Linkuri accesibilitate

Ştiri

Oficialități iraniene resping categoric ideea unui dialog cu Statele Unite, lansată de Trump

Președintele american Donald Trump declarând la Washington, luni, 30 iulie, că este dispus să se întâlnească „oricând” cu omologul său iranian.
Președintele american Donald Trump declarând la Washington, luni, 30 iulie, că este dispus să se întâlnească „oricând” cu omologul său iranian.

Oficialități iraniene au respins în termeni clari oferta președintelui american Donald Trump de a se întâlni cu omologul său iranian pentru a discuta îmbunătățirea relațiilor bilaterale, calificând-o drept „umilitoare” și „lipsită de orice valoare”.

Luni, 30 iunie, Trump a declarat că este dispus să se întâlnească „oricând” cu președintele iranian Hassan Rohani, și fără „condiții prealabile”. Ulterior însă, într-un interviu televizat, secretarul de stat american Mike Pompeo a nuanțat declarația președintelui Trump, precizând că, în prealabil, Iranul ar trebui să arate că respectă drepturile oamenilor, că renunță la politica sa „agresivă” și că este pregătit să negocieze un tratat nuclear care „cu adevărat” împiedică proliferarea nucleară.

La Teheran, ministerul de externe a remarcat astăzi că oferta de dialog a președintelui americane este contrazisă de fapte, și anume de decizia de a reimpune sancțiuni împotriva Iranului după ce Statele Unite s-au retras unilateral din acordul nuclear internațional cu Iranul, încheiat în 2015.

Dacă summit-ul americano-iranian ar avea totuși lor, ar fi prima întâlnire a liderilor celor două țări dinainte de 1979, când revoluția islamică l-a îndepărtat de la putere pe Șahul Iranului.

Premierul moldovean Pavel Filip a cerut ca CFM să fie trecută în gestiunea Agenției Proprietății Publice

Premierul moldovean Pavel Filip a cerut ca întreprinderea Căi Ferate Moldova (CFM) să fie trecută în gestiunea Agenției Proprietății Publice după ce s-a constatat, între altele, că salariile nu au mai fost plătite de trei luni, restanțele ajungând la aproape 100 de milioane de lei. La o întâlnire cu conducerea CFM, Filip a criticat faptul că întreprinderea nu a fost restructurată cum era prevăzut în concepția aprobată anul trecut. Aceasta prevedea ca între 2018-2020, sectorul feroviar să fie restructurat în baza unui plan care urma să fie elaborat de Căile Ferate împreună cu Ministerul Economiei. Filip a mai reproșat conducerii CFM și faptul că în acest moment ar fi „40 întreprinderi-căpușă care prestează servicii”.

Emisarul ONU pentru Siria a propus o reuniune pentru formarea comisiei consituționale din Siria

Staffan de Mistura la Soci, 30 iulie 2018
Staffan de Mistura la Soci, 30 iulie 2018

Emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura, a propus organizarea la începutul lui septembrie la Geneva a unei reuniuni cu Rusia, Iran şi Turcia privind formarea comisiei care să elaboreze o nouă constituție pentru Siria. Potrivit unui comunicat ONU, de Mistura a avut marţi „consultări informale'' la Soci, în Rusia, cu reprezentanţi iranieni, turci şi ruşi despre formarea acestei comisii din care vor face parte reprezentanţi ai guvernului de la Damasc şi ai opoziţiei siriene. Înfiinţarea unei comisii constituţionale a fost decisă la summitul privind Siria organizat în ianuarie tot la Soci. Pentru emisarul ONU, această comisie e „un element-cheie'' către o soluţie la conflictul sirian, care s-a soldat cu peste 350.000 de morţi începând din martie 2011.

Mike Pompeo a nuanțat declarația de luni lui Donald Trump (VIDEO)

Donald Trump: „Cu siguranță mă voi întîlni cu iranienii, dacă ei vor dori asta”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:34 0:00

