Linkuri accesibilitate

În Myanmar zeci de mii de oameni au protestat în stradă împotriva loviturii de stat


Proteste în Myanmar
Proteste în Myanmar

În ciuda blocării internetului de junta din Myanmar, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, sâmbătă, în țara Asiei de Sud-Est pentru a protesta față de lovitura de stat aplicată de armată săptămâna aceasta și pentru a cere eliberarea liderei alese a țării, Aung San Suu Kyi, relatează Reuters. Protestatarii purtând haine roșii, culoarea Ligii Naționale pentru Democrație a lui San Suu Kyi, au scandat lozinci împotriva a ceea ce au numit „dictatura militară”, la Yangon, cel mai mare oraș al țării, în orașul Mandalay și în capitala Naypyidaw. Armata din Myanmar a arestat-o, luni, pe San Suu Kyi, care a condus țara în calitate de prim-ministră din 2016, a declarat stare de urgenţă pe o perioadă de un an şi a numit un general preşedinte interimar, spunând că alegerile parlamentare din noiembrie câștigate detașat de Liga Națională pentru Democrație ar fi fost fraudate.

XS
SM
MD
LG