Linkuri accesibilitate

În Germania s-ar putea înființa un fond de salvare de faliment de 500 de miliarde de euro


Monumentul Euro din fața clădirii Eurotower din districtul central al orașului Frankfurt, Germania, fost sediu al Băncii Centrale Europene

Guvernul Germaniei ia în considerare înființarea un fond de salvare de faliment în mărime de 500 de miliarde de euro pentru companiile care resimt efectul pandemiei de coronavirus, informează DPA, citând surse guvernamentale de la Berlin. Printre măsurile de urgență s-ar putea număra participarea statului în entitățile salvate. Săptămâna trecută, guvernul german a promis companiilor germane o linie de credit nelimitată, pe fondul temerilor că, din cauza pandemiei, cea mai mare economie europeană ar putea intra în recesiune. Tot vineri, informează Reuters, un purtător de cuvânt al ministerului de finanțe german a spus că Berlinul va face tot ce îi stă în putință pentru a ajuta economia germană să treacă cu bine de criză, și se consultă cu UE pentru măsuri coordonate. „Suntem în discuții cu partenerii noștri europeni despre cum putem ieși din criză în formă bună”, a spus Denis Kolberg, întrebat dacă Germania ar sprijini emiterea de obligațiuni ale zonei euro, numite de unii „coronabonds”, pentru finanțarea unui pachet comun de stimuli economici.

XS
SM
MD
LG