Secretarul de stat american Mike Pompeo a nuanțat declarația de luni a președintelui Donald Trump, care a spus că e gata să se întâlnească fără condiții prealabile cu președintele iranian Hassan Rouhani pentru a discuta modalități de îmbunătățire a relațiilor bilaterale. Într-un interviu televizat, Pomepo a precizat, tot luni, că în prealabil, Iranul ar trebui să arate că respectă drepturile oamenilor, că renunță la politica sa „agresivă” și că este pregătit să negocieze un tratat nuclear care „cu adevărat” împiedică proliferarea nucleară. Teheranul a reacționat luni la oferta președinteleui american, punând la rândul său două condiții pentru un summit. Un oficial de la Teheran a spus că președintele american ar trebui mai întâi să își readucă țara în acordul nuclear al marilor puteri cu Iranul, pe care Casa Albă l-a denunțat anul acesta și ar mai trebui să suspende orice noi sancțiuni împotriva Teheranului.

update

În România, campania „Fără penali în funcţii publice” a adunat 450.000 de semnături (VIDEO)

În România, campania „Fără penali în funcţii publice”, lansată de Uniunea Salvați România a adunat până în prezent 450.000 de semnături, din minimul de 500.000 necesare pentru a cere revizuirea Constituţiei.

Președintele USR Dan Barna a anuțat marți că partidul va organiza acum o caravană, prin toată România, pentru a colecta semnături din judeţele unde nu s-a atins pragul minim de 20.000, relatatează agenția News.ro. Obiectivul Uniunii Salvați România este ca până la sfârșitul anul curent să înainteze în Parlament un proiect pentru revizuirea Constituție prin care să se interzică persoanelor condamnate penal să candideze la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale dacă au săvârşit infracţiuni „în mod intenţionat”. Pentru ca proiectul de lege să ajungă în Parlament sunt necesare cel puţin 500.000 de semnături ale cetăţenilor cu drept de vot din cel puţin jumătate din judeţele României, precizează portlul G4media.

Convorbiri la Panmunjom între generali sud și nord-coreeni pentru diminuarea tensiunilor militare

SOUTH KOREA -- South Korean chief delegate Major General Kim Do-gyun (2nd L) speaks with his North Korean counterpart An Ik San (2nd R) during their general-level military talks at the South side of the truce village of Panmunjom, July 31, 2018
SOUTH KOREA -- South Korean chief delegate Major General Kim Do-gyun (2nd L) speaks with his North Korean counterpart An Ik San (2nd R) during their general-level military talks at the South side of the truce village of Panmunjom, July 31, 2018

Generali sud şi nord-coreeni s-au întâlnit marţi în satul de armistiţiu Panmunjom pentru a discuta despre o diminuare a tensiunilor militare, au confirmat oficiali la Seul. Discuțiile se concentrează pe punerea în aplicare a planurilor decise, în principiu, la summitul inter-coreean din aprilie. Potrivit mass-media sud-coreene, se aşteaptă ca nord-coreenii să facă presiuni pentru un tratat oficial de pace.
Coreea de Nord şi Coreea de Sud au rămas tehnic în stare de război din 1953, când a intrat în vigoare un accord de încetare a focului, care a pus capăt Războiul din Coreea (1950-1953). Anul acesta, tensiunile create de programul nuclear nord-coreean s-au diminuat treptat, după ce regimul communist de la Fenian s-a declarant dispus să negocieze cu Coreea de Sud si Statele Unite, proces care a culminat cu summitul din iulie dintre președintele american Donad Trump și lideruln nord-coreean Kim Jong Un.

Ministrul britanic de externe pledează la Paris pentru un acord cu UE în privința Brexit-ului

Jeremy Hunt la Berlin
Jeremy Hunt la Berlin

Aflat la Paris, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a avertizat că „numai Putin” se va bucura dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană fără un acord care să reglementeze viitoarele relații între Londra și Bruxelles. Hunt a atras atenția că un Brexit fără acord va crea multe dificultăți economice și că faptul ar putea afecta serios și atitudinea britanicilor față de Europa. Oficial, Marea Britanie părăsește UE pe 29 martie 2019 iar un acord ar trebui să fie negociat pînă în octombrie anul acesta.

Curtea de Conturi critică Ministerul Învățămîntului de la Chișinău pentru incapacitatea finalizării proiectului „Refoma învățămîntului în R. Moldova”

Ministerul Educației nu a reușit să valorifice decât 64% din suma de 110 milioane de lei, alocată în 2017 pentru proiectul „Reforma învățământului în R. Moldova” a constatat Curtea de Conturi, citată de Moldpres. Curtea a stabilit că Ministerul are o „capacitate instituțională redusă pentru a valorifica mijloacele financiare externe”. Cât privește lucrările de reabilitare și modernizare a instituțiilor de învățământ, acestea au fost realizate foarte inegal, de la 40% la peste 70% din ceea ce fusese planificat. Pentru realizarea proiectului de reformare a învățământului, guvernul moldovean a semnat în 2013 un accord cu Asociația Internațională pentru un credit de 40 de milioane de dolari, precizează IPN. Termenul de implementare era aprilie 2013 – iunie 2018, cu prelungire până în iunie 2019. Proiectul a fost renegociat în 2017, cu un buget suplimentar iar termenul de implementare s-a prelungit până la 30 iunie 2020.

Șase firme europene sancționate de UE pentru participarea la construcția podului ce leagă Rusia de Crimeea

Podul din Crimeea
Podul din Crimeea

Uniunea Europeană a adăugat șase firme din Rusia pe lista de sancțiuni pentru că au fost implicate în construirea podului peste Strâmtoarea Kerch, care leagă Rusia de peninsula ucraineana Crimeea, anexată abuziv în martie 2014. Podul a fost inaugurat de președintele rus Vladimir Putin în mai. Trei dintre firme sunt ale omului de afaceri Arkadi Rotenberg, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.În total, Uniunea Europeană a înghețat conturile a 44 de firme rusești de la anexarea peninsulei Crimeea și impunerea sancțiunilor pentru implicarea Rusiei în conflictul separatist din estul Ucrainei. Pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene se ai afla 115 de indivizi, din Rusia și Ucraina.

Autoritățile tadjice acuză Partidul Renașterii Islamice pentru atacul împotriva unor turiști străini

Propagandă electorală pro-islamică la Dușanbe
Propagandă electorală pro-islamică la Dușanbe

Autoritățile din Tadjikistan acuză partidul interzis al Renașterii Islamice de organizarea atacului de duminică, împotriva unui grup de bicicliști străini. Potrivit Ministerului de Interne de la Dușambe, unul din atacatorii reținuți de poliție ar fi mărturisit că operația a fost condusă de un membru al partidului scos în afara legii. Membri grupului ar fi fost antrenați în Iran, iar după atac intenționau să fugă în Afganistan, a mai precizat Ministerul de Interne fără a oferi dovezi.

Luni, organizația teroristă a Statului Islamic și-a asumat responsabilitatea pentru atacul în care patru turiști străini au fost uciși și alți trei au fost răniți. Poliția tadjikă a informat că cel puțin patru persoane, suspectate de participare în atac, au fost ucise iar alte cinci reținute de forțele de ordine.

Partidul Renașterii Islamice a fost interzis în 2015, fiind acuzat de că ar fi o „organizație teroristă”. Până atunci, era singurul partid islamic din Asia centrală.

Șapte persoane reținute în urma unor raiduri anticorupție în sistemul de asistență medicală

Autoritățile moldovene spun că șapte persoane au fost reținute și urmau să fie puse sub învinuire marți în urma raidurilor efectuate luni de procurorii anticorupție în sistemul de asistență medicală. Au fost ridicate de asemenea mai multe sume de bani în diferite valute, cu valoare totală estimată la șapte milioane de lei. Banii au fost găsiți la birourile unor medici, în locuințe ale medicilor și în două seifuri la bănci din capitală. Raidurile au vizat Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și câteva clinici din capitală. Persoanele reținute sunt bănuite de abuz în serviciu și corupție, de exemplu cerând bani mulți de la pacienți ca să-i programeze la diferite investigații medicale peste rând.

Posturile vamale debarcader „Cosăuți” și „Soroca” își suspendă activitatea din cauza umflării apelor Nistrului

Nistrul la Varnița
Nistrul la Varnița

Umflarea apelor Nistrului în urma ploilor abundente din ultima vreme a făcut necesară suspendarea activității posturilor vamale de tip debarcader „Cosăuți” și „Soroca”. Ambele posturi își reluaseră activitatea obișnuită abia ieri, după o suspendare de trei zile provocată tot de nivelul ridicat al apelor. Solicitată de MOLDPRES, purtătoarea de cuvânt a Serviciului Vamal, Cristina Rău, a spus că „până la reluarea activității, călătorii pot opta pentru postul vamal de tip rutier „Otaci””.

