Linkuri accesibilitate

În R. Moldova are loc Ziua Națională a Vinului


Moldova -- vin, șampanie, divin, bere, alcool de vânzare într-un magazin de cartier din orășelul Ștefan Vodă, afaceri, business, comert, alcoolice, 18Jul 2020

În Republica Moldova are loc Ziua Națională a Vinului. Evenimentul se află la cea de-a 19-a ediție, iar ceremonia de inaugurare s-a desfășurat la Vinăria Rădăcini Wines. Formatul sărbătorii din acest an este diferit de cei precedenți, având loc doar transmisiuni online, informeaza agenția IPN.Prezenți la eveniment au fost reprezentanți ai Guvernului și corpului diplomatic care i-au felicitat pe viticultorii moldoveni pentru rezultatul muncii acestora. Vinurile produse în Moldova au obținut de-a lungul anilor peste 850 de distincții internaționale. „Vom fi alături de vinificatorii moldoveni, îi vom ajuta să treacă prin aceste vremuri grele și vom aștepta să ne întâlnim pentru a degusta cele mai bune vinuri moldovenești” a declarat ambasadorul american la Chișinău, Dereck J. Hogan, în cadrul mesajului său cu ocazia Zilei Naționale a Vinului. „Mă mândresc cu faptul că Statele Unite prin intermediul USAID este partenerul strategic al industriei vinicole din Moldova. Datorită produselor dumneavoastră și cu ajutorul nostru, Moldova a devenit cunoscută în întreagă lume, ca fiind casa celor mai bune vinuri.”, a mai spus ambasadorul american.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG