Vineri e 1 mai, ceea ce înseamnă un week-end prelungit, cu trei zile libere. Dacă vremea va fi frumoasă, cum a fost de Paşti, oamenii vor ieşi, cu mic cu mare, la iarbă verde. Haideţi totuşi să vedem ce înseamnă pentru români „a ieşi la iarbă verde”.
Primul pas e găsirea unei poiene sau a unui tăpşan în care să încapă între zece şi douăzeci de maşini. De îndată ce şi-a parcat automobilul, proprietarul răsuceşte la maximum butoanele difuzoarelor. Muzica preferată, bineînţeles, manelele. Din concurenţa sonoră dintre maşini ia naştere o cacofonie îngrozitoare. Urmează etapa pregătirii grătarului. O ieşire la iarbă verde e de neconceput fără grătar, după cum grătarul e de neconceput fără mititei. Mai intră în joc şi o fleică, un cîrnăcior, dar micii sunt baza. Bărbaţii, în maiou, pregătesc grătarul iar soţiile aşază masa şi verifică dacă berea e suficient de rece. Între timp, copiii aleargă haotic printre maşini, nereuşind să-şi găsească un loc de joacă. Odată consumat ritualul grătarului, urmează o binemeritată siestă reparatoare.
Spre seară, maşinile încep să plece, una după alta. În urmă rămîne un peisaj apocaliptic: hîrtii, cărbuni, sticle de bere, sticle de apă minerală, resturi de mîncare, mucuri de ţigări etc. etc. Toate, semne că a fost o ieşire la iarbă verde reuşită.
Nu sunt singurele ocazii cînd românul distruge, cu bună ştiinţă, peisajul. Cine merge cu trenul între Bucureşti şi Chitila vede, în dreapta şi în stînga, un tablou halucinant: munţi de gunoaie, dispuse de-a lungul căii ferate. Rar probă mai elocventă de nesimţire şi de lipsă de civilizaţie.
Primul pas e găsirea unei poiene sau a unui tăpşan în care să încapă între zece şi douăzeci de maşini. De îndată ce şi-a parcat automobilul, proprietarul răsuceşte la maximum butoanele difuzoarelor. Muzica preferată, bineînţeles, manelele. Din concurenţa sonoră dintre maşini ia naştere o cacofonie îngrozitoare. Urmează etapa pregătirii grătarului. O ieşire la iarbă verde e de neconceput fără grătar, după cum grătarul e de neconceput fără mititei. Mai intră în joc şi o fleică, un cîrnăcior, dar micii sunt baza. Bărbaţii, în maiou, pregătesc grătarul iar soţiile aşază masa şi verifică dacă berea e suficient de rece. Între timp, copiii aleargă haotic printre maşini, nereuşind să-şi găsească un loc de joacă. Odată consumat ritualul grătarului, urmează o binemeritată siestă reparatoare.
Spre seară, maşinile încep să plece, una după alta. În urmă rămîne un peisaj apocaliptic: hîrtii, cărbuni, sticle de bere, sticle de apă minerală, resturi de mîncare, mucuri de ţigări etc. etc. Toate, semne că a fost o ieşire la iarbă verde reuşită.
Nu sunt singurele ocazii cînd românul distruge, cu bună ştiinţă, peisajul. Cine merge cu trenul între Bucureşti şi Chitila vede, în dreapta şi în stînga, un tablou halucinant: munţi de gunoaie, dispuse de-a lungul căii ferate. Rar probă mai elocventă de nesimţire şi de lipsă de civilizaţie.
