Mai în fiecare zi apar în presă informații despre efectele crizei economice și financiare asupra culturii, în Statele Unite îndeosebi: orchestre simfonice desființate, planuri de premiere teatrale și de operă abandonate sau mult restrînse, personal trimis în șomaj. Au surprins cu atît mai mult cifrele date de o agenție americană care monitorizează intrările în sălile de cinematograf. In Statele Unite, vînzările de bilete la filme au crescut în decurs de un an cu 17,5%, pînă la 1, 7 miliarde de dolari. Suma nu este atît de mare fiindcă biletele s-ar fi scumpit. Și numărul celor ce au mers la filme a crescut cu aproape 16%, iar criticii de cinema apreciau în “New York Times” că dacă tendința se menține, s-ar ajunge la un record ne mai atins de mai bine de două decenii.
Un expert cultural de la Univesitatea din California de Sud punea tendința, parțial glumind pe seama dorinței resimțite de americani în acest moment de a se ascunde într-un loc în întuneric. Și același expert adăuga de data aceasta mai serios, îl citez, “oamenii vor să-și uite necazurile și vor să fie alături de alți oameni”. Aparent, curentul a fost susținut și de atitudinea studiourilor de cinema care în ultimele luni au produs mai multe filme amuzante, în detrimentul celor mai serioase și mai sumbre. Motivul pentru industrie l-a constituit nu atît criza în perspectivă cît constatarea scăderii accentuate cu un an în urmă a celor ce mergeau la filme în oraș.
Filmele constituie o atracție încă suficient de convenabilă din punct de vedere financiar, chiar dacă biletul pentru un film cu efecte în 3 dimensiuni, se ridică la 15 dolari pentru un adult și 9 pentru un copil. Intervievată de New York Times o tînără spunea: “In momentul de față este ridicol să cheltuiești sute de dolari pentru a-ți duce copiii la Disneyland. Pentru 60 de dolari și ceva mărunțiș pentru dulciuri, pot rămîne o mamă iubită și să le ofer puțină bucurie”.
Nevoia de a compensa timpurile grele cu amuzament nu este însă o constantă. Ultima oară cînd s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de spectatori în sălile de cinema americane a fost în 1989, cînd rata șomajului se ridica, azi se spune la un procent confortabil, de numai 4-5%. Este adevărat că în 1982, numărul spectatorilor a crescut brusc cu 10%, într-o vreme cînd rata șomajului înregistrase și ea o creștere nefericită cu peste 10%. Apoi, pe măsură ce economia și-a revenit, numărul spectatorilor a scăzut în 1985, cu 12%.
Studiile cu adevărat științifice lipsesc. Unul din puținele publicate de o specialistă de la Elon University, în 2002, semnala că segmentul de populație care mergea regulat, săptămînal, la un film a căzut de la aproximativ 65% în anii 30 la doar circa 10% în anii 60 ai secolului XX. Dacă actuala creștere de spectatori este datorată crizei economice sau unei producții sporite de filme de amuzament rămîne pentru moment un semn de întrebare.
Un expert cultural de la Univesitatea din California de Sud punea tendința, parțial glumind pe seama dorinței resimțite de americani în acest moment de a se ascunde într-un loc în întuneric. Și același expert adăuga de data aceasta mai serios, îl citez, “oamenii vor să-și uite necazurile și vor să fie alături de alți oameni”. Aparent, curentul a fost susținut și de atitudinea studiourilor de cinema care în ultimele luni au produs mai multe filme amuzante, în detrimentul celor mai serioase și mai sumbre. Motivul pentru industrie l-a constituit nu atît criza în perspectivă cît constatarea scăderii accentuate cu un an în urmă a celor ce mergeau la filme în oraș.
Filmele constituie o atracție încă suficient de convenabilă din punct de vedere financiar, chiar dacă biletul pentru un film cu efecte în 3 dimensiuni, se ridică la 15 dolari pentru un adult și 9 pentru un copil. Intervievată de New York Times o tînără spunea: “In momentul de față este ridicol să cheltuiești sute de dolari pentru a-ți duce copiii la Disneyland. Pentru 60 de dolari și ceva mărunțiș pentru dulciuri, pot rămîne o mamă iubită și să le ofer puțină bucurie”.
Nevoia de a compensa timpurile grele cu amuzament nu este însă o constantă. Ultima oară cînd s-a înregistrat o creștere masivă a numărului de spectatori în sălile de cinema americane a fost în 1989, cînd rata șomajului se ridica, azi se spune la un procent confortabil, de numai 4-5%. Este adevărat că în 1982, numărul spectatorilor a crescut brusc cu 10%, într-o vreme cînd rata șomajului înregistrase și ea o creștere nefericită cu peste 10%. Apoi, pe măsură ce economia și-a revenit, numărul spectatorilor a scăzut în 1985, cu 12%.
Studiile cu adevărat științifice lipsesc. Unul din puținele publicate de o specialistă de la Elon University, în 2002, semnala că segmentul de populație care mergea regulat, săptămînal, la un film a căzut de la aproximativ 65% în anii 30 la doar circa 10% în anii 60 ai secolului XX. Dacă actuala creștere de spectatori este datorată crizei economice sau unei producții sporite de filme de amuzament rămîne pentru moment un semn de întrebare.
