Linkuri accesibilitate

În Statele Unite continuă protestele antirasiale declanșate după ce un polițist alb a ucis un afroamerican


Detroit este unul dintre orașele în care s-au declanșat proteste după moartea lui George Floyd

În cel puțin 30 de orașe americane au continuat proteste masive, antirasiale, provocate de moartea, luni, a unui afroamerican la Minneapolis, în timp ce era reținut de un polițist alb.

Unele proteste au degenerat în acte de violență iar în mai multe orașe s-a impus între timp interdicția de circulație pe timpul nopții, începînd cu Minneapolis. Alte orașe cu interdicții ferme sunt Los Angeles, Philadelphia și Atlanta, unde vineri noapte fusese atacat și sediul postului de televiziune CNN.

Poliția a fost prezentă în număr mare peste tot, folosind gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, pentru a încerca să pună capăt violențelor. Au fost incendiate mașini, clădiri au fost devastate, magazie golite. Președintele Donald Trump a pus violențele pe seama unor „hoți și anarhiști” și a atras atenția că nu va permite ca „violența să domine”, acuzându-l pe guvernatorul democrat al statului Minnesota că nu reușește să controleze situația la Minneapolis.

Mai multe mii de persoane au manifestat paşnic sâmbătă la Toronto pentru a denunţa violenţele poliţiei şi rasismul, în Statele Unite ca şi în Canada.
Manifestaţia a fost organizată în urma decesului unei tinere de culoare miercuri la Toronto, căzută de la un balcon, în cursul unei intervenţii a poliţiei în circumstanţe neelucidate deocamdată. Dar se înscrie în serie protestelor din America vecină, provocate de uciderea lui George Floyd la Minneapolis.

XS
SM
MD
LG