Secţia de votare nr. 13 din Chişinău, găzduită de Colegiul de Transporturi din strada Sarmizegetusa, şi-a deschis larg uşile la ora 7.00. Cum şi era de aşteptat, de un simţ al responsabilităţii mai pronunţat au dat dovadă observatorii partidelor, care şi-au făcut apariţia odată cu membrii comisiei electorale. Alegătorii n-au dat buzna în secţie în orele matinale, deşi două boxe, scoase afară, răspîndeau, primprejur o muzică asurzitoare- mobilizatoare. “Inima mi te-a ales, Ce-i aici de înţeles? / Vei fi mereu, refrenul meu!” răsuna pînă departe. Pînă la ora 8.00, doar cîţiva cetăţeni au abandonat dulcea letargie a dimineţii duminicale pentru a veni la secţia de votare. Între orele 8.00 şi 9.00 am numărat vreo 50 de oameni, cu precădere vîrstnici sau între două vîrste. Tinerii pesemne votează seara.
N-am remarcat ca vreunul dintre vizitatori să intre în secţie cu zîmbetul pe buze sau foarte însufleţit. Unii erau grăbiţi-absenţi, ţineau în mîini sacoşe şi genţi, deci aveau treabă după votare, altora le se citea în priviri o uşoară blazare. Un omulean cu faţa buhăită-crispată, îmbrăcat într-un costum de sport decolorat, a venit cu un jiguli vechi, a ţîşnit din maşină, apoi la fel de repede a plecat.
Înăuntru, în încăperea mică, observatorii şedeau înghesuiţi, urmărind cu atenţie cum votează alegătorii. La 8.25 au venit observatorii OSCE-ului, au ieşit agale din maşina lor, au stat în secţie 20 de minute, apoi au plecat. “Au mult de lucru, vor veni spre seară” mi-a zis preşedintele biroului electoral.
Afară, am văzut o doamnă între două vîrste, plimbîndu-şi cîinele în faţa secţie de votare. Am întrebat-o dacă va vota. “Poate cî o sî votez, da amu sînt ocupatî…” mi-a spus doamna şi şi-a continuat promenada cu cîinele flocos-jucăuş. Am întrebat-o pe o doamnă vîrstnică dacă nu o face cumva superstiţioasă numărul secţiei – 13? “Oi, a ia i ne zametila, nu mojet pronesiot!” mi-a zis doamna, descreţindu-şi fruntea. De fapt, nimeni dintre cei întrebaţi nu observase cifra 13. La vreo 50 de metri depărtare, în faţa unui cămin cenuşiu, stăteau de vorbă cîţiva tineri. I-am întrebat dacă vin să voteze. “Dacî rezolvăm şi avem di rizolvat, poati o sî merjem…”
N-am remarcat ca vreunul dintre vizitatori să intre în secţie cu zîmbetul pe buze sau foarte însufleţit. Unii erau grăbiţi-absenţi, ţineau în mîini sacoşe şi genţi, deci aveau treabă după votare, altora le se citea în priviri o uşoară blazare. Un omulean cu faţa buhăită-crispată, îmbrăcat într-un costum de sport decolorat, a venit cu un jiguli vechi, a ţîşnit din maşină, apoi la fel de repede a plecat.
Înăuntru, în încăperea mică, observatorii şedeau înghesuiţi, urmărind cu atenţie cum votează alegătorii. La 8.25 au venit observatorii OSCE-ului, au ieşit agale din maşina lor, au stat în secţie 20 de minute, apoi au plecat. “Au mult de lucru, vor veni spre seară” mi-a zis preşedintele biroului electoral.
Afară, am văzut o doamnă între două vîrste, plimbîndu-şi cîinele în faţa secţie de votare. Am întrebat-o dacă va vota. “Poate cî o sî votez, da amu sînt ocupatî…” mi-a spus doamna şi şi-a continuat promenada cu cîinele flocos-jucăuş. Am întrebat-o pe o doamnă vîrstnică dacă nu o face cumva superstiţioasă numărul secţiei – 13? “Oi, a ia i ne zametila, nu mojet pronesiot!” mi-a zis doamna, descreţindu-şi fruntea. De fapt, nimeni dintre cei întrebaţi nu observase cifra 13. La vreo 50 de metri depărtare, în faţa unui cămin cenuşiu, stăteau de vorbă cîţiva tineri. I-am întrebat dacă vin să voteze. “Dacî rezolvăm şi avem di rizolvat, poati o sî merjem…”
