Linkuri accesibilitate

Îngrijirea paliativă: legislație și probleme morale (VIDEO)


Imagine de la un centru de îngrijiri paliative

Îngrijirea paliativă, o practică bine cunoscută peste hotare, a prins rădăcini în Republica Moldova abia la începutul anilor 2000.

Îngrijirea sau asistența paliativă are o cu totul altă dimensiune într-o țară cum e Belgia, care practică legal și foarte frecvent eutanasia, și țările unde religia este încă influentă (ceea ce nu e cazul Belgiei), și unde îngrijirea paliativă poate fi văzută ca înscriindu-se într-un soi de umanism al reconfortării.

Îngrijirea paliativă: legislație și probleme morale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:00 0:00
Link direct

Noțiunea și practicile s-au născut de altfel în spitalele și ospiciile ordinelor religioase. Încetul cu încetul, metode și tehnici de ameliorare a suferințelor în cazul bolilor incurabile sau în fază terminală au ajuns să fie inserate în sistemele de sănătate oficiale. Incurabil sau aflat în fază terminală sunt criterii esențiale care definesc asistența paliativă, care nu are ca scop vindecarea, ci doar reducerea suferințelor pacientului.

În țări, din nou, cum este Belgia, dar și în Olanda vecină, importanța îngrijirii paliative a scăzut mult în ultimii ani, după legalizarea eutanasiei. Într-adevăr, mulți preferă să-și scurteze agonia și presiunea asupra familiei și celor apropiați reducând durata așteptării sfârșitului inevitabil, mai ales dacă în perioada îngrijirilor paliative intervin și lungi momente de inconștiență, care poate deveni definitivă. Sigur, asta a putut duce și la controverse, mai ales în cazurile, din ce în ce mai frecvente în Belgia și Olanda, unde eutanasia poate fi aplicată și copiilor.

În Franța, în schimb, cazul recent, extrem de mediatizat, al bolnavului Vincent Lambert a revelat toate faliile unui sistem hibrid, care face Franța să fie cu mult în urma țărilor vecine, Belgia sau Elveția, sau chiar și Luxemburgul. Acesta era un tânăr care rămăsese cvadriplegic în urma unui accident și care a fost menținut un deceniu într-o stare vegetativă pentru că familia refuza să-l lase să moară. A trebuit ca Consiliul de Stat (echivalentul Curții Supreme) să decidă întreruperea îngrijirii pentru ca tânărul aflat într-o stare vegetativă de un deceniu să fie lăsat să moară. Asociația franceză a Asistenței Paliative a deplâns public instrumentalizarea politică a acestui caz.

În cele mai multe cazuri, îngrijirea paliativă ar trebui acordată acasă, însă acest lucru este rareori posibil din rațiuni de cost și de logistică și infrastructuri. Apoi, asistența paliativă include și una psihologică, pentru a atenua efectele depresiei induse de boala incurabilă și prelungită.

Grija cea de pe urmă
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:13:47 0:00

În sfârșit, în afară de structurile naționale, proprii fiecărei țări, să mai spunem că există și un centru pan-european al asistenței paliative, instalat la Trondheim, în Norvegia.

***

Asistența paliativă în Republica Moldova este dezvoltată insuficient şi fragmentar. Numărul persoanelor care suferă de boli incurabile şi avansate, care nu mai răspund la tratament şi din această cauză necesită îngrijiri paliative, se estimează la circa 25 de mii. Doar 8 la sută dintre acești pacienți beneficiază de îngrijiri paliative ce ușurează suferința persoanelor ajunse în faza terminală a vieții. Sunt doar câteva constatări dintr-un raport alcătuit de avocatul poporului care analizează în ce măsură R. Moldova a aplicat prevederile Rezoluţiei OMS din 2014 privind consolidarea îngrijirilor paliative.

Îngrijirile paliative sunt abordate în Moldova doar în contextul diagnozelor de natură oncologică, fiind neglijată o listă mult mai largă de afecțiuni cronice și degenerative. Şi asta pentru că componenta îngrijirilor paliative este inclusă doar în Programul național de control al cancerului.

Mihai Cotorobai
Mihai Cotorobai

Avocatul poporului, Mihai Cotorobai, constată că majoritatea spitalelor nu au personal calificat pentru prestarea serviciilor de asistență paliativă, iar secțiile destinate pentru îngrijire paliativă nu au dotarea necesară.

Îngrijirile pacienților în faze terminale este acordată mai cu seamă de către lucrătorii sectorului de asistență primară, care nu sunt motivaţi financiar să ofere îngrijire paliativă la domiciliu şi nu întotdeauna dispun de cunoștințe adecvate pentru a presta calitativ astfel de servicii. Bunăoară asistenţa medicală primară eşuează chiar şi la evaluarea durerii, or îngrijirea paliativă presupune tocmai controlul durerii. În marea majoritate a cazurilor medicii de familie ezită să iniţieze tratamentul cu analgezicele necesare.

Faptul că doar medicul oncolog poate prescrie preparate pentru reducerea durerii scade semnificativ accesul persoanei la medicația necesară în timpul adecvat, crescând riscul perioadelor de aflare în durere, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului pacientului la atenuarea suferinței și tratament uman.

Aşadar puținii specialiști instruiți și lipsa echipamentelor necesare pun rudele persoanelor bolnave față în față cu o sarcină grea – să aibă grijă de oamenii lor dragi în funcție de priceperea lor și mijloacele de care dispun. O altă constatare e că asistența paliativă este organizată parțial, limitată în timp, atât la nivel de asistență primară – unde există doar 36 de vizite la domiciliu pe an, cât și la nivel spitalicesc, unde există doar 30 de vizite la pat pe an. Aceste norme sunt impuse de CNAM în condițiile în care nu sunt dezvoltate suficient alte forme de oferire a îngrijirii paliative, cum ar fi echipe mobile sau centre de zi.

Una din cauzele problemelor din domeniu este subfinanțarea acestuia. Deşi Casa Naţională de Asigurări în Medicină aloca în fiecare an fonduri mai mari, acestea nu acoperă cheltuielile reale de consumabile necesare în îngrijirea pacientului aflat în paliație și pentru efectuarea de vizite bolnavilor în fază terminală.

În condiţiile în care statul face prea puţin pentru a acoperi necesităţile acestor pacienţi, sarcina şi-o asumă organizaţiile non-guvernamentale. Numai că acestea în loc să fie sprijinite de stat, se confruntă cu diverse dificultăți, de la ignoranţa din partea autorităților locale şi până la suportarea unor costuri enorme pentru chirie de spații. Existența acestor servicii este posibilă doar cu susținerea unor finanțări din partea partenerilor externi, fără a avea suport din partea statului. Îngrijirea paliativă, o practică bine cunoscută peste hotare, a prins rădăcini în Republica Moldova abia la începutul anilor 2000 cu sprijinul oferit de Fundaţia Soros.

XS
SM
MD
LG