Linkuri accesibilitate

În Rusia, «scapă cine poate» și cum moartea lui Godard nu a fost chiar o «sinucidere legală»


Recrut la un centru medical militar din Moscova. 
Recrut la un centru medical militar din Moscova. 

Va ridica oare Occidentul din umeri, lăsând să treacă (shrug off) amenințările nucleare ale lui Putin? se întreabă la Londra Financial Times.

Cu toată ‘disperarea’ lui, Putin va fi învins în Ucraina, spune și Liz Truss, șefa guvernului britanic, citată de The Daily Telegraph. Liz Truss a condamnat amenințările nucleare ale lui Putin, dar și mobilizarea parțială, spunând că asta înseamnă că regimul lui Putin se pregătește să trimită zeci de mii de oameni la o moarte sigură.

Ieri au avut loc iarăși proteste în zeci de orașe din Rusia, unele devenind devenind chiar violente. La Moscova, protestatarii au scandat: „Putin în tranșee!”. În orașul Novosibirsk, un tânăr rus a fost filmat strigând: „Nu vreau să mor pentru Putin”.

Peste 1000 de persoane au fost arestate de autoritățile ruse în mai mult de 35 de orașe.

«In Rusia, scapă cine poate», este titlul care acoperă mare, în această dimineață, prima pagină a cotidianului francez Libération, care se ocupă de “rezerviștii cu frica agățată la țeava puștii”.

O altă copertă remarcabilă este cea din The Spectator, în Marea Britanie, care, sub titlul «Încolțit» (Cornered) are o caricatură reprezentându-l pe Putin în uniformă ofițerească, prăvălit cu spatele la zid și tremurând cu degetul pe butonul roșu nuclear. Pentru revista britanică, în ciuda semnelor care indică o posibilă înfrângere militară a Rusiei, autocratul de la Kremlin rămâne mai periculos ca oricând.

Peste ocean, The Washington Post scrie că regimul nord-coreean a negat informațiile furnizate de serviciile de informații americane conform cărora ar fi furnizat arme Rusiei, acuzând administrația Biden că răspândește zvonuri menite să păteze imaginea Phenianului. „Nu am exportat niciodată arme sau muniții în Rusia până acum și nu plănuim să exportăm”, a declarat joi un înalt oficial nord-coreean din apărare, citat în presa de stat.

Tot Washington Post scrie că aceeași administrație Biden i-a trimis în secret un mesaj personal lui Putin, avertizându-l să nu folosească butonul nuclear.

In Italia, La Repubblica subliniază că NATO a anunțat deja că nu va recunoaște «referendumurile» care încep astăzi în cele patru regiuni ale Ucrainei ocupate de ruși. Dar tot La Repubblica, precum întreaga presă italiană de altfel, are ca temă principală alegerile generale de duminică, 25 septembrie, care ar putea aduce la putere nu doar o femeie (Giorgia Meloni) ci și extrema dreaptă post-fascistă (partidul Giorgiei Meloni, Fratelli d’Italia), în alianță cu formațiunile celorlalți lideri ai dreptei, Silvio Berlusconi și Matteo Salvini.

Astăzi este ultima zi de campanie electorală legală în Italia.

Din nou Godard și sinuciderea asistată în Elveția

În sfârșit, Libération în Franța revine asupra unei întrebări puse foarte des de cititori după moartea, la vârsta de 91 de ani, a marelui cineast franco-elvețian Jean-Luc Godard, despre care se știe că a recurs la eutanasie (assistance au suicide), legală în Elveția.

Întrebarea pusă foarte des, în urma unor declarații oarecum confuze ale familie, este dacă în Elveția se poate avea într-adevăr recurs la un soi de «sinucidere asistată», legală, fără a fi «bolnav».

Unii membri ai familiei spuseseră în presă că Godard era «pur și simplu epuizat». Însă asociația Exit, care l-a însoțit pe cineast, spune că lucrurile nu stau atât de simplu nici in Elveția și că în realitate acesta a trebuit să furnizeze un motiv medical. Libération explică așadar că în realitate, Godard, chiar dacă el a fost într-adevăr cel care a ales să moară, a trebuit totuși să furnizeze un dosar medical.

Copreședintele Exit lămurește astfel că „Jean-Luc Godard nu era „epuizat”, ci bolnav”: — «Libération pusese titlul: „Godard nu era bolnav, ci doar epuizat”. Dar acest lucru este fals. Și e important să se știe asta», a spus el pentru ziarul elvețian Le Temps. — «Domnul Godard, pentru a putea fi ajutat de Exit, a fost nevoit să ne trimită o fișă medicală, care a fost acceptată de unul dintre consilierii noștri medicali. El era victima multor polipatologii invalidante legate de vârsta sa înaintată. Când vorbim despre „obosit de viață”, ne referim la faptul că persoana simte că a trăit suficient și că a ajuns la capăt. Dar sinuciderea asistată pentru asta nu există în nicio țară. În prezent, nu există nicio lege în Elveția care să ajute o persoană să moară fără un motiv medical.»

«Maladia» nu are o definiție legală

Pentru a înțelege mai bine, trebuie să ne întoarcem în 2014: asociația elvețiană Exit a extins în acel an cazurile în care acceptă să ofere sinucidere asistată, rezervată până atunci persoanelor care suferă de „dureri insuportabile legate de sfârșitul vieții”. De atunci, ea a indicat că pentru a obține această asistență trebuie ca persoana „să sufere fie de o boală incurabilă, fie de dureri intolerabile, fie de polipatologii invalidante legate de vârstă”.

Acestea din urmă, însă, nu sunt definite legal: „În domeniul sinuciderii asistate, nu există definiții precise. Acestea sunt dificultăți cauzate de bătrânețe, care se pot acumula”, detaliază ziarul elvețian Le Matin. Exemplu? Durere cronică, dificultăți de respirație, oboseală intensă, probleme de auz sau de vedere, incontinență, pierderea parțială sau totală a mobilității sau autonomiei. Afecțiuni la care se poate adăuga suferința psihologică, depresia, un sentiment de izolare, pierderea demnității etc. O persoană deosebit de obosită și slăbită de vârstă, așa cum părea să fie Jean-Luc Godard, potrivit rudelor intervievate de Libération, poate fi considerată așadar că suferă de polipatologii invalidante și beneficiază de sinucidere asistată, chiar și în absența unei boli incurabile.

Intreaga dezbatere e completată pe un ton de umor macabru de către săptămânalul politico-satiric francez Charlie Hebdo, care scrie, însoțit de o caricatură atroce (numai în ediția pe hârtie) și făcând aluzie la starea sistemului medical francez, că dacă Godard dorea să o termine mai repede, n-avea decât să meargă la Urgențe în Franța…

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG