În ziua de 7 aprilie, în centrul Chişinăului s-a instaurat haosul. Dat fiind faptul că, de la o vreme încoace, R. Moldova se vrea o oază a stabilităţii şi a armoniei dintre oameni, mulţi au fost luaţi prin surpindere şi chiar şocaţi.
E adevărat că nu în fiecare zi mulţimea furioasă devastează clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului şi nu în fiecare zi mii de oameni scandează lozinci anticomuniste în faţa instituţiilor statului. Totuşi, am impresia că atmosfera din oaza stabilităţii s-a înrăutăţit cu mult timp înaintea evenimentelor din 7 aprilie.
Să luăm bunăoară recenta campanie electorală. Ea s-a desfăşurat sub semnul agresivităţii şi al grosolăniei. Şi în acest sens, partidul de guvernămînt nu a fost cu nimic mai prejos de ceilalţi actori politici. Sincer să fiu, nu ştiu dacă mai există vreo ţară în care domeniul politicii să fie impregnat de atîta amatorism şi răutate.
Bineînţeles că protestele tinerelor au degenerat într-o distrugere regretabilă a Preşedinţiei şi Parlamentului, cu atît mai inutilă cu cît banii pentru reparaţiile capitale vor fi luaţi din buzunarele contribuabililor. Însă a băga toţi protestatarii în oala fascismului şi barbarismului mi se pare o exagerare periculoasă. Am fost la faţa locului şi am văzut că nu toţi tinerii aruncau pietre în instituţiile statului, nu toţi tinerii scoteau scaune şi computere din parlament. Apariţia unor provocatori în asemenea situaţii e foarte posibilă.
M-a nedumerit, pe de altă parte, fragilitatea scutierilor. Puţini la număr, timoraţi, aceştia nu au făcut faţă atacurilor repetate ale mulţimii. Prestaţia lor anemică poate fi interpretată ca o nedorinţă a autorităţilor de a provoca vărsări de sînge, dar şi ca un soi de “stimulare” a atacatorilor la acţiuni mai hotărîte.
Aşa sau altfel, multe depind de comportamentul ulterior al PCRM. Va accepta sau nu acesta verificarea listelor de vot? Va avea înţelepciunea să nu reducă protestele la un simplu puci cu iz extremist? Zic asta pentru că, în ciuda stabilităţii proverbiale, perspectivele multor tineri sînt aici incerte, ca să nu spun inexistente.
E adevărat că nu în fiecare zi mulţimea furioasă devastează clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului şi nu în fiecare zi mii de oameni scandează lozinci anticomuniste în faţa instituţiilor statului. Totuşi, am impresia că atmosfera din oaza stabilităţii s-a înrăutăţit cu mult timp înaintea evenimentelor din 7 aprilie.
Să luăm bunăoară recenta campanie electorală. Ea s-a desfăşurat sub semnul agresivităţii şi al grosolăniei. Şi în acest sens, partidul de guvernămînt nu a fost cu nimic mai prejos de ceilalţi actori politici. Sincer să fiu, nu ştiu dacă mai există vreo ţară în care domeniul politicii să fie impregnat de atîta amatorism şi răutate.
Bineînţeles că protestele tinerelor au degenerat într-o distrugere regretabilă a Preşedinţiei şi Parlamentului, cu atît mai inutilă cu cît banii pentru reparaţiile capitale vor fi luaţi din buzunarele contribuabililor. Însă a băga toţi protestatarii în oala fascismului şi barbarismului mi se pare o exagerare periculoasă. Am fost la faţa locului şi am văzut că nu toţi tinerii aruncau pietre în instituţiile statului, nu toţi tinerii scoteau scaune şi computere din parlament. Apariţia unor provocatori în asemenea situaţii e foarte posibilă.
M-a nedumerit, pe de altă parte, fragilitatea scutierilor. Puţini la număr, timoraţi, aceştia nu au făcut faţă atacurilor repetate ale mulţimii. Prestaţia lor anemică poate fi interpretată ca o nedorinţă a autorităţilor de a provoca vărsări de sînge, dar şi ca un soi de “stimulare” a atacatorilor la acţiuni mai hotărîte.
Aşa sau altfel, multe depind de comportamentul ulterior al PCRM. Va accepta sau nu acesta verificarea listelor de vot? Va avea înţelepciunea să nu reducă protestele la un simplu puci cu iz extremist? Zic asta pentru că, în ciuda stabilităţii proverbiale, perspectivele multor tineri sînt aici incerte, ca să nu spun inexistente.
