Linkuri accesibilitate

„În esență...” | Cum vor alege și ce vor culege locuitorii autonomiei găgăuze la 30 aprilie?


În 30 aprilie, alegătorii din Găgăuzia vor fi chemați la urnele de vot pentru a-și alege un nou bașcan, după ce Irina Vlah a exercitat două mandate consecutiv, astfel încât nu mai are dreptul să candideze
În 30 aprilie, alegătorii din Găgăuzia vor fi chemați la urnele de vot pentru a-și alege un nou bașcan, după ce Irina Vlah a exercitat două mandate consecutiv, astfel încât nu mai are dreptul să candideze

Chișinăul și-ar dori un bașcan (guvernator) al Găgăuziei care să nu creeze probleme R. Moldova și care ar fi preocupat mai mult de dezvoltarea autonomiei, a apreciat jurnalistul Mihail Sirkeli, fondatorul portalului Nokta de la Comrat, în podcastul Europei Libere „În esență...”.

Cum vor alege și ce vor culege locuitorii autonomiei găgăuze la 30 aprilie?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:18 0:00

Potrivit lui Sirkeli, regiunea găgăuză ar avea de câștigat în primul rând dacă va fi ales un asemenea bașcan.

Invitatul podcastului a sugerat că dintre cei opt candidați ar exista unul care ar conveni atât Chișinăului, cât și populației autonomiei.

În același timp, jurnalistul de Comrat spune că, în situația în care o bună parte dintre locuitorii autonomiei doresc o apropiere mai mare a R. Moldova de Rusia, „ei, din punctul meu de vedere, cred că cel mai bun bașcan pentru Găgăuzia este cel care se va confrunta cu Chișinăul.”

Potrivit lui Sirkeli, la clădirea relațiilor dintre Comrat și Chișinău, viitorul bașcan ar trebuie să țină cont de faptul că „Găgăuzia nu este un stat independent”, ci parte a R. Moldova și că partenerul principal al Comratului este Chișinăul. „Nu Moscova, nu Bucureștiul, nu Bruxellesul, dar Chișinăul [este partenerul de bază]. Și noi, împreună cu Chișinăul, trebuie să ne mișcăm în direcția integrării europene”, a spus Mihail Sirkeli.

În 30 aprilie, circa 92.000 de alegători din Găgăuzia (Gagauz Yeri) vor fi chemați la urnele de vot pentru a-și alege un nou bașcan (guvernator al autonomiei), după ce Irina Vlah a exercitat două mandate consecutiv, astfel încât nu mai are dreptul să candideze.

În cursă s-au înscris opt candidați. Este vorba de candidații independenți Nicolai Dudoglo, promovat de partidul local „Bugeacul Nostru”, Grigori Uzun, susținut oficial de PSRM, Mihai Formuzal, Victor Petrov, Dmitri Kroitor, Serghei Cernev, Serghei Cimpoeș și Eugenia Guțul, candidata Partidului Șor. Vârsta medie a candidaților este de 52 de ani.

În podcast, jurnalistul de la Comrat analizează actuala campanie electorală pentru alegerea noului bașcan, spunând că este una dinamică. În actuala campanie nu se observă risipă mare de fonduri, așa cum a fost în campaniile precedente, când au fost organizate concerte cu fast la care au cântat artiști ruși. Totodată, această campanie nu este însă destul de transparentă, mai spune Mihail Sirkeli, candidații preferând întâlniri electorale „de la om la om” și evitând să asigure transmisiunile în direct a evenimentelor electorale.

Alte chestiuni abordate în podcast:

  • Cum decurge campania electorală pentru alegerea bașcanului și care sunt deosebirile de cele de până acum?
  • De ce majoritatea dintre cei opt candidați sunt independenți și care sunt principalele mesaje electorale?
  • Ce „haine” geopolitice poartă mesajele candidaților și cum sunt percepute de alegătorii autonomiei?
  • De ce candidații găgăuzi și-au construit campaniile electorale și mesajele în limba rusă și mai puțin sau aproape deloc în cea găgăuză?
  • Cum este văzută la Comrat decizia partidului de guvernământ (PAS) de a nu avea un candidat propriu și de a nu susține nici un candidat?
  • Cât de mult influențează campania electorală din Găgăuzia războiul Rusiei împotriva Ucrainei?
  • Controversele legate de pragul de validare a alegerilor și sistemul vechi de întocmire a listelor electorale în Găgăuzia.
  • Votul din 30 aprilie va fi unul geopolitic sau, totuși, cetățenii vor vota oameni sau promisiuni?
  • Ce-și ascultă mai mult alegătorul din regiune față-n față cu buletinul de vot: rațiunea sau emoțiile?
  • Ce fel de bașcan și-ar dori Chișinăul și cum ar trebui acesta să construiască relațiile dintre Comrat și Chișinău?
Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, pe Spotify și pe YouTube ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în fiecare zi de luni; „Dincolo de Știri”, în fiecare zi de vineri, și „Laboratorul Social” – în fiecare a doua marți, adică o dată la două săptămâni, și podcastul cu informații și analize la zi – „Pe agendă”.
  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG