Linkuri accesibilitate

În Bulgaria, noul parlament ales la scrutinul anticipat din 11 iulie s-a întrunit în prima sa ședință


Parlamentul de la Sofia în ședința inaugurală. 21 iulie 2021

În Bulgaria, noul parlament ales la scrutinul anticipat din 11 iulie s-a întrunit în prima sa ședință, la Sofia, așteptându-se că președintele Rumen Radev va cere oficial partidului câștigător, „Există un astfel de popor” (ITN), să formeze guvernul. În ședința de inaugurare de la 21 iulie, noul parlament bulgar și-a ales-o președintă cu un vot aproape unanim pe Iva Miteva de la ITN. Condus de popularul prezentator TV, Slavi Trifonov, acest partid antisistem a obținut 24,08% din voturi, întrecând partidul GERB al fostului premier de centru-dreapta, Boiko Borisov. Cu 65 de mandate în parlamentul cu 138 de locuri, ITN ar urma să încerce formarea unui guvern minoritar împreună cu alte două grupuri care au participat la protestele anticorupție de anul trecut îndreptate împotriva guvernului lui Borisov.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG