Am avut eu o problemă, în decembrie, care m-a făcut să ajung la poliţia sectorului Botanica. Acolo mi-au promis că voi fi căutat peste două săptămîni pentru a vedea nişte poze în scopul identificării infractorilor. Au trecut de atunci trei luni, dar poliţiştii nu m-au sunat. Bănuiesc de ce au uitat de mine. Am fost naiv şi nu am făcut declaraţia în scris. Prin urmare, e ca şi cum nu aş fi fost la poliţie, e ca şi cum problema mea nu există.
De-a lungul anilor am auzit multe întîmplări banale, chiar hazlii, cu poliţişti autohtoni. Iată unul mai recent. Într-un sat din raionul Străşeni, un cetăţean a văzut într-o seară nişte răuleni care furau o porţiune a unui gard ce împrejmuia un depozit. I-a văzut apoi în altă seară, furînd o altă porţiune din gard, şi, învingîndu-şi frica, s-a apropiat de răuleni să le ceară o explicaţie. Infractorii au dat bir cu fugiţii, iar cetăţeanul i-a spus totul spus sectoristului. Ei bine, reacţia poliţistului l-a lăsat mască. Apărătorul ordinii publice l-a probozit pentru faptul că nu a fost vigilent, că şi-a riscat viaţa, apropiindu-se de răuleni. “Şi dacă hoţii îţi dădeau cu ceva în cap?” l-a întrebat poliţistul. Şi avea omul dreptate în felul lui. Dacă hoţii l-ar fi atacat pe cetăţeanul responsabil, el ar fi avut mai mult de lucru.
Părerea oamenilor păţiţi, cu care am stat de vorbă, este că poliţia e o instituţie minunată şi necesară, cu care însă e mai bine să nu ai de-a face. Iar dacă tot ajungi la poliţie, e bine să faci declaraţii ÎN SCRIS, ca să ai garanţia că de cazul tău se va ocupa cineva. Pentru că munca poliţiei e evaluată şi în funcţie de procentul cazurilor elucidate. Un deziderat al oamenilor păţiţi era acela ca poliţia să nu uite că e plătită din buzunarele contribuabililor şi să-i trateze pe contribuabilii ajunşi la nevoie cu respectul cuvenit.
De-a lungul anilor am auzit multe întîmplări banale, chiar hazlii, cu poliţişti autohtoni. Iată unul mai recent. Într-un sat din raionul Străşeni, un cetăţean a văzut într-o seară nişte răuleni care furau o porţiune a unui gard ce împrejmuia un depozit. I-a văzut apoi în altă seară, furînd o altă porţiune din gard, şi, învingîndu-şi frica, s-a apropiat de răuleni să le ceară o explicaţie. Infractorii au dat bir cu fugiţii, iar cetăţeanul i-a spus totul spus sectoristului. Ei bine, reacţia poliţistului l-a lăsat mască. Apărătorul ordinii publice l-a probozit pentru faptul că nu a fost vigilent, că şi-a riscat viaţa, apropiindu-se de răuleni. “Şi dacă hoţii îţi dădeau cu ceva în cap?” l-a întrebat poliţistul. Şi avea omul dreptate în felul lui. Dacă hoţii l-ar fi atacat pe cetăţeanul responsabil, el ar fi avut mai mult de lucru.
Părerea oamenilor păţiţi, cu care am stat de vorbă, este că poliţia e o instituţie minunată şi necesară, cu care însă e mai bine să nu ai de-a face. Iar dacă tot ajungi la poliţie, e bine să faci declaraţii ÎN SCRIS, ca să ai garanţia că de cazul tău se va ocupa cineva. Pentru că munca poliţiei e evaluată şi în funcţie de procentul cazurilor elucidate. Un deziderat al oamenilor păţiţi era acela ca poliţia să nu uite că e plătită din buzunarele contribuabililor şi să-i trateze pe contribuabilii ajunşi la nevoie cu respectul cuvenit.
