Linkuri accesibilitate

Ştiri

Premierul Iurie Leancă în vizită la Kiev

Primul ministru Iurie Leancă s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, și premierul ucrainean, Mikola Azarov, în timpul unei vizite de câteva ore, astăzi, la Kiev.

Potrivit guvernului moldovean, agenda discuțiilor a cuprins cooperarea economică și energetică, procesul de reglementare a conflictului transnistrean, cel de demarcare a frontierei și agenda proeuropeană a ambelor țări înainte de summit-ul Parteneriatului Estic de la sfârșitul lunii, la Vilnius.

Ucraina ar vrea să semneze, iar Republica Moldova vrea să parafeze la Vilnius acordurile de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană.

Carl Bildt admite că Ucraina ar putea să nu semneze la Vilnius acordul de asociere cu UE

Ministrul suedez de externe, Carl Bildt a declarat Europei Libere că nu este sigur dacă Ucraina va putea semna acordul de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană luna aceasta la Vilnius din cauza trenării chestiunii Timoșenko.

Carl Bildt, care este unul din fondatorii Parteneriatului Estic, a mai spus că nu a fost sigur niciodată de semnarea acordului cu Ucraina. „N-aș paria prea mult pe nimic la acest moment. Dar dacă aș avea vreo estimare ar fi mai degrabă ușor pesimistă”, a spus Bildt.

Uniunea Europeană spune că întemnițarea Iuliei Timoșenko pentru abuz pe când conducea guvernul este un exemplu al justiției selective și cere președintelui Vitro Ianukovici s-o elibereze înainte de semnarea acordului.

Ciocniri violente la Erevan între poliţie şi suporterii unui partid de opoziţie

Poliția armeană spune că numeroși polițiști au fost răniți în timpul ciocnirilor cu zeci de naționaliști care încercau să ajungă la palatul prezidențial. Cel puțin 20 de protestatari au fost reținuți.

Suporterii partidului Tsegakron au mărșăluit prin centrul Erevanului la îndemnul liderului lor, Shant Harutiunian, care a chemat la revoluție și a avertizat să arunce în aer palatul prezidențial.

Harutiunian se numără printre cei arestați. Nu este limpede dacă există răniți printre protestatari.

Observatorii UE: încercările de a submina alegerile din Kosovo au eșuat

Observatorii Uniunii Europene la alegerile locale de duminica trecută în Kosovo spun că încercările de a le submina au eșuat, în ciuda unui atac la principala secție de vot din partea nordică a orașului Mitrovica locuită preponderent de etnici sârbi.

Șeful observatorilor, Roberto Gualtieri a mai declarat că participarea unor etnici sârbi la primele alegeri locale de la proclamarea independenței Kosovo în 2008 arată că funcționează acordul de normalizare a relațiilor între Belgrad și Priștina mediat de Uniunea Europeană.

Rezultatele preliminare arată că aproximativ 22 de procente dintre etnicii sârbi din nordul Kosovo au participat la vot, dând ascultare îndemnurilor Serbiei și sfidând cererile liderilor lor locali.

Turcia a reluat negocierile de aderare la Uniunea Europeană

Turcia a reluat astăzi negocierile de aderare la Uniunea Europeană după o pauză de trei ani și jumătate, ambele părți pronunțându-se pentru grăbirea acestui proces îndelungat.

Comisarul european pentru extindere Stefan Fuele a spus la reluarea negocierilor la Bruxelles că tulburările din ultimul an din Turcia arată că cele două părți au nevoie de o interacțiune mai mare, nu mai mică.

Turcia a început negocierile de aderare în 2005 după o așteptare îndelungată, dar ele au fost întrerupte în 2010 din cauza neînțelegerilor cu Ciprul și opoziției exprimate de Franța și Germania.

Majoritatea parlamentară ia măsuri ca să împiedice obstrucționarea şedinţelor în plen

Deputații coaliției majoritare au pregătit un proiect de modificare a regulamentului parlamentului care va limita discursurile, întrebările, replicile, pauzele, va interzice megafoanele la ședințe și blocarea tribunei sau microfoanelor.

Portalul Unimedia scrie că amendamentele care vor fi luate în discuție la o ședință apropiată sunt îndreptate împotriva opoziției comuniste, care a apelat la asemenea metode până acum pentru a îngreuna sau obstrucționa lucrările parlamentului.

Cel puțin un amendament va apăra, totuși, dreptul deputaților la protest. Cerut de Curtea Constituțională, acesta prevede că absențele în semn de protest de la ședințele parlamentului nu pot fi considerate ”absențe nemotivate” și servi drept motiv pentru tăierea diurnelor.

TVR ar fi gata să revină de la 1 decembrie pe rețelele de cablu moldovene

Șeful Societății Române de Televiziune, Claudiu Săftoiu, i-a spus astăzi la Chișinău spicherului moldovean, Igor Corman că televiziunea publică română TVR este gata să revină de la 1 decembrie pe rețelele de cablu moldovene.

Potrivit unui comunicat al parlamentului moldovean, Claudiu Săftoiu a mai spus că TVR va oferi o grilă specială cu programe pentru publicul moldovean.

Autoritățile moldovene și române au semnat la mijlocul lunii septembrie un acord care garantează prezența televiziunii române în Republica Moldova mai întâi prin cablu iar din 2015 prin emisie digitală. TVR a încetat în schimb procesul la CEDO împotriva deciziei din septembrie 2007 a fostei guvernări comuniste moldovene, care i-a sistat emisia prin eter în Republica Moldova.

Ucraina a semnat cu Chevron un contract de extragere a gazelor de șist

Ucraina a semnat cu firma americană Chevron un contract de extragere a gazelor de șist, sperând să-și micșoreze dependența de importurile din Rusia.

Contractul care prevede investiții de 10 miliarde de dolari permite firmei americane să exploreze zăcămintele și să construiască depozite de gaze în regiunile vestice Lvov și Ivano-Frankivsk.

Președintele ucrainean, Viktor Ianukovici a spus înainte de semnare că exploatările la scară largă vor permite Ucrainei să-și acopere din surse interne întregul necesar de energie în anul 2020.

Ucraina a mai semnat anul acesta contracte asemănătoare cu firma olandeză Shell și cea americană ExxonMobil.

Rezultatele preliminare ale primului recensământ bosniac

Rezultatele preliminare ale primului recensământ bosniac de după războiul din 1992-95 arată că populația Bosniei Herțegovina a scăzut cu 13 la sută și a ajuns la aproape 3,8 milioane de oameni.

Șeful agenției de statistică, Zdenko Milinovic a declarat că rezultatele sensibile despre componența etnică a populației din țara balcanică nu vor fi publicate înainte de mijlocul anului viitor.

Rezultatele pot avea un impact politic în confederația compusă din Republica Srbska populată mai ales de etnici sârbi și Federația Croaților și Musulmanilor.

Rusia cere Republicii Belarus să-l extrădeze pe şeful companiei Uralkali

Procuratura generală a Rusiei a cerut Republicii Belarus să-l extrădeze pe omul de afaceri rus, Vladislav Baumgertner, directorul companiei de potasă Uralkali aflat în arest la domiciliu la Minsk sub acuzația de fraudă.

Autoritățile belaruse l-au invitat pe Baumgertner la Minsk în august și l-au arestat, cauzând un scandal diplomatic cu Rusia, la o lună după ce Uralkali se retrăsese dintr-o companie mixtă.

Liderul belarus, Aleksandr Lukașenko spune că Baumgertner poate fi extrădat numai dacă Minskul va primi compensații pentru daunele cauzate economiei de „activitățile ilegale” ale acestuia.. Lukașenko a estimat daunele la 100 de milioane de dolari.

Convorbiri diplomatice la Geneva în pregătirea unei noi conferințe de pace pentru Siria

Emisarul ONU și Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi a lansat convorbiri diplomatice astăzi la Geneva în pregătirile de o nouă conferință pentru oprirea războiului civil sirian.

Brahimi s-a întâlnit cu viceminiștrii ruși de externe, Gennady Gatilov și Mihail Bogdanov și cu sub-secretarul de stat american, Wendy Sherman. Urmează întrevederi cu emisari ai Chinei, Franței și Marii Britanii.

Secretarul de stat american, John Kerry a spus între timp că și regimul Assad și opoziția siriană ar trebui să fie de față la așteptata conferință Geneva 2.

Întrevederi la Kiev între premierul Mikola Azarov, președintele Victor Ianucovici și primul ministru Iurie Leancă

Premierul Iurie Leancă face azi o vizită de câteva ore la Kiev, urmând să se întâlnească cu omologul său ucrainean Mikola Azarov și cu președintele Ucrainei, Victor Ianukovici. Potrivit unui comunicat al guvernului, din delegația moldoveană mai fac parte vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov și doi viceminiștri de la economie și afaceri europene. Ucraina și Moldova sunt printre țările cele mai avansate ale Parteneriatului Estic. Ucraina vrea să semneze acordul de asociere la UE la apropiatul summit de la Vilnius, în vreme ce Moldova are șanse să inițializeze un acord similar.

Moldovagaz cere cetățenilor să-i denunțe pe cei care fură gaze

Moldovagaz îndeamnă cetățenii să denunțe hoții de gaze în schimbul unor recompense bănești. Potrivit unui anunț pe site-ul său de internet, compania spune că întrucât încălcările contractelor s-au înmulțit, încearcă să-i intereseze pe consumatori în dezvăluirea neregulilor prin recompense de până la 20% din valoarea gazelor furate. Moldovagaz pune la dispoziția eventualilor colaboratori numere de telefon și adrese poștale care pot fi găsite pe pagina ei de internet, www.moldovagaz.md.

Vlad Plahotniuc critică PCRM pentru respingerea ideei eliminării imunității parlamentare

Într-una din primele luări de poziție după ce a renunțat la mandatul de parlamentar, politicianul democrat Vlad Plahotniuc a criticat respingerea de către comuniști a propunerii renunțării la imunitatea parlamentarilor. Într-o postare pe blogul său, preluată de Publika TV, Plahotniuc a spus că, respingând din start ideea, comuniștii s-au comportat „isteric”. Plahotniuc, care spune că a renunțat la mandatul de deputat tocmai fiindcă nu are nevoie de imunitate, insistă pe blog că abolirea acestei prevederi ar fi esențială pentru „maturizarea” politicienilor moldoveni. Când au respins ideea anulării imunității, comuniștii au observat că ea există în majoritatea țărilor UE și că este necesară pentru a evita persecuțiile și jocurile politice în dosul unor învinuiri triviale.

John Kerry promite că Washingtonul va găsi echilibrul necesar între nevoia de securitate și respectul vieții private

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, a promis că Washingtonul va găsi echilibrul necesar între nevoia de securitate și respectul vieții private. Vorbind astăzi la Varșovia după convorbiri cu ministrul de externe al Poloniei, Kerry a spus că europenii au întrebări „legitime” despre interceptarea comunicațiilor lor de către serviciile de informații americane și a promis că acelor întrebări li se va răspunde în discuții diplomatice particulare. Kerry a insistat însă că asemenea discuții trebuie separate de negocierile privind un nou acord comercial transatlantic. Kerry este oficialul american cu rangul cel mai înalt care vizitează Europa după izbucnirea scandalului interceptării comunicațiilor aliaților de către Agenția Națională de Securitate din Statele Unite (NSA).

Nadejda Tolonikova a fost mutată într-o închisoare din Siberia ca represalii la protestelefață de condițiile de detenție

Soțul Nadejdei Tolokonikova, membră a grupării Pussy Riot, spune că ea a fost mutată într-o închisoare din Siberia ca pedeapsă pentru că a protestat față de condițiile de detenție. Potrivit agenției Interfax, Piotr Verzilov a spus că Tolokonikova se află acum în teritoriul Krasnoiarsk, la colonia penitenciară nr. 50. Ceva mai devreme, tot astăzi, ombudsmanul Rusiei Vladimir Lukin spunea că a primit asigurări că Tolokonikova este în siguranță, iar starea sănătății ei este „satisfăcătoare”. Declarația lui Lukin a venit în vreme ce suporterii Tolokonikovei continuau să picheteze sediul din Moscova al administrației închisorilor, cerând explicații despre soarta ei. Rudele Tolokonikovei spun că nu au mai primit știri de la ea de când a părăsit colonia din Mordovia luna trecută, în urma cererilor de a fi transferată. Tolokonikova și colega ei de grup, Maria Aliohina, ispășesc pedepse de doi ani de închisoare pentru un protest anti-Putin într-o catedrală ortodoxă din Moscova.

Garry Kasparov solicită cetățenia estonă

Garry Kasparov, fost campion mondial de șah și membru al opoziției rusești, dorește cetățenia Letoniei. Se relatează că a el a trimis scrisori tuturor fracțiunilor din Parlamentul de la Riga cerând să-i fie acordată cetățenia, despre care spune că-i va permite să se implice „în activități politice în Rusia și oriunde altundeva”. Kasparov precizează totuși că dorește să-și păstreze și cetățenia rusă. Kasparov s-a născut în 1963 la Baku, în capitala Azerbaidjanului și are rude în Letonia, fostă republică sovietică intrată în NATO și UE. Kasparov a obținut una din primele sale victorii de șah răsunătoare în Letonia.

Doi muncitori migranți au fost înjunghiați mortal la St. Petersburg

Doi muncitori migranți din Asia Centrală au fost înjunghiați mortal în orașul St. Petersburg. Poliția a anunțat azi că un kirghiz de 36 de ani a fost găsit luni mort cu răni de cuțit pe o stradă din St. Petersburg. Tot ieri, un uzbek înjunghiat mortal a fost găsit în apropierea stației de metro Rybatskoe. Luni la St. Petersburg și în alte orașe din Rusia au avut loc așa-numite „Marșuri rusești”, cu participarea naționaliștilor și neo-naziștilor. La St. Petersburg poliția a reținut luni aproximativ 50 de participanți la marș.

Un individ înarmat a deschis focul într-un centru comercial din statul american New Jersey

Poliția a evacuat un centru comercial din statul american New Jersey după ce un individ înarmat a deschis focul în complexul de clădiri. Autoritățile spun că suspectul, un tânăr de 20 de ani, s-a sinucis. Nimeni altcineva nu a fost rănit în incidentul de la mall-ul Garden State Plaza din orașul Paramus, aflat la 35 de kilometri de New York. Autoritățile au evacuat mii de persoane după ce s-au auzit focuri de armă cu puțin timp înaintea orei închiderii, la 21.30, ora locală.

Consiliul Europei critică UE și țările candidate din Balcanii de vest pentru încălcarea libertății circulației

Consiliul Europei a criticat Uniunea Europeană și țările candidate din Balcanii de vest pentru încălcarea libertății circulației. Într-un raport al comisarului pentru drepturile omului al CoE Nils Muiznieks se spune că guvernele balcanice își opresc propriii cetățeni să plece din țară sau le confiscă documentele ca nu cumva să facă cerere de azil politic în UE, care amenință că dacă numărul cererilor va crește, va impune din nou vize tuturor cetățenilor țărilor respective. Majoritatea covârșitoare a victimelor acestor abuzuri sunt romii. Raportul dă exemplul Macedoniei, unde în perioada 2009-2012 au fost împiedicați să iasă din țară 7000 de romi.

