Linkuri accesibilitate

Mandat CPI de arestare împotriva preşedintelui Sudanului


Care este reacţia Casei Albe? Valeriu Sela relatează

Purtatorul de cuvint al Presedintiei americane a spus ca oricine a comis atrocitati in Darfur trebuie facut raspunzator. Robert Gibbs a adaugat ca presedintele Obama sprijina incetarea imediata a focului si punerea bazelor unei paci care sa reziste in timp.

Cei trei judecatori ai tribunalului l-au pus sub acuzare pe al-Bashir pentru crime impotriva umanitatii, dar au precizat ca nu exista suficiente dovezi in sprijinul alegatiei de genocid. Consecintele violentei din Darfur sint 300 de mii de morti si 2,7 milioane de refugiati.

Dar retinerea diplomatica cu care s-a pronuntat initial Casa Alba nu este intimplatoare si nu porneste de la nerecunoasterea gravitatii crimelor. Inculparea lui al-Bashir poate antrena violenta in cea mai mare tara din Africa si in regiunea inconjuratoare. Situatia e complicata. E putin probabil ca presedintele sa cedeze de bunavoie. Unii spera ca elemente din jurul sau ar putea sa incerce sa-l inlature, dar e putin probabil sa o faca rapid.

Daca cistiga timp, al-Bashir poate folosi alegerile, programate in 2009, ca un mijloc de legitimizare. El beneficiaza si de cartea externa; acum ca relatiile cu Occidentul sint compromise el poate juca cartea Chinei, Rusiei si statelor membre in Liga Araba si in Organizatia Unitatii Africane. Al-Bashir isi poate mobiliza militiile si opta pentru o solutie interna militara. Rebelii din Darfur se pot si ei simti impulsionati de verdictul tribunalului si initia noi atacuri in capitala Khartoum.

Consecinta potentialei violente: acordul tentativ de incetare a focului ar putea fi primejduit. Acordul complex de pace din 2005, intre nord si sud ar putea cadea si el victima instabilitatii. De atmosfera de incertitudine ar putea profita si grupari ostile occidentului, cum este Al Qaida. Administratia Obama pregatea o politica dura fata de regimul din Sudan, dar daca al-Bashir ramine la putere si daca se vede incoltit de Occident, spatiul de manevra si negociere al Washingtonului se poate si el reduce.

Exista si dilema daca guverne occidentale pot trata cu o persoana inculpata de Tribunalul Penal International. Daca se auto-izoleaza, agatindu-se de putere, presedintelui Sudanului ii ramine cartea externa chineza. China s-a opus in Consiliul de Securitate mandatului de arestare. Dar sprijinul Beijinului pentru regimul sudanez poate si el sa se evaporeze, daca violentele ameninta interesele energetice ale Chinei si lucratorii chinezi.





Vlad Spencer
XS
SM
MD
LG