Cultura și istoria politică nu fac întotdeuna casă perfectă. In urmă cu 20 de ani, la 9 noiembrie, Germania trecea printr-unul din momentele cele mai relevante ale secolului XX, odată cu căderea Zidului Berlinului. Anul acesta evenimentul va fi serbat cu fastul cuvenit, iar autoritățile berlineze regretă faptul că zidul a fost practic demolat în întregime în loc ca părți ale sale să fie transformate într-un muzeu memorial.
„In Berlin, sub fiecare piatră există istorie, iar eroarea cea mai mare a fost să ne dispensăm de el și să acoperim totul” – declara într-o anchetă făcută de Washington Post directorul biroului de turism al orașului Berlin care adăuga: „am făcut-o într-o modalitate foarte germană, extrem de organizat și am terminat cu el, aproape complet”.
După căderea zidului istoric, construit de autoritățile comuniste est-germane, și care separa sectorul vestic al orașului de partea sa răsăriteană, zidul a servit un timp artiștilor din lumea întreagă pentru o serie ilustrativă de portrete și imagini pictate. Ulterior, însă, din ele au fost păstrate doar un mănunchi, traseul zidului fiind transformat într-o pistă pentru plimbări și biciclete.
Astăzi, ideea este regretată de toți cei care consideră că memoria Războiului Rece trebuie păstrată și pusă în relief pentru generația prezentă și pentru cele viitoare. Părți ale zidului care au scăpat de la demolare vor fi utilizate în expozițiile comemorative și se plănuiește clădirea unui nou muzeu al Războiului Rece, în apropierea faimosului Checkpoint Charlie, trecerea de frontieră între vest și est, la care tancurile sovietice au stat într-o confruntare în tensiune cu cele americane, în 1961, după construcția zidului menită să pună capăt refugierii est-germanilor spre partea occidentală a orașului.
„Intr-o democrație, memorialele și siturile memorialelor au nevoie să sporească, să se perfecționeze și să capete înțelegerea publicului pentru a evolua peste timpuri și a fi acceptate”, este de părere Rainer Klemke, care supervizează monumentele istorice berlineze. „Problema pe care o avem, declara el pentru Washington Post, este că nu ne comemorăm victoriile, ci numai actele de rușine”.
Nu toată lumea acceptă comemorarea, iar proprietara actualului muzeu de la Charlie Point se plînge că o serie de foști oameni politici din Berlinul de est au încercat chiar să închidă muzeul: „noi arătăm adevărul, care lor nu le este pe plac”, insistă curatoarea muzeului. Pentru Markus Meckel, un militant pentru democrație, scurt timp ministru de externe al Germaniei de est după căderea comunismului, în prezent ar exista o percepție greșită despre Germania din 1989 și perioada pînă la reunificare: victoria în războiul rece nu a fost, spune el, una a vestului împotriva estului. „A fost victoria libertății și a democrației în Est”.
Dărîmarea zidului Berlinului continuă să fie subiect de dezbatere după două decenii. Directorul Fundației Zidului Berlinului, Axel Klausmeier, spune că: „în general, zidul a fost detestat. Era un hotar, reprezenta durere, teamă. Au existat multe victime, nu numai pierderi de vieți omenești dar și oameni închiși din cauza zidului și a sistemului pe care l-a reprezentat. Așa că au existat motive foarte valabile pentru care oamenii au vrut ca el să dispară”.
După ani de dispută, autoritățile au decis ca o parte a zidului să rămînă ca memorial public. După un deceniu, orașul a hotărît să construiască un nou memorial în porțiunea păstrată, de pe strada Bernauer. A durat trei ani de negocieri pînă să se ajungă la un proiect acceptabil pentru cei ce locuiesc în vecinătate. Noua versiune va avea un centru pentru vizitatori și expoziții la exterior, între care fotografii ale tuturor celor 136 de persoane ucise în timp ce încercau să treacă peste zid, în anii 1961-1989. Noul memorial ar urma să fie gata în 2011 și, poate, să împace spiritele cu trecutul.
„In Berlin, sub fiecare piatră există istorie, iar eroarea cea mai mare a fost să ne dispensăm de el și să acoperim totul” – declara într-o anchetă făcută de Washington Post directorul biroului de turism al orașului Berlin care adăuga: „am făcut-o într-o modalitate foarte germană, extrem de organizat și am terminat cu el, aproape complet”.
După căderea zidului istoric, construit de autoritățile comuniste est-germane, și care separa sectorul vestic al orașului de partea sa răsăriteană, zidul a servit un timp artiștilor din lumea întreagă pentru o serie ilustrativă de portrete și imagini pictate. Ulterior, însă, din ele au fost păstrate doar un mănunchi, traseul zidului fiind transformat într-o pistă pentru plimbări și biciclete.
Astăzi, ideea este regretată de toți cei care consideră că memoria Războiului Rece trebuie păstrată și pusă în relief pentru generația prezentă și pentru cele viitoare. Părți ale zidului care au scăpat de la demolare vor fi utilizate în expozițiile comemorative și se plănuiește clădirea unui nou muzeu al Războiului Rece, în apropierea faimosului Checkpoint Charlie, trecerea de frontieră între vest și est, la care tancurile sovietice au stat într-o confruntare în tensiune cu cele americane, în 1961, după construcția zidului menită să pună capăt refugierii est-germanilor spre partea occidentală a orașului.
„Intr-o democrație, memorialele și siturile memorialelor au nevoie să sporească, să se perfecționeze și să capete înțelegerea publicului pentru a evolua peste timpuri și a fi acceptate”, este de părere Rainer Klemke, care supervizează monumentele istorice berlineze. „Problema pe care o avem, declara el pentru Washington Post, este că nu ne comemorăm victoriile, ci numai actele de rușine”.
Nu toată lumea acceptă comemorarea, iar proprietara actualului muzeu de la Charlie Point se plînge că o serie de foști oameni politici din Berlinul de est au încercat chiar să închidă muzeul: „noi arătăm adevărul, care lor nu le este pe plac”, insistă curatoarea muzeului. Pentru Markus Meckel, un militant pentru democrație, scurt timp ministru de externe al Germaniei de est după căderea comunismului, în prezent ar exista o percepție greșită despre Germania din 1989 și perioada pînă la reunificare: victoria în războiul rece nu a fost, spune el, una a vestului împotriva estului. „A fost victoria libertății și a democrației în Est”.
Dărîmarea zidului Berlinului continuă să fie subiect de dezbatere după două decenii. Directorul Fundației Zidului Berlinului, Axel Klausmeier, spune că: „în general, zidul a fost detestat. Era un hotar, reprezenta durere, teamă. Au existat multe victime, nu numai pierderi de vieți omenești dar și oameni închiși din cauza zidului și a sistemului pe care l-a reprezentat. Așa că au existat motive foarte valabile pentru care oamenii au vrut ca el să dispară”.
După ani de dispută, autoritățile au decis ca o parte a zidului să rămînă ca memorial public. După un deceniu, orașul a hotărît să construiască un nou memorial în porțiunea păstrată, de pe strada Bernauer. A durat trei ani de negocieri pînă să se ajungă la un proiect acceptabil pentru cei ce locuiesc în vecinătate. Noua versiune va avea un centru pentru vizitatori și expoziții la exterior, între care fotografii ale tuturor celor 136 de persoane ucise în timp ce încercau să treacă peste zid, în anii 1961-1989. Noul memorial ar urma să fie gata în 2011 și, poate, să împace spiritele cu trecutul.