Premierul Iurie Leancă se va întâlni în fiecare lună cu ambasadorii din UE și SUA

Premierul Iurie Leancă se va întâlni în fiecare lună cu ambasadorii din Uniunea Europeană și Statele Unite, se spune într-un comunicat de presă de la guvern după o asemenea întâlnire ținută ieri. Potrivit aceleiași surse, luni Leancă i-a informat pe diplomații occidentali despre pregătirile făcute de Moldova în vederea summitului de la Vilnius al Parteneriatului Estic, la care speră să parafeze Acordul de Asociere la UE. Leancă i-a mai informat pe ambasadori despre rezultatele întâlnirii avută recent în Germania cu liderul transnistrean Evgheni Șevciuk.

Poliția capitalei a estimat la 117.000 numărul participanților la mitingul Pro Europa

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a negat că la mitingul pro-european de duminică ar fi fost adus cineva cu forța. „Am făcut un apel către oameni să vină în piață, însă nimeni nu a fost constrâns să vină în piață”, a spus Lupu vorbind aseară la postul de televiziune ProTV. Poliția capitalei a estimat ieri la 117.000 numărul celor care au demonstrat la 3 noiembrie în favoarea integrării europene a Republicii Moldova, în capitală. Tot poliția a spus că demonstranții au venit „din toate raioanele”. Comuniștii și alte formațiuni de opoziție au spus că mulți dintre cei prezenți ar fi fost constrânși să vină, din comanda puterii politice.

ONU: aproximativ 40% dintre sirieni au nevoie de ajutor umanitar

Națiunile Unite spun că aproximativ 40% dintre sirieni au nevoie de ajutor umanitar. Șefa serviciului umanitar ONU, Valerie Amos, a spus luni, în Consiliul de Securitate, că criza din Siria continuă să se deterioreze rapid. Numărul sirienilor care au nevoie urgentă de ajutor a crescut la 9,3 milioane, față de 6,8 milioane în luna septembrie. Peste jumătate din acești sirieni sunt refugiați în propria lor țară, alungați de conflict de la casele lor. Amos a îndemnat Consiliul de Securitate să-și folosească întreaga influență asupra guvernului și opoziției din Siria pentru a permite accesul organizațiilor umanitare la sirienii cei mai nevoiași.

Diplomați americani și ruși se întîlnesc la Geneva cu emisarul ONU și al Ligii Arabe pentru Siria

Diplomați americani și ruși se vor întâlni astăzi la sediul ONU din Geneva cu emisarul ONU și al Ligii Arabe pentru Siria, Lakhdar Brahimi. Întâlnirea face parte din efortul internațional de organizare a unei conferințe de pace pentru Siria, la care să fie trasat parcursul unei tranziții politice după încheierea conflictului militar intrat în al treilea an. Opoziția siriană a repetat zilele trecute că nu va participa la discuțiile de pace dacă nu se schițează înainte calendarul plecării de la putere a președintelui sirian Bashar al-Assad. La rândul lui, Assad condiționează participarea regimului său la discuții de oprirea sprijinului extern pentru forțele de opoziție.

John Kerry vizitează Polonia în cadrul turneului său diplomatic

Secretarul de stat al Statelor Unite, John Kerry, vizitează Polonia în cadrul unei turneu diplomatic prin Orientul Mijlociu, Africa de nord și Europa. Kerry urmează să discute cu conducerea de la Varșovia despre consolidarea cooperării economice și despre construcția scutului anti-rachetă al alianței nord-atlantice. Polonia va găzdui elemente ale noului scut, ca și România și Turcia. Proiectul asumat de NATO din inițiativa Statelor Unite este puternic criticat de Rusia, care susține că scutul contravine propriilor ei interese de securitate.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG