Linkuri accesibilitate

Șapte județe din România și litoralul din Bulgaria pe lista zonelor de risc a Germaniei


Aeroportul din Düsseldorf, Germania, iulie 2020

Germania a revizuit condițiile de intrare pe teritoriul său ca urmare a actualizării listei zonelor de risc. Ministerul de externe de la Berlin a pus pe această listă litoralul din Bulgaria și șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş.

Pentru zonele de risc există un avertisment de călătorie. Toate persoanele, indiferent de cetățenie,care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista zonelor de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19.

De asemenea, persoanele care intră în Germania venind dintr-o zonă de risc, inclusiv din cele șapte județe menționate, sunt obligate să completeze un formular de localizare.

Sâmbătă, în România au fost raportate alte 1.350 de cazuri noi de coronavirus, bilanțul total al infecțiilor urcând la 60.623, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. S-au înregistrat și 43 de decese noi legate de Covid-19, ceea ce aduce totalul la 2.659.

XS
SM
MD
LG