Vasile Botnaru: Ce câştigă şi ce pierd artiştii în sezonul ... electoral?
Gheorghe Cojocaru: Interesul este reciproc, iar câştigurile lor ca şi obligaţiile sunt după cum urmează: artiştii apar în scenă şi ridică tonusul publicului electoral, politicienii achită contra-cost aceste servicii, sperând să culeagă o roadă record de voturi după aceste spectacole. Se mai întâmplă ca eforturile depuse să nu fie la înălţimea aşteptărilor şi în acest caz politicienii sunt cei care pierd, iar actorii oricum nu rămân în pierdere. Pentru că eşecul în alegeri este al politicienilor şi nu al artiştilor.
Vasile Botnaru: Adrian Ursu a recunoscut că după ce apar în scenă într-o atare circumstanţă, artiştii trag cu obrazul, indiferent care-i rezultatul scrutinului.
Gheorghe Cojocaru: Nu ştiu cât timp anume ar putea trage cu obrazul un actor care a dat greş în campania electorală. Sigur, într-o vreme a comercializării totale, şi cântecul este un produs care se comercializează, dar probabil că actorul înzestrat de la Domnul cu harul cântecului ar trebui să dea dovadă de un minim discernământ la selectarea ofertelor. Nu cred că putem vorbi aici despre nişte criterii de care ar trebui să se conducă aceştia. Este la discreţia lor să opteze pentru o cooperare cu un concurent electoral sau altul. După cum nici mărimea onorariului nu ar trebui să fie unicul criteriu general valabil.
Vasile Botnaru: După ce unii artişti au acceptat să fie în Parlament, alţii acceptă să meargă în trupa de însoţire a politicienilor.
Gheorghe Cojocaru: Întradevăr vom observa nume cunoscute şi îndrăgite publicului spectator din Republica Moldova pe afişele concertelor electorale. Ceea ce oarecum frapează este angajarea unora dintre ei în serviciul electoral al comuniştilor cu care aceştia nu par a avea nimic în comun nici ca valori, nici ca educaţie culturală. Explicaţia în cazul acesta ar putea fi una de natură strict comercială. Oferta comuniştilor a fost, se pare, cea mai tentantă, iar în condiţiile în care criza va lovi tot mai tare, cine va mai avea curajul să le reproşeze ceva, chiar dacă, în interiorul lor, aceştia resimt un disconfort ori de câte ori apar în scenă sub simbolurile comuniste.
Vasile Botnaru: Se ştie ce onorarii incasează artiştii. Dar cine măsoară impactul electoral al muncii prestate de ei?
Gheorghe Cojocaru: Impactul este dificil de contabilizat. Nu artiştii decid soarta competiţiilor electorale. Ei sund doar decorul unei campanii electorale. Actorii reali sunt cei care vin şi pleacă odată la patru ani. Iar decorul, decorul va rămâne atârnat în continuare, spre deliciul sau oprobiul aceluiaşi public spectator.
Gheorghe Cojocaru: Interesul este reciproc, iar câştigurile lor ca şi obligaţiile sunt după cum urmează: artiştii apar în scenă şi ridică tonusul publicului electoral, politicienii achită contra-cost aceste servicii, sperând să culeagă o roadă record de voturi după aceste spectacole. Se mai întâmplă ca eforturile depuse să nu fie la înălţimea aşteptărilor şi în acest caz politicienii sunt cei care pierd, iar actorii oricum nu rămân în pierdere. Pentru că eşecul în alegeri este al politicienilor şi nu al artiştilor.
Vasile Botnaru: Adrian Ursu a recunoscut că după ce apar în scenă într-o atare circumstanţă, artiştii trag cu obrazul, indiferent care-i rezultatul scrutinului.
Gheorghe Cojocaru: Nu ştiu cât timp anume ar putea trage cu obrazul un actor care a dat greş în campania electorală. Sigur, într-o vreme a comercializării totale, şi cântecul este un produs care se comercializează, dar probabil că actorul înzestrat de la Domnul cu harul cântecului ar trebui să dea dovadă de un minim discernământ la selectarea ofertelor. Nu cred că putem vorbi aici despre nişte criterii de care ar trebui să se conducă aceştia. Este la discreţia lor să opteze pentru o cooperare cu un concurent electoral sau altul. După cum nici mărimea onorariului nu ar trebui să fie unicul criteriu general valabil.
Vasile Botnaru: După ce unii artişti au acceptat să fie în Parlament, alţii acceptă să meargă în trupa de însoţire a politicienilor.
Gheorghe Cojocaru: Întradevăr vom observa nume cunoscute şi îndrăgite publicului spectator din Republica Moldova pe afişele concertelor electorale. Ceea ce oarecum frapează este angajarea unora dintre ei în serviciul electoral al comuniştilor cu care aceştia nu par a avea nimic în comun nici ca valori, nici ca educaţie culturală. Explicaţia în cazul acesta ar putea fi una de natură strict comercială. Oferta comuniştilor a fost, se pare, cea mai tentantă, iar în condiţiile în care criza va lovi tot mai tare, cine va mai avea curajul să le reproşeze ceva, chiar dacă, în interiorul lor, aceştia resimt un disconfort ori de câte ori apar în scenă sub simbolurile comuniste.
Vasile Botnaru: Se ştie ce onorarii incasează artiştii. Dar cine măsoară impactul electoral al muncii prestate de ei?
Gheorghe Cojocaru: Impactul este dificil de contabilizat. Nu artiştii decid soarta competiţiilor electorale. Ei sund doar decorul unei campanii electorale. Actorii reali sunt cei care vin şi pleacă odată la patru ani. Iar decorul, decorul va rămâne atârnat în continuare, spre deliciul sau oprobiul aceluiaşi public spectator.
