Linkuri accesibilitate

În R.Moldova, fiecare a cincea femeie este hărțuită sexual la locul de muncă


La un marș împotriva discriminării la Chișinău
La un marș împotriva discriminării la Chișinău

De ce victimele ezită să vorbească deschis despre înjosirile la care sunt supuse?

În 2010, pentru prima dată în Codul Penal al Republicii Moldova a fost inclus un articol care ar pedepsi hărţuirea sexuală. Însă puţine sunt victimele care acceptă să denunţe un abuzator pentru avansurile sau atingerile umilitoare la care au fost supuse. Până în prezent, arată datele Centrului parteneriat pentru dezvoltare, numărul condamnărilor în instanţă este de câteva zeci, mult mai puţin decât cifra reală a cazurilor de hărţuire. De ce victimele ezită să vorbească deschis despre înjosirile la care sunt supuse?

În Republica Moldova despre hărţuirea sexuală se vorbeşte cu jumătate de gură, spun apărătorii drepturilor omului. În primul rând, pentru că mulţi în continuare nu văd o problemă în faptul că o femeie este pipăită insistent sau îmbrățișată împotriva voinţei sale. Despre acest fenomen îngrijorător se discută public mai ales datorită campaniilor iniţiate de femeile din toată lumea. Cea mai recentă campanie şi cea mai de succes este mişcarea „MeToo”, în traducere din engleză „Şi eu”, care dezvăluie cazuri de hărţuire sexuală ţinute până acum în tăcere şi care a pornit cu denunţuri inclusiv împotriva unor celebrităţi de la Hollywood.

Asemenea iniţiative sunt cruciale pentru victime, spune avocatul Vadim Vieru, care a oferit asistenţă inclusiv persoanelor ce au avut de suferit de pe urma hărţuirii sexuale. Şi asta pentru că le ajută să iasă din anonimat şi să ceară ajutorul poliţiei:

„Abia acum victimele încep să raporteze această situaţie şi dacă e să facem o paralelă cu alte fenomene similare care au fost la noi în Republica Moldova, ne amintim de cazurile de violenţă în familie care până nu demult nu erau prea raportate, între timp legislaţia a fost perfecţionată, victimele au început să cunoască despre remedii şi au început să le folosească. Aşa este şi cu fenomenul de hărţuire sexuală. Suntem la început de cale şi sunt sigur că dacă victimele vor cunoaşte că inclusiv acele atingeri indecente pe care le face colegul nu sunt legale şi nu trebuie tolerate sub nicio formă. Inclusiv potenţialii agresori trebuie să cunoască că în caz de anumite acţiuni, vor purta răspundere”.

Centrul parteneriat pentru Dezvoltare oferă sprijin inclusiv victimelor hărţuirii sexuale. Pentru a înţelege ce amploare are acest fenomen în Republica Moldova s-a făcut un sondaj care a scos la iveală faptul că fiecare a cincea femeie angajată a fost hărţuită sexual la locul de muncă, inclusiv prin forme uşoare ale hărţuirii – îmbrăţişări împotriva voinţei acesteia sau glume cu substrat sexual. Gravă este şi atitudinea populaţiei faţă de acest fenomen, spune reprezentanta Centrului parteneriat pentru Dezvoltare, Natalia Covrig:

„Percepţia populaţiei de fapt constituie o provocare pentru persoanele care s-au confruntat cu situaţii de hărţuire. Mai mult de jumătate din cetăţenii Republicii Moldova blamează sau consideră victimele hârțuirii sexuale a fi vinovate pentru ceea ce li s-a întîmplat. Circa 60% din populaţie consideră că persoanele hărţuite au provocat singure situaţiile de hărţuire prin comportamentul lor sau prin ţinuta pe care au avut-o la moment. Totodată, este important faptul că circa 20% din oameni consideră că actele de hărţuire sau asemenea comportamente abuzive nu sunt de evitat în relaţiile şef-subaltern sau profesor-student. Aceasta arată, de fapt, că avem foarte mari lacune şi la nivel de percepţie”.

Sentinţele de condamnare în baza articolului din Codul Penal ce se referă la hărţuirea sexuală pot fi numărate pe degete, spune avocata Centrului de Drept al Femeilor, Arina Ţurcanu. Motive ar fi mai multe: deseori victimele se adresează prea târziu în instanţă, când este foarte greu să aduni suficiente probe pentru a demonstra un caz de hărţuire sexuală, pe de altă parte, nici procurorii sau judecătorii nu sunt suficient de pregătiţi pentru a investiga un asemenea dosar, mai ales că legislaţia este foarte neclară, spune avocata:

„De multe ori avem victime care pe parcursul urmăririi penale renunţă sau vor să renunţe la plângerea penală depusă şi anume din considerentul că sunt supuse unor acţiuni procesuale nejustificate cum ar fi confruntarea, fiind nevoite să fie faţă în faţă cu agresorul. La fel, la moment cadrul penal nu prevede posibilitatea victimei de a beneficia pe parcursul urmăririi penale de asistenţă psihologică. O altă dificultate pentru victimă este anume stereotipul şi prejudecăţile de gen, care le împiedică să obţină un remediu efectiv din partea justiţiei. Victimele pot să renunţe anume de teama că vor fi blamate, etichetate mai ales în comunităţile mici.”

Apărătorii drepturilor omului au venit cu un şir de recomandări pentru a scoate din anonimat problema hărţuirii sexuale. Mingea ar fi acum în ograda autorităţilor, spun ei, care ar trebuie să modifice legislaţia astfel încât să fie foarte clar clasificate formele de hărţuire sexuală, la fel şi identificarea unui mecansim care să încurajeze victimele să raporteze asemenea cazuri şi să le ofere siguranţa că nu vor fi blamate dacă vorbesc deschis despre problemele cu care se confrunta.

Previous Next

XS
SM
MD
LG