Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XXIV)


Ofițeri români prizonieri (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Lagărul Ostenholzer Moor/ Schwarmstedt

Mai mulți ofițeri români de la Dänholm-Stralsund au fost mutați în lagărul Ostenholzer Moor, la sfârșitul lunii decembrie 1916. Noul lagăr era situat lângă orașul Schwarmstedt, la șapte kilometri de calea ferată care îl lega de Hanovra. Locul era mlăștinos, curtea noroioasă, umezeala persistentă, la fel și frigul. Lagărul era înconjurat cu sârmă ghimpată, iar împrejur patrulau gărzi înarmate.

Prizonierii stăteau în barăci de lemn, expuse vântului. Lungi de 80 de metri, largi de 12 metri și înalte de cinci metri, barăcile nu aveau pod. Pe sub fiecare baracă erau șanțuri cu apă. Iarna se făcea curent, astfel încât totul îngheța dedesubt. Într-o baracă erau cazați 150-200-250 de ofițeri. Barăcile era împărțite în camere mici. Captivii stăteau în paturi comune, suprapuse, grupate câte opt, aveau saltele cu rumeguș sau rogoz, iar pentru învelit câte două pături uzate. În fiecare baracă existau câte trei sobe de fier; lemnul și cărbunii lipseau, de aceea turba era folosită drept combustibil. Somnul era aproape imposibil în nopțile de iarnă, din cauza frigului și fumului; prizonierii se culcau îmbrăcați și încălțați. Toaleta era într-un colț al barăcii.

Prizonierii se sculau la ora 8:00. Prima masă consta în ciorbă de cartofi cu puțină carne și cafea neagră. La prânz se primea o ciorbă de gulii, plus pește alterat. Prizonierii primeau pâinea pentru șase zile, 1,5 kg; era rea la gust, conținea inclusiv paie tocate și rumeguș. Hrana era servită prost, întrucât lipseau tacâmurile, sala și mesele erau mizerabile. Apa potabilă avea o culoare galbenă și mirosea a sulf.

Pe lângă ceea ce primeau din partea germanilor, prizonierii puteau cumpăra de la magazinul lagărului doar limonadă, un surogat de vin, ulterior fructe scumpe, icre rele și zaharină. De asemenea, se puteau cumpăra îmbrăcăminte și încălțăminte, articole de toaletă, tutun ersatz ieftin.

Ofițer român prizonier în Germania (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițer român prizonier în Germania (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Iarna 1916/1917, friguroasă, a fost greu depășită de prizonieri. Lemnele erau puține, verzi și ude, păturile uzate și scurte, pereții barăcilor subțiri și neizolați. La începutul lunii ianuarie 1917, pentru că la Schwarmstedt condițiile erau foarte proaste, prizonierii români au făcut un memoriu prin care cereau să fie mutați în alt lagăr. În anumite situații dificile spre exemplu, trimiterea la carceră ieșea la iveală solidaritatea între prizonieri, inclusiv între soldați și ofițeri, chiar între cei din armate diferite.

În noiembrie 1917 au sosit în lagăr și ofițeri francezi și belgieni. Aceasta a schimbat în bine situația micului grup de prizonieri români. Francezii le-au făcut parte la mesele lor, cu alimente primite prin Crucea Roșie. Se întâmplau însă și evenimente neplăcute. Spre exemplu, un ofițer român prizonier a furat pesmeți de la prizonierii belgieni. Scos în front de către germani, ceilalți prizonieri l-au huiduit pe vinovat. Însă această perioadă a durat puțin.

Au fost cazuri în care prizonierilor români li s-au furat alimentele primite de la Crucea Roșie, spre exemplu, atunci când erau transferați în alt lagăr. Germanii acuzau împachetarea defectuoasă a coletelor, insistau asupra faptului că ei nu furau, fapt puțin credibil pentru prizonierii aflați în suferință.

O bibliotecă a românilor a fost organizată într-o cameră din lagărul Ostenholzer Moor. Unii membri ai administrației germane i-au ajutat pe prizonieri, le-au dat cărți în germană. Cei interesați au primit inclusiv Noul Testament în traducerea lui Martin Luther

Deși avea să fie descris drept „cel mai prost lagăr ce se poate imagina”, se pare că la Schwarmstedt nu a murit niciun ofițer român prizonier. Cu toate lipsurile din acest lagăr, colonelului Dienst, comandantul lagărului, i s-a păstrat o bună amintire în rândurile prizonierilor români. Un memorialst a ținut să precizeze că germanul nu avea posibilitatea de a le îmbunătăți soarta.

Ofițer român prizonier (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițer român prizonier (Foto: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Lagărul Ströher Moor

Circa 350 de ofițeri români de la Dänholm-Stralsund au fost selectați în martie 1917 și au fost mutați în lagărul Ströher Moor. Acesta era situat în apropierea cantonului de cale ferată Ströhen, la sud de Bremen, într-o zonă mlăștinoasă. Potrivit unor mărturii, era vorba de un lagăr „de represalii”, nou înființat, în care au fost trimiși prizonierii români considerați periculoși de către germani. Lagărul erau înconjurat cu trei rânduri de gard, în fapt rețele de sârmă ghimpată, cu înălțimea de trei metri, intervalul dintre ele fiind tot de trei metri. În fiecare colț al lagărului era instalată câte o gheretă, unde se aflau santinele și mitraliere. La sosirea românilor deja se găseau acolo soldați francezi.

S-a păstrat un tabel (Apel) al celor 350 de ofițeri români care se aflau în lagărul Ströher Moor în primăvara anului 1917. În listă erau trecute numele și prenumele fiecărui ofițer, gradul, regimentul și profesia pentru cei în rezervă. Dintre cei 350 de ofițeri prizonieri, 27 erau căpitani, 53 locotenenți, iar 270 sublocotenenți. Acești ofițeri proveneau mai ales din regimente de infanterie (și vânători), dar și din regimente de cavalerie, artilerie, cetate, pionieri și grăniceri, din unități de aviație, din compania de cicliști. Cei mai mulți dintre ei erau rezerviști, îndeosebi între sublocotenenți. În viața civilă erau mai ales învățători, dar și studenți, avocați, judecători, magistrați, funcționari, profesori, arhitecți, agronomi, proprietari, comercianți; se înregistrau și câte un chimist și un actor.

Barăcile din lagăr erau construite din scânduri de brad, cu acoperiș din carton gudronat, cu dimensiunile de 100 metri lungime, 25 metri lățime și opt metri înălțime. Unele barăci erau compartimentate în spații mici, în vreme ce altele erau niște hale. Mobilierul era compus din paturi de fier suprapuse, saltele umplute cu ziare și reviste vechi sau cu paie. Fiecare prizonier primea pentru învelit două pături uzate, „reformate”, foste ale trupei germane. O sobă mare de tuci încălzea o baracă tip hală, ceea ce era total insuficient, iar apa din interior îngheța în timpul iernii.

Apa era greu de băut, iar în plus era ținută în vase de tablă ruginită. Mâncarea era slabă ca peste tot în legărele germane. Cel mai adesea era vorba de o „zeamă chioară”, cu bucăți de gulii, sfeclă furajeră și varză, precum și măzăriche sălbatică, cartofii erau rari, carnea era greu de văzut în farfurie. Marți se dădea arpacaș, iar joi cârnați sau pește, câte 100 de grame. Pâinea era făcută din resturi de cereale, paie și rumeguș; fiecare prizonier primea 1,5 kg din acest produs pe săptămână. Nu existau grăsimi și nici zahăr. Masa era servită în condiții proaste, fiecare prizonier trebuia să aibă la el un castron primit din partea administrației, pe care după aceea îl curăța și îl lua în cameră. Prizonierii aveau posibilitatea, uneori, de a cumpăra de la cantină cutii de conserve cu scoici. Acestea erau scumpe, deși de regulă erau stricate, iar consumarea lor, fără pâine, i-a îmbolnăvit pe mulți.

O asemenea hrană i-a slăbit și mai mult pe prizonierii români. După o lună și jumătate, aceștia apăreau cu fețele slăbite, cu o paloare bolnăvicioasă, abia târându-se până la sala de mese. Slăbiciunea oamenilor era tot mai vizibilă, mulți nu se mai puteau ridica din pat, alții se prăbușeau în timpul apelului. Oameni tineri, prizonierii ajunseseră ca niște stafii, după cum rememora unul dintre captivi. Pentru a-și amăgi foamea, prizonierii își fierbeau paiele din perne, din prafurile de dinți își făceau supă, iar înainte de culcare mestecau hârtie. Oamenii încercau să găsească și în gunoaie ceva de mâncare. Prizonierii englezi i-au ajutat uneori cu alimente pe români; împărțirea acestor ajutoare dădea naștere unor nemulțumiri și chiar incidente.

Din cauza hranei proaste, numărul bolnavilor de inaniție era în creștere în martie 1917. Au existat și proteste colective din partea prizonierilor români față de alimentația atât de săracă, dar fără niciun rezultat. La un moment dat, ofițerii prizonieri au făcut grevă, refuzând să mai iasă la apel, sub pretextul că nu mai puteau sta în picioare. Drept represalii, prizonierii au fost trimiși la carceră cu rândul.

În căutare de soluții pentru a scăpa din situația extremă în care se aflau, ofițerii români au scris mai multor secții neutre ale Crucii Roșii. Ei solicitau trimiterea de alimente săptămânal, obligându-se să suporte costurile acestora după întoarcerea acasă, garantând unii pentru alții. De la Berna s-au primit asigurări, în mai 2017, că Ministerul de Război al României se interesase de situația ofițerilor prizonieri și avea să trimită alimente și îmbrăcăminte. Unele din pachetele destinate românilor erau „vămuite” în propriul beneficiu de funcționarii/militarii din diversele „filtre” germane. Mai mulți dintre prizonierii care primiseră pachete și-au împărțit conținutul cu cei care nu primiseră nimic; cu toții ajunseseră într-o situație limită din punct de vedere al rezistenței fizice. De asemenea, ofițerii români i-au ajutat la un moment dat, cu alimente primite de la Crucea Roșie, pe ofițerii polonezi internați în același lagăr.

Din aprilie 1917, prizonierii au primit dreptul de a scrie oriunde, mai puțin în teritoriul ocupat. Puteau cere inclusiv trimiterea de alimente în lagăr.

Capela era improvizată, când era nevoie, în sala de mese. Preotul putea oficia slujba duminica, la sărbători, când deceda vreun militar român. Tot în sala de mese se țineau șezătorile prizonierilor, unde erau prezentate conferințe pe diverse teme, se recitau poezii, se cânta la vioară.

Uneori prin Crucea Roșie le erau aduse prizonierilor și cărți. Astfel s-a constituit și o bibliotecă a prizonierilor români. Comandantul lagărului le împrumuta prizonierilor ziare germane, cu ajutorul cărora aceștia puteau să-și facă o idee despre ceea ce se întâmpla în lume.

Deși amintirile prizonierilor care au trecut prin acest lagăr sunt negative, în special din cauza alimentației precare, ei remarcau și plusurile administrației germane, în mod special ordinea, punctualitatea și băile pentru îngrijirea corporală.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG