Linkuri accesibilitate

Ştiri

Israelul adoptă două legi care ar putea opri activitatea agenției ONU pentru refugiații palestinieni

Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a fost înființată pentru a-i ajuta pe cei aproximativ 700.000 de palestinieni care au fugit sau au fost alungați în timpul războiului din 1948.
Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a fost înființată pentru a-i ajuta pe cei aproximativ 700.000 de palestinieni care au fugit sau au fost alungați în timpul războiului din 1948.

Parlamentul israelian a adoptat două legi care împiedică agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), principalul furnizor de ajutor pentru Gaza, să-și continue activitatea. Legile interzic agenției să funcționeze și întrerup toate legăturile sale cu guvernul israelian.

Agenția este principalul distribuitor de ajutor în Gaza și oferă servicii de educație, sănătate și alte servicii de bază milioanelor de refugiați palestinieni din întreaga regiune, inclusiv din Cisiordania ocupată de Israel, scrie The Associated Press.

Șeful agenției, comisarul general Philippe Lazzarini, a numit măsura luată de parlamentul israelian „fără precedent”. El a spus că legile „nu vor face decât să adâncească suferința palestinienilor, în special în Gaza, unde oamenii au trecut prin mai mult de un an de iad pur”.

Israelul acuză agenția ONU că închide ochii la membrii personalului despre care spune că aparțin Hamas, că deturnează ajutoare și folosește facilitățile UNRWA în scopuri militare.

Autoritățile israeliene mai spun că mai mult de 10 dintre cei 13.000 de angajați ai agenției din Gaza au participat la atacul din 7 octombrie 2023 din sudul Israelului.

Agenția neagă că ajută cu bună știință grupările armate și spune că ia rapid măsuri pentru a elimina orice posibil militant din rândul propriilor angajați.

Proiectele de lege paralizează UNRWA

Unul dintre proiectele de lege adoptate luni seara interzice toate activitățile și serviciile UNRWA pe teritoriul israelian și urmează să intre în vigoare în trei luni.

Al doilea proiect de lege rupe toate legăturile dintre angajații guvernamentali și UNRWA și îi privează personalul de imunitățile legale.

Împreună, proiectele de lege paralizează activitatea agenției ONU în Israel și în teritoriile palestiniene, în condițiile în care Israelul controlează accesul atât în Gaza, cât și în Cisiordania.

Lazzarini a avertizat la începutul acestei luni că operațiunile umanitare din Gaza „s-ar putea dezintegra” dacă legislația va trece, perturbând furnizarea de alimente, adăpost și asistență medicală tocmai înainte de venirea iernii.

Populația de aproximativ 2,3 milioane de locuitori din Gaza depinde aproape în întregime de ajutoare pentru a supraviețui.

Aproximativ 90% din populație a fost strămutată din cauza operațiunii militare israeliene în Fâșia Gaza. Sute de mii de palestinieni trăiesc în tabere de corturi și școli transformate în adăposturi, majoritatea administrate de UNRWA.

Experții spun că foametea este larg răspândită în Gaza. Campania Israelului în enclavă, ca represalii pentru atacul din 7 octombrie, a ucis peste 43.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, a cărei statistică nu face diferența între civili și militanți.

Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) a fost înființată pentru a-i ajuta pe cei aproximativ 700.000 de palestinieni care au fugit sau au fost alungați în timpul războiului din 1948.

Disputa privind neutralitatea UNRWA

Israelul spune că sute de militanți palestinieni lucrează pentru UNRWA, fără a furniza dovezi, și că peste zece angajați au luat parte la atacul Hamas din 7 octombrie 2023.

UNRWA i-a concediat imediat pe angajații acuzați că au luat parte la atacul din 7 octombrie, în care militanții conduși de Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane și au răpit aproximativ 250.

O investigație independentă de la începutul acestui an a constatat însă că UNRWA are mecanisme „robuste” pentru a-și asigura neutralitatea, dar a arătat și lacune, legate mai ales de angajați care își exprimă public opinii politice sau manuale cu „conținut problematic” în școlile conduse de UNRWA.

UNRWA spune că investighează în detaliu orice acuzații, trage la răspundere personalul și că furnizează liste cu tot personalul său Israelului și țărilor gazdă. Israelul a ignorat în mare măsură cererile agenției de a furniza dovezi pentru acuzațiile sale împotriva angajaților.

O scrisoare trimisă de secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin omologilor lor israelieni arată că SUA împărtășesc îngrijorările legate de „acuzațiile grave” aduse unor angajați agenției ONU care ar fi luat parte la atacul din 7 octombrie și „utilizarea abuzivă a facilităților UNRWA”.

În același timp, oficialii americani spun că adoptarea proiectelor de lege „ar distruge răspunsul umanitar din Gaza în acest moment critic, care ar putea avea implicații în conformitate cu legislația și politica SUA”.

În plus, o declarație comună a Canadei, Australiei, Franței, Germaniei, Japoniei, Coreei de Sud și Marii Britanii de săptămâna trecută vorbește despre „îngrijorarea gravă” cu privire la legile israeliene care paralizează activitatea UNRWA.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

CEC a pregătit buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale

Ballots for the second round of the presidential elections in Moldova
Ballots for the second round of the presidential elections in Moldova

Comisia Electorală Centrală a anunțat că a pregătit buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale care va avea loc pe 3 noiembrie.

CEC a stabilit și modul de organizare a turului doi, care se va desfășura în baza acelorași liste electorale.

În runda finală vor concura cei doi candidați aleși în primul tur: Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate, și Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor.

„În buletinul de vot pentru turul doi de scrutin vor fi înscriși doar acești doi candidați. Textul și modelul buletinului au fost deja aprobate, iar tipărirea lor se va face conform tirajului stabilit de CEC”, precizează autoritatea electorală.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, Maia Sandu a acumulat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo - 25,95%.

Votul prin corespondență

Totodată, CEC a îndemnat alegătorii din diaspora care votează prin corespondență să completeze și să transmită „cât mai rapid” buletinul de vot, așa încât acesta să ajungă la secția de votare până joi seara, 31 octombrie.

Plicul cu buletinul de vot „trebuie să ajungă la secția de votare pentru votul prin corespondență cel târziu la ora 18.00 a zilei de joi dinaintea zilei alegerilor”, a precizat CEC, citată de agenția IPN.

Alegătorii care au votat prin corespondență, dar nu au primit pe mail confirmarea despre recepționarea plicurilor, sunt îndemnați să meargă la cea mai apropiată secție de votare.

Pentru alegerile din 20 octombrie, secțiile de votare desemnate pentru votul prin corespondență au fost recepționat 1 344 de plicuri din cele 1 808 expediate alegătorilor care au solicitat să voteze prin această procedură, organizată ca un proiect pilot în șase state: SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

SUA nu vor impune Ucrainei noi limite privind armamentul, dacă Coreea de Nord se alătură Rusiei în război

Militari ucraineni angajați într-un atac de artilerie în apropierea orașului Torețk, 25 octombrie 2024 (fotografie de arhivă).
Militari ucraineni angajați într-un atac de artilerie în apropierea orașului Torețk, 25 octombrie 2024 (fotografie de arhivă).

SUA nu vor impune noi limite asupra utilizării de către Ucraina a armelor americane, dacă Coreea de Nord se alătură războiului Rusiei, a transmis Pentagonul. NATO a declarat că unități militare nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk din Rusia.

Desfășurarea trupelor Coreei de Nord în Rusia alimentează îngrijorările occidentale potrivit cărora războiul de doi ani și jumătate din Ucraina s-ar putea extinde.

Folosirea trupelor nord-coreene de către Moscova ar putea semnala modul în care Rusia speră să compenseze pierderile tot mai mari pe câmpul de luptă și să continue să obțină câștiguri lente și constante în estul Ucrainei, scrie Reuters.

„Aprofundarea cooperării militare dintre Rusia și Coreea de Nord este o amenințare atât pentru securitatea indo-pacifică, cât și pentru cea euro-atlantică”, a declarat luni, pe 28 octombrie, secretarul general al NATO, Mark Rutte, după discuțiile cu o delegație sud-coreeană despre desfășurările nord-coreene.

VIDEO | Șeful NATO, Mark Rutte, confirmă prezența trupelor nord coreene în Rusia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:12 0:00

De asemenea, președintele american Joe Biden a declarat că evoluția este „foarte periculoasă”.

SUA: Ucraina are dreptul să folosească armele americane împotriva soldaților din Coreea de Nord

Pentagonul a estimat că 10.000 de soldați nord-coreeni au fost trimiși în estul Rusiei pentru antrenament, în creștere de la estimarea de miercurea trecută, care vorbea despre 3.000 de soldați.

„O parte dintre acești soldați au ajuns deja mai aproape de Ucraina și suntem din ce în ce mai îngrijorați de faptul că Rusia intenționează să folosească acești soldați în luptă sau pentru a sprijini operațiunile de luptă împotriva forțelor ucrainene în regiunea Kursk din Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh.

Ea a răspuns astfel unei întrebări din partea presei: dacă SUA vor avea limite cu privire la ce arme americane pot fi folosite de către Ucraina, în cazul în care forțele ucrainene se vor lupte cu cele nord-coreene.

„Nu. Cred că am menționat acest lucru joi (...) dacă vedem trupele nord-coreene că se deplasează în și spre liniile de front, ei sunt cobeligeranți. Astfel, ucrainenii își apără teritoriul suveran și îi resping pe ruși”, a subliniat ea.

Kremlinul a respins inițial informațiile despre desfășurarea trupelor nord-coreene în Rusia. Ulterior, Vladimir Putin nu a negat că trupele nord-coreene se află în Rusia și a replicat că este treaba Moscovei cum va aplica un tratat de parteneriat cu Phenianul.

Liderul rus a mai spus în weekend că Moscova va răspunde dacă SUA și aliații săi vor permite Ucrainei să lovească adânc în Rusia. El a avertizat că Moscova vede potențiala aprobare a Occidentului ca o „implicare directă a NATO” în război.

Serviciile de informații militare ucrainene au transmis joi că primele unități nord-coreene au fost înregistrate în regiunea de frontieră Kursk, unde trupele ucrainene se află într-o incursiune majoră începută în august.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că implicarea Coreei de Nord e o escaladare a Rusiei.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a spus că Kievul a avertizat cu privire la desfășurare de săptămâni întregi și că aliații nu au reușit să ofere un răspuns puternic.

„Soluția: ridicarea restricțiilor asupra loviturilor noastre cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei acum”, a spus el pe platforma X.

Iar șeful de cabinet al președintelui ucrainean, Andrii Ermak, a declarat că sancțiunile nu vor fi un răspuns suficient la implicarea nord-coreeană.

El a adăugat că Kievul are nevoie de „arme și de un plan clar pentru a preveni implicarea extinsă a Coreei de Nord”.

„Inamicul înțelege puterea. Aliații noștri au această putere”, a spus Iermak într-o postare pe platforma X (Twitter).

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Hodorkovski și alți critici ai Kremlinului cer moldovenilor să nu-l voteze pe Stoianoglo

Mihail Hodorkovski la sediul din Praga al Europei Libere, la 13 octombrie 2023.
Mihail Hodorkovski la sediul din Praga al Europei Libere, la 13 octombrie 2023.

Cunoscutul om de afaceri exilat Mihail Hodorkovski și alți ruși influenți care se opun războiului din Ucraina i-au îndemnat pe alegătorii moldovenii să meargă neapărat la vot, dar să nu voteze pentru Alexandr Stoianoglo la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, din 3 noiembrie.

Fără să îndemne lumea explicit să o voteze pe Maia Sandu, Hodorkovski și colegii lui spun într-o scrisoare publicată de „Comitetul Antirăzboi al Rusiei” că Stoianoglo este susținut de președintele rus Vladimir Putin, care urmărește astfel interese mai largi: „Ceea ce este important pentru Kremlin nu este sprijinul lui Stoianoglo, ci perturbarea integrării europene și restaurarea influenței de tip sovietic, deoarece Moldova se învecinează strategic cu România și Ucraina”.

„Nu vindeți libertatea Moldovei Kremlinului, nu repetați greșelile rușilor, care au devenit deziluzionați de politică și nu au mai mers la alegeri”, se spune în scrisoarea publicată la 20 octombrie, printre ai cărei semnatari se mai numără fostul premier rus Mihail Kasianov, fostul deputat din Duma de Stat Dmitri Gudkov sau activista Anastasia Șevcenko, prima persoană din Rusia trimisă în judecată în baza legii „organizațiilor indezirabile”.

Nu este prima oară când Hodorkovski, care trăiește în prezent în Anglia, se implică în campania electorală din Moldova. La 22 octombrie, el a publicat pe contul său de X (fost Twitter) concluziile unei investigații de presă care sugera că Moscova a cumpărat voturi în Moldova, prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor, pentru candidatul ei preferat – Stoianoglo.

Asemenea acuzații la adresa Kremlinului sunt reluate în scrisoarea către alegătorii moldoveni de luni.

Comitetul Antirăzboi al Rusiei a fost înființat în 2022 de personalități ruse, inclusiv din exil, ca un forum al rușilor care se opun invadării Ucrainei. Mulți dintre membrii săi din diasporă participă activ la conferințe și seminarii consacrate condamnării politicilor lui Vladimir Putin față de Ucraina și față de alte state.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Fără probe teoretice și practice. Permisele de conducere moldovenești pot fi convertite în Israel

În prezent, permisele de conducere moldovenești sunt recunoscute de state atât din UE, cât și din afara blocului comunitar.
În prezent, permisele de conducere moldovenești sunt recunoscute de state atât din UE, cât și din afara blocului comunitar.

Din 27 octombrie curent, cetățenii moldoveni stabiliți în Israel își pot preschimba permisele de conducere de categoriile A, A1, A2 și B, fără a fi obligați să susține probe teoretice sau practice, transmite Ministerul de Externe de la Chișinău.

Permisul de conducere preschimbat va trebui returnat autorității care l-a eliberat, pentru a fi scos de la evidență. În cazul R. Moldova este vorba de Agenția Servicii Publice (ASP).

Conducătorii auto pot deține simultan doar un singur permis de conducere. Potrivit ASP, în caz contrar, persistă riscul ca șoferii să utilizeze concomitent două acte pentru a evita sancțiunile aplicate în urma încălcării regulilor de circulație.

Cei care nu se vor supune legii riscă anularea permisului de conducere, amendă de până la 19.000 de lei sau închisoare de până la un an.

Acordul privind conversiunea permiselor de conducere a fost întocmit de Guvernul R. Moldova și al Israelului, pe 20 martie 2024, la Ierusalim. Documentul prevede că instituțiile din cele două state care emit permisele de conducere se vor contacta reciproc pentru a verifica autenticitatea actelor.

R. Moldova are semnate deja tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu țări ca Turcia, Lituania, Franța, Italia, Albania, Spania, Grecia și o declarație comună de intenție privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Orbán merge la Tbilisi, imediat după victoria prorusă în alegerile georgiene

Orbán, aici sosind la Tbilisi în urmă cu un an, este unul din prietenii declarați ai conducerii pro-ruse a Georgiei.
Orbán, aici sosind la Tbilisi în urmă cu un an, este unul din prietenii declarați ai conducerii pro-ruse a Georgiei.

Premierul ungar Viktor Orbán va vizita Georgia în perioada 28-29 octombrie, a anunțat guvernul de la Tbilisi duminică, 27 octombrie.

În urma unei serii de întâlniri, Viktor Orbán și premierul georgian Irakli Kobahidze vor face declarații, a anunțat biroul de presă al guvernului georgian.

Uniunea Europeană a precizat de îndată că vizita lui Orbán nu are acceptul ei, chiar dacă el este premierul țării aflate în prezent la conducerea rotativă a blocului cu 27 de membri.

Orbán a fost primul lider străin care a felicitat partidul de guvernământ Visul Georgian în urma alegerilor parlamentare din 26 octombrie, înainte chiar ca primele rezultate oficiale să fie anunțate.

Politica internă „iliberală” a lui Viktor Orbán și politica externă sceptică a vestului au fost o inspirație pentru Visul Georgian și a devenit un aliat cheie pentru liderii Georgiei.

Partidul prorus Visul Georgian a obținut victoria în alegeri, dar opoziția pro-occidentală contestă rezultatul alegerilor și pregătește proteste.

Monitorii electorali spun că au fost înregistrate nereguli la vot. Statele Unite și Uniunea Europeană au cerut anchetarea grabnică a eventualelor încălcări.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Puterea și opoziția moldoveană – dezbinate și în cazul alegerilor din Georgia

Președinta georgiană Salome Zurabișvili (stânga) cu președinta moldoveană Maia Sandu la Chișinău, în 2022.
Președinta georgiană Salome Zurabișvili (stânga) cu președinta moldoveană Maia Sandu la Chișinău, în 2022.

La Chișinău, vestea rezultatelor alegerilor parlamentare din Georgia a fost primită diferit în taberele puterii și opoziției. Actuala președintă, Maia Sandu, și fostul șef de stat, Igor Dodon, au adresat mesaje diferite cu acest prilej.

Primul a fost actualul lider al socialiștilor, Igor Dodon, care a felicitat expres „majoritatea parlamentară patriotică” din Georgia și a spus că R. Moldova are ce învăța din „lecția georgienilor în protejarea și promovarea interesului național”.

Președinta Maia Sandu nu a felicitat partidul Visul Georgian, câștigătorul alegerilor, anunțând în schimb că a purtat o convorbire telefonică cu șefa statului georgian, Salome Zurabișvili, care a refuzat să recunoască rezultatele parlamentarelor, despre care spune că au fost fraudate și că recunoașterea lor ar echivala cu „subordonarea Georgiei față de Rusia”.

„Moldova este alături de toți georgienii în lupta pentru libertate, democrație și un viitor european”, a scris Sandu pe X.

La Tbilisi sunt așteptate proteste de stradă începând cu ora 19:00, în urma apelului președintei Zurabișvili.

Nu este prima dată când puterea și opoziția de la Chișinău iau partea taberelor politice adverse de la Tbilisi.

În plină campanie electorală moldoveană, la 9 octombrie, Igor Dodon a lăudat politica pro-rusească a guvernării georgiene, în special declarațiile ei că nu va impune sancțiuni economice împotriva Federației Ruse.

Igor Dodon împărtășește multe din viziunile politice ale unor colegi georgieni pro-ruși, inclusiv opoziția față de drepturile LGBT. În imagine: Dodon la un „congres mondial al familiilor”, la Tbilisi, în 2016.
Igor Dodon împărtășește multe din viziunile politice ale unor colegi georgieni pro-ruși, inclusiv opoziția față de drepturile LGBT. În imagine: Dodon la un „congres mondial al familiilor”, la Tbilisi, în 2016.

„Georgia nu vrea să fie parte a războiului rece sau fierbinte din regiune și din lume”, a scris Dodon pe Facebook, adăugând că „georgienii ne demonstrează în aceste zile ce înseamnă să te ghidezi de Interesul Național în deciziile de politică internă și externă”.

Pe de altă parte, președinta din Georgia, Salome Zurabișvili, a fost unul din liderii străini care au sprijinit-o cel mai entuziast pe Maia Sandu la alegerile din 20 octombrie. „Maia, sper ca azi să fie ziua victoriei tale și a victoriei referendumului european”, a declarat politiciana georgiană în ziua scrutinului moldovean, adresându-se unui mare miting pro-UE, la Tbilisi.

După numărarea buletinelor din 99,6% de secții de votare, Comisia Electorală Centrală (CEC) a Georgiei a declarat că Visul Georgian a obținut 54,8% din voturi.

Anterior, exit-pollurile comandate de opoziție au indicat cifre mult mai mici pentru Visul Georgian, condus de miliardarul Bidzina Ivanișvili.

Aproape toate partidele de opoziție georgiene au refuzat să accepte rezultatele raportate de autoritățile electorale, iar unele au anunțat că vor renunța la mandatele obținute.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

NATO: Rusia folosește soldați nord-coreeni, inclusiv la Kursk

Secretarul general NATO face declarații presei după o întâlnire cu o delegație sud-coreeană, la Bruxelles.
Secretarul general NATO face declarații presei după o întâlnire cu o delegație sud-coreeană, la Bruxelles.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luni, 28 octombrie, că alianța militară a confirmat că trupe nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk din Rusia, care se învecinează cu Ucraina.

Rutte a numit descoperirea o „escaladare semnificativă” în invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina și a spus că aceasta arată „disperarea” președintelui rus Vladimir Putin, după ce a pierdut peste 600.000 de soldați în război.

Confirmarea venită de la șeful NATO apare după ce, anterior, mai multe informații au indicat posibile desfășurări de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei.

Cel mai recent, serviciul de informații militare al Ucrainei a transmis pe 24 octombrie că a detectat prezența trupelor nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia. Potrivit acestor informații, primele unități militare din Coreea de Nord ar fi sosit în zona de luptă pe 23 octombrie.

Anteri0r, Serviciul Național de Informații al Coreei de Sud (NIS) a anunțat că a urmărit mișcările armatei nord-coreene din 8 octombrie până în 13 octombrie și a capturat imagini cu transporturi de forțe speciale pe teritoriul rusesc.

Reprezentanții autorităților de la Washington au declarat că o posibilă implicare a soldaților nord-coreeni în războiul dintre Rusia și Ucraina ar avea efecte semnificative.

„Dacă sunt co-beligeranți, dacă intenția lor este să participe la acest război în numele Rusiei, aceasta este o problemă foarte, foarte serioasă și va avea un impact nu numai în Europa, ci și în zona Indo-Pacifică”, a spus șeful Consiliului Național de Securitate din SUA, John Kirby, pe 23 octombrie.

Desfășurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei și contra Ucrainei ar veni după ce aliații Ucrainei au acuzat Phenianul că furnizează armament pe care Rusia îl folosește în agresiunea sa împotriva Ucrainei.

Săptămâna trecută, Duma de Stat a Rusiei, camera inferioară a parlamentului, a aprobat un tratat de parteneriat strategic cu Coreea de Nord care permite „asistență militară și de altă natură” între cele două țări.

Tratatul a fost convenit inițial de către președintele Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un la Phenian, în luna iunie.

Tratatul cuprinde și un punct care stabilește că dacă o parte este atacată și se află într-o stare de război, țara parteneră trebuie să „furnizeze imediat asistență militară și de altă natură cu toate mijloacele de care dispune”.

Coreea de Nord are a patra cea mai mare armată din lume, cu 1,3 milioane de soldați activi și cel puțin 600.000 de rezerviști.

Chiar dacă aceștia folosesc adesea echipament învechit față de tehnologiile Occidentului, numărul soldaților pe care Phenianul i-ar putea mobiliza îi transformă într-o amenințare serioasă.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Usatîi nu va sprijini niciun candidat în turul doi

În primul tur de scrutin, Renato Usatîi a acumulat 13,79% din voturile moldovenilor și s-a clasat pe locul trei.
În primul tur de scrutin, Renato Usatîi a acumulat 13,79% din voturile moldovenilor și s-a clasat pe locul trei.

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că nu o va susține în turul doi nici pe președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS și nici pe fostul procuror general, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.

Într-o conferință de presă susținută online la 28 octombrie, Usatîi a mulțumit cetățenilor care și-au dat votul pentru candidatura sa. Politicianul a spus că nu va mai îndemna niciodată la susținerea vreunuia dintre candidați și că decizia a fost luată după consultări cu colegii de partid și cetățeni din întreaga țară.

„Nu voi vota niciun candidat, dar în același timp vreau să menționez faptul că eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii noștri, și cei care m-au votat pe mine și cei care au votat alte partide politice”, a spus Usatîi, care s-a clasat pe locul al treilea în urma primului tur al prezidențialelor din 20 octombrie.

În același timp, candidata independentă, Natalia Morari, candidatul Partidului „Viitorul Moldovei”, fostul prim-ministru Vasile Tarlev și candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, ex-premierul Ion Chicu, și-au îndemnat susținătorii să voteze contra Maiei Sandu sau pentru fostul procuror general, candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo.

Și candidata independentă, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah și-a îndemnat susținătorii să iasă masiv la vot și să voteze „împotriva Maiei Sandu”.

Candidatul independent Tudor Ulianovschi nu și-a expus încă poziția privind susținerea unui din cei doi candidați ajunși în finala prezidențialelor.

Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 3 noiembrie. În cursa electorală au rămas președinta Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, care a obținut 42,49% din sufragii și candidatul susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din voturi.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Serviciile speciale rusești au elaborat schema de transfer a banilor lui Șor în R. Moldova - procuror general

La conferința de presă, procurorul general, Ion Munteanu, a menționat printre altele că mai multe dosare penale inițiate pe numele unor foști membri ai partidului Șor sunt tergiversate în instanța de judecată.
La conferința de presă, procurorul general, Ion Munteanu, a menționat printre altele că mai multe dosare penale inițiate pe numele unor foști membri ai partidului Șor sunt tergiversate în instanța de judecată.

Procurorul general Ion Munteanu a spus că schema de transfer a banilor prin intermediul băncii rusești Promsviazbank în R. Moldova a fost creată de serviciile rusești și pusă în aplicare de gruparea criminală Șor încă din primăvară.

Șeful procuraturii generale a spus în conferința de presă din 28 octombrie că schema este parte a „războiului hibrid” și este aplicată de organizația criminală Șor din primăvara acestui an. Anterior, banii veneau în numerar prin mai multe metode: transfer direct din Federația Rusă, contrabandă, tranzacții cu criptomonede sau finanțarea directă a persoanelor fizice și juridice.

Destinatarii transferurilor sunt membrii organizațiilor teritoriale a unor partide politice, care la rândul lor remunerau alegătorii pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, anunțat cu o zi înainte, dar și pentru participarea la mitinguri și alte acțiuni de protest.

Munteanu a precizat că activiștii formațiunilor politice primesc doar jumătate din sumă, iar restul banilor merg la președinții organizațiilor teritoriale.

Procurorii mai spun că în total au fost deschise în jur de 140 de mii de conturi la banca rusească Promsviazbank, bancă din Federația Rusă, aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina. Anterior, Poliția a spus că doar în luna septembrie, în R. Moldova au ajuns 15 milioane de dolari, iar în octombrie – 24 milioane.

Procurorul general a admis că suma care a ajuns în țară din aprilie curent este de fapt una mult mai mare, dar nu a oferit o estimare.

Procurorul general a spus că, în ultima perioadă, Inspectoratul Național de Investigații a desfășurat peste 800 de percheziții și pus în executare circa 380 de măsuri speciale de investigații, în urma cărora au fost reținute aproape 30 de persoane.

Organele de drept au ridicat și sechestrat echivalentul în lei a circa 50 de milioane și au atribuit statut de învinuit în privința a mai bine de 35 de persoane.

