Roman Chircă

Datele statistice privind evoluția finanțelor publice în 2015, făcute publice relativ recent, arată de fapt propoția crizei acestui sector, dar și face posibilă aprecierea evoluției viitoare, cel puțin pe termen mediu.

Prăbușirea finanțelor publice s-a produs în contextul „furtului miliardului” care au contribuit la deprecierea valutei naționale și creșeterea ratei inflației la un nivel de 2 cifre. Factorul principal după mine este însă înrăutățirea conjuncturii regionale, în special in zona de Est care a dus la o scădere cu circa 35 % a sursei noastre de „avuție” - remitențele migraților.

Ca rezultat al involuției economiei, s-au micșorat încasările ceea ce a dus la apariția unei „găuri bugetare” , altfel spus incapacitate de onorare a obligațiilor bugetare minime, repet minime de 6 mlrd. lei, care ar fi de circa 3 mlrd. lei „gaura” propriu zisa si circa 3 mlrd. lei deficitul bugetar din anul 2015. Formarea acestei "găuri bugetare" este doar parțial cauzată de scăderea încasărilor bugetare, principala cauză, și sursa de formare este refuzul partenerilor de dezvoltare de a acorda circa 2 mrld. lei suport bugetar direct, in special din partea Băncii Mondiale și tergiversarea din raționamente politice a creditului tehnic oferit de România.

Sursele de acoperire a acestei "găurii" nu sunt specificate, poate fi dedus indirect însă că Ministerul Finanțelor s-a împrumutat prin emisia de titluri și obligațiuni de stat. În ce măsură s-a recurs la împrumuturi de la băncile comerciale și dacă s-a recurs la această sursă pentru finanțarea bugetară curentă în 2015, rămâne o enigmă. Cert este că s-a reușit atragerea doar a circa 6 mlrd. lei și o bună parte a cheltuielilor publice a rămas doar neexecutată.

În ce mărime, convertirea creditului de urgență acordat de Banca Națională (BNM) către Banca de Economii (BEM) a fost capabilă să ducă la colapsul finanțelor publice? Într-o măsură nesemnificativă, și iată de ce. Creditul în mărime de 13,6 mlrd. lei a fost eșalonat pe o perioadă de 25 ani, ceea ce ar însemna o presiune bugetară anuală de circa 544 mln. lei, o sumă incapabilă să genereze criza finanțelor publice.

Cu toate că datoria de stat a crescut cu circa 6 mlrd. lei, acest lucru s-a produs exclusiv datorita creșterii datoriei interne. Faptul că partenerii de dezvoltare au sistat programele de creditare, altfel spus nu au dat cu imprumut bani în 2015 a dus l-a îmbunătățirea indicatorului datoriei externe care a scăzut de la 27% în 2015 la 21% în 2016 față de Produsul Intern Brut.

Tendința tot mai accentuata de scădere a prețului pe piețile internaționale, trecerea sub pragul psihologic de 30 USD/ baril, desumflă sbustanțial „arma energetică” a Federației Ruse ca bâtă geopolitică, dar pune și economiile statelor din regiune în condiții noi, care vor eroda ultimile legături psiho-emoționale, culturale, politice și economice ale fostei URSS. În tot primul deceniu de după 2000, se părea că prețul pentru petrol vor rămâne constant peste 100 $/baril. Însă, de când omenirea a purces la rafinarea pentrolului pentru motorul cu ardere internă, prețurile la petrol au fost mai degrabă joase, iar prețurile înalte sunt o excepție decât regulă. Spre exemplu analiza prețurilor pentru un baril de petrol pe o perioadă cuprinsă între 1860 și 2014, demonstrează că majoritatea timpului prețul a variat în jurul valorii de 10 $ pentru baril, iar nivelurile înalte au fost atinse pe perioade relativ scurte din cauza crizei in anii 70 și multidinea de factori de globalizare care au început în anii 2000.

Creșterea economică a Chinei cu o rată de 30% anual, politicile cartelului OPEC, lipsa tehnologiilor de extragere a hydrocarburilor greu accesibile. Toate aceste precondiții de creștere a prețului la petrol sunt de domeniul trecutului. Majoritatea producătorilor de petrol s-au antrenat într-o luptă accerbă de competiție pe fundalul descreșterii cererii globale pentru petrol, și nu în ultimul rând acestei competiții i se alătură Iranul, care după o perioadă lungă de abstinență își va mări turațiile pentru a recupera piețele pierdute în ultimii ani.

În toate aceste circumstanțe, Federația Rusă mizează pe extragerea hydrocarburilor și a altor materii prime, ca unica sursă de refacere a „măreției” sale odată pierdută. Dacă tendințele de creștere a prețului pentru petrol de la începutul anilor 2000 s-ar fi întâmplat în 1985, colapsul URSS și căderea zidului de la Berlin ar fi amânată cu cel puțin 15 ani.

În Federația Rusă legislația obligă exportatorii de petrol să plătească integral sau parțial (în dependență de cotațiile internaționale) excedentul de la prețul achitat pentru petrol la anumite cotații. La prețul de 25 $, excedentul este 0 (zero), în buget nu intra nimic, buget format atâția ani în mare parte din impozitul pe excedentul prețului la petrol. În aceste condiții, par ridicole declarațiile prim-ministrului Medvedev de diminuare cu 10% a cheltuielilor publice, aceste măsuri fiind încă teoretic valabile în perioada când prețul la petrol se afla la cotația de 65-75$/baril. Pe fundalul unui colaps eminent, Federația Rusă își erodează cu încăpăținare rezervele valutare încercând să amortizeze deprecierea rublei rusești.

În relație cu R. Moldova, recesiunea Federației Ruse, ar avea câteva puncte sensibile cum ar fi diminuarea remitențelor, până la excluderea acestora din lipsa de nevoie de servicii de muncă pentru migranții moldoveni. Asta ar putea duce la pierderi între 300-800 mln. $ anual. Acest volum deja s-a micșorat cu circa 35%. Pe de altă parte, o parte de migranți își vor reorienta direcția de migrație spre țările UE, factor care va diminua din efectele negative.

În plus, în aceste condiții, relațiile bilaterale comerciale cu Federația Rusă au ajuns la cel mai jos nivel din toată perioada de la independență. După un șir întreg de embargouri, impuse de Rusia, exportatorii s-au acomodat la nivelul actual al raporturilor comerciale. În condițiile actuale, comerțul bilateral, ar trebui, firesc, să crească, pentru că deprecierea rublei stimulează exporturile rusești, și este în interesul Rusiei să intensifice schimburile comerciale inclusiv cu Republica Moldova. Pe de altă parte, exporturile agricole moldovenești fiind competitive, ar putea tempera inflația în Federația Rusă. Asta dacă ar exista rațiune și bunăvoință; în caz contrar lucrurile ar putea fi imprevizibile, așa cum au fost în toată perioada recentă.