Linkuri accesibilitate

În Belarus au avut loc noi marșuri de protest în întreaga țara


Manifestații în Minsk, 19 ianuarie 2021
Manifestații în Minsk, 19 ianuarie 2021

În Belarus au avut loc noi marșuri de protest în întreaga țara. Protestatarii continuă să solicite demisia liderului autoritar Aleksandr Lukașenka. Ei cer, de asemenea, ca cei responsabili de represiuni violente împotriva manifestanților din ultimele cinci luni să fie trași la răspundere. Manifestările zilnice au avut loc în toată țara de când s-au anunțat rezultatele alegerilor prezidențiale din 9 august și când Lukașenka a fost considerat învingător, deși alegerile nu au fost considerate de comunitatea internaționala nici libere și nici corecte. Statele Unite și Uniunea Europeană au refuzat să recunoască realegerea lui Lukașenka drept legitimă. Agenția de știri independentă BelaPAN a informat că protestatarii au organizat cel puțin 30 de marșuri și mitinguri duminică, inclusiv în Minsk, Brest, Hrodna și Gomel. Mulți dintre protestatari purtau steaguri sau pancartele roșu-alb ale opoziției. Într-un efort de a evita arestarea de către forțele de securitate protestatarii au recurs la așa-numitele tactici „flash-mob” în care se adună în locațiile anunțate pe rețelele de socializare în ultimul moment. Organizația Națiunilor Unite a afirmat că autoritățile belaruse au reținut peste 30.000 de protestatari de la începutul protestelor masive și continue. Au existat, de asemenea, rapoarte credibile de tortură și maltratare și mai multe persoane au murit.

XS
SM
MD
LG