Linkuri accesibilitate

200 de persoane arestate la protestele de marţi


Procurorul general Gurbulea anunţă şi deschiderea unui dosar de urzupare a puterii

Ministerul de Interne şi Procuratura Generală au anunţat că la moment sunt reţinute în comisariatele de poliţie în jur de 200 de persoane prinse pe parcursul zilei de ieri şi în cursul nopţii în flagrant participând la nimicirea şi sustragerea bunurilor din sediul Preşedinţiei şi Parlamentului.

O altă cauză penală, aşa cum reiese din declaraţiile făcute de procurorul general Valeriu Gurbulea pentru Europa Liberă, a fost intentată azi pe faptul uzurpării puterii de stat: "Toate acţiunile care au avut loc ieri, şi aceasta deja a fost constatat cu certitudine, au urmărit drept scop uzurparea puterii de stat."

Întrebat dacă cei trei lideri ai opoziţiei, Vladimir Filat, Serafim Urechean şi Dorin Chirtoacă, învinuiţi de preşedintele Voronin că ar sta în spatele protestelor de ieri, sunt puşi sub acuzare, Valeriu Gurbulea a răspuns: "Urmărirea penală continuă în scopul stabilirii acţiunilor tuturor persoanelor care au avut diferite implicări, prin instigări, prin chemări la acte de violenţă, prin chemări de a asedia clădirile preşedinţiei şi parlamentului şi deteriorarea bunurilor acestei instituţii."

Procurorul general a evitat să spună numele vreunei persoane acuzate de uzurparea puterii de stat, accentuând repetat că dosarul este intentat pe faptul uzurpării puterii.

Ministerul de Interne a reînnoit, în seara zilei de azi, datele despre poliţiştii ce au suferit în urma violenţelor de ieri. Azi dimineaţă Ministerul anunţa că s-au ales cu leziuni 96 de poliţişti, dintre care unul era în stare gravă. Spre seară numărul răniţilor a crescut, potrivit ministerului de Interne până la 150 de poliţişti, trei în stare gravă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG