Limita Inexistenței
Autoare: Natalia Sergheev
Co-autoare: Iulia Mihailova; imagine: Veaceslav Ceban, Alexandru Ianciu
Proiectul „Limita inexistenței” explorează fenomenul depopulării din Republica Moldova. Această problemă este deosebit de gravă în țările Europei de Est, unde numărul populației scade vertiginos. Dacă tendințele vor continua, până în anul 2050 în Moldova vor fi cu un milion de oameni mai puțin (potrivit datelor ONU). În cele trei filme documentare, vă arătăm viața de zi cu zi a locuitorilor mai multor comunități din țară afectate de depopulare. Migrația, indiferența autorităților, rata scăzută a natalității sunt printre principalele motive din care Republica Moldova rămâne fără oameni. Echipa „Europei Libere” și-a propus să prezinte destinele oamenilor din spatele statisticilor, să afle ce înseamnă „acasă” pentru ei și să arate consecințele politicilor demografice și din domeniul migrației ale guvernărilor.