Cine a zis că tinerii de azi sînt pasivi şi apolitici? Cine a zis că ei nu se gîndesc la viitorul ţării? Uitaţi-vă cîţi tineri energici sînt antrenaţi în campania electorală! Eu, bunăoară, am văzut în ultimele zile mai mulţi tineri preocupaţi de soarta patriei.
Primul mi-a bătut la uşă într-o seară. Era pe post de mesager al unui partid de opoziţie. Nici nu am reuşit să întredeschid bine uşa, că a şi început să-mi înşire meritele partidului care l-a trimis. Îmi vorbea despre istoria partidului şi despre liderul formaţiunii, despre perspectivele pe care numai victoria acelui partid le poate crea. Din păcate, vorbea repede, probabil, pentru că textul pe care îl învăţase pe de rost era măricel. Şi nici
faţa nu-i era expresivă. I se citea pe chip o lehamite cronică, probabil, pentru că urma să mai bată la multe-multe uşi. Dificilă ocupaţie! L-am înterupt după vreo trei minute, i-am spus că sînt ziarist şi ştiu multe despre partidul lui şi l-am sfătuit să-şi păstreze forţele pentru interlocutorii neştiutori. Roboţelul s-a oprit, mi-a zis “la revedere!” şi a bătut la uşa vecinilor.
În altă zi, am văzut nişte tineri energici care lipeau afişele unui partid pe un panou. M-a mirat faptul că tinerii aceia îşi lipeau afişele deasupra afişelor altor formaţiuni. “De ce nu le lipiţi alături? E loc suficient pentru toată lumea! De ce îi astupaţi pe concurenţi?” i-am întrebat. “Da ţîie nu
ţî-i totuna?” mi-a răspuns cu o întrebare unul dintre acei tineri, uitîndu-se la mine cu o privire sticloasă. Era limpede că nu mai aveam ce discuta cu ei .
În sfîrşit, în scara blocului, am întîlnit un tînăr energic care ticsea cu rîvnă fluturaşi electorali în cutiile poştale. L-am rugat să nu arunce nimic în cutia mea. “Da eu di undi ştiu cî cutia asta îi a matale?” m-a întrebat tînărul, privindu-mă cu suspiciune.
Aşa că avem o sumedenie de tineri energici, rezonabili, care iau parte la viaţa social-politică. Nu avem de ce să fim îngrijoraţi. Viitorul ţării nu poate fi decît luminos. Tineretul militant îl făureşte în fiecare zi.
Primul mi-a bătut la uşă într-o seară. Era pe post de mesager al unui partid de opoziţie. Nici nu am reuşit să întredeschid bine uşa, că a şi început să-mi înşire meritele partidului care l-a trimis. Îmi vorbea despre istoria partidului şi despre liderul formaţiunii, despre perspectivele pe care numai victoria acelui partid le poate crea. Din păcate, vorbea repede, probabil, pentru că textul pe care îl învăţase pe de rost era măricel. Şi nici
faţa nu-i era expresivă. I se citea pe chip o lehamite cronică, probabil, pentru că urma să mai bată la multe-multe uşi. Dificilă ocupaţie! L-am înterupt după vreo trei minute, i-am spus că sînt ziarist şi ştiu multe despre partidul lui şi l-am sfătuit să-şi păstreze forţele pentru interlocutorii neştiutori. Roboţelul s-a oprit, mi-a zis “la revedere!” şi a bătut la uşa vecinilor.
În altă zi, am văzut nişte tineri energici care lipeau afişele unui partid pe un panou. M-a mirat faptul că tinerii aceia îşi lipeau afişele deasupra afişelor altor formaţiuni. “De ce nu le lipiţi alături? E loc suficient pentru toată lumea! De ce îi astupaţi pe concurenţi?” i-am întrebat. “Da ţîie nu
ţî-i totuna?” mi-a răspuns cu o întrebare unul dintre acei tineri, uitîndu-se la mine cu o privire sticloasă. Era limpede că nu mai aveam ce discuta cu ei .
În sfîrşit, în scara blocului, am întîlnit un tînăr energic care ticsea cu rîvnă fluturaşi electorali în cutiile poştale. L-am rugat să nu arunce nimic în cutia mea. “Da eu di undi ştiu cî cutia asta îi a matale?” m-a întrebat tînărul, privindu-mă cu suspiciune.
Aşa că avem o sumedenie de tineri energici, rezonabili, care iau parte la viaţa social-politică. Nu avem de ce să fim îngrijoraţi. Viitorul ţării nu poate fi decît luminos. Tineretul militant îl făureşte în fiecare zi.