Unimedia.md publică detalii despre arestarea lui Ghenadi Kuzmiciov, fost șef al departamentelor internelor în regimul separatist

La Tiraspol
La Tiraspol

Unimedia.md a publicat noi detalii despre arestarea unui fost oficial de rang înalt de la Tiraspol, reținut într-un raid pe malul drept al Nistrului. Potrivit informațiilor din presă, Ghenadi Kuzmiciov, fost șef al departamentelor internelor în regimul separatist, ar fi fost „răpit” de patru mascați în apropierea Chișinăului, apoi a fost dus la închisoarea din Grigoriopol, unde ar fi fost bătut și lăsat fără mâncare și apă. Agenția rusă de știri TASS a scris că Ghenadii Kuzmiciov a fost unul din cei mai apropiați colaboratori ai fostului lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, iar arestarea lui ar avea legătură cu cele șase dosare întocmite de transnistreni lui Șevciuk în urmă cu un an.

Un extremist din Australia a fost condamnat la 17 ani de închisoare

Arma unui suspect de terorism
Arma unui suspect de terorism

Un extremist care plănuia un atac sinucigaș cu cocktailuri Molotov în Australia după ce fusese împiedicat să meargă la luptă în Siria a fost condamnat marți de un tribunal din Brisbane la 17 ani de închisoare, informează AP. Agim Kruezi, de 25 de ani, se declarase vinovat în instanță pentru „incursiune într-un stat străin” și pregătirea unui act terorist. Australienii nu au voie prin lege să lupte în străinătate în formațiuni care nu reprezintă armata statului respectiv. Judecătoarea Rosalyn Atkinson a spus că Kruezi nu s-a dezis de vederile sale extremiste și rămâne un pericol „grav” pentru siguranța publică.

Iranul pune două precondiții unei eventuale întîlniri Trump-Rouhani

Președintele Hassan Rouhani la teheran
Președintele Hassan Rouhani la teheran

Într-o primă reacție la oferta de dialog venită de la președintele american Donald Trump, un oficial de la Teheran a spus că Iranul are două precondiții, relatează DPA. Trump ar trebui mai întâi să își readucă țara în acordul nuclear al marilor puteri cu Iranul, pe care Casa Albă l-a denunțat anul acesta și ar mai trebui să suspende orice noi sancțiuni împotriva Teheranului înaintea convorbirilor. „Înapoi la acordul nuclear, stop cuvintelor ostile și respect pentru poporul iranian... iar apoi am putea găsi o cale de ieșire din dilema actuală”, a scris pe Twitter consilierul prezidențial Hamid Abutalebi. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus luni că este gata să se întâlnească fără condiții prealabile cu președintele iranian Hassan Rouhani pentru a discuta modalități de îmbunătățire a relațiilor bilaterale. „Sunt gata să mă întâlnesc cu oricine, cred în întâlniri”, a spus Trump, adăugând că el crede în „a vorbi cu ceilalți, mai ales când există potențialul războiului, foametei etc.”

Șeful aviației civile din Malaiezia demisionează

Imagine din cursul operațiunilor de detectare a avionului dispărut în 2014
Imagine din cursul operațiunilor de detectare a avionului dispărut în 2014

Șeful aviației civile din Malaiezia, Azharuddin Abdul Rahman, și-a dat demisia după ce o anchetă a descoperit neajunsuri în funcționarea centrului de control al traficului aerian în vremea dispariție zborului 370 în urmă cu patru ani, informează Associated Press. Raportul publicat luni menționează posibilitatea ca avionul să fi fost deturnat, deși nu există indicii limpezi despre motivul schimbării cursului de zbor. Rahmana spus într-o declarație, marți, că raportul nu dă vina pe autoritatea aviatică civilă pentru pierderea avionului, dar spune că centrul de control al traficului nu a respectat procedurile operaționale. El a mai spus că și-a depus demisia și va pleca din post în două săptămâni. Aeronava având la bord 239 de oameni, plecată de la Kuala Lumpur spre Beijing, a dispărut fără urmă la 8 martie, 2014.

Andrei Năstase avertizează că R.Moldova alunecă spre „un regim politic represiv”

Andrei Năstase alături de Maia Sandu la un protest la Chișinău
Andrei Năstase alături de Maia Sandu la un protest la Chișinău

Liderul partidului PPDA, Andrei Năstase, a trimis șefilor de misiuni diplomatice acreditați la Chișinău și unor organizații internaționale reprezentate în Moldova o scrisoare în care atenționează asupra a ceea ce numește „deteriorarea climatului exercitării drepturilor omului și libertăților politice în Republica Moldova”. Dând citire mesajului la sediul partidului său, Năstase a mai spus că unele evenimente din ultima vreme „atestă alunecarea spre un regim politic represiv, care devine principalul adversar al Acordului de Asociere cu UE”. În același mesaj liderul Platformei DA condamnă în mod special amnistia fiscală votată la 26 iulie de majoritatea parlamentară și cere comunității internaționale blocarea conturilor din străinătate a unor persoane implicate în acte de corupție.

Deputatul Sergiu Sîrbu: PD nu a pus la cale contramanifestația de duminică de la Ungheni

Sergiu Sîrbu, în 2013
Sergiu Sîrbu, în 2013

Un fruntaș al principalului partid de guvernământ a negat că PD s-ar afla în spatele unor proteste organizate în ultima vreme împotriva opoziției pro-europene. Vorbind la emisiunea Adevărul Live, deputatul PD, Sergiu Sîrbu, a spus că partidul său nu a pus la cale contramanifestația de duminică de la Ungheni, unde avea un miting al Mișcării de rezistență ACUM, și nici protestele sportivilor împotriva criticilor opoziției la adresa proiectului PD privind construcția unei arene sportive în capitală. „Este o acuzaţie foarte comodă să dai vina pe tot ce se întâmplă în Republica Moldova pe PDM”, a mai spus Sârbu, citat în pagina de net a ziarului „Adevărul”. El a mai spus că guvernarea nu are nimic împotriva protestelor opoziției, atâta vreme cât sunt pașnice.

Pe 30 septembrie are loc în Macedonia referendumul asupra schimbării numelui oficial

Parlamentul Macedoniei în ședință la 30 iulie 2018
Parlamentul Macedoniei în ședință la 30 iulie 2018

Parlamentul Macedoniei a fixat data de 30 septembrie pentru referendumul național asupra schimbării numelui țării în „Macedonia de Nord”, la insistențele vecinei Grecia, ca și asupra aspirațiilor micii republici post-iugoslave de a se alătura NATO și UE. 68 de deputați din parlamentul de la Skopje cu 120 de locuri au votat luni în favoarea ținerii unui referendum cu următoarea întrebare: „Sunteți în favoarea aderării la NATO și UE și acceptați acordul asupra numelui încheiat între Macedonia și Grecia?”. Deputații din principalul partid naționalist VMRO-DPMNE au lipsit la votul de luni. În iunie NATO a dat Macedoniei invitația de aderare, după acordul istoric cu Grecia privind schimbarea denumirii țării.

Poliția rusă a arestat din nou patru membri ai grupării protestatare Pussy Riot

O protestatră Pussy Riot la meciul final al Cupei Mondiale la Moscova
O protestatră Pussy Riot la meciul final al Cupei Mondiale la Moscova

Poliția rusă a arestat luni patru membri ai grupării protestatare Pussy Riot imediat după ce fuseseră eliberați din detenție în urma intrării pe teren în timpul finalei Cupei Mondiale la fotbal. Un reporter AFP le-a văzut pe trei membre Pussy Riot bucurându-se de ieșirea din detenție, înainte să fie împinse din nou într-o mașină de poliție. Al patrulea membru deținut la meciul de fotbal a fost eliberat din alt centru de detenție, și a comunicat pe Twitter că a fost reținut și el, din nou. Una din membrele grupării a spus că ar fi acuzate din nou de încălcarea legii privind adunările publice. Cei patru activiști spun că intrând pe terenul finalei de fotbal, sub privirile președintelui Vladimir Putin și alte colegilor lui din Franța și Croația, au vrut să atragă atenția la brutalitatea poliției ruse. Toți patru au primit atunci 15 zile de arest.

Donald Trump afirmă că ar fi gata să se întâlnească fără condiții prealabile cu președintele iranian Hassan Rouhani

Donald Trump și Hassan Rouhani
Donald Trump și Hassan Rouhani

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus că este gata să se întâlnească fără condiții prealabile cu președintele iranian Hassan Rouhani pentru a discuta modalități de îmbunătățire a relațiilor bilaterale. „Sunt gata să mă întâlnesc cu oricine, cred în întâlniri”, a spus Trump, adăugând că el crede în „a vorbi cu ceilalți, mai ales când există potențialul războiului, foametei etc.”. Declarația, pe care Teheranul nu a comentat-o încă, vine după ce Trump a amenințat Iranul cu distrugerea din cauza programului său nuclear. Statele Unite s-au retras anul acesta din acordul nuclear semnat de Iran cu puterile globale în 2015, pe care Trump îl numise încă din campanie „cel mai rău acord posibil”, și se pregătesc să impună Iranului sancțiuni sporite.

În SUA începe procesul lui Paul Manafort fostul șef de campanie electorală al lui Donald Trump

Paul Manafort
Paul Manafort

În Statele Unite începe procesul unui fost șef de campanie al președintelui Donald Trump. Consultantul Paul Manafort este acuzat de procurori că ar fi spălat prin conturi străine banii mulți câștigați din lobby pentru regimul fostului președinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici și de tăinuirea în fața „fiscului” american a acelor venituri, estimate la 30 de milioane de dolari. Agențiile de presă scriu că procesul care începe marți la Alexandria, în statul Virginia, va oferi publicului totodată o primă șansă de a vedea ce dovezi a adunat în peste un an de activitate echipa de anchetatori condusă de Robert Mueller, care se concentrează asupra implicării rusești în alegerile prezidențiale americane din 2016.

update

În Macedonia va avea loc un referendum privind noul nume ale republicii

Parlamentul macedonean, imagine de arhivă.
Parlamentul macedonean, imagine de arhivă.

Parlamentul din Macedonia a aprobat organizarea, pe 30 septembrie, a unuireferendum privind acordul negociat cu Grecia asupra numelui oficial al republicii. Acesta ar urma să fie Macedonia de Nord, o schimbare de nume care deschide calea integrării în NATO și UE fostei republici iugoslave. Este și motivul pentru care premierul Zoran Zaev vrea ca întrebarea la referendum să fie: „Sprijiniți integrarea în UE și NATO, acceptând schimbarea de nume negociată de Macedonia și Grecia?”

Principalul partid de opoziție , care se opune acordului, a crticat și formularea acestei întrebări, argumentând că nu trebuie legată aprobarea noului nume de șansele de integrare ale Macedoniei. Oricum, parlamentarii opoziției au părăsit sala, cînd s-a votat organizarea referendumului.

Acordul privind noua denumire a Macedoniei a fost semnat pe 17 iunie și a provocat proteste în ambele țări dar ulterior, parlamentul dela Skopje a aprobat ratificarea înțelegerii. Iar la summitul NATO de la Bruxelles, Macedonia a fost oficial invitată să adere la Alianța.

Compania Air Moldova este oferită din la vânzare cu un preț inișial de 48 de milioane de lei

Compania Air Moldova este oferită din la vânzare cu un preț inișial de 48 de milioane de lei, informează agenția IPN, care precizează că oferta este deschisă până pe 3 septembrie. Întrebat dacă prețul nu este prea mic, Vladimir Baldovici, directorul general al Agenției Proprietății Publice, a reamitit că Air Moldova a facut, numai de la începutul anului, datorii de 150 de milioane de lei. În total, datoriile companiei se ridică la peste un miliard 200 de milioane de lei, iar aceste datorii vor fi preluate de viitorul proprrietar.

Ce mai multi moldoveni doresc o relație de cooperare bună atât cu UE cât și cu Uniunea Eurasiatică

Cea mai mare parte a moldovenilor (40%) vrea ca R. Moldova să aibă o relație bună de cooperare atât cu Uniunea Europeană cât și cu Uniunea Eurasiatică, arată ultimul sondaj CBS-AXA, realizat pentru IDIS „Viitorul” la începutul lunii iulie. Peste 33% cred că R. Moldova trebuie să „meargă” spre Uniunea Europeană, iar 12% spre Uniunea Eurasiatică, dominată de Rusia. Uniunea Europeană este preferată de 55,7% din moldoveni și când vine vorba de „parteneriat strategic” al țării, față de 50,7% pentru Rusia.

Când se pune problema sprijinului economic pentru R.Moldova, majoritatea (52,4%) este de părere că Uniunea Europeană ajută cel mai mult, urmată de România și Rusia. Cu toate acestea, 58% din cei chestionați declară că sprijinul financiar extern, obținut de R. Moldova în ultimii doi ani, nu le-a afectat în nici un fel nivelul de trai, iar fiecare al patrulea (28%) susține că nivelul său de trai s-ar fi înrăutățit, în acești doi ani, „puțin” sau „foarte mult”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG