Linkuri accesibilitate

În politică, simbolurile sunt decisive


Ni se spune adeseori că Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România n-ar fi avut consecințe palpabile, că ar fi fost un simplu exercițiu retoric. Consider că este o eroare. Raportul a spart monopolul istoricilor ceaușiști asupra documentelor esențiale privind înțelegerea trecutului recent al țării, Arhivele Naționale au fost democratizate. Au apărut de-acum mai multe ediții ale manualului de liceu despre regimul comunist (elaborat în cadrul IICCR în perioada Marius Oprea, în colaborare cu experți ai Comisiei Prezidențiale). Condamnarea de către șeful statului a regimului ilegitim și criminal a dus la deblocarea a milioane (1,7 milioane, dacă nu mă înșel) de dosare aflate în custodia SRI, ajunse și rămase până acum la CNSAS.

Să ne mai fi mirat de reacția furibundă a lui Dan Voiculescu și a trustului său de presă împotriva Raportului? Au existat și cazuri de reabilitări juridice ale victimelor comunismului pe baza Raportului. Colegul meu, istoricul Cristian Vasile, a scris despre aceste lucruri. În momentul morții lui Adrian Păunescu, când s-a produs ceea ce am numit atunci „marele bocet național”, Raportul a fost invocat în chip legitim de către cei care nu înțelegeau să participe la acea enormă mistificare care îl așeza pe Păunescu lângă Eminescu, pe post de poet național, și care justifica abdicările ignobile ale acestuia în anii comunismului dinastic. Dacă recitim ce se scrie în Raport despre Adrian Păunescu, vom înțelege reacțiile vehemente ale noilor și vechilor politruci, de la Mihai Ungheanu, Mihai Pelin și Gh. Al. Cazan la Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Ion Iliescu, Ioan Scurtu, Gh. Buzatu și Dumitru Popescu (Dumnezeu).

Funcția Raportului a fost una deopotrivă cognitivă și simbolică. Reconcilierea nu se poate nicicând întemeia pe minciună și amnezie. Este vorba despre ceea ce profesorul Florin Țurcanu a definit drept exorcizare prin cunoaștere. Raportul servește ceea ce literatura de specialitate numește justiție morală. Tocmai de aceea am spus că a fost vorba de o „Truth Commission”, precum cele din Africa de Sud, Argentina, Chile, Germania (condusă de pastorul Rainer Eppelmann), Guatemala, Uruguay.

N-aș compara însă Raportul cu cartea unui autor. Este rezultatul efortului colectiv al unei comisii formată din personalități științifice și intelectuale, precum și din figuri marcante ale societății civile. Multe capitole au fost scrise de experții Comisiei. Să dau un exemplu: după mine, și nu doar după mine, ar fi greu de găsit un cercetător comparabil cu profesorul Eugen Negrici în ceea ce privește destinul literaturii românești sub comunism. Împreună cu profesorul N. Manolescu, membru al Comisiei Prezidențiale, dl Negrici a elaborat capitolul pe subiect. La fel, nu știu pe nimeni mai potrivit decât Germina Nagâț să scrie despre profilul informatorului de Securitate. Eu însumi am aflat din Raport multe lucruri noi. Filosofia Raportului, afirmată explicit în Introducere, rămâne una civic-liberală, deci opusă oricăror viziuni exclusiviste, de tip totalitar.

Am mai scris și în alte ocazii, valoarea Raportului este multidimensională: sinteză științifică (state of the art); probatoriu (ceea ce a accentuat istoricul Alexandru Platon într-un articol apărut în revista Contrafort de la Chișinău); referențial moral și fundament al unei ordini a libertății întemeiată pe adevăr istoric (lucru subliniat de Gabriel Liiceanu, Virgil Nemoianu, Dragoș Paul Aligică, Teodor Baconschi, Ioan Stanomir, Doina Jela, Andrei Cornea, Valeriu Stoica, Anca Cernea, Radu Preda, Angela Furtună, Mircea Mihăieș, Marius Stan, Cristian Ghinea, Cristian Teodorescu, Dennis Deletant, Tom Gallagher, Charles King, Traian Ungureanu, Gelu Ionescu, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Viorel Padina, Bogdan C. Iacob, Vlad Mureșan, Marius Vasileanu și mulți alții). Să mai adaug un lucru esențial: în politică, simbolurile sunt decisive.

XS
SM
MD
LG