Linkuri accesibilitate

Ştiri

Premierul României promite, la Bruxelles, că decizii privind schimbări la Codurile penale se vor lua în Parlament

Romania - PM Sorin Grindeanu, Bucharest
Romania - PM Sorin Grindeanu, Bucharest

Aflat la Bruxelles, premierul român Sorin Grindeanu a reafirmat că guvernul său vrea să continue lupta cu corupția. La o conferință de presă împreună cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Grindeanu a declarat că dorește ca „în viitor, dacă vorbim despre ceea ce s-a discutat foarte mult în România, și anume reglementările din domeniul justiției, ca aceste lucruri să se întâmple în Parlament, printr-o dezbatere cât mai largă”. La aceeași conferință de presă, premierul român a declarat că săptămâna viitoare va înainta o propunere pentru un nou ministru al justiție care ar putea fi o persoană „care nu face parte din coaliția de guvernare, o persoană apolitică”.

Guvernul Grindeanu a încercat la sfârșitul lunii ianuarie să schimbe Codurile penale, dezincriminând astfel parțial abuzul în serviciu, printr-o Ordonanță de urgență. O decizie care a produs cele mai mari proteste în România de la revoluția din decembrie 1989.

Ministerul economiei de la Chișinău a propus declararea construcției conductei de gaze Ungheni – Chișinău drept utilitate publică de interes național

Ministerul economiei de la Chișinău a propus spre dezbatere publică un proiect de lege privind declararea construcției conductei de gaze Ungheni – Chișinău drept utilitate publică de interes național, urmând ca statul moldovean să cumpere terenurle care vor fi traversate de gazoduct, relatează IPN. Potrivit estimărilor din studiul de fezabilitate, costul de achiziție a terenurilor respective și cheltuielile de despăgubire a proprietarilor de teren afectați de lucrările de construcție a conductei se vo ridica la aproximatiiv 600.000 de euro. Lucrarea va fi finanțată din împrumuturile acordate guvernului moldoveană de Banca Europeană pentru Dezvoltare și Banca Europeană pentru Investiții, dintr-un grant acordat de UE, și din contribuția Guvernului moldovean.

Secretarul de stat american Rex Tillerson i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov că Rusia trebuie să-și îndeplinească promisiunile legate de Ucraina

Secretarul de stat american Rex Tillerson i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov că Rusia trebuie să-și îndeplinească promisiunile legate de Ucraina, dacă e să fie cooperare între Moscova și administrația președintelui Donald Trump. Vorbind joi după convorbirile cu Lavrov de la Bonn, în Germania, Tillerson a spus că Statele Unite sînt pregătite să conlucreze, cu Rusia dacă există teren comun pentru cooperare. El a precizat însă că în căutarea unui nou teren comun, Washingtonul așteaptă ca Rusia să-și onoreze angajamentele față de acordurile de la Minsk în ce privește estul Ucrainei, și să contribuie la rducerea violențelor din această țară. După discuția cu Tillerson de la Bonn, Lavrov a spus că cei doi au vorbit chestiuni legate de Siria, Ucraina și Afganistan, și că au căzut de acord să se miște înainte acolo unde interesele lor coincid. Lavrov a mai spus că divergențele de opinii nu se pot rezolva toate deodată. Tillerson și Lavrov s-au întîlnit în marginea reuniunii miniștrilor de externe din țările membre în Grupul celor 20 de state puternic industrializate care are loc la Bonn.

Magistrații Judecătoriei Chișinău sectorul Buiucani au prelungit din nou mandatul de arest preventiv pe numele primarului de Orhei Ilan Șor

Magistrații Judecătoriei Chișinău sectorul Buiucani au prelungit din nou mandatul de arest preventiv pe numele primarului de Orhei Ilan Șor, relatează presa din Republoica Moldova. Șor din 5 august 2016, în nurma unei decizii a Curții de Apel, și a fosr treținut în 22 iunie 2016, fiind acuat de spălare de bani.

Ucraina spune că hackeri ruși au ca ținte rețeaua sa  energetică, sistemul său financiar, și alte elemente de infrastructură în mai mii de atacuri cu un nou tip ce virus

@Sutterstock
@Sutterstock

Ucraina spune că hackeri ruși au ca ținte rețeaua sa energetică, sistemul său financiar, și alte elemente de infrastructură în mai mii de atacuri cu un nou tip ce virus împotriva proceselor industriale. Șeful serviciului ucrainean de securitate Olekansr Tkaciuk a spus în 15 februarie că atacurile sînt orchestrate de serviciul de securitate rusesc cu ajutorul unor hacker criminali, și par a fi creația acelorași oameni care au creat virusul cunoscut sub numele de BlackEnergy. Kievul spune că acest virus a fost folosit de hackerii care au scos din funcțiune părți din rețeaua ucraineană de electricitate în decembrie 2015, și în atacurile din 2016 asupra ministerelor apărării și de finanțe și asupra trezoreriei de stat de la Kiev. Ultimele atacuri folosesc un mecanism poreclit Telebots pentru a infecta computerele care controlează infrastructura, a spus Tkaciuk. Moscova a negat în mod repetat că duce un război cibernetic împotriva Ucrainei.

Se așteaptă ca mulți imigranți din Statele Unite să nu se ducă la școală, la lucru și nici la cumpărături în 16 februarie

Demonstranți împotriva politicii anti-imgraționiste a președintelui american Donald Trump la aeroportul internațional din San Francisco, California, 29 ianuarie 2017.
Demonstranți împotriva politicii anti-imgraționiste a președintelui american Donald Trump la aeroportul internațional din San Francisco, California, 29 ianuarie 2017.

Se așteaptă ca mulți imigranți din Statele Unite să nu se ducă la școală, la lucru și nici la cumpărături în 16 februarie, pentru a arăta care e importanța lor pentre economia americană și pentru felul de viață din America. Mai multe acțiuni sub genericul „O zi fără imgranți” sînt programate la Washington DC, Philapelphia, Boston, Houston, Chicagi și New York. Protestul este promovat pe rețelele de socializare și din gură-n gură, și e un răspuns la promisiunea administrației Donald Trump de a crește numărul deportărilor imigranților ilegali din Statele Unite. Inițiatorii protestului le cer persoanelor născute în afara Americii, indiferent de statulul lor legal, să stea joi acasă, să nu se ducă la lucru, la școală și nici la cumpărături, pentru a arăta importanța lor în domeniul muncii și al consumului din economia americană.

Premierul Republicii Moldova Pavel Filip și ministrul moldovean al economiei Octavian Calmîc s-au întînit joi cu echipa de experți ai FMI

Premierul Republicii Moldova Pavel Filip și ministrul moldovean al economiei Octavian Calmîc s-au întînit joi cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional, aflată într-o vizită de lucru în R.Moldova între 16-28 februarie. Pe agenda discuțiilor au figurat evoluțiile macroeconomice ale economiei naționale din ultima perioadă, reformele din sectorul energetic, reglementarea întreprinderilor de stat, și programele de privatizare aplicate de autoritățile de la Chișinău.

John Mattis: apelul american ca membrii NATO să-și mărească cheltuielie pentru apărare era așteptat și a fost bine primit

Apelul american ca membrii NATO să-și mărească cheltuielie pentru apărare era așteptat și a fost bine primit, a declarat ministru american al apărării John Mattis după prima sa întrevedere u miniștrii apărării ai statelor care fac parte din Alianța Nord Atlantică. Miercuri, Mattis le-a spus omologilor săi că Statele Unite își va „reduce” angajamentul față de Alianță dacă ceilalți membri nu respectă nivelul de cheltuieli de apărare mandatat de NATO de 2% din bugetele naționale. „Plec de aici încrezător că Alianța va fi unită în a face față provocărilor de securitate de astăzi”, a mai spus ministrul american al apărării, adăugând că angajamentul Statelor Unite pentru articolul 5, care prevede principiul apărării colective în interiorul NATO, rămâne solid ca o stîncă.

Vladimir Putin: Rusia și Statele Unite vor avea numai de cîștigat de pe urma reluării comunicării dintre agențiile lor de informații

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că Rusia și Statele Unite vor avea numai de cîștigat de pe urma reluării comunicării dintre agențiile lor de informații pentru a întări combaterea terorismului. Vorbind joi la o reuniune a Serviciului Federal de Securitate (FSB), Putin a spus că ar fi în interesul tututor reluarea dialogului cu agențiile de informații ale Statelor Unite și ale altor state membere NATO, și că e absolut clar că în domeniul combaterii terorismului, toate guvernele relevante și organizațiile internaționale trebuie să conlucreze.

Serghei Șoigu: Rusia e gata să-și îmbunătățească relațiile cu Pentagonul, dar Washingtonul nu trebuie să caute cooperarea de pe o poziție de forță

Ministrul rus al apărării Serghei Șoigu spune că Rusia e gata să-și îmbunătățească relațiile cu Pentagonul, dar a avertizat Washingtonul să nu caute cooperarea de pe o poziție de forță. Declarația din 16 februarie a lui Șoigu e un răspuns la cele spuse de omologul său american John Mattis cu o zi în urmă, când a vorbit de nevoia de a arăta asprime când vine vorba de Rusia. Serghei Șoigu a vorbit cu cîteva ore înainte de întrevederea de la Baku, în Azerbaidgian între șefii statelor majore ale armatelor americană și rusă, generalii Joe Dunford și Valeri Gherasimov, prima întîlnire la acest nivel după alegerea președintelui Donald Trump anul trecut.

Indexul Libertății Economice (Heritage Foundation): economia moldoveană, „predominant neliberă”, clasată pe locul 110

Economia R. Moldova este considerată „predominant neliberă” în Indexul Libertății Economice realizat de organizația americană Heritage Foundation. În clasamentul mondial anual, care are în frunte Hong Kong și Singapore, economia moldoveană s-a clasat pe locul 110. Vecina de la vest a Moldovei, România, este considerată economie „moderat-liberă”, ocupând poziția a 39-a în lume. Heritage Foundation, un institut conservator de studii politice și economice, spune că face clasamentul anual pe baza a 12 criterii, printre care se numără domnia legii, mărimea guvernării, eficiența reglementărilor și deschiderea piețelor.

Alexandru Tănase: „Sper ca Ministerul Justiţiei să supravegheze ca toate cultele religioase să activeze în câmp legal”

Alexandru Tănase la interviul cu Vasile Botnaru
Alexandru Tănase la interviul cu Vasile Botnaru

Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, și-a reluat obiecțiile față de implicarea bisericii în politică. Într-un interviu acordat astăzi Europei Libere, Tănase a spus că Republica Moldova este un stat laic, iar implicarea cultelor religioase în campanii electorale ar trebui pedepsită, „inclusiv prin suspendarea unui cult anume”. În decembrie, CC a trecut implicarea preoților în alegeri printre neajunsurile legislației electorale pe care parlamentarii ar trebui să le îndrepte. În interviul de astăzi cu Europa Liberă, Tănase a îndemnat din nou deputații să facă schimbările cerute. „Eu pornesc de la premisa că în Parlament sunt destule minți lucide care înțeleg că societatea are nevoie de o anumită împăcare”, a spus Tănase, adăugând că alegerile corecte, cu rezultate care să fie recunoscute pe scară largă, sunt o condiție a armoniei sociale.

Serghei Șoigu: „Suntem gata să reluăm cooperarea cu Pentagonul, dar încercările de a construi dialogul dintr-o poziție de forță în relația cu Rusia nu au nici o perspectivă”

Ministrul rus al Apărării avertizat joi Statele Unite să nu încerce să negocieze cu Moscova „de pe poziții de forță” înaintea primei întâlniri între șefii celor două armate de când Donald Trump a devenit președinte. „Suntem gata să reluăm cooperarea cu Pentagonul, dar încercările de a construi dialogul dintr-o poziție de forță în relația cu Rusia nu au nici o perspectivă”, a spus ministrul rus Serghei Șoigu. Declarația vine după ce ieri, la Bruxelles, ministrul american al Apărării, Jim Mattis, a spus că Washingtonul vrea să se asigure că emisarii săi pornesc orice discuțiile cu Rusia „de pe o poziție puternică”. Joe Dunford, președintele Statelor Majore Reunite ale armatei americane, urmează să se întâlnească cu omologul său rus Valeri Gherasimov în capitala azeră Baku.

Ancheta referitoare la angajările fictive ale soției candidatului prezidențial François Fillon în Franța va continua

François Fillon
François Fillon

Procuratura financiară franceză a spus joi că ancheta angajărilor fictive din jurul candidatului prezidențial François Fillon și a soției sale va continua. Într-o declarație, Procuratura a spus că „numeroase elemente coroborate (de anchetatori) nu permit la acest moment închiderea cazului”. Scandalul care durează de câteva săptămâni, legat de sutele de mii de euro pe care soția lui Fillon le-a primit pentru o slujbă ce-ar fi putut fi fictivă, l-au costat pe politicianul conservator de 62 de ani statutul de favorit al alegerilor prezidențiale din primăvară. Procuratura nu a anunțat astăzi care vor fi pașii următori, dar opțiunile pe care le-a avut de studiat au fost: închiderea dosarului, avansarea cazului prin numirea unui magistrat de anchetă sau trimiterea dosarului în judecată.

Două femei și un bărbat arestați în Malaiezia în legătură cu asasinarea lui Kim Jong Nam

Televiziunea sud-coreană anunță știrea uciderii lui Kim Jong Nam
Televiziunea sud-coreană anunță știrea uciderii lui Kim Jong Nam

Două femei și un bărbat au fost arestați în Malaiezia în legătură cu asasinarea lui Kim Jong Nam, fratele după tată al liderului nord-coreean Kim Jong Un. Kim Jong Un, care trăia de mai multă vreme în străinătate și nu era bine văzut la Fenian, a murit luni în drum spre un spital din capitala malaieziană Kuala Lumpur după ce fusese atacat cu substanțe otrăvitoare la aeroport, provocând un val de speculații că ar fi fost victima regimului comunist nord-coreean. Cadavrul a fost supus autopsiei miercuri, în ciuda opoziției Coreii de Nord, dar rezultatele nu au fost date publicității. Kim Jong Nam avea 45 sau 46 de ani. El a intrat în dizgrația tatălui său Kim Jong Il după ce a fost prins în 2001 încercând să intre în Japonia cu un pașaport fals, ca să meargă la Disney World la Tokio.

SIS a depistat o rețea de militanți islamiști în raionul Soroca

Serviciul de Informații și Securitate a spus că a depistat o rețea de militanți islamiști moldoveni în nordul țării. Într-un comunicat de presă SIS a spus miercuri că în urma unui raid în raionul Soroca s-au găsit dovezi de „auto-radicalizare” a suspecților, exprimate prin promovarea în spaţiul virtual, inclusiv pe reţelele de socializare, a islamismului extremist şi publicarea imaginilor cu arme de foc. În urma perchezițiilor în locuințele suspecților au fost confiscate câteva arme de foc. Numărul și identitatea suspecților nu au fost făcute publice, nici nu s-a spus dacă au fost arestați. În cazul că vor fi găsiți vinovați, riscă să fie condamnați la închisoare între 2 și 7 ani.

Exporturile R. Moldova către țările UE au crescut cu 9,4% în 2016

Exporturile Republicii Moldova către țările Uniunii Europene au crescut cu 9,4 la sută în 2016, față de anul anterior, în timp ce livrările de mărfuri moldovenești spre piața CSI au scăzut cu 15,9 la sută, comparativ cu anul 2015, a informat Moldpres, citând datele Biroului Național de Statistică, publicate miercuri. Ele mai arată că ponderea țărilor UE în totalul exporturilor moldovenești s-a ridicat la 65,1 la sută, față de 61 la sută în 2015, iar cota țărilor CSI s-a diminuat de la 25,0 la 20,3 la sută. Datele vin pe fondul controverselor stârnite de insistența președintelui Igor Dodon și a Partidului Socialiștilor că Acordul de Asociere al Moldovei la UE, semnat în 2014, nu ar fi adus nimic bun țării, făcând-o și să „piardă” piața rusă.

Noi limite pentru gradul de alcoolemie al șoferilor, aprobate de guvernul de la Chișinău

Guvernul a aprobat noi limite, mai aspre, pentru gradul de alcoolemie al șoferilor, a informat Unimedia. Astfel, dacă până în prezent șoferii care erau prinși băuți la volan, erau amendați până la pragul de 1,0 g/l alcoolemie în sânge și 0,5 mg/l în aerul expirat, odată cu votarea și intrarea noilor prevederi în vigoare, acest prag va constitui - 0,5 g/l alcoolemie în sânge și 0,3 mg/l în aerul respirat. În proiectul aprobat miercuri de guvern a fost coborâtă și valoarea de la care se consideră că șoferul este în stare de ebrietate avansată.

Jim Mattis le cere aliaților NATO să-și onoreze promisiunile de cheltuieli militare ca să fie siguri că Washingtonul nu-și va „modera” sprijinul pentru alianță

Jim Mattis cu omologii săi din MArea Britanie, Michael Fallon, și Muntenegru, Predrag Boskovic, ieri la Bruxelles
Jim Mattis cu omologii săi din MArea Britanie, Michael Fallon, și Muntenegru, Predrag Boskovic, ieri la Bruxelles

Noul ministru al apărării din Statele Unite, Jim Mattis, le-a spus aliaților din NATO să-și onoreze promisiunile de cheltuieli militare ca să fie siguri că Washingtonul nu-și va „modera” sprijinul pentru alianță. Vorbind la Bruxelles, miercuri, Mattis a spus că „este o pretenție legitimă ca aceia care beneficiază de cea mai bună apărare din lume să participe la acoperirea costulu apărării libertății. Mai devreme, secretarul-general NATO, Jens Stoltenberg, avertizase țările membre că trebuie să-și respecte datoria de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Potrivit experților, dintre țările europene din NATO numai patru au atins acest prag în 2015: Grecia, Estonia, Polonia și Marea Britanie.

Ucraina condamnă o nouă ofensivă cibernetică a Rusiei

Ucraina a acuzat hackerii ruși că i-au atacat rețeaua energetică, sistemul financiar și alte obiective cu un nou tip de virus care afectează procesele industriale, în cea mai recentă ofensivă cibernetică împotriva Kievului. Oleksandr Tkachuk, șeful unei structuri de securitate ucrainene, a spus la o conferință de presă miercuri că atacurile sunt orchestrate de serviciul de securitate rusesc cu ajutorul unor firme producătoare de software și al hackerilor delincvenți. Serviciul rusesc de informații FSB nu a comentat acuzația. În trecut, Moscova a dezmințit mereu că ar purta „război cibernetic” împotriva Ucrainei.

Operațiuni de spionaj ale unei nave ruse în apropiere de o bază militară navală americană stîrnesc îngrijorare în statul Connecticut

Membri din statul Connecticut ai Congresului Statelor Unite și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu informațiile că o navă marina rusească de spionaj s-ar afla lângă o bază americană de submarine din statul lor. Senatorii Richard Blumenthal și Chris Murphy, ca și reprezentantul Joe Courtney, au condamnat ceea ce au calificat drept agresiune rusească. Oficiali americani din apărare au spus că nava rusă operează în ape internațional în largul coastei estice a Statelor Unite. Nava s-ar fi oprit mai întâi într-un port cubanez, după care a fost detectată în preajma litoralului statului american Delaware, apoi la 30 km de baza de submarine Groton, din Connecticut. Marina militară americană efectuează și ea operațiuni de spionaj militar asupra unor obiective rusești, din apele internaționale.

În Germania începe summit-ul diplomatic G20 al țărilor industrializate

În Germania începe summit-ul diplomatic G20 al țărilor industrializate și celor mai mari piețe în ascensiune. Agențiile de presă se așteaptă ca reuniunea la nivel de miniștri de externe să fie dominată de semnele de întrebare privind direcția în care se va îndrepta Washingtonul sub noua conducere a președintelui Donald Trump. La discuțiile de joi și vineri de la Bonn, scrie AP, aliații Statelor Unite vor cere asigurări noului secretar de stat Rex Tillerson că noua administrație americană nu va pune capăt unui deceniu de cooperare strânsă între țările G20 în domenii ca schimbările climatice, dezvoltarea internațională și economia globală.

Ceremonii la Fenian de aniversare a fostului lider nord corean Kim Jong-II

Kim Jong-Un
Kim Jong-Un

La Fenian au loc astăzi ceremonii prilejuite de aniversarea nașterii răposatului lider Kim Jong-Il, la scurt timp după uciderea fiului său înstrăinat, Kim Jong Nam în Malaiezia, într-un incident care amintește de războiul rece. Ieri poliția malaieziană a arestat o femeie cu pașaport vietnamez în legătură cu incidentul de acum trei zile de la aeroportul din Kuala Lumpur, unde fratele vitreg al liderului nord-coreean actual, Kim Jong Un, a murit în drum spre spital, spunându-le medicilor că a fost atacat cu un spray toxic. Poliția malaieziană a spus că ar căuta și alți suspecți. Serviciul de informații sud-coreean a spus că nordul comunist încerca de cinci ani să-l ucidă pe Kim Jong Nam, care a trăit în ultimii ani în Macao, Singapore și Malaiezia.

Ambasada rusă de la Ankara s-a declarat ultragiată de premiul World Press Photo acordat fotografului care a surprins momentele de după asasinarea ambasadorului rus în 2016

Ambasada rusă de la Ankara s-a declarat ultragiată de premiul World Press Photo acordat fotografului care a surprins momentele de după asasinarea ambasadorului rus de către un polițist turc în decembrie 2016. Într-postare pe Facebook din 14 februarie, ambasada Rusiei spune că decizia juriului este demoralizatoare și vădește o completă degradare a valorilor etice și morale. Ambasada rusă a sugerat de asemenea că poza făcută pentru Associated Press de fotograful turc Burhan Obilici este o propgandă inaccpetabilă pentru oroarea terorii. Ozbilici a realizat mai ulte instantanee după ce polistul turc Mevlut Mert Altintas, de 22 de ani, l-a împușcat mortal pe ambasadorul Rusiei Andrei Karlov la vernisajului unei expoziții în 19 decembrie anul trecut.

Jim Mattis: NATO este o organizație fundamentală pentru Statele Unite și pentru întreaga comunitate transatlantică

Ministrul american al apărării Jim Mattis a declarat la Bruxelles că NATO este o organizație fundamentală pentru Statele Unite și pentru întreaga comunitate transatlantică. Vorbind presei înainte de reuniunea miniștrilor apărării din Alianța Nord Atlantică, prima de la numirea sa în funcție în 27 ianuarie, Mattis a spus că președintele Statelor Unite Donald Trump sprijină puternic alianța militară vestică. Mai multe state membre NATO și-au exprimat îngrijorarea față de atitudinea lui Trump față de alianță, despre care președintele american în timpul campaniei electorale că e învechită. În plus, Trump i-a criticat pe membrii NATO pentru că nu au reușit să aloce cheltuielilor de apărare două procente din bugetele lor naționale. Mattis a reptat că Statele Unite așteaptă ca aliații lor din NATO să-și mărească cheltuielile pentru apărare

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG