Linkuri accesibilitate

În timpul tulburărilor din Kazahstan au fost uciși 164 de oameni (ministerul sănătății)


După protestele violente de la Almatî
După protestele violente de la Almatî

În Kazahstan, autoritățile susțin că în timpul tulburărilor din prima săptămână a lunii ianuarie au fost uciși cel puțin 164 de oameni, relatează presa kazahă, citând un anunț al ministerului sănătății. Anterior s-a anunțat că și-au pierdut viața cel puțin 16 membri ai structurilor de forță și 26 de manifestanți pe care autoritățile i-au numit „teroriști”.

Nu s-a făcut vreo precizare despre câte victime au existat printre protestatarii pașnici sau participanții la dezordini și jafuri, sau printre cei care nu au participat la manifestaţii. Presa a relatat că printre victime sunt trei copii.

Potrivit relatărilor unor martori, forțele de securitate au deschis focul și asupra protestatarilor pașnici.

Anterior, președintele kazah Kasîm-Jomart Tokaiev a spus că poliția și armata au primit ordin să tragă fără avertisment, decizie criticată de organizații internaționale pentru drepturile omului.

Oficial, cei mai mulți oameni – 103 - au fost uciși în Almatî, centrul tulburărilor din ultimele zile și unde continuă să se audă focuri de armă. Sunt victime și în alte câteva regiuni ale țării.

Totodată, ministerul kazah al sănătății spune că, în ultimele zile, au solicitat asistență medicală peste două mii de oameni, dintre care zeci de persoane au fost spitalizate.

Pe 10 ianuarie în Kazahstan a fost declarată zi de doliu național.

XS
SM
MD
LG