Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XVI)


Ofițeri români în lagărul de la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Lagărele pentru ofițeri

Ofițerii români căzuți în captivitatea germană au fost reuniți în special în lagărele de la Dänholm-Stralsund și Crefeld, dar unii dintre ei au ajuns și în cele de la Ströher Moor, Ostenholzer Moor Schwarmstedt, Zorndorf, Gorgast, Beeskow, Breesen și Helmstedt; puțini dintre ei aveau să fie trimiși pentru anumite perioade în lagărele pentru trupă. Pentru Dänholm-Stralsund avem informații detaliate, mai mulți ofițeri lăsând jurnale sau memorii despre perioada captivității, pentru alte lagăre datele sunt disparate sau știm doar că au ajuns acolo și prizonieri români. Au existat diferențe de tratament între ofițerii prizonieri, însă în ansamblu aceștia au avut o situație mult mai bună decât a trupei. Ei nu erau obligați să lucreze, aveau cazare și hrană mai bune, primeau pachete mai des, li se dădea o soldă și în general aveau parte de respect din partea administrației germane a lagărelor.

Cazarmă din lagărul Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Cazarmă din lagărul Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Lagărul Dänholm-Stralsund

Spre sfârșitul anului 1916, ofițerii români capturați de germani au ajuns în apropierea portului Stralsund, pe insula Dänholm. Locul avea deja o istorie a recluziunii, dacă ținem cont de faptul că acolo fuseseră internați ofițerii francezi luați prizonieri de prusaci în 1870-1871. În timpul Primului Război Mondial aveau să fie internați pe insulă ofițeri ruși prizonieri, dar și britanici și francezi. Lagărul era bine păzit, insula era practic înconjurată cu sârmă ghimpată, existau patrule și câini polițiști.

Ofițer român la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițer român la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

La sfârșitul anului 1916 se găseau la Dänholm-Stralsund 936 de ofițeri români. Aproximativ 600 dintre ei erau acolo dinainte de sosirea celor de la Sopronnyék (vezi infra). Potrivit altor informații, la Dänholm-Stralsund se găseau la un moment dat nouă colonei români, 12 locotenent-colonei, 29 de maiori, 74 de căpitani și 578 de sublocotenenți. Printre cei care au ajuns în acest lagăr s-au numărat generalul Costescu, românul cu cel mai înalt grad aflat în captivitate, coloneii Stavrache, Tăutu, Niculcea, Urdăreanu etc. Ofițerii români prizonieri la Dänholm-Stralsund erau mai ales etnici români, dar erau și câțiva de origine turcă (unul) și bulgară (cinci).

La Dänholm-Stralsund au sosit înainte de Crăciunul anului 1916 și ofițerii români mutați din lagărul austro-ungar Sopronnyék în Germania. Aceștia au fost transportați de la frontiera Austro-Ungariei cu Germania în vagoane de clasa a III-a și a IV-a, neîncălzite, cu geamuri sparte, pe un ger cumplit. La Breslau, în Silezia, au trecut printr-o operațiune de igienizare. Mâncarea în prizonieratul german se anunța chiar de la prima masă și puțină, și de o calitate foarte proastă. Românilor li s-a făcut iar control la bagaje, confiscându-li-se lanternele, binoclurile, busolele care scăpaseră până atunci; totul fără chitanțe. Ofițerii primeau numere matricole în momentul sosirii în lagăr.

După reunirea românilor în lagăr aveau să fie „descoperiți” și unii ofițeri care fuseseră declarați morți în timpul luptelor din septembrie-noiembrie 1916. În realitate, respectivii fuseseră doar grav răniți, ridicați de pe câmpul de luptă de germani și îngrijiți de aceștia în spitalele lor.

Într-o măsură apreciabilă era vorba de un lagăr de tranzit, de acolo fiind apoi trimiși prizonieri în alte lagăre din Germania. Spre exemplu, imediat după Crăciunul anului 1916, 400 de ofițeri prizonieri aflați la Dänholm au fost trimiși în alte lagăre.

Carantina din Dänholm-Stralsund

La Dänholm-Stralsund existau două lagăre de mărimi diferite. Pentru carantină, prizonierii erau introduși în primul lagăr, mai mare, unde rămâneau trei-patru săptămâni. Era un loc supraaglomerat, prizonierii dormeau pe scaune, pe mese, pe scândură cei mai mulți. Alții au avut șansa de a fi grupați în barăci, câte șapte-opt în cameră, fiecare având patul său. Potrivit unor martori, barăcile de lemn erau prost construite. Faptul că nu erau izolate le provoca locatarilor multe neajunsuri. Vântul Mării Baltice sufla în voie printre scânduri. Percepția altor martori era diferită: barăcile erau din scânduri, acoperișul din carton gudronat, era curățenie, chiar un anumit confort. Într-o baracă încăpeau 36 de oameni.

Prizonierii nou-veniți făceau iarăși baie, erau dezinfectați și vaccinați. Li se făcea o injecție contra holerei, o alta antitifică în patru reprize. Hainele erau trecute prin etuvă.

Ofițerii români au fost nevoiți să predea banii aflați asupra lor. În schimbul banilor românești au primit bani de lagăr (lagerfeld), valabili doar acolo. Cu acești bani, prizonierii cumpărau pâine sau alte alimente, între anumite limite. Pe datorie se puteau cumpăra și rufe. La câteva zile după sosire, prizonierilor li s-a plătit solda: 51 de mărci reținute pentru masă și cazare, iar nouă mărci date în mână.

Meniul prizonierilor era sărăcăcios în carantină. La prânz se dădeau două feluri de mâncare: o supă foarte subțire cu mălai sau făină de castane, apoi o fiertură de gulie furajeră. Seara primeau o supă de varză cu foi sau legume uscate. Alteori primeau ciorbă de cartofi, fasole și prune uscate cu orez. De două ori pe săptămână primeau circa 50-60 de grame de pește. Se prevedeau și 120 grame carne/săptămână. Duminica era rândul unei chifteluțe mici, din carne, și a unei bucăți de mămăligă îndulcită cu zaharină. Pe baza unor bonuri primite săptămânal, prizonierii puteau cumpăra pâine în cantități mici. Era o pâine rea, cu paie și tărâțe. Din cauza hranei insuficiente, prizonierii au început să slăbească rapid.

La câteva zile după ajungerea la Dänholm-Stralsund, în decembrie 1916, unii dintre prizonieri au vrut să facă greva foamei față de condițiile de acolo, în vreme ce alții au respins propunerea. În cele din urmă prizonierii români au făcut plângeri către comandatura lagărului cu privire la hrana slabă, apoi au scris și Crucii Roșii. Însă fără folos. Germanii au interzis corespondența cu exteriorul, invocând faptul că nu existau nici un fel de informații de la prizonierii germani deținuți de români.

În lagărul-carantină, prizonierii români au făcut diverse activități din proprie inițiativă: cursuri de limbi străine, ținute de unii dintre ei, jucau șah și table, dar cei mai mulți stăteau întreaga zi în pat. Se puteau face plimbări zilnice în curtea interioară a lagărului.

Prizonierii aliați din Dänholm-Stralsund văzuți de români

După cum aminteam mai sus, în lagărul Dänholm-Stralsund se aflau, pe lângă români, prizonieri francezi, britanici (englezi și scoțieni), ruși și români.

Ofițeri scoțieni la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițeri scoțieni la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Ofițerii englezi din lagărul Dänholm-Stralsund (nu foarte mulți, doar 32, potrivit unor memorialiști români) ieșeau în evidență prin atitudinea sfidătoare: refuzau să iasă la apelul ordonat de comandantul lagărului. Apelul celorlalți prizonieri (francezi, ruși, români) dura uneori și trei-patru ore, în ger; comandantul vorbea urât cu ei. Englezii îi impresionau pe români pentru că făceau sport dimineața, sumar îmbrăcați. Scoțienii se spălau în miezul iernii, în fiecare dimineață, afară, inclusiv pe ger, cu apă rece de la pompă, goi până la brâu. Scoțieni le-au atras atenția românilor și prin uniforma lor specifică, care includea „fusta bărbătească”, kiltul. De asemenea, în pofida ordinelor, care prevedeau că, indiferent de grad, prizonierii trebuiau să-i salute primii pe ofițerii germani, britanicii refuzau să o facă. Rușii le păreau românilor bine înfofoliți și vioi în mișcări.

În comparație cu prizonierii aliați, în special cu britanicii și francezii, ofițerii români se considerau „de plâns”, se vedeau pe ei înșiși ca niște „bătuți de soartă”, „dezrădăcinați”. Tristețea era dominantă între ofițerii români. Românii ieșeau în evidență prin ținuta neîngrijită, neuniformă: haine mototolite și decolorate, gulere ridicate, de-a valma căciuli, capele sodățești și chipiuri pleoștite, bocanci, jambiere și moletiere, rareori cizme. Prizonierii englezi și ruși le păreau românilor superiori în comportament, în atitudine.

Exista însă și un detaliu important, esențial poate, care îi deosebea pe aliați de români la începuturile captivității celor din urmă: și englezii, și francezii, și rușii primeau pachete din țările lor. Pachetele soseau de multe ori prin intermediul Danemarcei neutre. Englezii erau bine aprovizionați, de la Londra veneau regulat pachete pentru ei. Ofițerii britanici i-au ajutat uneori cu alimente pe ofițerii români. Și prizonierii francezi le-au dat românilor, la câteva zile după sosire, un ajutor alimentar din rațiile lor.

Un ofițer francez, un voluntar rus și un ofițer scoțian la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Un ofițer francez, un voluntar rus și un ofițer scoțian la Dänholm-Stralsund (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Rușii erau bine organizați la Dänholm-Stralsund, unii dintre ei aflându-se în lagăr încă din iulie-august 1914. Ei primeau ajutoare de la Crucea Roșie, ca unii care erau mai vechi acolo, cu legături sociale solide. Aveau o biserică, o bibliotecă, organizau conferințe, aveau „o muzică” de 23 de persoane, între care și un tenor de la Opera din Petrograd, jucau tenis. Prizonierii ruși capturați recent flămânzeau și ei în acest lagăr. Conaționalii lor aflați acolo de multă vreme îi ajutau cu alimente. De asemenea, și românii de la Dänholm-Stralsund au fost ajutați de ruși. Comitetul rus din lagăr le-a dat prizonierilor români, imediat după sosire, câte 10 mărci ca ajutor; ulterior rușii le-au dat românilor alimente din prisosul lor.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG