La această a 7-a ediţie participă peste 100 de scriitori din peste 40 de ţări. Festivalul este prezidat de scriitorul britanic Salman Rushdie.
Colegul nostru Iulian Ciocan participă sîmbătă la lansarea antologiei „Best European Fiction”, unde îi apare povestirea „Tuşa Frosea” din romanul „Tărîmul lui Saşa Kozak”.
Corespondentul Europei Libere de la New York, Nick Krastev a stat de vorbă cu Mircea Cărtărescu despre literatură, influenţele culturale care i-au marcat scrisul, despre păcatele politicii si despre cum percepe Republica Moldova si situatia scriitorului în epoci de tranzitie.
Legat de Ipod-ul său pe care are 6000 de cărţi, Mircea Cărtărescu i-a vorbit la New York corespondentului nostru Nick Krastev despre cum percepe Republica Moldova. Cu anume tristeţe.
Mircea Cărtărescu: „Este şi dureros să vorbim despre Moldova pentru că multi romani au sentimentul că Moldova ar trebui într-un fel sa fie Romania. Şi psihologic chiar este. Nu e un punct de vedere naţionalist aici, e vorba doar de sentimente, un sentiment lăuntric. Sigur, acum sunt două ţări diferite, cu conducere diferită şi cu interese diferite. Părerea mea este că la începutul anilor ʼ90, a fost un moment care ar fi putut fi ideal pentru o aşa-numită reunificare, după modelul reunificării germane. Aşa cum cele doua Germanii s-au unit după căderea zidului Berlinului, a fost un fel de fereastră în timp, cînd Romania şi Moldova ar fi putut să se unească.
Dar nu a existat dorinţă politică nici dinspre Romania şi nici dinspre Moldova. Acum nu mai privim această chestiune în termeni emoţionali, sentimentali, ci in termeni realişti şi raţionali. Nu mai simţim că cele doua ţări s-ar putea uni, dar simţim nevoia să îi ajutăm pe moldoveni să se integreze în Europa. Si eu cred că acesta este lucrul cel mai important - sa se integreze in Europa şi nu neapărat în graniţele Romaniei. Cred ca integrarea europeană va fi marea şansă a moldovenilor. Acest lucru le va permite să se descotorosească de influenţa estică, a Rusiei, şi să se desprindă şi de reminiscenţele comuniste care sunt încă foarte puternice".
Cu o stră-strabunică venită din Bulgaria de teama turcilor la sfîrşitul secolului ʼ19, Mircea Cărtărescu îşi înţelege legăturile cu spaţiul balcanic.
Mircea Cărtărescu: „Pentru noi, literatura aşa-zis balcanică este o temă continuă. În cultura romanească există chiar o linie balcanică începînd din secolul al 19-lea pînă în prezent. Uneori unele cărţi ale mele sunt considerate în acest spirit, ca fiind printre ultimele produse ale liniei balcanice şi eu cred că ea se caracterizează printr-o abundenţă a imaginarului. Imaginar mistic şi în acelaşi timp de sorginte folclorică extrem de intens şi de puternic. Eu sper ca literatura balcanică să se extindă într-un fel în lume pentru că are un potenţial, după părerea mea, cel puţin la fel important ca şi literatura sud americană.”
Şi tot din acest spaţiu, binecuvîntat cultural, din punct de politic vin şi păcatele regiunii, crede scriitorul Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu: „Ştiţi, în cultură şi în literatură balcanismul poate fi minunat. Poate fi un lucru extrem de pozitiv, pentru că el este imaginativ, el este contradictoriu în sine, este un izvor de frumuseţe amară, aş spune. De frumuseţe otrăvitoare. În schimb, în viaţa publică el este cu desăvîrşire nociv, aş zice eu. Tocmai acest balcanism care se manifestă în România şi în celelalte ţări din Balcani sub forma corupţiei, este poate partea cea mai întunecată a noastră ca indivizi şi a vieţii noastre sociale şi publice şi politice. Eu cred că din această rădăcină balcanică, din influenţa orientală, turcească de acum cîteva sute de ani provine în mare parte răul care macină astazi Romania - neputinţa noastră de a deveni cu adevărat oameni care să fie de partea civilizaţiei, oameni europeni, cu adevărat. Cred că aici este o mare problemă.”
Si de la politică, la condiţia scriitorului. Cum trăieşte unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai traduşi scriitori romani, a fost întrebat la New York, Mircea Cărtărescu. Un alt răspuns trist.
Mircea Cărtărescu: „Virginia Woolf spune că pentru a scrie ai nevoie de o cameră a ta. O cameră a ta proprie unde să nu te deranjeze nimeni. Eu cred că este o metaforă pentru nevoile scriitorului care sunt minimale, dar care trebuie totuşi realizate. Cei mai mulţi scriitori din Romania de fapt nu cîştigă absolut nimic din literatura lor, acesta este adevărul. Chiar şi romancierii, chiar şi cei care ar trebui să cîştige ceva şi sunt siliţi să ducă o viaţă foarte aglomerată din punctul de vedere al profesiilor pe care le exercită, aşa încît, cei mai mulţi, de fapt, reuşesc să trăiască din jurnalism, din publicarea de articole, din emisiuni de televiziune sau de radio şi aşa mai departe. Eu cred că această situaţie este foarte neplăcută şi stînjenitoare, de fapt, chiar şi pentru comunitatea respectivă. Dacă comunitatea nu se preocupă de artiştii ei, este greu să te gîndeşti, de fapt, în ce privinţă se ocupă de oamenii pe care îi are.”