Potrivit lui Munteanu, una din „tacticile” membrilor organizației criminale Șor este copleșirea organului de urmărire penală și constatare cu volumul de cazuri documentate. Astfel, toate acțiunile procurorilor și poliției ajung să fie contestate în instanța de judecată, de multe ori absurd, susține procurorul general, cu scopul de a tărăgăna investigațiile.

Șeful procuraturii generale a mai spus că mai multe dosare penale inițiate pe numele unor foști membri ai partidului Șor, dar și în privința bașcanei Evghenia Guțul sau deputaților neafiliați Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi sunt tergiversate în instanța de judecată, cerând jurnaliștilor să întrebe magistrații care este motivul duratei lungi de examinare a cauzelor.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Consiliul de Securitate ONU, în sesiune de urgență pe tema conflictului iraniano-israelian

Ambasadorul iranian la ONU, Amir Saeid Iravani, ascultă cu vădită neplăcere remarcile reprezentantului permanent israelian la ONU, Gilad Erdan, la o ședință din aprilie 2024 a Consiliului de Securitate ONU.
Ambasadorul iranian la ONU, Amir Saeid Iravani, ascultă cu vădită neplăcere remarcile reprezentantului permanent israelian la ONU, Gilad Erdan, la o ședință din aprilie 2024 a Consiliului de Securitate ONU.

Consiliul de Securitate al ONU a convenit să organizeze o sesiune de urgență la cererea Teheranului, în urma atacului cu rachete al Israelului împotriva Iranului în primele ore ale dimineții de 26 octombrie.

Misiunea elvețiană la ONU, care deține președinția rotativă a Consiliului, a declarat că reuniunea va avea loc pe 28 octombrie, la cererea Teheranului și cu sprijinul Rusiei, Chinei și al Algeriei.

Anterior, la 27 octombrie, Teheranul a cerut Consiliului să convoace sesiunea extraordinară pentru a condamna Israelul în urma atacurilor aeriene, care au avut loc ca represalii la atacurile cu rachete iraniene de la începutul acestei luni.

Amir Saeid Iravani, emisarul iranian la ONU, a susținut într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate că „acțiunile ilegale și agresive” ale Israelului au reprezentat o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Iranului și o „încălcare flagrantă a dreptului internațional și a Cartei ONU”.

Iravani și alți lideri de la Teheran au insistat că apărarea iraniană a interceptat majoritatea proiectilelor trase de Israel, dar au declarat, de asemenea, că patru soldați iranieni au fost uciși în atacuri.

Danny Danon, ambasadorul Israelului la ONU, a criticat remarcile Iranului, numindu-le „ridicole”.

„Așa cum am declarat în repetate rânduri, avem dreptul și datoria de a ne apăra și vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a proteja cetățenii Israelului”, a mai spus Danon.

Israelul a lovit Iranul în primele ore ale dimineții de 26 octombrie, în ceea ce a numit un atac „precis”, ca represalii pentru atacurile iraniene anterioare asupra Israelului. Israelul a declarat că a lovit doar obiective militare și nu zone nucleare sau de producție de petrol.

La 26 octombrie, președintele american Joe Biden a reiterat că Israelul are dreptul de a se apăra - Washingtonul a fost informat din timp de Israel cu privire la această acțiune - dar și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că atacurile reciproce dintre cei doi dușmani înverșunați ar putea conduce la un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

Consiliul de Securitate este format din cinci membri permanenți, fiecare cu drept de veto - inclusiv Statele Unite, cel mai apropiat aliat al Israelului, ceea ce face aproape imposibilă o condamnare a acțiunilor Israelului.

Alături de ceilalți membri permanenți, Rusia, China, Marea Britanie și Franța, alte 10 țări fac parte din Consiliu, prin rotație.

Atacul din 26 octombrie a făcut parte din acțiunile recente ale Israelului împotriva grupurilor aliate Iranului - în principal Hamas, în Gaza, și Hezbollah, în Liban.

Hamas, desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană, a declanșat războiul actual când luptătorii săi au pătruns în Israel la 7 octombrie 2023 și au ucis aproximativ 1 200 de persoane, luând cu ei aproximativ 250 de ostatici înapoi, în Fâșia Gaza.

Represaliile israeliene au devastat Gaza și au ucis peste 40 000 de persoane, potrivit autorităților palestiniene din teritoriul controlat de Hamas.

Dinspre nord, Hezbollah a lansat mii de rachete și drone în Israel, afirmând că va continua acțiunea până când luptele din Gaza vor fi oprite.

Hezbollah este desemnată drept organizație teroristă de către Statele Unite, în timp ce UE are pe lista neagră doar aripa sa armată, nu și partidul său politic, care are locuri în parlamentul libanez.

Cea mai mare parte a conducerii Hezbollah a fost anihilată de loviturile aeriene ale Israelului de la sfârșitul lunii septembrie.

Știre scrisă pe baza unor relatări AFP și Reuters.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Medicul suspectat că vota în locul bătrânilor de la un azil din Comrat, reținut de Poliție

Captură de ecran de pe un clip video publicat de Promo-Lex, în care un lucrător îmbrăcat în halat medical aplică ștampila pe un buletin de vot la alegerile și referendumul din 20 octombrie la Casa de bătrâni din Comrat.
Captură de ecran de pe un clip video publicat de Promo-Lex, în care un lucrător îmbrăcat în halat medical aplică ștampila pe un buletin de vot la alegerile și referendumul din 20 octombrie la Casa de bătrâni din Comrat.

Medicul care ar fi admis încălcarea secretului votului și ar fi votat în locul vârstnicilor de la un azil de bătrâni din Comrat a fost reținut de Poliție. Acesta este suspectat și de faptul că ar fi primit bani de la organizația criminală Șor pentru aceste acțiuni.

Inspectoratul General al Poliției spune în comunicatul din 28 octombrie că, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul lucrătorului medical, au fost ridicate mai multe probe, printre care și transferurile obținute de acesta prin sistemul PSB - Promsviazbank, din partea organizației criminale Șor pentru a admite încălcări în procesul electoral utilizând funcția administrativă.

Potrivit oamenilor legii, persoana reținută are în proprietate mai multe bunuri imobile, asupra cărora urmează să se decidă aplicarea sechestrului, pentru a stabili proveniența acestora. Dacă va fi găsit vinovat, medicul riscă până la 5 ani de închisoare.

Cazul a fost sesizat de observatorii Asociației Promo-LEX la 20 octombrie. Aceștia au spus că au fost vizați 25 de vârstnici, iar membrii biroului electoral „nu au intervenit și și-au asumat dreptul de vot în locul altei persoane”.

În același timp, Poliția anunță că în acest weekend a întocmit 224 de procese verbale pe cazurile de vânzare a voturilor, 143 dintre acestea fiind deja transmise Centrului Național Anticorupție, care a aplicat pe parcursul săptămânii trecute amenzi de peste un milion de lei.

Potrivit legislației, persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de plata amenzilor.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Georgia. Președinta pro-occidentală nu recunoaște rezultatele alegerilor parlamentare și cheamă la proteste

 Salome Zurabișvili, președinta Georgiei.
Salome Zurabișvili, președinta Georgiei.

Președinta pro-occidentală a Georgiei, Salome Zurabișvili, a declarat că nu va recunoaște rezultatele alegerilor parlamentare din 26 octombrie, câștigate de partidul pro-rus Visul Georgian.

Salome Zurabișvili, care nu a prezentat dovezi în acest sens, spune că țara a fost victima unei „operațiuni speciale ruse”.

„Fiind singura instituție independentă rămasă în acest stat, vreau să spun că nu recunosc aceste alegeri. Nu pot fi recunoscute. Ar fi la fel cu recunoașterea intrării Rusiei aici – subordonarea Georgiei față de Rusia”, a spus ea.

„Nu am venit în Georgia pentru [dominarea Rusiei]. Strămoșii noștri nu au trăit pentru asta. Nu vom tolera asta. Georgiei nu îi poate fi luat viitorul european”, a adăugat ea.

Salome Zurabișvili a făcut apel la proteste de stradă începând cu 28 octombrie, la ora 19:00.

Președinta Georgiei a mai numit alegerile de sâmbătă o „operațiune specială a Rusiei – una dintre noile forme de război hibrid purtate asupra poporului nostru, asupra țării noastre”.

Partidul Visul Georgian a sărbătorit victoria după rezultatele preliminarii, dar opoziția pro-occidentală și observatorii electorali acuză că „au avut loc încălcări critice” ale procesului electoral, inclusiv intimidarea alegătorilor prin violența fizică.

Observatorii occidentali au cerut, de asemenea, o anchetă asupra presupuselor nereguli.

După numărarea buletinelor 99,6% din secții de votare, Comisia Electorală Centrală (CEC) a Georgiei a declarat că Visul Georgian a obținut 54,8% din voturi.

Anterior, exit-pollurile comandate de opoziție au indicat cifre mult mai mici pentru Visul Georgian, condus de miliardarul Bidzina Ivanișvili.

Aproape toate partidele de opoziție au refuzat să accepte rezultatele raportate de autoritățile electorale.

Votul a fost văzut ca un test crucial al aspirațiilor democratice ale țării candidate la UE și unul despre care Bruxelles-ul spusese că ar putea determina șansele Georgiei de a adera la bloc.

Statele Unite și UE au cerut, separat, anchete cuprinzătoare asupra abuzurilor din timpul votului.

Între timp, premierul ungar Viktor Orban – un aliat al conducerii Visul Georgian – urmează să viziteze Tbilisi în perioada 28-29 octombrie, au declarat oficialii pe 27 octombrie.

Orban, care a fost primul lider străin care a felicitat Visul Georgian după alegerile parlamentare – înainte ca primele rezultate oficiale să fie anunțate – urmează să țină o conferință de presă cu prim-ministrul georgian Irakli Kobahidze.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Accident aviatic la Vadul lui Vodă: Pilot decedat în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni

Rămășițele avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit în Vadul lui Vodă, Moldova.
Rămășițele avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit în Vadul lui Vodă, Moldova.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe teritoriul bazei de odihnă „Speranța” din orașul Vadul lui Vodă, provocând un incendiu.

Actualizare 15:13

Pilotul care și-a pierdut viața în urma catastrofei aviatice de la Vadul lui Vodă este Alexander Koss, președintele Consiliului de Administrație al Südzucker Moldova. Informația a fost confirmată de fostul premier Pavel Filip, actual membru al Comitetului de Conducere al Südzucker Moldova.

”Sunt profund întristat de plecarea din viață a lui Alexander Koss. A fost un om deosebit, un prieten și un exemplu de devotament pentru cei dragi. A fost un om care a pus pasiune în tot ce a făcut, atât în afaceri, cât și în viața de familie, și a inspirat prin felul său de a fi. Compasiune şi condoleanțe pentru familie, rude şi prieteni în aceste momente dificile. Dumnezeu să-l ierte”, a scris Pavel Filip pe pagina sa de Facebook.

Știrea inițială

Pilotul, care se afla singur la bordul aeronavei și a cărui identitate nu a fost stabilită, a fost găsit carbonizat, a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova.

Incidentul s-a produs astăzi, 27 octombrie 2024, în jurul orei 09:51, în zona Vadul lui Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:00. La fața locului au fost trimise patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că flăcările cuprinseseră în totalitate aeronava prăbușită pe acoperișul unei clădiri cu un etaj. În timpul intervenției, pompierii au descoperit în interiorul avionului cadavrul unei persoane.

Pompierii au lichidat complet focul la ora 10:25, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

Aeronava prăbușită era de tip Socata TB20, înregistrată în Germania cu numărul de înregistrare DE-MRT. Organele de resort urmează să stabilească cauza și circumstanțele accidentului aviatic.

Rezultate alegeri Georgia. Partidul apropiat de Rusia a câștigat, potrivit rezultatelor preliminare

Susținători ai partidului Visul Georgian sărbătoresc după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor la Tbilisi
Susținători ai partidului Visul Georgian sărbătoresc după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor la Tbilisi

Georgienii au început să meargă sâmbătă, 26 octombrie, la secțiile de votare pentru a alege un nou parlament într-un vot considerat crucial pentru direcția viitoare a țării din Caucaz.

Actualizare 22:30

Partidul pro-rus Visul Georgian a obținut 53% din voturi, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare din Georgia. Patru partide de opoziție au trecut pragul de 5% și și-au asigurat locuri în parlament.

Coaliția pentru Schimbare, Unitate pentru a Salva Georgia, Georgia Puternică și Pentru Georgia au obținut, împreună, 39% din voturi.

Prezența la vot a fost de aproape 59%, a anunțat Comisia Electorală Centrală, fiind cea mai mare din 2012, când Visul Georgian a ajuns la putere.


Actualizare, ora 21:00

Partidul Visul Georgian, aflat la guvernare, a obținut 53% din voturi la alegerile parlamentare, după numărarea a 70% din secțiile de votare, a anunțat comisia electorală centrală, potrivit Reuters.

Prezența finală la vot a fost de 58,94%, conform comisiei.

Opoziția a declarat, de asemenea, că a câștigat alegerile.

Actualizare, ora 19:30

Urnele s-au închis în Georgia la alegerile parlamentare, considerate cruciale pentru viitorul orientării țării din Caucaz – fie către Uniunea Europeană, fie către Rusia.

Știre inițială

Georgienii au început să meargă sâmbătă, 26 octombrie, la secțiile de votare pentru a alege un nou parlament într-un vot considerat crucial pentru direcția viitoare a țării din Caucaz.

Rezultatul alegerilor din Georgia va arăta dacă țara se va îndrepta înspre Uniunea Europeană sau înspre Rusia.

Georgienii au de ales între partidul de guvernământ Visul Georgian, aflat la putere din 2012, și o opoziție divizată care susține direcția occidentală a țării.

Visul Georgian a descris alegerile ca pe o alegere de pace sau război, spunând că dacă opoziția ar câștiga, acest lucru ar duce Georgia în război împotriva Rusiei.

Opoziția susține că votul este o alegere între Occident și Rusia și între democrație și autoritarism – un mesaj susținut de oficialii din Statele Unite și Europa, care au criticat Visul Georgian pentru regresele democratice din ultimii ani.

Natia Yoseliani, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale, a declarat sâmbătă dimineață că, după „defecțiuni tehnice minore”, procesul electoral se desfășoară „într-un mediu liniștit” în toate cele 3.111 secții de votare.

Partidele sau coalițiile trebuie să atingă un prag de 5% pentru a ajunge în parlament.

Acest lucru a motivat partidele de opoziție din Georgia să formeze coaliții, cu șanse rezonabile de a depăși pragul, arată estimările de dinaintea votului.

Partidul Visul Georgian a fost fondat de fostul prim-ministru miliardar Bidzina Ivanishvili, cel mai bogat om din Georgia, și este considerat preferatul Kremlinului.

Sondajele de opinie arată că georgienii susțin pe scară largă aderarea la Uniunea Europeană și NATO, dar își doresc, de asemenea, să evite un conflict cu Rusia și sunt profund conservatori în probleme precum drepturile LGBT.

Printre proiectele de lege controversate adoptate de Visul Georgian se numără o lege care cere organizațiilor ce primesc 20% sau mai mult din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”.

Opozanții au numit-o „legea Rusiei”, descriind-o ca fiind autoritară și inspirată de legi similare folosite pentru a înăbuși disidența în Rusia.

Adoptarea legislației, la începutul acestui an, a provocat proteste masive și a determinat Statele Unite să impună sancțiuni mai multor georgieni și să amenințe că vor pune capăt ajutorului pentru Tbilisi.

Uniunea Europeană a transmis, de asemenea, că ar putea lua în considerare anularea temporară a regimului său fără vize cu Georgia dacă alegerile „nu sunt libere și corecte”.

O altă legislație controversată promovată de Visul Georgian a restrâns drepturile homosexualilor.

Bidzina Ivanishvili, liderul Partidului Visul Georgian, participă la alegerile de pe 26 octombrie.
Bidzina Ivanishvili, liderul Partidului Visul Georgian, participă la alegerile de pe 26 octombrie.

Patru partide de opoziție au șanse să treacă pragul de 5%. În campanie, au atacat la unison partidul de guvernământ, evitând să se critice reciproc. Scopul lor comun este de a pune capăt celor 12 ani de guvernare a Partidului Visul Georgian și de a relua cererea momentan blocată a Georgiei de a adera la Uniunea Europeană.

Partidele pro-occidentale au convenit ca, în cazul unei victorii a opoziției, președintele Salome Zurabishvili să formeze un guvern tehnocrat care să restabilească bunele relații cu Occidentul și să abroge cele mai autoritare legi adoptate de Visul Georgian înaintea campaniei.

Zurabishvili, al cărui rol este în mare parte formal, nu a fost de acord cu multe dintre legile promovate de Visul Georgian.

În premieră, Georgia folosește un nou sistem electronic de numărare a voturilor, cu o copie de rezervă pe hârtie.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

Israelul lovește ținte militare în Iran

Vedere generală a Teheranului după ce s-au auzit mai multe explozii.
Vedere generală a Teheranului după ce s-au auzit mai multe explozii.

În dimineața zilei de 26 octombrie, Israelul a lansat o serie de lovituri aeriene asupra unor ținte militare din Iran. Potrivit armatei israeliene, acestea au fost un răspuns la atacurile Iranului și ale aliaților săi asupra Israelului, desfășurate de mai bine de un an.

„Am efectuat lovituri precise împotriva unor ținte militare din Iran și am prevenit amenințările imediate la adresa statului Israel”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, la încheierea atacului, câteva ore mai târziu.

Avioanele israeliene au atacat centre de producție de rachete folosite de Iran împotriva Israelului, precum și sisteme de rachete sol-aer și alte ținte aeriene folosite pentru a contracara atacurile israeliene.

