În declarațiile purtătoarei de cuvânt a Kremlinului despre relocarea unor trupe NATO în România se distinge „aroganță”. „În imagologia şi naraţiunea desenată în abordările ruse, România este un simplu vasal al SUA şi ea nu discută decât cu aparţinătorii direct, nu cu România. Chiar şi comunicatul, deşi este despre România, discută despre SUA şi Pentagonul care face ceva, nicidecum de acţiunea conştientă, asumată a României de a-şi întări propria apărare în faţa ameninţărilor pe care le creează Rusia însăşi”, scrie Iulian Chifu pe blogurile Adevărul. Analistul se referă în detaliu la afirmațiile Mariei Zaharova și atrage atenția că, atunci când a vorbit despre o „linie de contact NATO-Rusia”, a subînțeles probabil că Ucraina și Belarus sunt încă în sfera lor de influență. Altminteri, o linie de contact nu există fizic decât „la frontiera statelor baltice cu Federaţia Rusă sau în enclava Kaliningrad, sau (…) la frontiera cu Norvegia”. E lăudată reacția „calmă și cumpănită” a Ministerului de Externe Român și se reamintește că „trupele americane şi aliate prezente sunt în număr nesemnificativ, cu atât mai mult comparativ cu gradul de militarizare şi de înarmare şi prezenţă militară a Rusiei în zonele vestice ale teritoriului său şi în zonele ocupate din Donbas, respectiv în Crimeea ocupată ilegal. În plus, e vorba despre forţe rotaţionale. Armamentele şi trupele au rol pur defensiv(…) fiind amplasate ca urmare a acţiunilor Rusiei”. Iulian Chifu pune în analiza sa și situația foarte bună a capacității de reacție a României în clipa de față și care va deveni și mai bună odată cu achizițiile în curs, programate pentru următorii ani.
Pe spotmedia.ro, Emilian Isăilă scrie despre „tentativa de ucidere” a principalului opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, „considerată de asociații acestuia din urmă o reacție precipitată a Kremlinului de a opri în fașă răspândirea protestelor din Belarus și în Rusia”. El citează în acest sens un analist politic din Belarus și pe Bill Browder, om de afaceri britanic și opozant al lui Putin. Două ar putea fi motivele pentru care liderul rus își asumă asemenea riscuri: fie „se simte extrem de sigur pe sine și atunci e hotărât să-și elimine toți adversarii”, fie „în interiorul Rusiei, la cel mai înalt nivel, a apărut un grup care i se opune lui Putin, având resursele necesare, atât materiale cât și logistice. Poate fi vorba de o posibilă asociere între miliardari ruși și o facțiune a serviciilor secrete”.
Dan Tăpălagă vine cu o ipoteză care nu poate trece neobservată pe site-ul G4Media: dacă moțiunea de cenzură introdusă de social-democrații români trece la vot, situația rămâne foarte încurcată : un alt guvern Orban nu ar fi rezonabil, un interimat al actualului guvern nu e convenabil, iar pentru un guvern nou-nouț nu sunt variante pregătite. Tăpălagă reamintește că, dacă un guvern pică de două ori, președintele poate convoca alegeri anticipate, dar nici asta nu folosește la nimic, pentru că cele la termen sunt peste vreo trei luni. Ce-ar mai rămâne ? Un guvern în alcătuirea căruia să fie cooptat cumva și PSD. Jurnalistul presupune că, după ce va deveni președinte plin al partidului, Marcel Ciolacu ar putea încerca să-i scoată pe tușă pe ultimii oameni ai lui Liviu Dragnea, pentru a face PSD „mai frecventabil”.
