Linkuri accesibilitate

Ştiri

Alegeri parlamentare duminică în Ucraina

Alegătorii ucraineni sunt chemați duminică la urne la primele alegeri parlamentare din mandatul președintelui Victor Ianukovici care conduce Ucraina de aproape doi ani. O alegătoare de la Kiev, Irina Sepp, spune că va vota ca să-și facă datoria civică, dar nu așteaptă nimic de alegeri și nu mai crede în politicieni.
Lupta se dă între Partidul Regiunilor al președintelui Ianukovici, coaliția de opoziție a rivalei sale întemnițate, Iulia Timoșenco, și gruparea UDAR a pugilistului, Vitali Klitschko. Uniunea Europeană a spus că alegerile sunt un test pentru democrația din Ucraina.

Poliția rusă a reținut trei lideri ai opoziției la o demonstrație neautorizată de la Moscova

Poliția rusă a reținut trei lideri ai opoziției la o demonstrație neautorizată în centrul Moscovei în sprijinul altor activiști arestați. Alexei Navalnîi, Ilia Iașin și Serghei Udalțov au fost arestați la manifestații diferite, la care cereau eliberarea unor activiști ai Frontului de Stânga și unui fost consilier din Duma de Stat, Leonid Razvozzhaiev.
Acesta susține că a fost răpit din Ucraina de anchetatorii ruși, adus la Moscova și forțat să depună mărturii că protestele anti-Putin din luna mai ale opoziției ruse ar fi fost finanțate din Georgia.

Parlamentul European anulează deplasarea unei delegații în Iran în imposibilitatea de a-i vizita pe laureații premiului Saharov

Parlamentul European spune că a anulat deplasarea unei delegații în Iran din cauza refuzului de ultim moment al Teheranului de a le permite europarlamentarilor să-i viziteze în închisoare pe doi disidenți, pe care intenționau să-i invite la Strasbourg: avocatul pentru drepturile omului Nasrin Sotoudeh și cineastul Jafar Panahi, care au fost declarați vineri câștigători ai premiului Saharov pentru libertatea de conștiință acordat anual de Parlamentul European
Președintele instituției, Martin Schulz a spus că în ciuda celor întâmplate Parlamentul European va continua să sprijine sociatatea civilă iraniană.

In ciuda armistițiului oficial în Siria continuă ciocnirile între forțele opoziției și cele ale regimului

Activiști sirieni spun că noi ciocniri între forțele opoziției și cele guvernamentale au făcut victime astăzi, în cea de-a doua zi a unui armistițiu de patru zile pe care-l violează ambele părți. Se relatează despre morți în provincia Damasc, orașul Alep în Nord, orașul Daraa în sud și Deir Ezzor în est.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizație cu sediul la Londra, a spus că nici o parte nu pare pregătită să oprească violențele. Armistițiul a fost mediat de emisarul internațional în Siria, Lakhdar Brahimi pentru patru zile, pe perioada unei sărbători religioase islamice, în speranța că poate lansa procesul de pace după 19 luni de lupte.

Numeroase victime în atacuri cu bombe și incidente violente în Irak

Din Irak se relatează despre aproape 20 de victime ale unor atacuri cu bombă și altor violențe care au avut loc astăzi. În unul din incidente, o mină în apropierea unui teren de joacă pentru copii în estul Bagdadului a ucis cel puțin șapte oameni, inclusiv câțiva copii.
O bombă plasată într-un autobuz cu pelerin șiiți a ucis cel puțin cinci oameni în orașul Taji, la nord de capitala irakiană. Unele relatări spun că pelerinii atacați erau iranieni. Alți cinci oameni ar fi fost ucis în orașul nordic Mosul.

Un nou protest tibetan prin imolare

Un tânăr tibetan abia trecut de 20 de ani și-a dat foc și a murit în vestul Chinei în al cincilea protest de acest fel față de autoritățile chineze care a avut loc săptămâna aceasta. Organizație cu sediul la Londra, „Tibetul Liber”, a declarat că tânărul Tsewang Kyab și-a dat foc vineri seara pe o stradă centrală din orașul Amuquhu în județul Xiahe.
În regiunile populate de tibetani, zeci de oameni au început să se imoleze după protestul din martie 2011 față de autoritățile chineze. Mulți au pledat pentru reîntoarcerea din exil a lui Dalai Lama, liderul spiritual tibetan.

BERD a revizuit în scădere prognozele de creștere economică în Moldova anul acesta

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a revizuit în scădere prognozele de creștere economică în Moldova anul acesta.

Într-un raport dat publicității vineri, BERD spune că economia moldoveană poate crește cu numai 1 la sută până la sfârșitul anului.

Vicepremierul responsabil cu economia, Valeriu Lazăr a declarat în aceeași zi că este de acord cu estimarea făcută de bancă și a spus că guvernul trebuie să coboare de la 3 la 1 la sută prognoza oficială de creștere.

Socialistul Igor Dodon spune că fracţiunea neafiliaţilor există de facto şi interdicţia înregistrării de noi fracţiuni n-o afectează

Majoritatea parlamentară a curmat vineri posibilitatea înregistrării unei noi fracțiuni compusă din deputați neafiliați ieșiți din PCRM în frunte cu Igor Dodon.

La două săptămâni de la anunțarea unei asemenea intenții, majoritatea a votat un amendament care prevede că fracțiunile pot fi create doar în primele 10 zile de la înființarea legislativului.

Amendamentul a fost propus de liberalii îngrijorați că fracțiunea transfugilor le poate face concurență. Socialistul Dodon a declarat că interdicția înregistrării formale nu-l afectează pentru că fracțiunea există de facto.

400 de mii de arbori și arbuști pentru Ziua înverzirii plaiului

Agenția „Moldsilva” spune că a pus la dispoziția autorităților locale și centrale aproximativ 400 de mii de arbori și arbuști pentru a fi plantați astăzi, de așa numita Zi a înverzirii plaiului.

Ministerul Mediului a spus că în campania de anul acesta vor fi înverzite 43 de hectare de teren și regenerate 242 de hectare de păduri.

Materialul săditor costă 1 milion de lei, cheltuieli suportate de Fondul Ecologic Naţional.

Primăria Chişinău va primi de luni cererile oamenilor nevoiaşi pentru compensația de 40% la căldură

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă a anunțat că locuitorii nevoiași ai capitalei pot depune de luni 29 octombrie cereri pentru a primi compensația de 40 la sută la factura pentru căldură, acordată de municipalitate al cincilea an la rând.

Primarul a spus că cei care au primit compensaţia în sezonul trecut de încălzire trebuie să-şi reînnoiască cererile până la sfârşitul lunii decembrie, iar cei care o solicită prima dată o pot face pe toată durata noului sezon.

Cererile pot fi depuse la gestionarii de bloc, preturile de sector sau primăriile comunelor din municipiu de către familiile cu venituri de până la 1450 lei lunar de persoană.

Ziua tăcerii în Ucraina înaintea alegerilor parlamentare de mâine

Politicienii din Ucraina au încheiat aseară campania electorală înainte de alegerile parlamentare de duminică, primele de când țara este condusă de președintele Victor Ianukovici.

Lupta principală se dă între Partidul Regiunilor al șefului statului, o coaliție de opoziție condusă de fosta șefă a guvernului, Iulia Timoșenko, întemnițată într-un proces controversat cu un an în urmă, și gruparea UDAR condusă de renumitul pugilist, Vitali Kliciko.

Uniunea Europeană a avertizat vineri printr-o purtătoare de cuvânt a șefei politicii externe europene Catherine Ashton că alegerile sunt un test pentru democrația din Ucraina.

Noua ministră de externe a Georgiei spune că Tbilisi nu va restabili relații diplomatice cu Moscova, câtă vreme Rusia ocupă o parte din teritoriul georgian

Noua ministră de externe a Georgiei a declarat că guvernul său nu va restabili relații diplomatice cu Rusia câtă vreme Rusia ocupă republicile separatiste georgiene și are ambasade la Țhinvali și Suhumi.

Vorbindu-le vineri jurnaliștilor, Maia Panjikidze a spus că dialogul cu Rusia este totuși posibil chiar și în lipsa relațiilor diplomatice.

Coaliția Visul Georgian care a câștigat alegerile parlamentare la 1 octombrie, învingând partidul președintelui Mihail Saakașvili a promis să încerce normalizarea relațiilor cu Rusia, deteriorate de războiul ruso-georgian în 2008.

Avocații fostului premier italian Silvio Berlusconi, condamnat la un an de închisoare pentru fraude fiscale, vor depune recurs

Avocații fostului premier italian, Silvio Berlusconi, condamnat vineri la un an de închisoare pentru fraude fiscale urmează să depună recurs. Presa italiană relatează că recursul poate fi depus până la 10 noiembrie iar judecarea lui poate dura câțiva ani.

Un tribunal de la Milano l-a condamnat pe Berlusconi la patru ani de detenție, dar apoi a redus pedeapsa la un an, i-a interzis să dețină funcții publice timp de cinci ani și l-a obligat să achite împreună cu alți inculpați impozite de 10 milioane de euro.

În vârstă de 76 de ani, Berlusconi a fost găsit vinovat de umflarea cheltuielilor suportate de grupul său Mediaset pentru a evita plata impozitelor. Fostul premier italian, judecat într-un dosar paralel pentru că ar fi plătit o minoră pentru sex, a spus că este victima ”unor hărțuieli judiciare intolerabile”.

Armistițiul din Siria a fost marcat de violențe chiar din prima zi

Un armistițiu de patru zile în Siria a fost marcat de violențe chiar din prima.

Explozia unei mașini capcană la Damasc a ucis vineri 5 oameni și a rănit 30 în apropierea unui complex de locuințe pentru militari. Un alt atac cu mașină capcană a ucis trei militari în orașul sudic Daraa.

Armistițiul fusese mediat de emisarul internațional pentru pace în Siria, Lakhdar Brahimi pentru patru zile, pe perioada unei sărbători religioase islamice. Armistițiul a fost violat și în alte regiuni. Activiștii opoziției spun că vineri au murit aproximativ 70 de oameni în întreaga țară.

Ministerul educaţiei de la Chişinău a dat o dispoziţie prin care li se interzice elevilor să dea interviuri presei fără acordul părinților

Ministerul educaţiei de la Chişinău a dat o dispoziţie prin care li se interzice elevilor să dea interviuri presei fără a avea acordul în scris al părinţilor. La fel, „personalul didactic nu este in drept să furnizeze presei informaţii despre elevii pe care îi au”. Ordinul Ministerului Educaţiei a apărut după ce presa a relatat despre abuzul sexual asupra unui elev din clasa a treia de către colegii săi mai mari. Ministerul Educaţiei mai cere ca presa să nu aibă acces în scoli şi instituţii de învătămînt fără acordul autorităţilor. Măsura a fost luată, potrivit ministerului, pentru a apăra dreptul minorilor la viaţă privată.

Un tribunal din Milano l-a condamnat pe fostul premier italian Silvio Berlusconi la un an de închisoare fermă

Un tribunal din Milano l-a condamnat pe fostul premier Silvio Berlusconi la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Dar, conform unei legi de amnistie din 2006, în final condamnarea s-a redus la un an de închisoare fermă. În același proces a fost condamnat la închisoare și Fedele Confalonieri, președintele trustului de presă al lui Berlusconi, Mediaset. Curtea a ordonat de asemenea ca acuzații să plătească autorităților fiscale din Italia suma de 10 milioane de euro. Sentința nu este definitivă, iar Berlusconi nu va trebui să-și ispășească pedeapsa dacă face recurs, cum se așteaptă.

Duma de stat de la Moscova a adoptat legea care-i obligă pe muncitorii migranți cunoască limba rusă

Duma de stat de la Moscova a adoptat legea care-i obligă pe muncitorii migranți cunoască limba rusă. Pentru a obţine drept de muncă migranţii sunt obligaţi să dea şi un examen de limbă rusă. Legea va intra în vigoare de la 1 decembrie anul acesta.

Înţelegerea de încetare a focului în Siria a fost încălcată

Înţelegerea de încetare a focului în Siria pe perioada sărbătorii musulmane de Eid al Adha negociată ieri de mediatorul international Lahdar Brahimi a fost încălcată şi au fost semnalate mai multe ciocniri in periferiile Damascului, la Homs şi Idlib. Armata siriană a anunţat că răspunde atacurilor forţelor rebele.

Familiile nevoiaşe din municipiul Chişinău pot depune, începând de luni, 29 octombrie, solicitări pentru compensarea cu 40% a facturii la căldură

Familiile nevoiaşe din municipiul Chişinău pot depune, începând de luni, 29 octombrie, solicitări pentru compensarea cu 40% a facturii la căldură. Persoanele care au beneficiat de compensaţie în sezonul trecut trebuie să-şi reînnoiască cererile până la sfârşitul lunii decembrie, iar cei care vor să beneficieze pentru prima dată pot depune solicitări până la sfârşitul sezonului de încălzire, transmite Info-Prim Neo. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că cererile pentru compensaţii pot fi depuse de către familiile cu venituri de până la1450 lei lunar de persoană. Solicitările se depun la gestionarii fondului locativ sau la preturile de sector. Cetăţenii din suburbii pot depune cererile la primăriile locale. Primarul a mai spus că în cazul în care se va depista că persoanele au declarat date fictive despre venituri şi componenţa familiei, dosarele vor fi respinse. Primăria Chişinăului oferă compensaţii la căldură din anul 2008. Primarul Dorin Chirtoacă susține că numărul persoanelor care beneficiază de acest ajutor s-a dublat în ultimii patru ani.

Ministerul moldovean al economiei a reactualizat în scădere prognoza de creştere economică a Moldovei pentru 2012

Ministerul moldovean al economiei a reactualizat în scădere, de la 3% la 1%, prognoza de creştere economică a Moldovei pentru 2012. Info-Prim Neo îl citează pe vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul economiei, cu declarația că reactualizarea estimărilor pentru 2012 a fost făcută potrivit ultimelor date statistice, şi după ce instituțiile internaționale au revizuit în jos ritmurile de creştere economică la nivel regional şi mondial mai cu seamă în ţările Uniunii Europene.

A fost lărgite domeniile de activitate ale Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice de la Chișinău

Deputaţii moldoveni au adoptat un proiect de hotărîre prin care au lărgit domeniile de activitate ale Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice, informează Moldpres. Conform proiectului, în domeniile de activitate ale Comisiei parlamentare pentru drepturile omului şi relaţii interetnice va intra şi asigurarea reglementării juridice în domeniul migraţiei, monitorizarea aplicării legislaţiei privind şansele egale pentru femei, protecţia comunităţilor de cetăţeni moldoveni din străinătate, monitorizarea implementării cadrului legal în domeniul nediscriminării şi asigurarea cadrului legal privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

În localitatea Ungheni a fost deschis joi un Centru de informare european

În localitatea Ungheni a fost deschis joi un Centru de informare european, care are sediul în clădirea liceului Vasile Alecsandri. Potrivit agenţiei Moldpres, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău Dirk Schuebel a spus că oraşul Ungheni a pus în aplicare cele mai multe proiecte europene şi a folosit toate oportunităţile oferite de Uniunea Europeană, iar asta va incuraja alte investiții în acest oraş.

Dizidenții iranieni Nasrin Sotoudeh și Jafar Panahi au primit Premiul Saharov pentru libertatea de gîndire

Doi dizidenți iranieni, Nasrin Sotoudeh, avocată, și Jafar Panahi, regizor, au primit Premiul Saharov pentru libertatea de gîndire, ediția 2012, al Parlamentului European. Premiul poartă numele dizidentului și militantului pentru respectarea drepturilor omului, omul de știință Andrei Saharov, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1975. Nasrin Sotoudeh este în greva foamei de o lună la închisoare, iar Jafar Panahi este în domiciliu forţat.

Unul din liderii opoziţiei ruse, Serghei Udalţov, a fost pus sub acuzare

Unul din liderii opoziţiei ruse, Serghei Udalţov, membru al grupării Frontul de Stînga a fost pus sub acuzare pentru că ar fi încercat să organizeze proteste de amploare masive împotriva regimului preşedintelui Vladimir Putin. Serviciului rusesc al postului de radio Europa Liberă/Libertatea transmite că în timpul interogatoriului de la Comisia pentru Investigații Udalţov a negat această acuzație.

Fostul candidat la preşedinţia din Belarus, Andrei Sannikau, a primit azil politic în Marea Britanie

Fostul candidat la preşedinţia din Belarus, Andrei Sannikau, a primit azil politic în Marea Britanie. Sannikau a fost arestat după alegerile prezidențiale din 2010 - în care a fost unul din contracandidații președintelui Aliaksandr Lukașenka - și a fost condamnat la 5 ani de închisoare. După ce a fost eliberat din închisoare în primăvatra acestui an s-a stabilit in Marea Britanie.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG