Linkuri accesibilitate

În sistemul penitenciar din stânga Nistrului sunt înregistrate 282 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19


Cel puțin 174 de deținuți dintr-o închisoare din regiunea transnistreană sunt tratați de Covid-19 într-un spital mobil deschis pe lângă penitenciar, anunță Centrul de comandă pentru combaterea epidemiei de la Tiraspol. În total, în sistemul penitenciar sunt înregistrate 282 de cazuri de îmbolnăvire.

Despre existența focarului de coronavirus s-a anunțat săptămâna trecută, fără să se precizeze la ce penitenciar a fost înregistrat acesta. Șefa departamentului de justiție, Alexandra Tumba, declara atunci că majoritatea cazurilor sunt asimptomatice, iar în situații mai rare pacienții au febră sub 38 de grade.

În cadrul penitenciarului a fost dislocat un spital mobil, iar pentru îngrijirea celor 174 de bolnavi au fost delegați trei medici. „Deținuții bolnavi primesc o alimentație mai bogată, au fost cumpărate medicamente anti-Covid și vitamine, iar la necesitate pacienții vor fi transportați sub escortă pentru a li se face tomografie computerizată”, a spus responsabila de la Tiraspol.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG