Linkuri accesibilitate

5 persoane se mai află în arest după protestele din 7 aprilie


Situaţia lor pare să nu se fi schimbat în ciuda apelului la o anchetă corectă lansat de PE

Deşi în rezoluţia de săptămâna trecută Parlamentul European a solicitat autorităţilor moldovene să lanseze o investigaţie specială în privinţa a cel puţin două persoane arestate „pe criterii politice” - Anatol Mătăsaru şi Gabriel Stati - situaţia celor doi nu s-a îmbunătăţit cu nimic, spun avocaţii. Dimpotrivă, vineri, mandatul de arest al lui Anatol Mătăsaru a fost extins cu încă o lună. Asta în condiţiile în care până acum Mătăsaru nu a fost interogat deloc şi nici supus unor alte acţiuni de ancheta, iar din 24 aprilie se află în greva foamei.

Avocatul Victor Panţâru: Astăzi m-a sunat procurorul şi mi-a spus că vrea să se întrunească cu mine şi cu dl Mătăsaru pentru a-i transmite dlui Mătăsaru nişte documente procesuale.

Cât priveşte arestarea omului de afaceri Gabriel Stati, mandatul de arest de 30 de zile al acestuia expiră pe 16 mai. Procuratura nu a solicitat deocamdată prelungirea. Între timp, în faţa penitenciarului nr. 13 din Chişinău, unde este deţinut Stati, au loc periodic mici acţiuni de protest în sprijinul eliberării acestuia.

La fel ca şi Anatol Mătăsaru, o altă persoană aflată în arest, politicianul Sergiu Mocanu, spune că nici în privinţa sa nu se efectuează acţiuni de anchetă. Cu toate acestea, şi mandatul său de arest a fost prelungit până la 28 mai. Avocatul Ion Dron spune că astăzi a depus o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Republicii Moldova acuzând încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă: "Efectiv am solicitat soluţionarea cererii în regim de urgenţă. Nu există motiv şi nici nu a existat, de a bănui că Mocanu a săvârşit infracţiunea care îi este imputată".

Procuratura îl acuză pe Mocanu de organizarea dezordinilor în masă. Unul din argumentele în favoarea arestului a fost faptul că acesta deţine şi cetăţenia altui stat, unde procurorii cred că Mocanu s-ar putea ascunde imediat ce ar fi eliberat din arest.

Şi cetăţeanului român şi american, Jonattan Yerusalem Netaniahu, preot ortodox la o biserică Metropoliei Moldovei , i-a fost prelungit mandatul de arest până la 24 mai. „Aşa cum nu poate solicita nici măcar arest la domiciliu, pentru că nu are viza de resedinta permanenta în Chişinău, lui Netaniahu nu-i rămâne decât să aştepte expirarea mandatului său de arest sau să-şi dorească întrunirea cât mai grabnică a noului Parlament care să voteze o eventuală amnistiere”, ne-a spus avocatul lui Netaniahu, Roman Mihăieş.

Avocatul sustine că toţi cei arestaţi sunt cercetaţi în cadrul unui singur dosar - uzurparea puterii şi dezordini în masă, dosar rezultat din comasarea cauzelor penale individuale: "Din câte înţeleg eu, Procuratura încearcă să construiască o poveste logică în care unii sunt finanţatori, alţii - organizatori, alţii - participanţi şi vrea să-i lege cumva între ei. Cam asta-i logica procuraturii dacă a unit aceste dosare. În care să demonstreze complicitatea unora cu alţii. Bineînţeles că atunci când sunt mai mulţi participanţi se agravează învinuirea".

Deocamdată nu am putut confirma la Procuratura Generală această informaţie. Serviciul de presă al procuraturii ne-a promis noi informaţii abia mâine. Ultimele date despre persoanele arestate au fost oferite presei de Procuratură acum trei săptămâni. Atunci se anunţa că în arest se aflau 10 persoane, fără să fie cunoscute numele acestora. În prezent, presa cunoaşte numele a doar cinci arestaţi - Gabriel Stati, colegul său Aurel Marinescu, Sergiu Mocanu, Anatol Mătăsaru şi Jonattan Netanyahu.
Previous Next

XS
SM
MD
LG