Populaţia României scade încet, dar sigur. Diferenţa dintre decembrie trecut şi ianuarie acest an a fost de câteva mii de persoane. În minus. Nu e vorba de vreo boală, de vreun deficit genetic, ci despre o politică socială. Ani de zile politicienii au încercat să explice de ce primesc tinerele mame o sumă derizorie pentru perioada postnatală, indiferent cât au contribuit la fondul de asigurări de sănătate. Tuturor le-a fost neclar de ce ar trebui o femeie să primească mai puţini bani pentru că a născut şi ce poate face cu sumele derizorii date de stat pentru a-şi creşte copiii. Banii pe care nu-i primesc mamele nu s-au dus în programe naţionale de protecţie a copiilor.
În schimb, politicienii fac afaceri bune din naşterea copiilor. Cornul şi laptele livrate de clienţii partidului pe bani buni, manualele alternative impuse de minister, sălile de sport construite de clienţii şi stăpânii guvernelor, maşinile de transport pentru elevi scoase din jobenul scamatorilor economiei i-au ridicat pe mulţi la rangul de finanţatori ai partidelor. Iar programele primăriilor de case pentru tineri au ridicat preţul şi numărul şpăgilor şi au lăsat de izbelişte problema locuinţelor pentru familiile tinere. Milioanele de euro s-au scurs către zapciii partidelor care pavează drumurile către infern cu bunele lor intenţii.
Şi piaţa muncii a fost pregătită pentru criza demografică. Listele de şomaj sunt întocmite pe bază de vârstă. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât eşti mai liber de contract. Astfel încurajaţi, capii familiilor şi consoartele lor au împărţit harta Europei în pieţe de capital, luând cu asalt sistemele sociale, azilurile şi bancomatele ţărilor mai generoase cu rezidenţii lor. Au plecat milioane, iar autorităţile, incapabile să creeze locurile de muncă promise în toate campaniile electorale, au ţinut uşa deschisă pe direcţia de mers a forţei de muncă, dornice să evacueze cât mai repede excedentul şi să se laude cu şomajul aproape invizibil. Criza nu i-a convins pe transfugi să se întoarcă, preferând să fie şomeri acolo, decât muncitori la negru în ţară.
Aşa se face că familiile cu tot cu copiii lor actuali sau viitori sunt măcinate de criză, prostie şi corupţie adică de pietrele de moară care au atârnat de gâtul mai tuturor guvernelor din ultimele decenii. Sporul demografic negativ, adică tendinţa ca raportul dintre naşteri şi decese să fie în favoarea celor din urmă, este singura politică reuşită a diverselor guverne care au populat palatul Victoria. S-ar zice că scăderea biologică a poporului român a intrat pe fişa de post a fiecărui ministru al sănătăţii, al muncii sau de finanţe din perioada postcomunistă. Nimic nu le-a ieşit mai bine politicienilor decât reducerea cheltuielilor pe familie. Acum sunt tot mai puţine familii care-şi împart sărăcia şi indiferenţa politicienilor. Poate că de aceea toţi zic că încurajează familia. Pe principiul, mai puţini, deci puţin mai bogaţi. Paradoxul este ca cei puţin mai bogaţi sunt tot mai puţini, iar cei săraci tot mai mulţi!
În schimb, politicienii fac afaceri bune din naşterea copiilor. Cornul şi laptele livrate de clienţii partidului pe bani buni, manualele alternative impuse de minister, sălile de sport construite de clienţii şi stăpânii guvernelor, maşinile de transport pentru elevi scoase din jobenul scamatorilor economiei i-au ridicat pe mulţi la rangul de finanţatori ai partidelor. Iar programele primăriilor de case pentru tineri au ridicat preţul şi numărul şpăgilor şi au lăsat de izbelişte problema locuinţelor pentru familiile tinere. Milioanele de euro s-au scurs către zapciii partidelor care pavează drumurile către infern cu bunele lor intenţii.
Şi piaţa muncii a fost pregătită pentru criza demografică. Listele de şomaj sunt întocmite pe bază de vârstă. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât eşti mai liber de contract. Astfel încurajaţi, capii familiilor şi consoartele lor au împărţit harta Europei în pieţe de capital, luând cu asalt sistemele sociale, azilurile şi bancomatele ţărilor mai generoase cu rezidenţii lor. Au plecat milioane, iar autorităţile, incapabile să creeze locurile de muncă promise în toate campaniile electorale, au ţinut uşa deschisă pe direcţia de mers a forţei de muncă, dornice să evacueze cât mai repede excedentul şi să se laude cu şomajul aproape invizibil. Criza nu i-a convins pe transfugi să se întoarcă, preferând să fie şomeri acolo, decât muncitori la negru în ţară.
Aşa se face că familiile cu tot cu copiii lor actuali sau viitori sunt măcinate de criză, prostie şi corupţie adică de pietrele de moară care au atârnat de gâtul mai tuturor guvernelor din ultimele decenii. Sporul demografic negativ, adică tendinţa ca raportul dintre naşteri şi decese să fie în favoarea celor din urmă, este singura politică reuşită a diverselor guverne care au populat palatul Victoria. S-ar zice că scăderea biologică a poporului român a intrat pe fişa de post a fiecărui ministru al sănătăţii, al muncii sau de finanţe din perioada postcomunistă. Nimic nu le-a ieşit mai bine politicienilor decât reducerea cheltuielilor pe familie. Acum sunt tot mai puţine familii care-şi împart sărăcia şi indiferenţa politicienilor. Poate că de aceea toţi zic că încurajează familia. Pe principiul, mai puţini, deci puţin mai bogaţi. Paradoxul este ca cei puţin mai bogaţi sunt tot mai puţini, iar cei săraci tot mai mulţi!