Hagari a avertizat că, dacă Iranul va riposta, Israelul va reacționa din nou. Agenția iraniană privată Tasnim, citând o sursă, informează că Iranul este pregătit să răspundă agresiunii israeliene, precum și oricărei alte agresiuni.

Agenția iraniană de apărare aeriană a confirmat că Israelul a lovit ținte militare în provinciile Teheran, Khuzestan și Ilam. Explozii s-au auzit și în regiunile Isfahan, Razavi Khorasan și Kurdistan, potrivit postărilor de pe rețelele de socializare.

Forțele armate iraniene au raportat moartea a doi membri ai armatei iraniene în urma unui atac israelian.

Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran a declarat că niciuna dintre facilitățile sale nu a fost avariată. Agenția Tasnim raportează despre funcționarea normală a rafinăriei de petrol din Teheran.

Potrivit agenției de stat siriene SANA, Siria a fost și ea atacată. Sistemele de apărare aeriană au interceptat și doborât mai multe rachete deasupra regiunilor de sud și centrală ale Siriei. Consecințele atacului sunt în curs de clarificare, a transmis agenția independentă Al-Monitor, citând un comunicat sirian. Israelul nu a raportat niciun atac asupra Siriei, dar de ani de zile vizează ținte legate de Iran în această țară.

Conform publicației The Wall Street Journal, Israelul a notificat Statele Unite cu privire la atacurile aeriene cu puțin timp înainte ca acestea să înceapă. SUA solicită Iranului să nu răspundă atacului israelian. „Dacă Iranul decide să riposteze, vom fi pregătiți, și vor exista consecințe pentru Iran. Cu toate acestea, nu dorim să ajungem acolo”, a declarat un oficial american, citat de WSJ. „Acesta ar trebui să fie sfârșitul confruntării directe dintre Israel și Iran”, a adăugat el.

Vezi și: SUA investighează o scurgere de informații despre planurile Israelului pentru un atac asupra Iranului

Surse Axios susțin că Israelul a informat Iranul prin intermediul unor terțe țări cu o zi înainte de atac, avertizând că orice ripostă va duce la un atac și mai puternic, în special dacă civilii vor fi răniți.

Sky News Arabia relatează că Rusia, cu câteva ore înainte de atacul israelian, a oferit Iranului informații despre atacurile iminente. Surse au clarificat că Moscova încerca astfel să reducă escaladarea.

Un mesaj publicat pe site-ul Pentagonului arată că secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a discutat despre atacul asupra țintelor din Iran cu omologul său israelian, Yoav Galant. Austin a subliniat angajamentul SUA față de securitatea Israelului și dreptul său la autoapărare. Forțele militare americane din Orientul Mijlociu sunt în alertă maximă, se precizează în comunicat.

Atacurile aeriene israeliene au fost efectuate ca răspuns la un atac masiv iranian de la 1 octombrie, care, la rândul său, a venit ca reacție la uciderea de către Israel a unor membri de rang înalt din grupările Hamas și Hezbollah, desemnate ca organizații teroriste de Statele Unite și Israel.

Te-ar putea interesa și: Blinken spune că „acum este momentul” să se pună capăt războiului din Gaza

O escaladare a conflictului ar putea duce la un război de amploare între cele două state, avertizează experții. În timpul discuțiilor preliminare despre răspunsul israelian, s-a raportat că SUA au cerut Israelului să nu lovească instalațiile nucleare și de producție de petrol iraniene.

Ucraina: șapte morți și peste 20 de răniți în urma bombardamentelor rusești

Salvatorii ucraineni îndepărtează resturile de la locul unui atac cu rachete rusești în Dnipro, estul Ucrainei, la 26 octombrie 2024, în contextul invaziei rusești în Ucraina.
Salvatorii ucraineni îndepărtează resturile de la locul unui atac cu rachete rusești în Dnipro, estul Ucrainei, la 26 octombrie 2024, în contextul invaziei rusești în Ucraina.

În regiunea Herson, trei persoane au fost ucise și șapte rănite, inclusiv un copil. Alte patru persoane au murit, iar 20 au fost rănite în regiunea Dnipropetrovsk în urma bombardamentelor rusești din ultimele ore.

„Soldații ruși au vizat un oficiu poștal și cartiere rezidențiale din așezările regiunii; în mod special, o clădire mare și 17 case particulare au fost avariate. De asemenea, ocupanții au deteriorat clădiri economice și autovehicule”, a declarat șeful administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin, în dimineața zilei de 26 octombrie.

Conform datelor sale, Herson și alte 16 așezări din regiune au fost supuse bombardamentelor și loviturilor aeriene.

Totodată, în noaptea de 26 octombrie, armata rusă a lansat rachete spre Nipru, omorând patru persoane și rănind alte 20, inclusiv patru copii, conform șefului Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, Igor Klimenko.

Acesta a precizat că printre cei decedați se numără soția și fiica unui polițist. Au fost distruse o casă cu două etaje și un garaj, iar alte 13 clădiri înalte, două case particulare și treizeci de autovehicule au fost avariate. Șeful administrației militare Dnipropetrovsk, Serghei Lîsak, a adăugat că echipele municipale au îndepărtat deja 80 de tone de resturi.

În plus, armata rusă a atacat Nikopol și Manganeț folosind artileria și dronele. „Infrastructura este grav afectată”, a scris șeful administrației locale.

Armata rusă atacă în mod regulat regiunile ucrainene utilizând diverse tipuri de arme și rachete.

Te-ar putea interesa și: Ucraina susține că Rusia desfășoară trupe nord-coreene în regiunea Kursk

Conducerea Rusiei neagă faptul că armata rusă, în cadrul acestui conflict de amploare, ar fi executat lovituri deliberate asupra infrastructurii civile a orașelor și satelor Ucrainei, omorând civili și distrugând spitale, școli, grădinițe, rețele de alimentare cu energie și apă.

Autoritățile ucrainene și organizațiile internaționale califică aceste lovituri drept crime de război comise de Federația Rusă și susțin că sunt intenționate.

CEC: Referendumul din 20 octombrie este valabil

Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat valabil referendumul republican constituțional în cadrul ședinței de vineri, 25 octombrie. După totalizarea votării la referendum, CEC a constatat o prezență la urnele de vot de 50,72%.

Potrivit CEC, 1.532.264 de alegători au primit buletine de vot pentru referendumul din 20 octombrie, dintre care 1.531.392 de alegători au participat la votare.

Din numărul total de 1.488.874 de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea „DA” au votat 749.719 de persoane, iar pentru opțiunea „NU” – 739.155 de persoane.

Membrii CEC au aprobat și raportul CEC privind rezultatele organizării și desfășurării referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 și urmează să-l depună la Curtea Constituțională, pentru validare, care are la dispoziție 10 zile pentru a-l examina.

Vezi și: Când va putea fi dispusă renumărarea voturilor la referendum, cerută de comuniști

Anterior, Partidul Comuniștilor a solicitat într-un comunicat de presă renumărarea voturilor exprimate la secțiile de votare din străinătate, însă o astfel de decizie poate fi luată doar de CC, după examinarea raportului despre scrutin elaborat de CEC.

Chiar dacă au rămas buletine neutilizate, PSRM vrea cinci secții de vot în Rusia, în turul doi al prezidențialelor

Coadă la una din cele două secții de votare deschise la Moscova în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie.
Coadă la una din cele două secții de votare deschise la Moscova în ziua alegerilor prezidențiale și a referendumului din 20 octombrie.

Partidul Socialiștilor, care în turul doi al alegerilor prezidențiale îl susține pe fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, insistă asupra deschiderii a cinci secții de votare în Rusia, pentru scrutinul programat pe 3 noiembrie curent.

Într-un comunicat de presă publicat pe pagina formațiunii vineri, 25 octombrie, socialiștii aduc drept argumente declarațiile directorului de program al asociației Promo-LEX, Nicolae Panfil, care a criticat reducerea numărului secțiilor de vot deschise în Rusia, de la cinci la două.

Socialiștii spun că deschiderea a cinci secții de votare în Rusia „va fi o manifestare a unui respect minim față de reprezentanții uneia dintre cele mai mari diaspore moldovenești din străinătate”.

La scrutinele din 20 octombrie, în Rusia au fost deschise două secții de vot, după ce Ministerul Afacerilor Externe nu a reușit să identifice personal și edificii pentru constituirea altor trei în Sankt Petersburg, Iaroslavl și Surgut, totodată invocând motive de securitate în baza unui aviz a Serviciului de Informații și Securitate.

Autoritățile de la Chișinău au avertizat cu câteva zile înainte de scrutinul din 20 octombrie că „potrivit informațiilor din spațiul public” ar fi existat tentative de organizare a transportului ilegal de alegători la cele două secții de vot pentru a fi create „aglomerări artificiale”.

Solicitarea socialiștilor a fost făcută în contextul în care, potrivit ministrului afacerilor Externe, Mihai Popșoi, cele 10.000 de buletine de vot transmise în secțiile de votare din Rusia nu au fost epuizate, chiar și după prelungirea cu două ore a programului de activitate a secțiilor de votare.

Peste 240 de mii de moldoveni din diaspora au participat la alegerile prezidențiale și referendum. Peste 8.200 de moldoveni au votat la Moscova, iar cele mai multe voturi - 4.619 - le-a primit candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, fiind urmat de Renato Usatîi cu 1.032 de voturi și Irina Vlah - 883 de voturi. Președinta Maia Sandu a primit peste 460 de voturi.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Promo-LEX acuză încălcarea secretului votului la Casa de bătrâni din Comrat. Poliția a deschis o anchetă

Capturi de ecran de pe un clip video publicat de Promo-Lex, în care un lucrător îmbrăcat în halat medical aplică ștampila pe un buletin de vot la alegerile și referendumul din 20 octombrie la Casa de bătrâni din Comrat.
Capturi de ecran de pe un clip video publicat de Promo-Lex, în care un lucrător îmbrăcat în halat medical aplică ștampila pe un buletin de vot la alegerile și referendumul din 20 octombrie la Casa de bătrâni din Comrat.

Asociația Promo-LEX spune că procesul de vot a fost viciat, pe 20 octombrie, la Casa de bătrâni din Comrat. Membrii biroului electoral din localitate, care s-au deplasat cu urna mobilă la azil, au fost acuzați că nu au intervenit pentru a asigura exercițiul electoral într-un mod secret și liber exprimat. 

Într-o secvență video publicată pe pagina asociației se poate vedea un lucrător îmbrăcat în halat medical care aplică ștampila pe un buletin de vot de la referendum, fără a avea un răspuns expres de la unul din vârstnici, dacă este pentru sau contra modificării Constituției și adăugarea capitolului privind integrarea R. Moldova în UE.

Observatorii Promo-LEX spun că au fost vizați 25 de vârstnici, iar membrii biroului electoral „nu au intervenit și și-au asumat dreptul de vot în locul altei persoane”.

„Ștampila „VOTAT” era aplicată de persoana care îi „asista”, fără manifestarea opțiunii exacte de vot a alegătorului”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.

Solicitată de Europa Liberă, directoarea Casei de bătrâni din Comrat a spus că în procesul de vot, vârstnicii, în special cei cu necesități speciale, au fost asistați de către un lucrător medical.

„Noi niciodată nu vorbim despre politică. Ei sunt vârstnici independenți. E treaba lor pentru cine votează și ce cred. Lucrătorul medical doar a asistat bătrânii”, a spus Galina Casîn.

Misiunea de observare spune că a semnalat acest incident pe 20 octombrie, în ziua primului tur al prezidențialelor și referendumului, în comunicatul difuzat la ora 22.00, pe acest caz fiind sesizați Comisia Electorală Centrală (CEC) și Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Vineri, 25 octombrie, la câteva ore după ce Promo-LEX a acuzat vicierea votului la Casa de bătrâni din Comrat, Poliția a anunțat că a pornit o cauză penală în baza sesizării depuse de asociație.

Asistentul medical care apare în imaginile observatorilor asociației este bănuit de „falsificarea rezultatelor votării” și riscă amendă de până la 57.500 de lei sau închisoare de până la cinci ani.

La Casa de bătrâni din Comrat sunt 33 de vârstnici. Dacă Promo-LEX spune că a fost încălcat dreptul la vot secret și liber pentru 25 de bătrâni, directoarea azilului a declarat că 21 au votat pe loc, iar restul s-au deplasat la secțiile de votare.

La scrutinele din 20 octombrie, la secțiile de votare deschise în autonomia găgăuză s-au prezentat 62.929 de alegători. Circa 95% dintre aceștia au votat opțiunea „Nu” la referendum. Dintre candidații care au participat în primul tur al prezidențialelor, pe prima poziție s-a clasat candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, urmat de ex-procuroarea care a candidat independent, Victoria Furtună, și fosta bașcană Irina Vlah.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Sondaj de opinie: Peste 80% din ucraineni susțin aderarea la UE și NATO

În noiembrie-decembrie 2021, înainte de război, aproape 25% din ucraineni ar fi votat împotriva aderării la NATO și aproape 20% - împotriva aderării la UE.
În noiembrie-decembrie 2021, înainte de război, aproape 25% din ucraineni ar fi votat împotriva aderării la NATO și aproape 20% - împotriva aderării la UE.

Peste 80% din ucraineni ar vota în favoarea aderării Ucrainei la UE și NATO dacă un astfel de referendum va fi organizat în timpul apropiat, potrivit unui sondaj de opinie al Centrului sociologic Razumkov de la Kiev.

Cercetarea a fost realizată în perioada 20-26 septembrie, iar rezultatele acesteia au fost prezentate joi într-o conferință de presă la agenția Interfax-Ucraina.

Potrivit rezultatelor sondajului, 81% din ucraineni sunt gata să participe la un eventual referendum privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, iar 88% dintre aceștia ar vota în favoarea aderării, în timp ce 8% s-ar opune.

Dacă un referendum privind aderarea Ucrainei la NATO ar avea loc în curând, 82% dintre respondenți ar participa - 86% dintre aceștia votând în favoarea aderării și 10% opunându-se acesteia.

Cei mai mulți susținători ai aderării la UE sunt în vestul țării (96%), urmați de cei de la centru (90%), din regiunile estice (81%) și cele din sud (69%).

Pentru aderarea la NATO ar vota 95% din respondenții din vestul țării, 88,5% - de la centru, 78% - din regiunile estice și 64% din zonele sudice.

Centrul Razumkov constată o creștere a procentului celor care ar vota în favoarea aderării la UE și NATO. Un sondaj realizat în noiembrie-decembrie 2021 a arătat că aderarea la UE era susținută de 78% din respondenți, iar 18% ar fi votat împotrivă. Tot în acea perioadă, pentru aderarea la NATO ar fi votat 70%, iar împotrivă – 24,5%.

Studiul a fost realizat în cadrul programului de implicare comunitară „Join Us!”, finanțat de USAID. În cadrul sondajului au fost chestionați „față în față” 2016 respondenți din toate regiunile ucrainene controlate de guvern.

Un alt sondaj realizat de Centrul Razumkov în perioada 19-25 ianuarie 2024, arată că 84% dintre ucrainenii intervievați au susținut aderarea la Uniunea Europeană.

În noiembrie anul trecut, un alt sondaj al aceluiași centru arăta că 60,5% dintre ucraineni credeau că Ucraina ar putea adera la UE în mai puțin de zece ani.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Chicu cere anularea rezultatelor prezidențialelor. S-a adresat în instanță

În primul tur de scrutin, fostul premier și lider al PDCM, Ion Chicu, a obținut 31.797 de voturi sau 2.06% din numărul total al alegătorilor.
În primul tur de scrutin, fostul premier și lider al PDCM, Ion Chicu, a obținut 31.797 de voturi sau 2.06% din numărul total al alegătorilor.

Fostul premier Ion Chicu, care a candidat la prezidențiale din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a depus o cerere la Curtea de Apel Chișinău prin care cere anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale din 20 octombrie.

În cadrul unei conferințe de presă organizate vineri, 25 octombrie, la sediul partidului, avându-i în spate pe membrii departamentului juridic al formațiunii, Ion Chicu a acuzat Comisia Electorală Centrală (CEC) că nu a reușit să asigure desfășurarea unor alegeri „libere și corecte”, iar rezultatul scrutinului, potrivit lui, este viciat.

Ion Chicu spune că în hotărârea CEC, prin care alegerile au fost constatate valabile, „nu se menționează în niciun mod despre examinarea și soluționarea contestațiilor înaintate de concurenții electorali”, inclusiv ale partidului pe care-l conduce.

Politicianul spune că astfel a fost încălcat Codul Electoral, care prevede că: „contestațiile depuse în ziua alegerilor se examinează în aceeași zi, cu excepțiile stabilite de prezentul capitol, iar cele depuse după încheierea votării se examinează concomitent cu procedura de centralizare și confirmare a rezultatelor alegerilor, inclusiv de validare a mandatelor candidaților aleși.”

CEC nu a răspuns la apelul Europei Libere, pentru a veni cu o reacție în legătură cu acuzațiile aduse de liderul PDCM.

În cadrul turului întâi al alegerilor prezidențiale din 20 octombrie, Ion Chicu a obținut 31.797 de voturi sau 2.06% din numărul total al alegătorilor.

Prin hotărârea din 23 octombrie, CEC a declarat scrutinele din 20 octombrie valabile, în condițiile în care la urne s-au prezentat peste o treime din alegători.

Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura pe 3 noiembrie. În cursa electorală au rămas președinta Maia Sandu, sprijinită de Partidul Acțiune și Solidaritate, care a obținut 42,49% din sufragii și candidatul susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din voturi.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Noi rețineri și procese verbale pornite pentru corupere electorală

Captură de ecran de pe un clip video publicat de Poliție de la una din perchezițiile din Ungheni
Captură de ecran de pe un clip video publicat de Poliție de la una din perchezițiile din Ungheni

Un tânăr de 26 de ani, despre care poliția spune că este liderul grupării criminale „ȘOR” din Ungheni, a fost plasat în arest, fiind suspectat că a mituit alegători pentru a vota în favoarea unui candidat la prezidențialele din 20 octombrie și pentru a se pronunța „Nu” la referendum.

Reținerea a avut loc după ce joi, 24 octombrie, o femeie din localitatea Florițoaia Nouă a depus un denunț la Inspectoratul de Poliție din Ungheni, spunând că a primit 1.500 de lei din partea bărbatului, fiind determinată să voteze în modul descris sus la scrutinele din 20 octombrie.

În urma descinderilor efectuate la domiciliul tânărului, au fost depistați bani, despre care oamenii legii spun că sunt destinați coruperii alegătorilor, copii ale unor buletine de identitate, liste cu membri de partid și simpatizanți, pliante informative cu lozinci împotriva referendumului, cartele SIM, telefoane mobile, laptopuri și o tabletă care, potrivit polițiștilor, conține informații relevante anchetei.

Din imaginile publicate de poliție, se poate vedea că au fost identificate multiple bancnote de 100 și 200 de lei, cecuri care depășesc suma de opt mii de lei, ziare electorale care-l promovau pe Ilan Șor și alte rechizite de birotică cu inscripția blocului politic „Victorie”, a cărui înregistrare în cursa electorală pentru scrutinele din 20 octombrie, a fost respinsă de CEC și justiție.

Autoritățile spun că au fost depistate și liste cu observatori delegați atât în interiorul, cât și în adiacentul secțiilor de votare, care urmau să fie remunerați pentru influențarea opțiunii alegătorilor.

Potrivit poliției, a fost pornită o cauză penală pentru corupere electorală pasivă (acceptarea unor sume de bani în schimbul votului), iar dacă vinovăția suspectului va fi demonstrată, acesta riscă amendă de până la 55.000 lei sau închisoare de până la cinci ani.

La demersul procurorilor din Ungheni, tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, prin decizia instanței de judecată.

Tot vineri, 25 octombrie, Poliția a spus că alte 295 de persoane sunt documentate, fiind bănuite că au primit bani destinați influențării votului. Procesele verbale a 163 dintre acestea au fost transmise Centrului Național Anticorupție (CNA) pentru examinare.

Aceste procese verbale se adaugă la alte 350, pe care CNA a anunțat la 23 octombrie că le are în examinare. Cetățenii bănuiți că au primit bani pentru coruperea votului riscă amenzi de până la 37.500 de lei. CNA a anunțat că a aplicat deja sancțiuni de aproximativ un milion de lei. Cei care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutiți de plata amenzilor, potrivit polițiștilor.

În același timp, vineri, 25 octombrie, ofițerii CNA au efectuat percheziții în localități din Orhei, Rezina și Nisporeni la persoane bănuite „în coruperea alegătorilor”.

Acțiunile au loc la două zile distanță de la precedentele descinderi efectuate de polițiști în alte 19 raioane din țară, unde au fost găsite plicuri cu bani destinate coruperii alegătorilor.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Șeful ONU îi spune lui Putin că invazia Ucrainei încalcă dreptul internațional

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a stârnit indignarea Kievului prin participarea la summitul BRICS din Rusia, la invitația președintelui rus, Vladimir Putin, la 24 octombrie.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a stârnit indignarea Kievului prin participarea la summitul BRICS din Rusia, la invitația președintelui rus, Vladimir Putin, la 24 octombrie.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a spus președintelui rus, Vladimir Putin, la 24 octombrie, că invazia Rusiei în Ucraina a încălcat Carta ONU și dreptul internațional, potrivit unei declarații a ONU care a urmat întâlnirii lor la summitul BRICS din Kazan, Rusia.

În declarație se precizează că Guterres și-a reiterat poziția cu privire la invazia rusă în timpul întâlnirii, care a fost prima din aprilie 2022.

Șeful ONU, a cărui vizită în Rusia a avut loc în timp ce forțele ruse își continuă atacurile asupra orașelor și infrastructurii ucrainene, a fost fotografiat dând mâna cu Putin înainte de întâlnirea lor.

Într-un discurs ținut mai devreme în fața delegaților la summit și a lui Putin, Guterres a făcut apel la o „pace justă” în Ucraina.

„Avem nevoie de pace în Ucraina. O pace justă, în conformitate cu Carta ONU, dreptul internațional și rezoluția Adunării Generale [a ONU]", a declarat Guterres, a cărui prezență la summit a atras o reacție furioasă din partea Kievului.

„Secretarul General al ONU a declinat invitația Ucrainei la primul Summit pentru Pace Globală din Elveția”, a declarat Ministerul ucrainean de Externe pe X la 22 octombrie. „El a acceptat însă invitația la Kazan a criminalului de război Putin. Aceasta este o alegere greșită care nu promovează cauza păcii. Ea nu face decât să afecteze reputația ONU”.

Opozanta rusă Iulia Navalnaia l-a criticat, de asemenea, pe Guterres pentru întâlnirea cu Putin, catalogându-l pe șeful de la Kremlin drept un „criminal”.

„Este al treilea an de război, iar secretarul general al ONU dă mâna cu un criminal”, a declarat Navalnaia pe X, postând o fotografie a lui Putin care îl salută pe Guterres.

Ea l-a învinuit pe Putin pentru moartea soțului ei, Aleksei Navalnîi, politician de opoziție și critic fățiș al Kremlinului, într-o închisoare rusă în februarie.

La summitul de trei zile din orașul Kazan au participat reprezentanți ai celorlalte țări BRICS - Brazilia, India, China și Africa de Sud. Liderii sau reprezentanții a 36 de țări, inclusiv Iran și Turcia, au participat, de asemenea, la reuniune.

Rusia a prezentat reuniunea drept o demonstrație de forță în rândul principalelor țări în curs de dezvoltare din lume, care sunt încă dispuse să se întâlnească cu Putin, în pofida sancțiunilor occidentale masive și a eforturilor de izolare a Moscovei ca răspuns la războiul său din Ucraina.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Reprezentanții opoziției din Venezuela au primit Premiul Saharov pentru drepturile omului al UE

Fostul diplomat Edmundo González Urrutia, alături de liderul opoziției Mariana Corina Machado, în timpul campaniei electorale din Venezuela. 18 mai 2024.
Fostul diplomat Edmundo González Urrutia, alături de liderul opoziției Mariana Corina Machado, în timpul campaniei electorale din Venezuela. 18 mai 2024.

Premiul Saharov, cea mai înaltă distincţie a Uniunii Europene pentru drepturile omului, a fost decernat joi Mariei Corina Machado şi lui Edmundo Gonzalez Urrutia, lider şi, respectiv, candidat al opoziţiei venezuelene la alegerile prezidenţiale din iulie.

Aceştia au fost recompensaţi pentru că „reprezintă poporul venezuelean care luptă pentru restabilirea libertăţii şi democraţiei”, transmite AFP.

Câştigătorii au fost anunţaţi de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după o reuniune a liderilor grupurilor politice.

Venezuela a organizat alegeri prezidenţiale în iulie, iar opoziţia a publicat numărătoarea voturilor care, potrivit acesteia, arăta că Edmundo Gonzalez Urrutia a obţinut de fapt o victorie răsunătoare. Comisia electorală naţională l-a declarat însă câştigător pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Maduro, iar Gonzalez, în prezent este căutat de autorităţile venezuelene, a fugit în Spania.

„Edmundo şi Maria au continuat să lupte pentru un transfer liber, corect şi paşnic al puterii şi au apărat fără teamă valorile preţuite de milioane de venezueleni şi de acest Parlament: justiţia, democraţia şi statul de drept”, a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Maria Corina Machado, în vârstă de 57 de ani, a jucat un rol cheie în alegerile prezidențiale din Venezuela din iulie.

Premiul Saharov a fost creat în 1988 şi este acordat persoanelor şi organizaţiilor care apără drepturile omului şi democraţia.

Machado și Gonzalez Urrutia au fost numiți pentru premiu de către Partidul Popular European de centru-dreapta, cea mai mare grupare politică din Parlamentul UE.

Ceilalți doi finaliști au fost activistul azer Gubad Ibadoghlu – susținut de Verzi – și organizațiile israeliene și palestiniene care lucrează împreună pentru pace, propuse de grupul Socialiștilor și Democraților.

Metsola a adus un omagiu finaliștilor, spunând că „toți apără cu curaj drepturile omului și libertatea de gândire în fața unor provocări inimaginabile”.

Ea a spus că starea de sănătate a lui Ibadoghlu - aflat în arest la domiciliu - „se deteriorează în prezent semnificativ” și a cerut „autorităților azere să renunțe la toate acuzațiile împotriva doctorului Ibadoghlu și să-i ridice interdicția de călătorie”.

Parlamentarii de extremă dreapta l-au nominalizat pe miliardarul american Elon Musk drept campion al „libertății de exprimare”, dar alegerea lor nu a fost acceptată.

Numit după fizicianul și disidentul politic sovietic Andrei Saharov, printre laureații anteriori ai premiului se numără Nelson Mandela din Africa de Sud și fostul lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG