A doua interventie americana in Irak, in 2003, a fost departe de a intruni un consens atat de larg cum a fost prima, cea din 1991. De la bun inceput, aliati europeni atat de importanti, cum sint Franta si Germania, au refuzat sa participe la eventualele operatiuni militare, afirmand ca ar putea interveni numai daca exista un mandat precis in acest sens din partea Natiunilor Unite. Singurul lider al unei tari a Uniunii Europene care s-a declarat de la bun inceput gata sa ia parte la operatiuni a fost britanicul Tony Blair, insa si acesta a fost serios criticat la el acasa, si nu doar de catre opozitie. Unii l-au numit chiar incepand din acel moment “pudelul lui Bush”.
Statele Unite au primit insa un sprijin important si neasteptet din partea tarilor est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea in UE. Majoritatea acestora, inclusiv Romania si Bulgaria, au semnat inainte de interventie o scrisoare comuna, in care afirmau ca sprijina principiul unei interventii in Irak.
Asta a dus, temporar, la o serioasa fractura in interiorul Uniunii, intre vechii si viitorii membri. S-a ajuns aproape la insulte publice. Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a spus ca tarile candidate au ratat o buna ocazie de a tacea din gura. Ocazia a fost exploatata de catre seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, care a comparat in mod favorabil “noua Europa”, tarile rasaritene foste comuniste, cu “vechea Europa”, membrii mai vechi ai Uniunii, care pentru Rumsfeld se impotmolisera intr-un conformism politic vecin cu lasitatea.
In cele din urma, la invadarea Irakului au participat atat tari din “vechea” cat si din “noua Europa”. Tarile care au oferit trupe au fost Anglia, Spania, Olanda, Italia si Polonia. Ulterior si Romania a trimis un contingent, dupa prabusirea regimului. Franta si Germania insa au continuat sa se opuna interventiei, regasindu-se astfel in aceeasi tabara cu Rusia. Chiar si dupa caderea regimului lui Sadam Husein, Franta si Germania au continuat sa ceara ca Irakul sa fie condus mai degraba de o administratie ONU, decat de Statele Unite.
Foarte rapid, pana si aliatii lui Bush au inceput sa dea inapoi. Astfel, Spania unde guvernul conservator al lui Aznar a fost inlocuit de socialistii lui Zapatero, si-a retras trupele din Irak in 2004. Astazi, dupa ce Italia si Polonia si-au redus la randul lor participarea, Marea Britanie ramane principalul partener al Statelor Unite in Irak, impreuna cu contingente mai modeste din partea unor noi membri ai Uniunii cum e Romania.
Statele Unite au primit insa un sprijin important si neasteptet din partea tarilor est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea in UE. Majoritatea acestora, inclusiv Romania si Bulgaria, au semnat inainte de interventie o scrisoare comuna, in care afirmau ca sprijina principiul unei interventii in Irak.
Asta a dus, temporar, la o serioasa fractura in interiorul Uniunii, intre vechii si viitorii membri. S-a ajuns aproape la insulte publice. Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a spus ca tarile candidate au ratat o buna ocazie de a tacea din gura. Ocazia a fost exploatata de catre seful Pentagonului, Donald Rumsfeld, care a comparat in mod favorabil “noua Europa”, tarile rasaritene foste comuniste, cu “vechea Europa”, membrii mai vechi ai Uniunii, care pentru Rumsfeld se impotmolisera intr-un conformism politic vecin cu lasitatea.
In cele din urma, la invadarea Irakului au participat atat tari din “vechea” cat si din “noua Europa”. Tarile care au oferit trupe au fost Anglia, Spania, Olanda, Italia si Polonia. Ulterior si Romania a trimis un contingent, dupa prabusirea regimului. Franta si Germania insa au continuat sa se opuna interventiei, regasindu-se astfel in aceeasi tabara cu Rusia. Chiar si dupa caderea regimului lui Sadam Husein, Franta si Germania au continuat sa ceara ca Irakul sa fie condus mai degraba de o administratie ONU, decat de Statele Unite.
Foarte rapid, pana si aliatii lui Bush au inceput sa dea inapoi. Astfel, Spania unde guvernul conservator al lui Aznar a fost inlocuit de socialistii lui Zapatero, si-a retras trupele din Irak in 2004. Astazi, dupa ce Italia si Polonia si-au redus la randul lor participarea, Marea Britanie ramane principalul partener al Statelor Unite in Irak, impreuna cu contingente mai modeste din partea unor noi membri ai Uniunii cum e Romania.
