Lagărul Helmstedt
Mai mulți ofițeri români prizonieri au fost mutați, la 6 septembrie 1917, de la Stralsund în lagărul Helmstedt, în ducatul Braunschweig, nu departe de Magdeburg. Alimentația era foarte slabă. Din punct de vedere caloric, prizonierii români primeau 1.549 de calorii pe zi, față de un necesar de 2.895 de calorii. Ce primeau era însă în teorie, pentru că în realitate multe alimente erau ersatz-uri, înlocuitori, așadar din punct de vedere caloric acestea erau și mai slabe. Situația prizonierilor români de la Helmstedt s-a mai îmbunătățit prin primirea de ajutoare din afară. Spre exemplu, în decembrie 1917, li s-au trimis pesmeți din Franța, în martie 1918 unii prizonieri români au primit pachete din țară. De asemenea, s-au primit haine și ghete trimise prin Crucea Roșie (din Franța) în prima decadă a lunii aprilie 1918. Disensiunile între prizonierii români, din diverse cauze, nu au lipsit nici în acest lagăr, ele fiind încă puternice în ianuarie 1918.
În lagărul Helmstedt, prizonierii români organizau șezători în mod sistematic. O asemenea șezătoare a avut loc cu prilejul zilei de 10 mai 1918. Un profesor prezenta prelegeri pedagogice destinate mai ales învățătorilor, iar un altul ținea lecții cu privire la alimentația necesară omului pusă în comparație cu ceea ce primeau prizonierii la Helmstedt. Ofițerii români au încercat să reconstituie în lagăr atmosfera de sărbătoare de Anul Nou 1918, plugușorul cu clopoțel, buhai și pocnete de bici. Prin efortul unui ofițer dedicat a fost constituită o orchestră. Funcționa și un teatru, repertoriul lui Caragiale fiind foarte apreciat. Din aprilie 1918 a funcționat în lagăr și un cinematograf.
Existau în lagăr atât cărți românești, care fuseseră aduse de ofițeri în bagajele lor, dar și cărți comandate din Germania, Elveția și Franța. Pe de o parte cărțile erau apreciate pentru că ajutau la trecerea timpului într-un mod plăcut, pe de alta pentru că ajutau la pregătirea în anumite domenii a celor aflați acolo. În vara anului 1918, în momentul repatrierii, biblioteca adunată de prizonierii de la Helmstedt urma să fie dusă în țară și donată Cercului Militar din Chișinău.
La Helmstedt se aflau și soldați români prizonieri. Aceștia se găseau într-o situație și mai grea decât ofițerii. La sfârșitul anului 1917, hainele cu care fuseseră prinși în urmă cu un an erau ferfenițite și erau încălțați cu niște saboți „imposibili”. Slăbiți de foame, arătau ca niște umbre. Ofițerii români aflați la Helmstedt au încercat să-i ajute pe soldații care le fuseseră trimiși ca ordonanțe. Un Sfat al soldaților români s-ar fi constituit în noiembrie 1917 la Helmstedt. Soldații respectivi se manifestau împotriva ofițerilor. S-ar fi urmărit influențarea soldaților veniți din lagărele unde erau și prizonieri ruși.
Mulți ofițeri români prizonieri nu și-au ascuns bucuria la aflarea veștii – la sfârșitul lunii februarie 1918 – că urma să se încheie pacea între România și Centrali. Alții păreau să regrete că țara lor se recunoștea înfrântă. Prizonierii primeau scrisori din Moldova, unde cei apropiați le transmiteau în primăvara-vara anului 1918 că trenuri cu prizonieri repatriați soseau zilnic, numai „ei” nu se găseau acolo. Părinții își așteptau „băieții”.
Unii prizonieri au primit dreptul de a participa, în aprilie 1918, la slujbele religioase din bisericile germane, protestante în cazul celor de la Helmstedt. Cei care știau germana înțelegeau și apreciau predicile pastorilor luterani. După trecerea perioadei de început a prizonieratului, care a fost cumplită și pentru ofițeri, după încheierea păcii și perspectiva de a pleca acasă, unii prizonieri începeau să vadă calitățile germanilor, începeau să vadă oamenii din foștii adversari.
Lagărul Danzyg-Troyl
La Danzyg-Troyl, în Pomerania, a existat un lagăr în care au fost internați mai ales prizonieri de război ruși, dar și români, englezi și francezi. Românii au fost în număr de peste 500, în cea mai mare parte ofițeri. Prizonierii erau cazați pe nave ancorate la mal.
Civilii români internați în lagărul Holzminden
După ce România a intrat în război contra Puterilor Centrale, cetățenii români aflați pe teritoriul acestora au fost internați. Excepție au făcut membrii corpului diplomatic și membrii familiilor acestora. Civilii români care se găseau în Germania – intelectuali, studenți etc. – au fost internați la Holzminden, lângă localitatea cu același nume, în ducatul Braunschweig, la nord-vest de orașul Göttingen. În acest loc existau două lagăre, unul destinat prizonierilor de război aliați, iar cel de-al doilea rezervat civililor aliați aflați în Germania sau deportați din țările lor (spre exemplu, francezi și belgieni), precum și civililor germani considerați nesiguri.
Lagărul nr. 2, pentru internații civili, era împrejmuit cu un gard sârmă, iar soldații germani patrulau pe lângă el. O stradă principală de circa 400 de metri lungime ordona zonele și clădirile lagărului. Acestea din urmă aveau diferite funcții: reședința comandantului, cancelaria, poșta, telgraful și telefoanele, casieria, pompierii, bucătăriile soldaților și popota ofițerilor care asigurau paza internaților, depozite de provizii, cinci cantine ale internaților, bucătăria populară franceză, un lagăr pentru femei și copii internați, o infimerie, un spital, depozite de lemne și cărbuni, depozite de materiale diverse, carceră, barăci-biserici, comitetele de ajutor ale aliaților, universitatea populară, baraca cu internații care aveau probleme psihice, barăcile-atelier de cizmărie, croitorie, lemnărie, pentru împletit coșuri și pentru făcut mături, un magazin de unde internații puteau cumpăra haine, saboți de lemn și rufe. Internații locuiau în circa 100 de barăci.
Potrivit unei relatări postbelice, în momentul în care au ajuns românii la Holzminden, în septembrie-octombrie 1916, erau deja aproape 13.000 de internați acolo. Românii ar fi fost în număr de 526 la 26 octombrie 1916. Ei au fost repartizați în barăcile 81, 82, 83 și 84, despărțite de restul lagărului printr-un gard de sârmă, cu soldați patrulând de-a lungul lui. Între românii reținuți aici s-a aflat și pictorul Ghelman Lazăr, care avea studii la Academia de Artă din Charlottenburg, Academia de Arte Frumoase din München, Academia Julian și Ecole Supérieure des Beux-Arts din Paris.
Munca era obligatorie pentru internați, în special la muncile agricole, dar unii dintre ei au fost trimiși la lucru și în mine de cărbuni. Din cauza alimentației precare și a muncii excesive la care erau supuși, s-au înregistrat decese în rândurile civililor români aflați aici.
