în raport cu dolarul american după ce Statele Unite au impus noi sancţiuni economice, ca reacţie la refuzul Iranului de a suprima programul nuclear. Se bănuieşte că acest program are şi o componentă militară.
În schimb, Iranul a ameninţat că va închide strâmtoarea Hormuz prin care trece mai bine de 20 la sută din petrolul care este exportat în lumea întreagă.

În Egipt are loc astăzi a treia şi ultima rundă a alegerilor pentru camera inferioară a Parlamentului.

La Cairo se reia procesul împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak, acuzat că ar purta responsabilitatea pentru moartea a cel puţin 800 de persoane, în timpul protestelor de anul trecut.
În afară de Mubarak, care a condus Egiptul timp de 30 de ani, mai sunt judecaţii cei doi fi ai săi, fostul ministru de interne şi mai mulţi foşti înalţi ofiţeri din poliţie.

Tot în Egipt are loc astăzi a treia şi ultima rundă a alegerilor pentru camera inferioară a Parlamentului. Pentru moment, cele mai multe voturi au fost câştigate de grupările islamiste, cum ar fi Frăţia musulmană.
Alegerile sunt considerate în general corecte dar luna trecută au avut loc primele ciocniri violente între forţele de ordine si manifestanţii care cereau conducerii militare a ţării să se retragă cât mai repede de la putere.

Negociatori israelieni și ai autorității palestiniene se întîlnesc neoficial pentru a doua zi în Iordania

Negociatorii din partea Israelului şi autorităţii palestiniene se întâlnesc astăzi din nou in Iordania. La discuţii, care nu sunt negocieri formale, o să participe şi reprezentantul cvartetului pentru Orientul Mijlociu, fostul premier britanic Tony Blair.
Cum nu este vorba de negocieri oficiale, toţi participanţii au încercat să tempereze aşteptările că discuţiile ar putea aduce vreun rezultat practic.

In statul american Iowa au loc alegerile preliminare pentru desemnarea candidatului republican la președinției

În statul Iowa au loc primele alegeri, în cadrul partidului republican, pentru desemnarea candidatului în cursa prezidenţială. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, cele mai mari şanse le are Mitt Romney. În total sunt şapte candidaşi dar se pare că aproape 40 la sută din alegători nu sunt încp decişi.
Următoarele alegeri parţiale sunt in New Hampshire, pe 10 ianuarie iar întregul proces de desemnare a candidatului va dura până la vară.

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva intrării în vigoare a noii Constituţii și a politicii naționaliste a guvernului Orban

Zeci de mii de persoane au protestat la Budapesta împotriva politicii guvernului ungar, mai ales împotriva noii Constituţii care, afirmă protestatarii, subminează democraţia şi libertatea de exprimare.
Protestul a avut loc în piaţa Operei, unde premierul Victor Orban şi o serie de invitaţi celebrau tocmai intrarea în vigoare a noii Constituţii. Printre altele, guvernul este criticat că încearcă să controleze aparatul judiciar, Banca centrală şi mas media.
Pe de altă parte, susţinătorii partidului de guvernare, care are o majoritate de două treimi în Parlament, afirmă că noile legi nu fac decât ăî întărească sistemul legal.

Diplomaţia franceză consideră că testarea de către Iran a două rachete este un semnal foarte rău pentru comunitatea internaţională

Diplomaţia franceză consideră că testarea de către Iran a două rachete este un semnal foarte rău pentru comunitatea internaţională. La câteva zile după ce Occidentul a impus noi sanţiuni economie regimului de la Teheran, marina iraniană a testat luni cu succes două rachete cu rază lungă de acţiune, la terminarea manevrelior navale care au durat zece zile în apropiere de strâmtoarea Ormuz din Golful Persic, prin care trece anual o treime din traficul petrolier mondial. Oficialităţile iraniene au ameninţat săptămna trecută că vor închide strâmtoarea dacă noile sancţiuni vor intra în vigoare. Statele Unite, a cărui Flotă a Cincea se află în Golful Persic, a avertizat că nu av permite închiderea aceastui canal strategic.

Liderii europeni trebuie să găsească urgent o rezolvare a crizei care ameninţă existenţa monedei euro

Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy se va întâlni cu şefa guvernului german Angela Merkel la Berlin la 9 ianuarie, pentru a discuta noile regului ale disciplinei bugetare în Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de preşedinţia franceză, care nu a oferit mai multe detalii. Miniştrii de finanţe din cele 27 de state membre ale Uniunii vor discuta pe data de 23 ianuarie, şefii de stat şi de guverne din Uniune urmând să se întâlnească o săptămână mai târziu. Ei trebuie să găsească urgent o rezolvare definitivă a crizei care ameninţă existenţa monedei europene, la zece ani de la lansarea ei.

Primarul New York-ului şi-a exprimat mânia după ce o moschee din cartierul Queens a fost atacată cu o sticlă incendiară

Primarul New York-ului Michael Bloomberg şi-a exprimat mânia după ce o moschee din cartierul Queens a fost atacată cu o sticlă incendiară. Intrarea în clădirea Fundaţiei Imam Al-Hoei a fost deteriorată în urma atacului de duminică. Alte două atacuri similare au avut loc în acelaşi cartier, unul dintr ele împotriva unui magazin musulman. Bloomberg a spus că atacurile sînt în contrast evident cu "oraşul New York pe care l-am construit împreună." Bloomberg este unul din sprijinitorii fervenţi ai imigranţilor musulmani, în special în timpul aprinsei dezbateri generată de planul de a construi un centru islamic şi o moschee la două străzi de locul unde se înălţau Turnurile Gemene distruse în atacurile teroriste Al-Qaida de la 11 septembrie 2001.

Gruparea radicală Hamas a cerut Autorităţii Palestiniene să boicoteze tratativele cu Israelul

Gruparea radicală Hamas a cerut Autorităţii Palestiniene să boicoteze tratativele cu Israelul cu o zi înainte ca negociatorii israelieni şi palestinieni să se întâlnească în Iordania. Întâlnirea de la Aman este menită să revigoreze procesul de pace din Orientul Mijlociu, după o pauză de mai mult de un an. La discuții vor lua parte reprezentanți ai Cvarterului Internațional pentru Orientul Mijlociu, care e alcătuit din Uniunea Europeană, Rusia, ONU şi Statele Unite. Negocierile israelo-palestiniene mediate de Statele Unite au intrat în impas la 10 septembrie 2010. Palestinienii au spus că se vor reîntoare la masa tratativelor când Israelul opreşte construirea de noi aşezări evreieşti în Cisiordania şi în Ierusalimul de est. Israelul spune că negocierile trebuie să reînceapă fără precondiții.

Secretarul general al Ligii Arabe: în Siria forţele de securitate continuă să tragă împotriva protestarilor

Secretarul general al Ligii Arabe Nabil al-Arabi a declarat că în Siria forţele guvernamentale continuă să tragă împotriva protestarilor. Arabi e citat de France Presse cu declaraţia că, deşi armata siriană a fost retrasă din oraşe, protestatarii sînt în continuare victime ale trăgătorilor de elită. Sosirea săptămâna trecută a delegaţiei de observatori ai Ligii Arabe în Siria nu a dus la încetarea violenţelor, cum s-a crezut, iar organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului suţin că peste 130 de protestari au fost ucişi dela sosirea delegaţiei marţea trecută

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG