Linkuri accesibilitate

"Un PCRM conciliant ar fi admis dreptul la replică al opoziţiei"


Vlad Spînu (Fundaţia Moldova, Washington): PCRM va încerca prin orice mijloace să împiedice alegerile anticipate

Preşedintele Fundatiei Moldova de la Washington, Vlad Spînu este de părere că Partidul comuniştilor nu a reuşit deocamdată să se asigure cu un vot al opoziţiei necesar pentru alegerea şefului statului şi tocmai din acest motiv a amânat, cu cel puţin o săptămână, procedurile de alegere a celor mai importante funcţii în stat.

Se poate concluziona, de asemenea, că PCRM nu este gata pentru reconcilierea între putere şi opoziţie pe care insistă organismele internaţionale, pentru că în caz contrar ar fi oferit astăzi reprezentanţilor acesteia dreptul la replică după ce i-a acuzat din nou de organizarea violenţelor din 7 aprilie.

Şedinţa de astăzi a mai arătat, crede analistul, că Partidul Comuniştilor va face tot posibilul ca să nu admită alegerile anticipate dorite de opoziţie. Totuşi, în condiţiile în care PCRM nu va proceda la dialog politic cu opoziţia, este de părere expertul de la Washington, Republica Moldova oricum va ajunge la această soluţie, mai devreme sau mai tîrziu, fie în urma unei crize parlamentare provocate de incapacitatea de a allege şeful statului, fie în urma unei crize constituţionale.
Previous Next

XS
SM
MD
LG